326 matches
-
întâi să-l delimiteze strict și de istoria mentalităților, și de antropologie (structurală sau postmodernă), și abia apoi să-i stabilească nu atât o definiție, cât un mecanism de funcționare; optând pentru aurita cale de mijloc între tendințele divergente ale structuraliștilor atemporali (și antiistorici) ca Jilber Durand și cele ale istoricilor "progresiști" ca celebrul medievist Jacques Le Goff, Lucian Boia vorbește despre o singură construcție cu nivele diferite: arhetipuri, modele și manifestările lor specifice: Panta rhei, dar Nimic nou sub soare
Jocul cu imaginarul by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16966_a_18291]
-
actualității, acolo unde se purta întreaga luptă de eroziune a clișeelor marxist-leniniste, o abstragere în mediul rarefiat al cercetărilor literare. Cu Virgil Nemoianu, lucrurile sunt, însă, ceva mai complicate. Primul monograf al structuralismului la noi n-a fost niciodată un structuralist propriu-zis, în sensul că n-a avut, de pildă, niciodată ambiția militantă a lui Sorin Alexandrescu. Așa cum reiese din volumul din 1967, Nemoianu s-a simțit mai confortabil în postura de istoric al ideilor structuraliste, mulțumindu- se să le claseze
Etica distanței by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3464_a_4789]
-
Textele sunt grupate, potrivit unui criteriu tematic (iar nu morfologic, ca în ediția George Muntean), în trei capitole. „Scriitorul ca personaj” grupează monografiile, biografiile, portretele și evocările literare: excelentă alegere a editorilor, căci Dinu Pillat a fost, în plin mandarinat structuralist, un critic atent la aspectul subiectiv al literaturii, la prezența scriitorului în propriul discurs. Figurează aici și texte care nu apar în ediția din 1978: „Debuturile moderniste ale lui Geo Bogza” (1968), „Epoca de formațiune a lui Mircea Eliade” (1971
Al doilea Pillat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4389_a_5714]
-
un discurs simplu și persuasiv, formulând un mare adevăr: "Literatura este, în mare parte, un schimb al vieții reale cu viața visată și viața scrisă." Georges Poulet vorbește despre revelațiile pe care i le-a produs opera lui Marcel Raymond, structuralist avant la lettre, lui, unei "conștiințe critice" preocupată să surprindă "acel soi de energie lăuntrică, de însuflețire perpetuă a gândirii celei mai adânc subiective ce se manifestă în mod constant în toate operele sale, și nu sub forma unor aspecte
Loc deschis by Stelian Tabaras () [Corola-journal/Imaginative/14438_a_15763]
-
face să caute straturile joase, primare, inconștiente ale oricărei creații. Paul Ricoeur, hermeneutul și esteticianul, pledează pentru o revenire a subiectului, pierdut prin anii 60-70, pentru bogăția adusă de autor lumii, adică cel ce exprimă, dincolo de textualitatea pură, predicată de structuraliști. Declarațiile aproape scandaloase pentru snobii de azi punctează șarmant causeriile lui Ricoeur. De pildă: "e vorba despre un univers de gândire care mi-e destul de străin (deconstrucționismul derridean, n.n.) Nu e ostilitate, nici simpatie, sunt într-o stare neutră, căci
Loc deschis by Stelian Tabaras () [Corola-journal/Imaginative/14438_a_15763]
-
interes de istorie literară; 3. în domeniul criticii literare, cel mai ofertant, sunt de evaluat posibilitățile de reinterpretare a operei în funcție de exigențe tematice actuale, de perspective critice în vogă (analiza poeziei argheziene a trecut cu bine, în anii ´70, testul structuralist). Sunt de explorat toate aceste căi posibile, arghezianismul este foarte generos în deschideri neașteptate. Polimorfismul baroc al întregii creații argheziene e o resursă de atracție atât pentru specialiști (adică pentru critici și istorici literari), cât și pentru cititorii obișnuiți, posibil
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
