588 matches
-
care nu erau neapărat membre ale Pactului de la Varșovia. (Una a fost și a ieșit, cealaltă nu a fost niciodată.) Cu acea ocazie, exista o foarte puternică stare de tensiune, mulți dintre colegii mei urmăreau fascinați, unii dintre ei extrem de stresați, iritați, exasperați, numărarea faimoselor cartele perforate din Florida. Personal, fac parte dintre cei care cred că s-au respectat procedurile democratice. Mircea Mihăieș: În orice caz, cele legale. Vladimir Tismăneanu: Absolut! S-a mers pe bază procedurală, conform Constituției. Sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
metale grele și alte substanțe nocive. Astfel se formează plăcile mucoide care se lipesc de pereții interiori ai colonului, mai frecvent la persoane care consumă hrană prelucrată termic și chimic, alimente Încălzite la microunde sau care trăiesc Într-un mediu stresat, inclusiv În stresul electromagnetic provocat de utilizarea anumitor aparate (calculatoare, telefoane mobile etc). Când placa mucoidă se Întărește, devine o frână În procesul digestiv, În drenajul limfatic și În evacuarea scaunelor. Placa mucoidă are culoarea neagră-verzuie, asemenea unui cauciuc Întărit
Tratat de medicină naturistă/volumul I: Bolile aparatului digestiv by Constantin Milică, Camelia Nicoleta Roman () [Corola-publishinghouse/Science/91766_a_92301]
-
boli de inimă. În multe țări, animalelor de la ferme le sunt deseori administrați hormoni pentru a stimula dezvoltarea excesivă a mușchilor procedură ce dăunează sănătății umane și provoacă infirmități dureroase animalelor. Folosirea antibioticelor pentru prevenirea infecțiilor printre animalele înghesuite și stresate favorizează rezistența la bacterii. Mai mult, operațiunile rapide din măcelării expun carnea la contaminarea cu bacterii. În 1999, Centrul de Controlare și Prevenire a Bolilor din SUA a estimat că mâncarea infestată îmbolnăvește circa 76 de milioane de americani anual
SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” ediţia a II-a by Camelia Apopei () [Corola-publishinghouse/Science/569_a_919]
-
mea. Am avut îndoieli, fiindcă îmi plăcea școala la care lucram, iar oamenii erau nemaipomeniți acolo, dar să merg în fiecare zi cu autobuzul până în cartierul alor mei era foarte dificil și urăsc să ajung la serviciu în ultimul moment, stresată. Așa că am decis până la urmă să accept oferta și am început să lucrez la mine în cartier. După ce am rămas însărcinată, mi-am luat un an sabatic. Am vizitat-o pe sora soțului meu în Statele Unite, am făcut o călătorie
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
Câteva cercetări au arătat că, în anumite circumstanțe, afilierea poate avea consecințe dăunătoare. Un studiu al lui Mechanic (1962) privind studenții care se pregătesc pentru un examen a arătat că aceia care se izolează de colegii lor par mai puțin stresați decât ceilalți (în Bruchon-Schweitzer și Dantzer, 1994). Fără îndoială că rolul protector al fugii de afiliere poate fi atribuit efectului de contagiune al unui grup anxios. Nevoia de afiliere care-i determină pe imigranții de aceeași naționalitate să se grupeze
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
apariție, cu sporranul la brâu și cu kiltul. Și se uită la Suze cu atâta dragoste și cu atâta admirație, că simt că iar începe să mă mănânce nasul. El se întoarce ușor, îmi surprinde privirea și îmi zâmbește ușor stresat - iar eu îi răspund cu un mic surâs jenat. Sinceră să fiu, n-am să mai pot niciodată să mă uit la el de acum încolo fără să-mi amintesc ce a spus Caroline. Vicarul își începe discursul cu „iubiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fiu mai încâtat de atât? — Ce-o să facem? mă tângui la Luke. În legătură cu Danny? — În legătură cu apartamentul nostru! — O să găsim ceva în altă parte, spune Luke foarte calm. Apropo. Mama vrea să ia prânzul cu tine azi. — S-a întors? zic stresată. Adică... s-a întors! — A trebuit să-și amâne operația. Luke se strâmbă. Clinica a primit un control din partea autorităților medicale elvețiene, în timp ce ea era acolo, și toate programările au fost amânate. Deci, la unu, la La Goulue? — Bine, zic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
vreodată așa ceva? — Nu, dar... Multe fete sunt de aceeași părere cu tine, spune Robyn, încuviințând din cap. Știi cine sunt fetele astea? — Îhm... — Sunt fetele care ajung să plângă cu lacrimi de crocodil deasupra tortului de nuntă, pentru că sunt prea stresate ca să se bucure de petrecere! Vrei să fii și tu ca ele? Nu! zic alarmată. — Păi vezi! Firește că nu vrei! Se lasă pe spate, privindu-mă așa cum își privește clasa profesorul ai cărui elevi au înțeles în fine că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
