288 matches
-
amprente cu mult timp Înainte. Bucățile Înghețate, acoperite cu pulbere de granit, aderau la crestăturile simbolurilor, apoi se topeau Încet odată cu primele raze de soare. Îi Întinse din nou Mariei Înghețata care se scurgea, dar ea se Întoarse cu o strîmbătură de dezgust. - Toate astea rămîn să fie dovedite. - Ne străduim. Recunoaște că e tare, ca găselniță... - Ryan era foarte tare, da... - Vorbeam de mine, căpoaso. Reține că dacă punem la socoteală un IQ ca al meu, amestecat cu ereditatea aceluia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
asta! Uf! Ca și când ar fi bănuit o inimiciție, Aglae, care-i zărise în treacăt sub sclipirile lunii, zise tare de jos: - Otilio, să-l aduci mâine pe dumnealui la noi!- Da, tanti, răspunse cu o miere teatrală Otilia, făcând o strâmbătură cu înțeles lui Felix, are să-i pară foarte bine lui Titi! Însă numaidecât adăugă încet lui Felix: - Să vezi ce prost e! Pascalopol imploră pe Otilia să se coboare. Aglae, ca să nu supere prea mult pe moșier, se asocie și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
tanti Aglae nu mai calcă pe aici. Moș Costache holbă ochii, și așa prea holbați, și deschise brațele ca un om ce stă să se-nece, privind cu teroare și implorare când pe unul, când pe altul. Aglae făcu o strâmbătură de sfidare, dar nu îndrăzni să mai vorbească, uimită de neașteptata reacțiune. Costache, după ce așteptă în zadar ca cele două părți să se potolească, spre a-i cruța trebuința de a lua o atitudine, își dădu seama de tăria mâniei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
luă cuvântul în locu-i: - Otilia? Unde e ea acum, n-are nevoie de noi. E la Paris. Stănică spuse ultimele vorbe triumfător, rotindu-și privirile asupra întregii asistențe. Inocentă, madam Iorgu întrebă pe Olimpia: G. Călinescu - Studiază?Olimpia făcu o strâmbătură, pe care Stănică o remarcă. - Studiază muzica, zise el, făcând totuși cu ochiul spregrupul din jurul generalului. - Așa? exclamă madam Iorgu, fără să intuiască jenacelorlalți. Trebuie să cheltuiești, domnule Costache, multe parale... cu întreținerea. Moș Costache bâlbâi ceva în paharul de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
timiditate: G. Călinescu - Mă Toderiță, dă-mi repede ceva parale, că nu prea am procese. Să beau și eu din diurna unui senator. Toader scoase repede o hârtie mototolită pe care o ținuse pregătită și i-o dădu zâmbind, fără strâmbătură de neplăcere și fără emfază. Stănică o luă, sări jos, făcând cu mâna la cei doi, și se-ndreptă spre Lipscani, fără alte ceremonii. De-abia după o sută de metri de mers, scoase hârtia din buzunar și o privi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu și-a pierdut cunoștința. Să vedem mai târziu, dacă poate vorbi, dacă n-are vreo parte paralizată. - Doamne ferește, se-nchină Aglae, mai bine moartea decîtașa ceva! Poate un om paralizat așa să trăiască mult? - Depinde! zise doctorul, cu aceeași strâmbătură deamărăciune. - Ascultă, mă, Vasiliad, îl luă Stănică la o parte pe doctor, fii om cum te știu, nu ne-ncurca cu vorba! Tu ce crezi, o duce, sau moare? Să știm ce facem! - De obicei nu prea scapă nimeni la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mine în oraș. Aglae deschise gura să vorbească, când, deodată, bătrânul strigă plîngăreț: "Aaaici!" și făcu gestul de a se da jos din pat. Când însă puse piciorul pe dușumea, simți greutate și se lăsă iarăși pe spate, cu o strâmbătură. - Dar ce-i? Ce s-a întîmplat? se prefăcu Pascalopol, cu o vizibilă silă de a se vedea nevoit să joace comedie. - I-a venit rău, informă Stănică, bătrânețe, ce vrei, congestie! Pascalopol sărută mâna Otiliei, care-l privea cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fiindcă sunt sigură că se plictisește. Felix nu-și putu masca suficient contrarietatea: - Du-te tu singură și eu te-aștept. Dacă i-ar face plăcereprezența ta, nu sunt sigur în ce mă privește pe mine. Otilia făcu o mică strâmbătură și nu mai spuse nimic și, cu toate rugămințile lui Felix, nu mai consimți să se oprească. Se întoarseră, deci, acasă. Deși se întunecase, nu se vedea nici o lampă aprinsă. Otilia, cam mirată, intră înăuntru. Deodată se auzi un țipăt
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Datorii nu mai avea. Punea leu pe leu, să strângă o sumă mare, să-și cumpere un loc cu vad în Grivița. Dar până atunci mai era! Trebuia să toarne apă mai multă în vin, să nu ia în seamă strâmbăturile gunoierilor. Ce-i păsa? Mila nu face casă bună cu pricopsiții. Și pielea ar fi luat-o de pe clienți, bani să iasă, că fără cincizeci de mii de lei nu mai scotea capul din Cuțarida! Iarna, uda lemnele cu un
