985 matches
-
a Florenței, cu tejghelele ei de negustori, cu depozitele de mărfuri și, mai ales, cu prăvăliile celor mai mari cămătari din oraș. Nu era pentru prima oară când trecea unul din acele praguri. După moartea tatălui său, averea Alighierilor se subțiase odată cu prăbușirea valorilor funciare ale pământurilor care constituiau patrimoniul de familie. Veniturile se reduseseră la mai nimic, arse de anii proști și de lăcomia arendașilor, așa Încât, din ce În ce mai des, Dante fusese nevoit să ceară câte un Împrumut de la oamenii aceia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
DOAMNA POTOȚKI La ora când scriem aceste rânduri, bătrâna doamnă Potoțki, tenacea locuitoare a aripii de vest a castelului, va fi fiind de mult oale și ulcele. Nepăsătorul timp a trecut peste amintirea domniei-sale, albindu-i oasele, șlefuindu-i vertebrele, subțiindu-i imperceptibil metacarpienele. Ierburi înalte, flori de românită, fragile păpădii au crescut rând pe rând din mormântu-i, spulberându-se cu plecarea fiecărui anotimp. Generații întregi de rozătoare, de rândunele care, o vreme, i-au supraviețuit, au pierit și ele, îngrășând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
larg. Episodul 148 EPISOD DE REZERVĂ Când Metodiu și Iovănuț intrară în Veneția, cerul era închis. Priviți această frază: cât de neutră e! Cât de frumos nu comunică ea nimic! Vine o vreme în viața oricărui povestitor când povestea se subțiază, când prin vena altădată subtil ascunsă sub pielea cuvintelor unde curgea din belșug sângele roșu, clocotitor al întâmplărilor bogate, curge acum un lichid anemic, apos; când lupta cu auditoriul silit mereu să ciulească urechile se preschimbă într-o pașnică înțelegere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Marco și turiștii le dădeau biscuiți, portocale sau mere și se pozau cu ei. în zilele fără vizitatori, doctorul Peleto obișnuia să tragă, împreună cu alți vreo trei bătrânei încă verzi, la hanul „Arcaica” și-n fața unui pahar de ceai subțiat cu rom se amuzau de cele două babe din grupul „Senecta” care, pe micul podium de lemn dintre mese, cântau și dansau până erau scoase pe brațe de doi chelneri gemeni despre care se spunea că prinseseră suta de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
CONVERSAȚIA în acele vremuri de răstriște și jale, pe scaunul Moldovei stătea aburcat, după cum am pomenit, Sima-Vodă. Printr-o avansare implacabilă, obiectivă, sărăcia lucie a țării se strecurase încetul cu încetul și la Curte: covoarele grele, roșcate de Buhura se subțiaseră sub pasul celor cu jalbe într-atât, încât, din loc în loc, aveau găuri prin care se vedea podeaua de lemn mâncat de carii. Perdelele de la ferestre fâlfâiau pline de molii în curentul ce se strecura pe sub obloanele prost închise. în afara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aragazul? Și robinetul de la chiuvetă? Acum se face ea că nu aude. Își sorb În liniște cafeaua. În după-amiaza aceea seducătoare de primăvară telefonul sună pentru a patra oară, firește pentru ea. Dar munții unde-s? Și pioletul și frînghia subțiindu-se Încet pe colțul stîncii? Am escaladat Westwandul, am trecut pe la Trei pași de moarte, am călărit pe Brici, dar Strunga dracului a rămas mereu marea aventură amînată pînă la renunțare. El purta un rucsac uriaș, deasupra rucsacului un copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
clipește și-a pus obișnuitul zîmbet de curtoazie pe față, dă doar din cînd În cînd din cap, semn că este Întru totul de acord cu simpaticul său interlocutor. Relatarea fotografului pare a fi pasionantă, deoarece gulerul berei s-a subțiat În halbă cît o ață și cojile alunelor americane cad ritmic În farfurie, alături de farfurie, pe masă, sub masă. — Îți spun eu, individu ăsta a depășit orice limită. O să-i dau o lecție să mă țină minte. Păi, cu Niki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ar fi mai demni - sînt liberi! Domnul D, urmărește cu atenție o vrabie care se tăvălește În nisip ciripind vesel. Liber ca păsările cerului, Își spune În gînd și involuntar, zîmbetul acela ironic Începe să-i Îngusteze ochii, să-i subțieze buzele, Îl simte pe față ca pe un corp străin țce dracu am nu-mi pot stăpîni reflexele mușchilor cînd de fapt omul ăsta poate că e sincer) — Sigur, te Înțeleg, dar numai ca pe un personaj original, Întîlnit Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ți se Închid toate ușile pentru că delictul de lipsă de cultură este mult mai grav decît delictul de lipsă de caracter. Și tu știi foarte bine că te-ai culcat În așternuturile atîtor cărți pînă le-ai murdărit, le-ai subțiat, le-ai destrămat - și ce se mai poate păstra din resturile unor urzeli deșirate? Poate doar mirosul lor și o vagă senzație de anotimp comun care intră numai În clasificarea ta cea mai intimă. De unde să știe cei cîțiva poeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mine în fugă. M-am dat la o parte, dar ea m-a urmat și s-a ciocnit de mine, îmbrățișându-mă. Corpul ei fierbinte se lipise de mine, atingându-mă în partea de jos a burții, buzele ei se subțiară, se deschiseră și lăsară să treacă în gura mea limba ei umedă, rece și tremurătoare. Încercând sentimentul, obișnuit în asemenea momente, că tot pământul se prăbușește în afara peticului pe care stăteam, ca să nu cad, m-am sprijinit de ea, îmbrățișând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
