1,031 matches
-
asta, mojicule? Celălalt nu păru să Îi deslușească tonul insultător. — Lupta Îngerului cu Diavolul! Îi explică el cu același entuziasm. Ca să-l salveze pe om de la iad... Ia te uită! Îl Înșfăcase iarăși de braț. Eliberându-se din nou din strânsoare, Dante se hotărî În sfârșit să privească scena. În centru, un tinerel Îngenuncheat susținea din spate o fantoșă de cârpă, construită În așa fel Încât să semene cât de cât cu un bărbat despuiat. Pe partea anterioară a capului era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
purta un guler din oțel care oprise lovitura mortală. Dintr-o săritură, poetul ridică din nou mâna, de astă dată țintindu-l mai jos, În dreptul inimii. Împlântă pumnalul din răsputeri. Dar celălalt izbutise, smucindu-se amarnic, să se elibereze din strânsoare, și din nou lama rată, deviind dinspre inima spre care se Îndrepta și afundându-se În mușchiul umărului. Simți cum forța adversarului său cedă pe neașteptate, ca și când spiritele vitale l-ar fi abandonat. Ridică Încă o dată mâna, dar ceva Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Însă o breșă părea să se fi deschis În zidul de umbră care o Înconjura. — Te rog, repetă ea. Furia ucigătoare a lui Dante se potolise ca prin farmec. Coborî pumnalul. Sub mâna lui, trupul lui Veniero zvâcnea vlăguit. Slăbi strânsoarea, lăsându-l să respire, iar apoi se ridică, făcând doi pași Înapoi. Ea Îi luă locul, aplecată peste trupul bărbatului, Îndoindu-se din genunchi cu o mișcare sinuoasă, asemenea unui șarpe. Priorul Își aminti ce Îi povestise un călător pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
care ar fi putut arde pielea din jurul lor. Părul îi era turtit și i se lipea de cap ca o șapcă. Arăta de parcă era la mile depărtare, călcând cu ambele picioare pe capul șoferului. Dar mă auzise. A slăbit imediat strânsoarea și și-a aplecat capul să-mi sărute umărul. —îmi pare rău, a spus respirând adânc. Mă gândeam... A lăsat propoziția neterminată. Amândoi știam la ce se referă. A luat săpunul și a început, ușor, să-mi spele spatele. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
de ea, i se vedeau oasele prin piele. Scara era grea, iar lovitura mea a trimis-o prea departe ca el să o mai poată ajunge. Pentru un moment extrem de lung a stat agățat doar cu o mână de balustradă. Strânsoarea se slăbea, gravitația trăgându-l în jos. Scara părea că s-a proptit într-un perete invizibil. S-a întors să mă privească în față. —Sam? a spus ca o întrebare. Nu-i puteam răspunde. Nu te-aș fi rănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
și pe mine stând între cele două lumi, veșnic nehotărât, ca urmare a acestor întrebări fără răspuns, asemeni ecuației fără rezolvare a apariției gândirii, pe deplin nedesăvârșit, nicicând știind încotro s-o apuc în afara artei, singura în stare să scape strânsorii acesteia fără seamăn a materiei, căreia nici măcar știința nu-i poate oferi vreo soluție... Oare numai astfel se pot împlini sufletele precum cel al meu, adăstând la răscrucea dintre lumi?... Nu știu. Nu știu cum este pentru fiecare, dar pentru mine cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
puteau străbate. Inima lui Cristian Toma bătea cu putere. Ceea ce vedea în fața ochilor era cu totul neobișnuit. Nu i se mai întâmplase una ca asta niciodată până atunci și nici măcar nu auzise vreodată de așa ceva. Dacă nu ar fi simțit strânsoarea moșneagului pe brațul său, ar fi crezut că este prins într-un coșmar din care nu se poate trezi. Simțea o amenințare fără margini, o ură copleșitoare venind dinspre ghemul acela de ceață. Nu-i era frică, însă se simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
reverele hainei. Cât era de mititel basarabeanul, masivul ardelean îl ridică de la pământ ca pe un fulg. Îți mai bați mult joc de mine? strigă el zgâlțâindu-l cu putere. Domnule comisar, domnule comisar, protestă Vlad cu vocea gâtuită de strânsoarea lui Pop, vă rog... potoliți-vă! N-ai de gând să răspunzi odată? Ai grijă că răbdarea mea are și ea o margine! Cât crezi că mai pierd vremea cu tine? Dându-și seama că depășise limita, Pop îi dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și cu sînii tresăltîndu-i de dorință. Profesorul de muzică m-a Înșfăcat de guler și m-a tîrÎt afară din Încăpere. Mi-am simțit picioarele cum abia ștergeau pardoseala și, oricît am Încercat, n-am izbutit să mă eliberez din strînsoarea lui Neri, care mă căra ca pe-un colet prin seră. — Sufletul am să ți-l stîlcesc eu ție, nenorocitule, bîiguia printre dinți. Mă duse tîrÎș pînă la ușa apartamentului și, ajunși acolo, o deschise și mă azvîrli cu putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
