492 matches
-
putea spune ceva mai absurd. Nu contestă acestor vechi doctrine orice putere de comprehensiune, chiar o anume subtilitate (II, 60). Însă îi apar la fel de stranii ca și visele pe care caută să le explice. Puțin mai înainte, vorbind despre unii stoici, amintește felul în care ei înțelegeau decăderea unor ritualuri la Delfi: „spun că s-a risipit odată cu trecerea timpului puterea acelui loc“ (II, 57). Însă cum s-ar pu tea risipi în timp puterea naturală a unui loc și mai
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
există o alta doctă, cu aparențe savante. Căci atras de unele doctrine în vogă, omul caută săși justifice rațional credințele sale excen trice. Caută să le ofere o anume legitimitate, încât uzează de explicații dintre cele mai stranii. Cu privire la vise, stoicii sunt siguri de puterea lor divinatorie. Numai că argumentele pe care le aduc sunt adesea contradictorii. nu-și mai pun întrebări cu privire la realitatea și limitele acestei puteri, nici cu LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 71 privire la amestecul celor veridice cu iluzia
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
imaginile adevărate au o proveniență divină, iar cele înșelătoare și zadarnice țin de natura umană, carei criteriul de a distinge visul divin de cel natural? Nui mai bine să spui că toate visele sunt date fie de zei, ceea ce voi, stoicii, nu acceptați, fie de natură? Și dacă respingeți prima ipoteză, în mod necesar cea de a doua trebuie admisă. Dacă unele vise sunt adevărate iar altele false, desigur aș vrea să știu carei trăsătura lor distinctivă. Iar dacă ea nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cineva, în discuțiile sale, mai ales situații aporetice, fără nici o ieșire. Aveau destule motive cei vechi să-l socotească átopos, nicicând la locul său. La fel s-a spus însă și despre câțiva sceptici sau, puțin mai târziu, despre unii stoici și învățați creștini. Știm că lui Tertulian (cca 160-220), scriitor creștin din Cartagina, i s-a atribuit o spusă care, după multe secole, a generat discuții nesfârșite: „Credo quia absurdum“ („Cred deoarece este absurd“). Între timp s-a văzut că
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Amintirea - ca și repetarea - nu mai este o mișcare către cele dinapoi, ci către cele care urmează să fie. Nu am motive să cred că paradoxul i-a fost străin lui Socrate sau le-a fost străin, să spunem, unor stoici. Însă Kierkegaard ia distanță de o anume interpretare a ideii de reamintire, anámnesis, considerând că această interpretare privilegiază timpul trecut sub forma atemporalizării lui. Se întoarce, de aceea, la figura atopică a lui Diogene din Sinope, invocată cu o vizibilă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
fel sau în altul. Nu poți vorbi în acest caz de alternative reale, nici de un posibil interval între cele două variante. Cu atât mai puțin despre un „spațiu intermundiar“, ce ar lega lumi diferite, asemeni celui în care unii stoici situau făpturile stranii, daimonice, nici muritoare și nici nemuritoare, nici pământești și nici celeste. Toate acestea vor fi lăsate deoparte, fie ca simple posibilități abstracte, ireale, fie ca imagini bizare ale minții. Însă există și o altă situație ce ar
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
filozofii care îndrăznesc să afirme deschis acest lucru și, pe deasupra, săși motiveze întrun fel afirmația. De pildă, Socrate, cu dexteritatea sa aparte în a recunoaște locurile prăpăstioase ale gândirii. Sau, așa cum am văzut, Aristotel (Metafizica, XII, 10). Deopotrivă scepticii și stoicii vechi, în dese rânduri. Cicero face și el acest lucru, spre cinstea sa. Afirmația pe care o am în vedere se află în Despre divinație, II, 58: „Însă, nu știu în ce fel, nimic nu poate fi spus atât de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
filozofi, că nimic mai absurd nu se mai poate spune. Superlativul absurdității este deja atins - de 68 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 55. multă vreme și nu o singură dată. Este deja formulat de cei precum Pitagora și Platon, Zenon stoicul și alți filozofi, ca să reiau câteva nume invocate de Cicero. Absurditatea la superlativ reprezintă deja un domeniu bine câștigat al filozofilor, o proprietate inalienabilă. Nu poți săi deposedezi de așa ceva, nici pe cei de altădată, nici pe cei de acum
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