Stravinski, Ion Barbu sau Matila Ghyka. Concepte muzicale sau literare precum "timbru","tramă", "tempo", "elan" beneficiază de prezentări precise și imparțiale. Un lung șir de anexe continuă indirect demonstrația: sînt amintite diverse teorii și perspective asupra muzicalității textului poetic (Schopenhauer, structuraliștii G. Saint-Guirons și Nicolae Moutard, teoria Tohăneanu-Funeriu sau cea a lui Constantin Brăiloiu). Tonul convențional-academic al eseului dispare în cea de-a doua parte, Antifonic: Dialog între Philologus și Philomena. Duetul secund instaurat de cuvîntul editorului Șerban Foarță se arată
Duet secund antifonic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16859_a_18184]
-
în universul lucrurilor" se apropie de sfîrșitul voiajului său. Acceptarea nivelului biologic oferă șansa unei comunicări între științele naturii, psihologie, științele sociale și creație. Prin cultivarea unor astfel de corespondențe infrastructurale, înțelegerea tuturor acestor domenii se adîncește, se dinamizează: "Contrar structuraliștilor, postmodernii nu gîndesc în diade și binalități, inclusiv de genul dihotomiei sincron/diacron. Fixîndu-și ca obiect dinamica structurilor de sens, nu forme reificate, perspectiva lor este holistă: nimic, inclusiv istoria nu mai rămîne în afara textului/limbajului. Situate la egală distanță
Pornind de la sincronism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12065_a_13390]
-
gîndesc în diade și binalități, inclusiv de genul dihotomiei sincron/diacron. Fixîndu-și ca obiect dinamica structurilor de sens, nu forme reificate, perspectiva lor este holistă: nimic, inclusiv istoria nu mai rămîne în afara textului/limbajului. Situate la egală distanță de scientismul structuralist și de indeterminismul deconstrucționist, pragmatismul, glossematica, semioza socială, generalizată, analiza discursului sînt discipline prin care formalismul antebelic se deschide către context, către experiența socio-istorică". Modelul biologic al postmodernismului ar putea fi o soluție pentru ieșirea din impasul alexandrin în care
Pornind de la sincronism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12065_a_13390]
-
neașteptate. Și că își împănează, într-un mod aproape imposibil de separat, textele de critică și istorie literară cu considerații ideologice nesolicitate și nepotrivite. Într-un timp de rapide recuperări, când critica românească îi cunoștea pe Roland Barthes și pe structuraliștii francezi, iar școala noastră de lingvistică se ilustra deja prin cercetări sincronizate cu tendințele pe plan mondial, G. Călinescu încă încerca, aparent, să concilieze realismul socialist cu viziunea sa clasicizantă. Nu o spun cu dispreț și în nici un caz nu
Călinescu dezolat și dezolant by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3071_a_4396]
-
exprime o a doua opțiune, pe lângă prima, cea evidentă, pentru propria credință. Atât creștinul, cât și musulmanul aleg iudaismul, care iese astfel învingător în competiție prin ponderea mai mare dată de opțiunea secundă. Decizia, bazată pe un mecanism de tip structuralist, derivă din relațiile dintre elementele implicate și nu din valoarea lor în sine. Obiecția lui Liviu Andreescu, potrivit căreia nu orice arbitru ar recurge la modelul khazar, este contracarată de autor prin limitarea sferei de referință la un arbitru „rațional
Umanism postmodern by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13862_a_15187]
-
culturală și chiar identitară, a actului critic. Astfel, anunțat ca o introducere într-un curent aflat în mare (deși superficială) vogă în România anului 1967, Structuralismul reprezintă, de fapt, un prim act de distanțare critică. Dar nu distanțarea de curentul structuralist este meritul esențial al cărții, ci clarviziunea foarte tânărului autor de a vedea în structuralism nu doar un curent critic, ci un mod de a gândi, identificabil în mai toate domeniile culturii, de la știință la filosofie. Era o îndrăzneală remarcabilă
Un eveniment: ediția de autor Virgil Nemoianu by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3533_a_4858]
-