un vuiet, toate gurile unindu-se Într-o aceeași exclamație de minunare. Poetul murmurase și el ceva, surprins, fascinat de relicva care continua să se miște. Aceasta, după ce Își deschisese ochii de-a binelea și privise În jur, Își slăbi strânsoarea brațelor cu o mișcare curgătoare, ridicând dreapta pentru a-i binecuvânta pe cei de față. Pieptul ei delicat, cu sânii abia schițați, părea să se miște ritmic. - Respiră... e vie! auzi pe cineva strigând de lângă el, printre miile de alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Oh, messere, pe cinstea mea, sunt expus la această ocară numai pentru o quaestio irresoluta, o interpretare diferită, exclamă el pe un ton liniștit. - Pentru o dispută filosofică te-a legat șeful gărzilor de crucea asta? replică poetul uimit, slăbind strânsoarea. - Întocmai, messere. Văd după Încălțările domniei tale că trebuie să fii un om Însemnat și Învățat, zise osânditul, care, covârșit de poziția incomodă, Își Întorsese din nou privirile În pământ. Așadar, vei putea Înțelege că sunt nevinovat. - Temnițele și iadul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Comunei! strigă el cu voce tunătoare, Înșfăcându-l de umăr pe unul din combatanții care i se rostogolise printre picioare și Îndepărtându-l din cale cu un șut În dos. Simți o mână ținându-l de cot. Se smuci din strânsoare, răsucindu-se ca o furie. Omul din spatele lui ridică mâinile În semn de pace, schițând un zâmbet. - Iartă-mă, messer Durante. Încercam doar să te ajut, exclamă el, aplecându-se să ridice de jos bereta poetului, care se rostogolise nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
-l. În Întuneric, văzu pentru o clipă lucind figura călugărului Brandan, Înainte ca aceasta să Înceapă să se deformeze sub ochii lui. Uluit, Își dădu seama că smulsese și nobila frunte a omului, o mască din pergament vopsit. Eliberată din strânsoare, o claie de păr căzuse dintr-o dată, ascunzându-i fruntea, Îngustă și teșită, ca a unui plebeu. Brandan părea și el pierdut, Însă pe chipul lui Începuse un spectacol incredibil, așa cum poetul mai citise doar În Metamorfozele lui Ovidiu. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fusese expusă În fața poporului. Dacă nu cumva nu făcea parte și asta dintr-un truc. Ca și rugămintea pe care i se păruse că o aude pe schele. Un ventriloc, iată care putea fi explicația. Încetișor, Își trase mâna din strânsoarea ei. Îi venise o idee. - Acoperă-ți fața și vino cu mine, Îi porunci. Se Îndreptă spre ușă. Femeia Îl urmă, Învingându-și o ultimă șovăire. Acum, din expresia ei dispăruse frica inițială, căreia agitația unui animal prins În capcană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ușa pe călugăr, de cum acesta și ar fi făcut apariția. Intră În biserică pe poarta pe care o forțase prima oară, ținând-o pe femeie de mână. Între degetele lui, ale ei se Încălziseră Încet-Încet. Acum nu mai răspundea la strânsoare cu teama prizonierului, ci mai degrabă cu ducele abandon al unei Îndrăgostite. O conduse pe lângă colonadă, către ușa dinapoia altarului. Dar, după doar câțiva pași, se opri, Împingând-o la adăpostul unuia dintre pilaștri și nemaifăcând nici el nici un zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
zguduindu-l cu violență. - Cecco, ai venit să Îți bați joc de orașul meu odată cu pungașul acela de Brandan? Nu dai greș niciodată, dacă e vorba de trișat la zaruri. Cecco Îi apucă delicat degetele, descleștându-se cu grație din strânsoare. - Îți jur că mă aflu aici ca să respir aerul miracolului și să Îmi pregătesc sufletul pentru a-l spăla la San Pietro, când m-oi duce. - Ce faci aici? repetă poetul fremătând. Masca surâzătoare a lui Cecco Începea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