decât din doi în doi. —... pur și simplu nu cred... adecvat... spune Michael. —... pe termen scurt... cred că e foarte adecvat... Dumnezeule, Luke pare destul de ofticat. —... impresia greșită... profiți de poziția pe care o ai... —... m-am săturat! Mă uit stresată cum Luke îi întoarce spatele lui Michael și iese val-vârtej din cameră. Michael pare complet luat prin surprindere de reacția lui. O clipă, rămâne împietrit, după care apucă paharul și ia o gură mare de whisky. Nu-mi vine să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
păr alb și un licăr jucăuș în privire, îmbrăcat în vestimentație albă impecabilă de chef. Sunt Antoine Montignac. Cofetarul cofetarilor. M-ați văzut cumva la emisiunea mea? — Antoine, nu cred c-am rezolvat încă problema cu... celălalt client..., spune Robyn stresată. — Vin imediat. Face un gest vag din mână, trimițând-o la plimbare. Domnișoară Bloomwood, luați loc. — De fapt, nu sunt prea sigură că vreau să... încep eu. Însă, înainte de a-mi da seama ce mi se întâmplă, mă trezesc așezată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Luke întoarce capul. — În timp ce tu te-ai dus la toaletă, zice cu glas stins, i-am cunoscut pe părinții celui din camera vecină cu a lui Michael. Săptămâna trecută a făcut atac de cord. Știi câți ani are? — Cât? întreb stresată. — Treizeci și trei. — Dumnezeule, pe bune? E groaznic. Luke are doar cu un an mai mult. — Se pare că se ocupă cu tranzacționarea de acțiuni. Și că îi mergea foarte bine. Expiră încet. Chestia asta te cam pune pe gânduri, nu? Te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
spre ea și o văd întinzându-se după o rochie dintr-un material extrem de fragil pe care i-o propusesem pentru seara. — Auzi, îmi cere daune emoționale și fizice! Îți vine să crezi ce tupeu pe capul ei? — Laurel, zic stresată. Nu vrei să încerci asta mai târziu? Mă uit neajutorată în jur după ceva solid și foarte zdravăn cusut, cu care aș putea să înlocuiesc rapid rochia. O haină de tweed, sau un costum de schi, ceva. Dar Laurel mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Da, OK, poate că finisajul nu e chiar la nivelul standardului meu obișnuit, spune Danny defensiv. Te rog nu mai pune mâna pe ele, OK? Începe să numere umerașele. Două... patru... șase... opt... zece. Cred că ajung. — Danny... Mă uit stresată în jur și o văd pe Carla, una dintre vânzătoare, că ne privește ciudat. Bună! zic repede. A... îmi ajut un pic un client... caută ceva pentru prietena lui... Carla ne mai aruncă o privire suspicioasă, apoi pleacă. N-o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
În aceeași zi cu nunta asta. Părinții mei habar nu au. Da, știu că sunt într-o mare belea. Da, știu că am fost proastă. Ei, ia mai terminați odată și lăsați-mă în pace! NU VEDEȚI cât sunt de stresată? — Bună, Becky. Tresar surprinsă și mă întorc. Lângă gardul grădinii vecine, îl văd pe Tom, care mă privește cu o mină de îngropăciune. — Tom! Bună! zic, încercând să-mi disimulez șocul la adresa înfățișării lui. Dar... Dumnezeule! Arată groaznic, palid ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Așa, zic. Acuma spune-mi de ce ai nevoie. Nu mai știu exact. Suze are o privire hăituită. Ne-au dat o listă... Poate știu cei de la raionul de bebeluși. Crezi că poți să mă aștepți? Da. — Ești sigură? Mă uit stresată la maxim spre burta ei. — Bex, du-te odată! Nu pot să cred. De ce naiba pun raionul de bebeluși exact în fundul magazinului, la un kilometru de ușă? Pe bune, ce rost au toate etajele astea ticsite cu tone de țoale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
aia te consultăm și vedem ce e de făcut... — Mă duc să iau restul chestiilor, spun și mă îndrept spre ușă. Suze, stai liniștită, mă întorc cât ai clipi. Du-te cu moașa și vă găsesc eu... — Stai! spune Suze stresată, întorcându-se spre mine. Stai, Bex! — Ce? — Ai uitat să dai telefon. Și să-ți anulezi nunta de la New York. — Sun mai încolo, spun. Hai, du-te cu moașa. Sună acum. — Acum? Mă holbez la ea. Dacă nu suni acum, n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fost! Robyn ridică ochii spre mine. N-o să-ți vină să crezi, dar deja le-a terminat! — Poftim? Mă uit la ea îngrozită. — E chiar la cutia poștală. Ce... — Păi, oprește-o, ce mai stai! Oprește-o! — Judith! spune Robyn stresată. Judith! Oprește-te! Mireasa are o doleanță la tine. Vrea să trimită ea însăși invitațiile. Cică e nu știu ce tradiție de familie, spune coborând glasul. Englezească. Da. Nu, nici eu nu știu. Mă privește cu un zâmbet grijuliu, de parcă s-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
