442 matches
-
lingvistică ale fenomenului, indiferent dacă acestea s-au manifestat în aria lingvisticii propriu-zise sau în diverse discipline corelative. Din acest punct de vedere, fără a emite pretenția exhaustivității, putem identifica cinci direcții principale de analiză: frazeologia (de inspirație, în principal, structuralistă), generativismul, cognitivismul, paremiologia și studiile literare (stilistică, poetică, critică etc.). 2.1. Prima dintre aceste orientări ar putea fi numită frazeologică și situată la confluența dintre gramatică, lexicologie și stilistică. Platforma ei conceptuală este una preponderent structuralistă, iar apariția ei
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
inspirație, în principal, structuralistă), generativismul, cognitivismul, paremiologia și studiile literare (stilistică, poetică, critică etc.). 2.1. Prima dintre aceste orientări ar putea fi numită frazeologică și situată la confluența dintre gramatică, lexicologie și stilistică. Platforma ei conceptuală este una preponderent structuralistă, iar apariția ei coincide, sub raport cronologic, cu momentul refundamentării lingvisticii moderne de către Ferdinand de Saussure. Cu toate acestea, nu autorul Cursului de lingvistică generală a fost acela care a întemeiat frazeologia ca disciplină autonomă. În lucrarea sa fundamentală, Saussure
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
fraze, din fraze întregi care se declanșează mecanic în anumite circumstanțe și din care noi nu reținem decât intenția lor generală"18. Prin urmare, mai ales după cel de-Al Doilea Război Mondial, locuțiunile au făcut obiectul a numeroase abordări structuraliste, în principal de natură gramaticală și/sau de "stilistică a limbii", dar cuprinzând și observații etimologice și, apoi, pragmatice. Dintre acestea, o lucrare fundamentală este aceea a lui Pierre Guiraud (Les locutions françaises, 1961), care își asumă, de la bun început
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
natură gramaticală și/sau de "stilistică a limbii", dar cuprinzând și observații etimologice și, apoi, pragmatice. Dintre acestea, o lucrare fundamentală este aceea a lui Pierre Guiraud (Les locutions françaises, 1961), care își asumă, de la bun început, premise și principii structuraliste. Pentru lingvistul francez, locuțiunea reprezintă o "expresie constituită prin uniunea mai multor cuvinte formând o unitate sintactică și lexicologică"19, care se deosebește de restul combinațiilor lingvistice prin trei trăsături: "unitate de formă și de sens; abatere de la norma gramaticală
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
ludică și subversivă/ "satirică"32. 2.2. Chiar dacă este cu patru decenii mai "tânără" decât frazeologia franceză, frazeologia rusă/sovietică a acumulat, probabil, cea mai bogată și mai diversă tradiție în studierea "discursului repetat", dat fiind că, în cadrul său, orientarea structuralistă din deceniile 5-7 s-a deschis treptat către o serie de direcții și perspective ("culturalistă", cognitivistă, pragmatică etc.), care i-au îmbogățit treptat orizontul. "Părintele frazeologiei ruse"33 este V.V. Vinogradov, care, într-un studiu din 1947, a delimitat trei
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
în plan internațional doar începând cu deceniul al șaptelea, însă importanța ei a crescut exponențial în deceniile următoare. O posibilă explicație a acestui succes ar putea fi aceea că demersurile frazeologice germane nu au subscris niciodată fără rezerve la metodele structuraliste și generativiste aflate în vogă în anii '60. Dimpotrivă, unul dintre cei mai influenți cercetători ai "discursului repetat" din spațiul cultural german - Harald Burger - și-a declarat încă de la începutul deceniului opt reticența față de generativismul aflat pe atunci în plină
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
a privi limbajul ca pe o simplă "nomenclatură" care se aplică asupra unei realități deja categorizate. 5.2. Abordarea din unghi lingvistic a proverbelor s-a dezvoltat abia odată cu începutul anilor '70, prin încercările de a aplica metodele și conceptele structuraliste în câmpul rezervat până atunci paremiologiei tematice. Firește, nu toate încercările de a defini din punct de vedere lingvistic proverbele au fost încununate cu succes. Astfel, pentru David Cram, proverbul ar trebui tratat ca un simplu element lexical beneficiind de
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
adică derivate din primele 158. Însă asemenea considerații ocupă un loc relativ redus în economia lucrării, care se concentrează mai mult asupra invariantelor semiotice din cadrul textemelor decât asupra productivității lor semantice în cadrul textelor propriu-zise. Tot pe această linie de investigație structuralistă se situează și cartea lui Constantin Negreanu 159, colaborator regulat al prestigioasei reviste Proverbium, ale cărui contribuții au primit aprecieri favorabile din partea lui Wolfgang Mieder (unul dintre cele mai semnificative nume din cercetarea paremiologică actuală). Format la Timișoara, Negreanu a
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