forță neașteptată, oprindu-l. Apoi se ridică Încet-Încet În picioare, ținându-l mereu la distanță cu vârful degetelor. El făcu un pas În față, Încercând să prindă creatura care continua să Îi scape, Însă din nou aceasta Îi scăpă din strânsoare, refugiindu-se Într-un ungher al odăii, lângă flacăra lumânării. În sfârșit, cu o mișcare Înceată, ca Într-un dans, ea Însăși desprinse ultimul văl care Îi mai acoperea pântecul, arătându-i-se. Dante Își duse mâna la gură, oprindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fata cu o neașteptată sclipire de tandrețe În ochi. Spuneau că planul tău a fost descoperit. Ziceau de un „fiu blestemat”. Dante merse până la ea și o strânse de un braț. - Ești sigură? Așa au zis? Ea se eliberă din strânsoare, zbughind-o prin portic. Rămas singur, priorul Începu să reflecteze furibund. Așadar, Acquasparta era la curent cu conjurația de restaurare a dinastiei imperiale. Dar știa el oare și numele fiului blestemat? Poate că nu, având În vedere că se aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
miros acru de mucegai, În timp ce o mână Îi apăsa țesătura peste gură. Încercă să sară În picioare, zbătându-se. Simțea În mod limpede masa unui trup În spatele lui și, din instinct, se smuci Într-o parte, Încercând să scape din strânsoare. O lamă sfâșie din spate gluga improvizată, alunecându-i pe umăr. Simți răceala oțelului trecându-i peste grumaz și o durere ascuțită urcând dinspre baza gâtului. Apoi atacatorul Își retrase arma ca să lovească din nou. Între timp, cu o smucitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se ridică și se Întoarce spre el, În timp ce o lucire violacee sfărâma bezna compactă. Simți o mână lovindu-l peste gură. Din instinct Își ridică brațul, deviind lovitura pumnalului. Sub buze simțea gustul dulceag al sângelui. Apoi se eliberă din strânsoare cu o smucitură disperată, aruncându-se În față, În Încercarea de a-l lovi la rândul său. Prin această mișcare ieșise din umbră, târându-și adversarul după el. Lumina provenită de pe acoperișul În flăcări le lumină fețele dintr-o dată. Dinaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
există nici o comoară, nerodule! strigă Dante exasperat. Nu există, n-a existat niciodată! Numai moartea, umbrele și infernul acesta. Privește! adăugă, Înșfăcându-l de vestă și răsucindu-i capul cu forța de jur Împrejur. Cecco tuși, Încercând să scape din strânsoare, iar apoi se moleși, ca și când toate spiritele vitale l-ar fi părăsit. - Comoara... nu există, murmură el nemângâiat. M-au păcălit. Pe mine, maestrul. Căzuse pe șezut, năucit. Dante nu reuși să Își stăpânească un zâmbet. - Ia-o spre Pistoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
partea ta. Dintr-o dată, sienezul sări În picioare, ca o păpușă de paie trasă pe sfoară. Se aruncă peste poet, Îmbrățișându-l și sărutându-l. Lăcrima de bucurie, dinaintea acelei speranțe de salvare. Dante Își feri privirea, eliberându-se din strânsoare. Îndoiala care Îl chinuise Încă din prima clipă Îi Încolți pe buze. - De ce i-au ucis? Cecco deveni brusc țeapăn, cu o grimasă de surprindere. - Cu ce vă Încurca În planurile voastre bătrânul Bigarelli? Și nenorociții de pe galeră? Îl zori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
faci cel mai bine, mi se pare. - Oho, la trișat nici ție nu ți-o ia nimeni Înainte! - Cine e, Cecco? urlă poetul, Înșfăcându-l de gât și scuturându-l cu violență. - Arrigo, chelălăi sienezul, căutând să se elibereze din strânsoare. Dante Îl strânse și mai abitir. Sub mâinile lui, fața trăsnitului său prieten Începuse să se Înroșească. Simțea pe figură stropii de salivă din gura care Încerca cu disperare să respire. Apoi Îi dădu drumul brusc. - Arrigo! murmură el. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Trupul omului opunea rezistență, Îngreunat de lichidul ce Îi pătrunsese În veșmintele lungi. Dante Își propti un picior și se sprijini În el din toate puterile. Sub apăsarea grea, una din colonete se rupse, Însă poetul putu să Își mențină strânsoarea până când izbuti să tragă afară trupul astrologului. Bonatti era Încă viu. Îl văzu ridicându-se În coate, cu părul ud, lipit de cap, ascunzându-i chipul schimonosit. Lângă el, Dante Încerca să se țină drept, cu mâinile sprijinite pe genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ultim efort, cu proverbialul prosop Înmuiat În apă rece, și, resemnat, s-a prezentat la examen, Întrebându-se Însă, nefericit, de ce primăvara Își pierduse toată culoarea și toată animația. Cumva, prin trădarea lui Isabelle, noțiunea de succes studențesc Își slăbise strânsoarea asupra imaginației lui și Amory contempla impasibil eventualitatea unui eșec, chiar dacă acesta ar fi atras după sine, În mod arbitrar, excluderea sa din redacția de la Princetonian și distrugerea șanselor de a intra În consiliul studenților din anii mai mari. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]