dacă te-ai apleca puțin și te-ai răsuci... Hai odată, Laurel! Unde naiba ești? Deschid ușa cabinei și mă uit afară, dar nici urmă de ea. — OK! Hai, c-am reușit! Mă întorc repede spre ea și o privesc stresată. Mâna lui Amy a apărut de nu știu unde și a reușit cumva să apuce capătul fermoarului cu două degete ojate. — Poți să mă ajuți să deschid fermoarul ăsta nenorocit? — Îhm... pot să încerc... Apuc fermoarul și încep să trag de el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
salutările mele lui Bill. Vă meritați unul pe celălalt. Fără o vorbă, Amy, acum complet îmbrăcată, sare repede în picioare. — Stai, spune Laurel. Nu-i mulțumești lui Becky? — Ăă... Amy privește nervoasă spre Laurel. Mersi, Becky. — E OK, zic ușor stresată. Când Amy o ia la picior spre scara rulantă, aproape alergând, Laurel îmi înconjoară umerii cu brațul. — Becky, ești un înger, îmi spune cu căldură. Nu știu cum aș putea să te răsplătesc vreodată. Dar, orice dorești, nu trebuie decât să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Și nu cred că pantofii ăia trebuie să rămână la tine! — Prada nou-nouți? Glumești! Sunt ai mei acum. Luke mi i-a dat. Dacă lui nu-i mai trebuie... — Ba-i trebuie. O să-i trebuiască. Doar că acum e... puțin stresat. Toată lumea se stresează! Dar asta nu înseamnă că trebuie să le iei pantofii! — Toată lumea se stresează. Dar nu toată lumea face cadou bancnote de o sută de dolari la străini. — Pe bune? Îl privesc îngrijorată. A făcut așa ceva? — L-am văzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și pe urmă bei zeama respectivă. — Și tu crezi că o să-l faci pe Luke să bea așa ceva? Danny bagă un deget în infuzie. — Nu sunt pentru Luke. Sunt pentru mine! — Pentru tine? Dar tu ce motiv ai să fii stresată? Bâzâie interfonul, iar Danny apasă butonul de la intrare fără să întrebe cine e. — Danny! — Aștepți pe cineva? zice, punând receptorul jos. — A, nu te speria, e doar criminalul în serie care mă urmărește zi și noapte, zic sarcastică. — Cool. Mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
a făcut un curs special despre cum se împăturesc șervețelele, special pentru nunta ta! A costat-o patruzeci și cinci de lire și a trebuit să vină cu mâncare la pachet... Mă cuprinde remușcarea. — Iartă-mă, mami. Sunt doar puțin stresată. Hai să le aranjăm... mitră de episcop. Și spune-i lui Janice că-i mulțumesc mult pentru ajutor. Pun receptorul în furcă exact în clipa în care sună cineva la ușă. — Janice e cea care-ți organizează nunta? spune Michael
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
anunță că poartă noroc. Poate, dar nu cumpăr. De pe monitor dispare zborul nostru și se anunță Tenerife. Alergăm spre panoul general. Bruxelles este anunțat la poarta 4, terminal B. O luăm la picior în regim alert. Bătrînii asiatici, cocîrjați și stresați încearcă să țină ritmul. Nu pot și devin necăjiți rău de tot. Unii aleargă. Ajungem și vedem anunțat zborul. Răsuflu ușurat. Încă o întîrziere de o oră. Ne cunoaștem și bîrfim serviciile aeroportului, compania iberică și tot neamul lor. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
lor, personajele cu pardessus care au devenit inutile. Au devenit inutile, prin demodare, și comportamentele legate de o primăvară normală. Vara aceasta, brutală, generează și moravuri, speciale, începând cu indiscrețiile vestimentare și cu limbajul violent al unor personaje supraîncălzite și "stresate". (Ce bun termen este acest "stres" care scuză atâtea trivialități puse, subsidiar, pe seama "stresului".) Un anunț discret, pe o ușă discretă și ea, îmbie cu aforismul "orice stres dispare prin sex", un local pentru "relaxare", alt cuvânt cu itinerar modern
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
găsit decît la întoarcere, în fața cantinei. Mi-am zis „acum ori niciodată !“ și am pupat-o. Reîntorși din excursie, m-am mai întîlnit de vreo cîteva ori cu ea, dar n-am mai repetat expe riența, fiindcă fata era foarte stresată că, în urma sărutului din seara respectivă, s-ar putea să fi rămas gravidă. O altă tentativă de asumare practică a problemei a fost tot în deplasare - la Costinești. De data aceasta, a rămas doar o tentativă. Îmi plăcea de o
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]