viitorul“. Pitagora și Platon sunt încrezători în puterea vizionară a sufletului, prin urmare recomandă chiar o anume pregătire înaintea somnului și a viselor. Pitagoreicii au mers până la interzicerea acelor alimente, precum bobul, care ar dăuna activității nocturne a spiritului. Zenon stoicul ar fi fost mai re zervat în privința divinației („somnul însuși nu înseamnă altceva decât strângerea și întrun fel căderea și pieirea sufletu 70 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 57. lui“). Surprins cu totul în fața acestor atitudini opuse, Cicero nu mai
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
putea spune ceva mai absurd. Nu contestă acestor vechi doctrine orice putere de comprehensiune, chiar o anume subtilitate (II, 60). Însă îi apar la fel de stranii ca și visele pe care caută să le explice. Puțin mai înainte, vorbind despre unii stoici, amintește felul în care ei înțelegeau decăderea unor ritualuri la Delfi: „spun că sa risipit odată cu trecerea timpului puterea acelui loc“ (II, 57). Însă cum sar pu tea risipi în timp puterea naturală a unui loc și mai ales cea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
există o alta doctă, cu aparențe savante. Căci atras de unele doctrine în vogă, omul caută săși justifice rațional credințele sale excen trice. Caută să le ofere o anume legitimitate, încât uzează de explicații dintre cele mai stranii. Cu privire la vise, stoicii sunt siguri de puterea lor divinatorie. Numai că argumentele pe care le aduc sunt adesea contradictorii. Nuși mai pun întrebări cu privire la realitatea și limitele acestei puteri, nici cu LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 71 privire la amestecul celor veridice cu iluzia însăși
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
imaginile adevărate au o proveniență divină, iar cele înșelătoare și zadarnice țin de natura umană, carei criteriul de a distinge visul divin de cel natural? Nui mai bine să spui că toate visele sunt date fie de zei, ceea ce voi, stoicii, nu acceptați, fie de natură? Și dacă respingeți prima ipoteză, în mod necesar cea de a doua trebuie admisă. Dacă unele vise sunt adevărate iar altele false, desigur aș vrea să știu carei trăsătura lor distinctivă. Iar dacă ea nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ar căuta cineva, în discuțiile sale, mai ales situații aporetice, fără nici o ieșire. Aveau destule motive cei vechi săl socotească átopos, nicicând la locul său. La fel sa spus însă și despre câțiva sceptici sau, puțin mai târziu, despre unii stoici și învățați creștini. Știm că lui Tertulian (cca 160-220), scriitor creștin din Cartagina, i sa atribuit o spusă care, după multe secole, a generat discuții nesfârșite: „Credo quia absurdum“ („Cred deoarece este absurd“). Între timp sa văzut că aceste cuvinte
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
a clipei. Amintirea - ca și repetarea - nu mai este o mișcare către cele dinapoi, ci către cele care urmează să fie. Nu am motive să cred că paradoxul ia fost străin lui Socrate sau lea fost străin, să spunem, unor stoici. Însă Kierkegaard ia distanță de o anume interpretare a ideii de reamintire, anámnesis, considerând că această interpretare privilegiază timpul trecut sub forma atemporalizării lui. Se întoarce, de aceea, la figura atopică a lui Diogene din Sinope, invocată cu o vizibilă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
se face, se desface, se reface, conform unei legi și unor alternative imuabile. Nu numai că aceeași cantitate de ființă se păstrează fără ca nimic să se piardă ori să se creeze, ci mai mult, unii gânditori de la sfârșitul Antichității - pitagoricieni, stoici, platonicieni - ajung să admită că în interiorul fiecăruia dintre aceste cicluri de durată, aiones sau aeva, se reproduc aceleași situații care s-au produs în ciclurile anterioare și se vor reproduce și în ciclurile următoare - la nesfârșit. Nici o întîmplare nu este
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și fără entuziasm, începând chiar cu musculosul Cilonus, care avea dor trei pasiuni: jocul, caii, și grija și contemplarea narcisistă a propriilor mușchi. O excepție remarcabilă o constituia Servilio Cludiano: bărbat la patruzeci de ani, aristocrat de modă veche și stoic convins, era poate singurul care se putea mândri cu ascendenți romani autentici, a căror așezare în Galii se întâmplase chiar în vremea lui Tiberiu. Soția sa, palida, umila Livilla, puțin peste douăzeci de ani, era în luna a treia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Valerius când s-a născut. Crede-mă că nu va muri la Ludi. Nu va muri la Ludi, va muri în arenă, răspunse Antonius. Destinul tău, Proculus, destinul tău de bărbat faimos pentru înțelepciunea și omenia lui, destinul tău de stoic mai demn de respect chiar decât Seneca... Destinul tău nu prevede și mila? Eu nu cred în stele, dacă realitatea mă pune dinaintea unei morți sigure. Ai milă, oferă-i lui Valerius o șansă. Ajută-l, du-te la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