Franța și datorat unui antropolog, Jean-Marie Hombert, și unui lingvist, Gérard Lenclud. O întrebare veche - originea limbajului uman - primește un răspuns nou. Răspuns care contrazice ideile despre existența limbajului ale marelui lingvist Ferdinand de Saussure (1857- 1913) și reluate de structuraliști în anii 1950-1960, conform cărora o limbă și evoluția ei sunt unul și același lucru, așadar e „puerilă” orice ipoteză privind originea, precum și teoria lui Noam Chomsky din aceeași perioadă despre apariția limbajului ca accident genetic, care face inutilă căutarea
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/2643_a_3968]
-
cu adevărat a liniilor tabloului poetic românesc. Și iată că azi dăm peste o carte nouă despre poezie, a cărei concepție trădează însă principii în vogă acum cel puțin douăzeci de ani. Marin Mincu mărturisește în cel mai pur stil structuralist că încearcă o lectură sincronică a poeticității postbelice și urmărește "acele cîteva și ce dau unitate și coerență discursului poetic actual și ilustrează gradul de participare conștientă, a poeților ce compun aceste , la efortul esențial de schimbare/avansare a discursului
Teorie, critică, poezie - aceleași by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15868_a_17193]
-
de coterie intelectuală, o vede drept pledoarie pro domo. Structuralismul ar supraviețui mai degrabă dacă promotorii lui ar izbuti să migreze spre teritorii de gîndire noi, purtînd cu ei un minim instrumentar teoretic format sub auspicii structuraliste. Sau, cel putin structuraliștii ar supraviețui astfel, daca nu și concepția lor. O do-vedeste, poate mai convingător decît oricine, Tzvetan Todorov. Dar nu Greimas, de pildă, cu toate că în 1991 el a publicat un tratat de semiotica pasiunilor, trecînd astfel de la texte literare la un
Naftalină si lavandă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18108_a_19433]
-
cu adevărat nouă, moștenită de la Școala Formală rusă. Doar Riffaterre a examinat poezia sub raport formal și lingvistic, înainte de a-i descifra simbolistica. Barthes și Genette n-au avut antene pentru poezie, care i-a interesat prea puțin și pe structuraliștii noștri, Mihai Zamfir (care, când a scris despre poezie, a fost mai aproape de tradiția impresionistă decât de structuralism, cu excepția, poate, a micului studiu despre Macedonski) sau Al. Călinescu. E cât se poate de semnificativ faptul că Mallarmé n-a profitat
Filologicale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4944_a_6269]
-
textura lor niște cronici in nuce. Redau o parte din ele unele sub altele pentru a le pune mai bine în valoare: „Unii poeți iau peste picior limba.” „O fi românul născut poet, dar prea mulți poeți sunt născuți prozatori.” Structuraliștii „nu văd pădurea din cauza actanților”. „Ca să aperi existența e musai să fii nonexistențialist.” „Fugind din sat, pe care îl adorau, sămănătoriștii se complăceau să trăiască fie în «București, orașul prăbușirilor», fie măcar în «târgul provinciei care ucide».” „La început arta
Spirite. Critice by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4837_a_6162]
-
cărților care nu au nici în clin, nici în mânecă cu un raționament de tip istoric ? Mă îndoiesc că, bunăoară, complicata lui mecanică demolatoare nu s-ar lăsa pusă în funcțiune de, să zicem, un demers urgent sincronic de tip structuralist. De aceea, alianța de tradiție, începând din 1979, de la Ziua mâniei, cu Eugen Negrici mi se pare mai degrabă o formă, convenabilă diplomatic, de armistițiu. Fiindcă ce stipulează din unghi cronologic acesta din urmă, în încercarea de a depăși umbra
Ostaticul istoriei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7539_a_8864]
-
planuri, tensiunea care se stabilește între ele, făcînd orice alt fel de relatie (suprapunere, ori dimpotrivă, excludere), fie prea simplă și vulgarizatoare, fie insuficientă. Cartea lui Rousset are o trăsătură oarecum paradoxala: ea e concepută că o analiză de tip structuralist, axată, deci, pe aspecte formale, dar în subtextul acestei analize se articulează o întreagă filozofie, cu subtilități încîntătoare, a iubirii, precum și o cartografie culturală de mare finețe, care descoperă reperele mentale ale constituirii mîțului lui Don Juan. Rousset este, înainte de