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
începu să amenințe cu degetul chipul din oglindă, râzând și strîmbîndu-se... "Ha! blestematule! mă persecutezi, ai? faci sinete în locul meu... mă bagi în datorii, hoțule? "... Chipul din oglindă amenința și el cu degetul, dar parecă se uita serios și parecă strâmbăturile lui erau de nebun... "Ce-i asta, gândi marchizul speriat... Eu râd, și el se uită serios la {EminescuOpVII 256} mine!... El râse tare ca să se încredințeze că chipul din oglindă e umbra lui... și chipul râdea... dar cum... D-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de a-și desfăta călăul. Trebuie să punem accentul pe culoarea glorioasă a lichidului rezultat și care, mai mult decât zeama de lămâie, obligă laringele să se deschidă larg atât pentru pronunțarea cuvântului, cât și pentru ingerarea lichidului, fără nici o strâmbătură temătoare a gurii, ale cărei papile nu se zbârlesc în atingere cu el. Și rămânem de altfel fără cuvinte pentru a mărturisi admirația pe care o merită învelirea fragedului, fragilului și rozului balon oval în această groasă sugativă umedă a
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
era cu Conțescu, iar în aripa unde se găsea Gonzalv, acesta explică foarte natural că lucrul era inevitabil. Conțescu avea un atac violent de uremie, se sufoca, era ținut în viață cu baloane de oxigen. Gonzalv făcu în încheiere o strâmbătură îngrozitoare de scepticism, care părea să spună că e o lipsă de seriozitate din partea pacientului să se împotrivească deciziilor naturii. La început Gaittany clătină din cap teatral, exclamă artificios: "Săracul!" și un fel de indignare contra soartei: "Oh!", apoi cugetă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pe scară? Tudorel bombăni ceva ce semăna a confirmare. - Nu-i exclus, zise madam Ioanide. Dă asta febră? - Febra poate să vie din durere și din emoție. E cevasuperficial. Conferențiarul se mai uită de aproape la forma dungilor, făcu o strâmbătură din buze, apoi recomandă niște prișnițe banale, o unsoare și aspirină și atâta tot, și făcu cu ochii părinților să iasă din cameră. Jos în birou, Conțescu-doctorul se așeză comod într-un fotoliu, examină încăperea, zise "frumos", apoi, ca și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și o substanțială recompensă bănească. Din păcate, Hangerliu unea calmul cu o forță herculeană, foarte bine disimulată în moliciunea gesturilor sale. Când individul îl prinse de gât, Hangerliu apucă mâna ipochimenului și o desprinse, aruncînd-o cu atâta facilitate și comică strâmbătură de compătimire, încît lumea începu să râdă. Atins în onoarea lui de pungaș, individul se aruncă furios la Hangerliu. Acesta îl pocni cu dosul palmei fără nici o sforțare și îl lăsă lat lângă masă, după care ispravă ieși din local
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
covoare, n-ai fi crezut că Demirgian e un om așa de vânjos. Însă și în privința sanitară suferea de unele contradicții. Se arunca în Dunăre și nu suporta vederea gândacilor sau a păianjenilor, precum nici a racilor. Atunci făcea o strâmbătură de dezgust și se simțea rău fizicește. De aceea punea să se curețe riguros prin localuri. Nu mânca gras, preferând carnea de berbec. Bere nu punea în gură, nici alcooluri, numai vin de Malaga sau Madera veritabil, când găsea, sau
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
entuziasm. Invidia din nou pe Ioanide. Condiția de a izbuti într-o artă e de a avea un suflet mereu tânăr și de a te corecta singur, cu o încredere nestrămutată. Cine are superstiția opiniei altuia și tremură de toate strâmbăturile din nas nu construiește nimic. Greutatea este de a ieși din faza critică a elaborării, când toți cei care te văd la lucru sunt sceptici sau batjocoritori, neputând să se așeze în perspectiva viitorului. Calitatea lui Ioanide, invidiată de Pomponescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fiu de cavaler, de necuratul vrăjmaș. Cinci demoni deodată au intrat în bietul Tom: al desfrîului, Obidicut; Hoberdidance, prințul mu ten iei; M a h u , a l hoți ei; M odo, a l uc id er îi ; Flibbertiggibet, al strîmbăturilor, care acum a intrat în cameriste și-n fetele-n casă. Așa că, fii binecuvîntat, stăpîne. GLOUCESTER: Ia punga-mi tu, de-a' cerului năpaste Smerit spre chinul tot. Că sînt nenorocit Te face mai ferice. -Așa vrea cerul. Cel prea
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