că nu mai ajunge. În spate, sunetele erau tot mai puternice, zburlindu-i părul de pe ceafă. O teamă cumplită îl cuprinsese. Se lupta din răsputeri cu ceața ce părea că i se lipește de picioare. Apoi, negura începu să se subție, până ce dispăru de tot. Balustrada de fier forjat ce mărginea lacul se pierdea undeva în dreapta. Primele case din marginea Băii de Sus se înălțau imediat în fața lor. Continuară să alerge până ce intrară bine în oraș. Se opriră apoi să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mult de mers. Ravena era paralelă cu pârâiașul pe malul căruia își ridicaseră ei corturile. Dacă rămânea cu spatele la aceasta, ajungea exact acolo unde voia. Se ridică pe vârfuri încercând să pătrundă cu privirea cât mai departe. Deși negura nu se subțiase de loc, zări o geană de lumină licărind în întuneric. Acest lucru nu i se păru deloc curios și sufletul i se umplu de bucurie, în timp ce inima începu să-i bată frenetic în piept. Un val de căldură îl inundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
miști! Rămâi pe loc, lângă mine! Sfera vineție se apropiase la numai câțiva pași de ei. Era imensă, inspectorul nu putea s-o vadă în întregime, dar putea să jure că se ridica deasupra vârfurilor molizilor din spatele lor. Acum se subțiase pe margini și părea că se apleacă peste ei, încercând să-i cuprindă. Deși nu bătea nici o pală de vânt, simțea un suflu înghețat venind dinspre ea. Moș Calistrat îl ținea strâns de braț ridicând toia gul în fața lor. Valuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu totul alta, în noaptea care tocmai se sfârșise, Cristian Toma îi câștigase recunoștința și, mai ales, respectul. Știi ce înseamnă asta? întrebă din nou Cristian, sperând că bătrânul își va da seama. Chiar dacă își poate schimba forma, se poate subția și strecura prin orificii înguste, nu se poate rupe în mai multe bucăți. Probabil că este înconjurată de o membrană, seamănă cu o amibă. Nu te contrazic, spuse Calistrat, chiar dacă nu știu ce vrea să fie o amibă, sunt sigur că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care se rărise sub povara trupurilor lor, căci arareori mai fremătau printr-un zvîcnet involuntar adormiții vlăguiți de viață și mișcare, pe deplin adormiți; membrele Îi mai trădau uneori, ce-i drept, tresăltînd pe ascuns, iar pe alocuri velința se subțiase, acolo unde piatra stîncii o bătucise de atîta somn Împovărător, de atîta Încremeneală a trupurilor, ori cînd mai palpitase lutul trupului, cînd mai fojgăiseră oasele, căci velința putredă și rugoasă se mîncase de la duritatea diamantină a stîncii grotei. Zăceau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Contesa lui au dispărut din peisaj. Săraca Contesa mea, ce-i mai plăcea ei zăpada. Lasă, că încă nu ninge, ăștia ziceau că poate nu ninge deloc iarna asta, s-a stricat clima, tot, și stratul de ozon s-a subțiat, trăim vremuri interesante, zic ăștia la televizor, vremuri grele. Contesa s-ar fi bucurat de copilaș, se juca cu el toată ziua, nici nu ne trebuia babysitter. Bine, oricum nu ne trebuie, că nevastă-mea altă treabă n-are, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
din slănina lui. Ai prezervativ? Mai am unul. Dar cum îl cunosc eu pe ăla, tipul umblă cu prezervativul la el de luni de zile fiindcă pândește de mult ocazia asta. Între timp cauciucul a îmbătrânit și s‑a mai subțiat și sigur nu mai e bun de nimic. Witkowski Anna, ești atât de bună să continui lectura de unde am rămas? Da, doamnă profesoară, Stifter ne învață că oamenii nu sunt liberi, că sunt sclavi ai legilor naturii. De aceea omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
la bolile trupești și la semnificația lor duhovnicească, ne spune că: „Bolile sunt folositoare celor începători în viața virtuoasă. Ele fac trupul neputincios, ca să-l ajute în vestejirea și slăbirea aprinderii aflătoare în el; iar cugetul pământesc al sufletului îl subțiază, în vreme ce-i întăresc și îi împuternicesc curajul, de poate spune după dumnezeiescul apostol: < >(2Cor.XII,10). Dar pe cât sunt de folositoare bolile acestora, pe atât de vătămătoare sunt ele celor ce-au sporit în ostenelile virtuților și s-au ridicat