asexuat, în timp ce chilia ei standardizată, călugărița se zvârcolește cuprinsă de chinuri blestemate, topită de timpul care trece. Sunt anumiți copii care pot muri de bătrânețe la o vârstă fragedă. Lipsiți de zinc și fier, de magneziu sau bauxită, până și stoicii cei mai adevărați încep să trosnească și să fâsâie. Dușmanii trupului meu sunt o întreagă armată și mult mai răi decât păcatele mele. Sunt organizați. Finanțele sunt pe mâna lor (cine îi finanțează?). au infanterie, spioni și lunetiști, luptători de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
face parte din categoria celor care îți plac sau îți displac. El nici nu încearcă să se facă plăcut. Din acest punct de vedere, este un tip foarte onest, chiar stoic aș spune și nu încearcă să păcălească pe nimeni. — Stoic? Cum poți să spui așa ceva când se culcă cu cine-i iese în cale. E chiar straniu, spuse Naoko, râzând. Cu câte fete s-a culcat până acum? Probabil că a ajuns la cifra de optzeci, am zis. Dar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
că a ajuns la cifra de optzeci, am zis. Dar cu cât crește numărul, cu atât fiecare act sexual are o semnificație tot mai mică pentru el și impresia mea este că tocmai așa ceva urmărește. — Și asta înseamnă că e stoic? — Din punctul lui de vedere, da. Naoko a căzut pe gânduri câteva clipe. — Am impresia că e mult mai bolnav la cap decât mine, spuse ea. — Și eu cred la fel, am spus, numai că el e capabil să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
nu pot să vă spun și numele, deocamdată. ― Va, veni și vremea aceea, îl asigură Ash. Îți amintești numele și fețele. Este un început bun. Și totodată semnul unei pierderi de memorie, care nu este decât parțială. ― Te doare ceva? Stoicul Parker fusese acela care puse prima întrebare de bun simț. ― Totul. De parcă aș fi fost bătut cu bâtă timp de șase ani. Se ridică din nou, își bălăgăni picioarele și zâmbi.) Doamne! Ce foame mi-e! Cât am stat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
un puritan cu un obsesiv simț al adevărului, marcat de sentimentul culpabilității originare, în care unii vedeau motivul filozofiei lui. Dacă exista vreo etichetă tradițională care să i se potrivească (el însuși nu-și dădea nici una) era poate aceea de stoic; și aceasta putea fi asociată cu atmosfera morală riguroasă și închistată în care-și trăise copilăria. Erosul lui era Amor Fati. Întreaga viață practicase moartea, dar niciodată și, categoric, nici acum, nu fusese interesat emoțional de moarte. Orice reculegere sufletească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mă vei ierta pentru că îmi iau viața. Știu bine că mă vei dezaproba. Dar încearcă să-ți spui, dacă poți, că mă așteaptă o viață mai fericită din moment ce am terminat cu asta de acum. Ai văzut întotdeauna în mine un stoic, așa că, poate, vei reuși să înțelegi. Te rog să ai grijă de Hattie. V-am numit, pe tine și pe Robin Osmore, executori testamentari. La revedere, Bill. Îți poți imagina cu ce sentimente de cordialitate și de stimă iscălesc acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
gândire care, prin urmare, atrage atenția asupra faptului că referința la destin nu înseamnă că trebuie să-l suporți, ci mai degrabă să-l alegi. Este această alunecare de la supunere la alegere care constituie forța acestui amor fati care, de la stoici la Nietzsche, face ca demnitatea umană să se sprijine pe o acordare la necesitate. Poate că aici este adevăratul umanism, acela care ia în considerare ineluctabilul, constrângerile pentru a face din ele, stricto sensu, "date predilecte". Într-un astfel de
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
că odată cu ea se încheie un ciclu, sau toate ciclurile. Azi ca și ieri, mai lesne concepem infernul decât vârsta de aur, apocalipsa decât utopia, iar ideea unei catastrofe cosmice ne e la fel de familiară pe cât le era budiștilor, presocraticilor sau stoicilor. Vivacita tea spaimelor noastre ne menține într-un echilibru instabil, propice înfloririi darului profetic. Lucrul acesta e valabil cu precădere pentru perioadele de după marile convulsii“ (trad. Emanoil Marcu). În fața României dezarticulate de azi (nevertebrate, cu termenul lui Ortega), copleșite de
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]