confuzii și de limite, ci și prin asumarea și utilizarea unor principii și concepte improprii în raport cu specificul limbajului ca activitate umană liberă. Cazul cel mai flagrant din acest punct de vedere e acela al "neopozitivismului" contemporan, care, în variantele sale structuraliste, generativiste și/sau cognitiviste, urmărește să aplice în cercetarea limbajului un mecanism determinist-cauzal care se revelează drept complet inadecvat pentru înțelegerea activităților cultural-creatoare. Din acest motiv, considerăm că în analiza textemelor e necesară nu doar o simplă remaniere a conceptelor
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
metode îndeajuns de precise pentru a putea construi, pe baza lor, un dispozitiv teoretic și analitic mai performant decât acelea pe care le folosesc, în momentul de față, celelalte direcții care se ocupă de studierea textemelor (frazeologia de inspirație preponderent structuralistă, generativismul, cognitivismul, paremiologia, studiile literare ș.a.). Desigur că, din cauza complexității problemelor pe care le ridică, atingerea unui asemenea obiectiv nu ar putea fi, în ultimă instanță, decât rezultatul unui efort colectiv, la care să participe un număr cât mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
datorită mutațiilor internaționale, ceea ce a impus să se cultive în mod automat relații de încredere și de cooperare, total schimbate față de interacțiunile lor reciproce pe timpul sistemului bipolar al Războiului Rece. Relația actor-structură a fost mult timp dezbătută de pe poziția teoriei structuraliste a lui Kenneth Waltz (1979), unde, după el, structura este prioritară în raport cu actorul și teoria lui Wendt (1987) care susținea rolul primordial al actorului pe scena internațională. În acest sens, Wendt a argumentat că poziția structuralistă a lui Waltz privind
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache [Corola-publishinghouse/Administrative/1432_a_2674]
-
dezbătută de pe poziția teoriei structuraliste a lui Kenneth Waltz (1979), unde, după el, structura este prioritară în raport cu actorul și teoria lui Wendt (1987) care susținea rolul primordial al actorului pe scena internațională. În acest sens, Wendt a argumentat că poziția structuralistă a lui Waltz privind existența statelor naționale constrânge structurile internaționale de a lucra independent. Drept urmare, strategia lui Wendt de a pune pe primul plan actorul internațional (agentul), în raport cu structura (sistemul internațional), poate fi justificată, deoarece "structurile sunt dependente ontologic și
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache [Corola-publishinghouse/Administrative/1432_a_2674]
-
politica externă românească se găsește la frontiera între politica internă și politica internațională. Specificitatea politicii externe românești, în raport cu alte politici publice, constă în faptul că ea ține cont de factorii externi, care pot fi abordați dintr-o perspectivă sistemică și structuralistă, potrivit teoriei relațiilor internaționale. Deciziile luate în cadrul politicii externe românești se încadrează în modul în care se construiesc relațiile formale și informale între diferitele instituții și structuri ale statului român, dar și de viziunea personală a decidenților politici. În al
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache [Corola-publishinghouse/Administrative/1432_a_2674]
-
după „teribiliștii” din Bacău, fiindcă și aci trebuie să fie (?!). Trebuie să-ți mărturisesc cu toată sinceritatea că am fost chemat la două cercuri pedagogice cu clasele V-VIII. La un cerc pedagogic s-a ținut o lecție cu elemnte structuraliste - Giurgea. N-am luat atitudine contra, dar am arătat rezultatul statistic. (Propunătorul a contestat statistica mea, dar ceilalți profesori au fost de partea mea, dar n-am făcut caz prea mare de aceasta, fiindcă profesorul era agresiv și n-am
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
récuse pas l'impression d'un " ouvrage sandwich ", et " d'une approche diffuse, souvent intuitive " du sujet traité.99 Sa démonstration est d'autant plus difficile à suivre par un historien novice qu'elle utilise le langage de l'analyse structuraliste des textes littéraires, en vogue à cette époque. La méthode elle-même semble avoir été remise en question depuis le " tournant linguistique " et culturel qu'ont connu les sciences humaines. Pourtant, le " syndrome des Grieux " a permis à Maurice Daumas de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Bratu, grup preocupat de studiul proverbelor. Structura proverbelor românești (1983), inițial teză de doctorat, este o sinteză din perspectivă lingvistică și stilistică a paremiologiei românești. Autorul se dovedește un bun cunoscător atât al metodelor tradiționale, cât și al celor moderne, structuralistă și semiotică, iar cartea reprezintă „o contribuție serioasă și clară a ceea ce a vrut să aprofundeze folcloristul” (I. C. Chițimia). Pasionat al cercetărilor în domeniu, N. a impulsionat și a creat la Turnu Severin o mișcare dedicată paremiologiei, cunoscută și în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288407_a_289736]
-
disciplinei și practicii studiilor culturale, Chris Jenks amintește de distincția pe care a propus-o Stuart Hall (unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai studiilor culturale care i-au urmat lui Hoggart, Williams și Thompson) între "paradigma culturalistă" și "paradigma structuralistă" a acestei practici contemporane 82. Dacă în cazul "paradigmei culturaliste" accentul ar cădea asupra producerii culturii mai curând decât asupra condițiilor ei determinante, în cazul "paradigmei structuraliste" accentul cade asupra naturii specifice a acelor proprietăți formale care caracterizează structura diferitelor