P. I... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361295_a_362624]
-
este o patimă aducătoare de stricăciune în suflet și în trup și izvorăște din neliniștea față de cele vremelnice, trecătoare. Cea de-a doua - întristarea după Dumnezeu - este folositoare, mântuitoare, lucrând răbdarea ostenelilor și ispitelor și ducănd sufletul către pocăință. Ea subțiază prin lacrimi iarna patimilor și norii păcatului, liniștește marea cugetării și duce, în final, la restabilirea stării noastre harice naturale, inițiale, de transparență față de lucrarea și conlucrarea cu el. Sfântul Maxim Mărturisitorul mai vorbește depre o întristare interioară și o
P. I... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361295_a_362624]
-
ușile sufletului, la semenii care se autoafirmă case sacre, vii, ale spiritului purificat de frumusețe. „Comunismul a distrus firescul”; „La colhoz, am fost prima dată fericit că am furat”, sunt fără vreo selecție, dintr-un compendiu care crește și se subțiază, în același timp, în și din rezerva de inteligență a sa, două reflecții și răspunsuri la întrebări despre viața și gândurile artistului Ștefan Câlția. Sunt cuvintele unui pictor român care și-a expus operele în Norvegia, Elveția, Țările de Jos
ŞTEFAN CÂLŢIA. PENELUL, ÎN NUMELE LIBERTĂŢII... de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1109 din 13 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363787_a_365116]
-
SIMFONII DE PRIMĂVARĂ” Autor: Cârdei Mariana Publicat în: Ediția nr. 1896 din 10 martie 2016 Toate Articolele Autorului Iarna, cristaline unde pe sub gheață se strecoară și-n noapte argintul lunii îl transformă-n poleială. Ajunge o zi-nsorită să se subțieze gheața și prin margini dantelate să pătrundă-n apă viața. Sălciile arcuite, spre oglinda de cleștar, lasă gheța ce le-mbracă să prelingă stropi de apă. Cade acum o picătură și alta se pregătește, gheața râului în raze și cristale
„SIMFONII DE PRIMĂVARĂ” de CÂRDEI MARIANA în ediţia nr. 1896 din 10 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363410_a_364739]
-
plătească tribut noul voievod. Văzându-l tânăr, îl considerară fraged la minte, slugarnic, și-l acceptară ca domnitor al întregii Valahii. Dar otomanii nu luară în considerare uneltirile viclenilor căpitani și forța boierilor care nu-i înghițeau, fiindcă sultanul le subția visteria proprie. La nici doi ani de la înscăunarea pe tronul Valahei a principelui Mihai Valdescu, turcii suferiră cea mai mare înfrângere pe care o avuseseră vreodată și acordară autonomie acestui ținut de la Dunăre la Marea cea Mare și până la Muntele
III. PRINCIPELE MOŞTENITOR de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1376 din 07 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362392_a_363721]
-
versurile lui Ion Omescu: Trudiți, cavalerii, ca întotdeauna,/ uite-i cum se-nchină cu mișcări încete./ Noaptea le culege trupurile. Luna/ le desface iarăși umbra pe perete.// Unde își lăsară sulițe și slavă?/ Încotro se-ndreaptă tragicul alai?/ Carnea se subție, inima-i bolnavă/ și e plin de ploșniți drumul către rai. („Balada palidelor fețe”, p. 543). În condițiile în care nu aveau nici o posibilitate de a scrie - nu putea fi vorba să dețină creion sau hârtie, dar nici nu erau
O EPOPEE A SUFERINŢEI ŞI A SALVĂRII ROMÂNEŞTI de ALEXANDRU MĂRCHIDAN în ediţia nr. 222 din 10 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360774_a_362103]
-
umeri cum le joacă focurile ca zorii pe care-i văd în visuri revenind numai unii [31] Și Calul nu mai vine și noaptea-ncet se lasă nu într-o Europă bătrână și pustie ci în lumea întreagă care se subțiază și pare-n clarul lunii o stranie stafie [32] Și-atunci s-aprinde focul asemeni unui munte nu mai așteaptă Calul Troian să mai apară ci singuri inventează un Cal Troian în forma-i și totul se petrece ca odinioară
POEME PROFETICE de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 1897 din 11 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368475_a_369804]
-
Și tu piereai înspre pustiuri în locul capului având cavou-acela care-n veacuri bătea sălbatic ca un vânt [7] Ana, strigam, pierduta noastră mormântul cum plutea pe zări ca o corabie statuie-n fosforice a lumii stări [8] Și cum se subția cântând zidirea sfântului cavou și se vedea această lume ca forma propriului ecou [9] Și mă trezeam ca dintr-un vis plutind prin aerul pe care răsăreau dealuri de morminte și semne lungi de întrebare [10] Ana, strigam, pierduta noastră
POEME PROFETICE de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 1897 din 11 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368475_a_369804]