de obstrucție, comentase cândva. Cei zece ani ai Troiei reduși la treizeci de secunde de pirotehnie și balistică. Arhitectură urbană, geometrie, haos. Pentru Faulques, acea fotografie era reprezentarea grafică nimerită: incertitudinea teritorială. Amintirea discuției cu Markovic i-a smuls o strâmbătură de uimire. Croatul putea să nu aibă educație teoretică, dar nimeni nu-i putea nega intuiția și subtilitatea. Strădania de a supraviețui oricărui fapt, mai ales războiului, era o școală bună. Te obliga să revii asupra ta și-ți oferea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Guelta Zemur. Când așteptau momentul potrivit ca să părăsească refugiul dintre stânci, fugind cincizeci de metri fără acoperire (Cine iese primul? Întrebase, neliniștit, luptătorul care avea să-i acopere cu gloanțele din Kalașnikovul lui), Olvido pipăise buzunarul lui Faulques cu o strâmbătură batjocoritoare, privindu-l foarte fix, cu irisurile verzi ieșite din orbite din cauza strălucirii soarelui deasupra nisipului și cu stropișori minusculi de sudoare pe frunte și buza superioară. Sper că ai obolul pentru Caron, spusese, cu răsuflarea Întretăiată de lăcomia cu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
să mă asigur că va fi un joc curat de ambele părți. - Nu-mi Închipui cum ar fi să te strangulez cu mâinile goale. Sunt prea bătrân pentru așa ceva. - Dramatizezi, domnule Faulques. Pictorul de război n-a putut evita o strâmbătură. Ori poate o urmă de zâmbet. A dat din cap, a făcut câțiva pași, a terminat să-și pună În ordine ustensilele de pictură și s-a oprit iar În fața lui Markovic. Croatul venise cu un sfert de oră mai
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
împreunare scurtă, cu martori). Marea distracție a vizitatorilor este să arunce în rudele cele mai apropiate ale omului cu fructe uscate și, uneori, cu pietricele, pe care acestea le trimit imediat înapoi expeditorilor, însoțindu-le de strigăte răsunătoare și de strâmbături oribile, care îi fac să râdă pe copii. În general, contemporanii noștri preferă să vadă dobitoacele pe ecrane, nu în natură. Sunt o mulțime de filme care ne arată speciile dispărute, cu obiceiurile lor bizare. Pentru Ingenioșii de rând (e
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
lămuri împrejurările în care a sosit scrisoarea medicului Anton Corai, o citi așa cum era scrisă, adică în grecește. Cuvintele pronunțate cu glas tare prinseră o încărcătură sporită și zâmbetul îngheță pe fața beizadelei Constantin transformându-se într-un fel de strâmbătură, care ori de câte ori se oprea din lectură îi întindea buzele, gura devenindu-i doar o linie orizontală. Ridicând glasul pentru a puncta sfârșitul scrisorii, își aținti întrebător privirile asupra tatălui său, care se oprise din îmbrăcat și asculta foarte atent. Într-
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
glumele devenite obișnuință între ei trei și mai ales într-o asemenea dimineață, în care nimeni nu avea chef de lucru. — Ce ai azi ? Stai ca un arici... Ridicase capul din carte, încercând să zâmbească, dar nu reuși decât o strâmbătură asimetrică, într-un colț de gură, și roși, cum se întâmpla ori de câte ori nu izbutea să rezolve repede, printr-o eschivă abilă, răspunsul complicat. Vecinul înțelese că se întâmplă ceva. Cunoștea de-acum modul în care celălalt își învăluia întârzierile, înde
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Se află din nou cu spatele la fereastră, la un capăt al sălii pustii, planșetele avansează, pe două rânduri, spre dânsa, cu ghiuleaua metalică ridicată, din flanc dulapurile și birourile bondoace, motorizate. Își trece mâna, speriată, peste pleoape. Nu- și poate stăpâni strâmbătura buzelor ; un rictus de spaimă care revine tot mai des. Privirea clară, uscată, bătrână. Mâini încă frumoase, doamnă Ortansa, merită privite ! Picioare încă subțiri și lungi, dintr-un trup plat, lat, neutru ; mâini încă fine, îngrijite, care merită privite, cu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
plâns inima de fericire. De-abia atunci a început să se creadă vrednic de-a trăi... În curtea comandamentului de divizie îi ieși în cale locotenentul Gross care, ca pionier, avea mereu treburi pe la Cartier. Gross îl întîmpină cu o strâmbătură ironică: ― Bravo, filozofiile! Ai mai omorât câțiva oameni pentru o tinichea... ― Ascultă, Gross! răspunse Bologa deodată jignit. Când vei înceta tu de a executa ordinele, atunci să faci imputări altora! Până atunci, puțină modestie... ― Eu execut ordinele, adevărat, zise pionierul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]