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
i-au urmat lui Hoggart, Williams și Thompson) între "paradigma culturalistă" și "paradigma structuralistă" a acestei practici contemporane 82. Dacă în cazul "paradigmei culturaliste" accentul ar cădea asupra producerii culturii mai curând decât asupra condițiilor ei determinante, în cazul "paradigmei structuraliste" accentul cade asupra naturii specifice a acelor proprietăți formale care caracterizează structura diferitelor tipuri de practici semnificante și care le distinge una de alta83. O altă perspectivă asupra studiilor culturale o oferă Francis Mulhern, profesor de studii critice la Universitatea
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
relației stabilite între critic și publicul său119. În raport cu construcția și întrebuințarea teoriei și practicii criticii de artă se constată că secolul al XX-lea se caracterizează printr-un eclectism critic, ținând cont de interesul aplicării inter-discursive a complexului de teorii structuraliste, poststructuraliste, (neo)marxiste, feministe, multiculturaliste, istoriciste etc.. În acest context, critica de artă ar putea fi percepută ca o alternativă inter-instituțională (academică, profesională și administrativă / managerială / curatorială) de abordare a practicii artistice contemporane, creând astfel posibilitatea unei comunicări între lumea
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
și nici aceea de a împlini sau a învia obiectul prin interpretare (ca și cum ar fi deficient ori mort), așa cum procedează hermeneutica umanistă, ori de a-l (re)constitui într-un simulacru critic care i-ar clarifica logica, așa cum propune moda structuralistă. Pentru Foster, critica de artă abordează obiectul mai curând din perspectiva unei investigări a propriului său loc și a propriei sale funcții ca practică culturală și din perspectiva articulării altor astfel de reprezentări psihosociale, căutând astfel să separe critic aceste
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
și putere? Iar acest discurs nu are cumva ca funcție esențială justificarea, consolidarea și chiar reproducerea dominației politice și culturale exercitate de occidentali asupra celor supuși autorității lor discursive? Spre un răspuns afirmativ ar Înclina, de data aceasta, orice critică structuralistă a colonialismului, ca și interpretările de tradiție marxistă sau foucaldiană. Tot ceea ce pot spune este că Încercarea de a ieși dintr-o atare dilemă presupune asumarea unei perspective ideologice, implicată și moralizatoare, așa că prefer să las fiecărui cititor posibilitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
Pavel, Traiectorii ale privirii, Editura Meridiane, București, 1990, p. 225. 66 Idem, p. 229. 67 Idem, p. 230. 68 Murray Krieger, op. cit., p. 78. 69 În funcție de tipul de efect asupra cititorului, teoriile receptării se pot clasifica în câteva tipologii: direcția structuralistă (Michel Riffaterre - arhilector, Jonathan Culler - competență literară, cititorul ideal, Gerald Prince-Naratarul), direcția psihologică (Norman Holland - cititorul transactiv), direcția Școlii de la Konstanz (W.Iser - lector implicit, H.R Jauss - orizont de așteptare ), direcția sociologică (Jacques Leenhardt, Toward a Sociology of Reading
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
nu prea trebuie decupată în felii (în rituri, dogme, instituții...), ci percepută global, „ca o activitate culturală totală ce se exprimă în diverse limbi”. religia are ritmul ei specific, propriile legi și mecanisme funcționale. Roger Bastide a refuzat reducționismele marxiste, structuraliste, psihanalitice. Sociologul francez practică și o distincție de acum clasică între sacrul sălbatic și sacrul domesticit. Primul era domesticit în comunitățile tradiționale prin transă. În Occident, sacrul domesticit se dezagregă eliberând sacrul sălbatic. Exemple: cultul vedetelor, al VIP-urilor este
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
doar un mediator, deoarece deși ia formă prin cuvânt, mitul păstrează o "suprasarcină", un excedent de determinări, cheia sensului originar fiind în acest joc undeva între exprimat și neexprimat, dincolo de gândirea clară autoreglată, dar și de automatism.207 Chiar dacă încercările structuraliste de analiză a mitului au adus contribuții extrem de importante, din perspective diverse, chiar opuse pe alocuri, dincolo de toate obiecțiile posibile și pertinente (și necesare, totodată), trebuie să fie luate în considerare și cele care preferă o abordare istorică, nu neapărat
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
limitat provizoriu la un anumit număr de fenomene, punct de vedere adoptat doar în măsura în care ne va ajuta să evidențiem aspectele fundamentale ale punerii în discurs, ceea ce ne va permite să reluăm o tradiție retorică cam prea devreme abandonată de moda structuralistă, fondată pe postulate autonomiste. Pe parcursul acestei lucrări se conturează obiectivul major, acela de a analiza, din punct de vedere lingvistic, natura compozițională, profund eterogenă, a oricărei producții de limbaj. Tocmai această eterogenitate se află la baza respingerii demersurilor tipologice. Complexitatea
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]