Don Juan longevivul by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17790_a_19115]
-
și pentru că e conștient de ele, nu doar pentru că e un teoretician de forță și un cititor cu priză subtilă la texte. Reușită lui vine, după părerea mea, și din faptul că autorul e, cel puțin în această carte, un structuralist care nu se teme să se abată de la doctrina. Singur o recunoaște: aplică o metodă formală în scopul lămuririi confuziilor pe care inevitabil le creează fantastică bogăție a corpusului de texte avîndu-l pe Don Juan în centru, însă nu se
Don Juan longevivul by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17790_a_19115]
-
seducătorului, al căror rol este de a-i dovedi nestatornicia, precum și de a acționa că acuzator principal, si eroul, Don Juan însuși, cel care își va primi pedeapsă pentru faptele sale. Acest dispozitiv triunghiular minimal, ca să rămînem în limitele vocabularului structuralist, determină un triplu raport de reciprocități. Cu alte cuvinte, există mai multe combinații posibile și relaționări ale celor trei invariante, ceea ce asigură o anumita vitalitate a mîțului, mobilitatea să. Această elasticitate bazată pe doar trei elemente este cea care explică
Don Juan longevivul by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17790_a_19115]
-
eliminare din țesutul acestuia a oricărui referent. Altfel spus, se invocă semnificantul pur. Exemplare în acest sens sunt poeziile din volumul La beltà (Frumusețea). Abolind funcția comunicativă a limbii, și oferind poeziei acel statut de autonomie pe care formaliștii și structuraliștii îl evidențiaseră deja, chiar dacă prin mijloace diferite, „I Novissimi” (E. Sanguineti, Nanni Balestrini, Antonio Porta, Elio Pagliarini, Alfredo Giuliani etc.) propuseseră o poezie care să se opună cu tărie sistemului lingvistic și literar dominant. În același timp, adesea contrazicându-și
Repere critice în poezia italiană contemporană by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4592_a_5917]
-
doar o dovadă de lapsus de producție metaculturală. În Franța, viteza derulării discursurilor critice le-a transformat prea ușor în poncife, iar ele au trecut astfel în alte spații culturale, printre care cel românesc. Barthes, da, Barthes nu e doar structuralistul ultragiant care l-a făcut pe Balzac să-și strepezească fonologic dinții în mormânt: SZ. Dar dacă Lacan e încă un necunoscut (în ciuda unor eforturi post-zizekiene ale lui Alex. Cistelecan), dacă Derrida și Foucault au fost preluați de umanioarele din
Fântâna barthesiană by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5608_a_6933]
-
filosofie cineva care nu știe că face filosofie." Adevărul stă, prin urmare, în alegere. "Formaliștii", mult mai avizați decît domnii Jourdain ai științelor de toate felurile, folosesc tabelele, cifrele, cifrurile ca pe reprezentări ale fundamental diferitului, cîteodată asimilat structural (sau structuralist...), ca la Umberto Eco, deseori etalat doar ca o modă destul de frivolă. Acestor impostures intellectuelles le sînt dedicate rîndurile finale ale cărții lui Solomon Marcus. În știință, ca și în artă, mai funcționează, cînd și cînd, o rețetă a succesului
Între muze și Atena by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11401_a_12726]
-
poeticianul îndrăzneț și subtil care în cele câteva cărți ale sale, toate fundamentale, invita la apropierea față de textul literar ca de o realitate unică, cu articulații proprii care cer atenția individualizată a cititorului și nu oarecum neutra privire a gramaticianului structuralist; o abordare a poemului ca întreg dinamic, cu mecanisme specifice, producătoare de sens, realitate vie a cuvintelor comunicând organic în pagină și cu textele din afara ei - desfășurată sub o privire deschisă acut către toate orizonturile Bibliotecii. îmi erau încă vii
Michael RIFFATERRE "Textul literar nu e niciodată desuet" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15544_a_16869]