262 matches
-
dacă nu există nici măcar o amintire a ei, atunci clipa morții, vreau să spun a trecerii, ar trebui să conțină măcar speranța ivirii ei dincolo. Praznicul sentimentelor (Epilog) Praznicul sentimentelor (Epilog) Stau la masă cu sentimentele mele la un Bruderschaft. Subțiate, livide, tremurânde, ridică pe rând câte o cupă în care și-au adunat lacrimile și se leagănă fulgurate, foșnindu-și trupurile de dantelă. Față în față cu sentimentele mele, mă simt tot mai împăcată. M-am îmbrățișat cu fiecare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
eternele, defunctele și istovitele noastre sentimente. Se închină pe rând câte o cupă pentru sentimentele vechi și obosite. Ele au rămas multe fără adresă, ca niște cordoane eterice de energie, desfăcute de obiectul lor. Se închină pentru sentimentele vagi și subțiate sau pentru cele neîmpărtășite sau repudiate. Dar mai ales, pentru cele noi, puternice și încrezătoare se închină, sau pentru cele latente, neconcretizate încă, pentru că la ele ne gândim continuu și ne bucură clipa. Pe masă, pe lângă cupele de vin, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
anatomie. Comparați-l cu umflăturile anormale din figura 2.2, care ilustrează reproduceri ale unor radiografii reale realizate pe colonul unor persoane aparent sănătoase. Observați răsucirile și întorsăturile întortocheate ale tubului, buzunarele de mucus compact și materii fecale blocate, secțiunile subțiate și ofilite care s-au degenerat complet. Uimitor? Atunci luați aminte, deoarece aveți șanse de 95% să priviți o reprezentare a propriului dumneavoastră colon. Figura 2.1 (stânga) Colon normal sănătos Figura 2.2 (jos) Trei exemple de colon modern
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
unde, odinioară, șezuseră tolănite la soare fortărețele și seraiul boierilor Cocorăști. Prin geamlâcurile aparținând nălucilor acestor căsoaie, se zăriră, pentru o clipă (pentru cine se dovedi vrednic să le zărească), cupele și tărășeniile de argint ale serviciului de masă. Instrumentele subțiate ale hărmălaiei de lăutari. Paftaua frunții și umerii Pulheriei Cocorăscu, iuțită, către budă, de nevoile cafenii ale cărnii. Trupul bălegos și zburlit al stăpânului casei, Vatracan Cocorăscu, mânând porcii dintr-un jilț, cu furtunul ciubucului de cireș îmbrobodit în jurul gâtului
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nici un ban. Nici prin gând nu le trecuseră să ia în seamă protestele chelneriței cum că unitatea deja se închisese. 297 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Buzeștilor, cu mobilier străvechi, din lemn, șantaliu, din Războiul de Independență, cu dușumelele subțiate ca foița de țigară, vălurite și adiind a petrosin, dar ducîndu-i-se buhul C.E.C-ului de acolo că achită cle mai impozante retrageri și mandate poștale din colțișorul acela de București. Cât Iarba gâdilă cu instrumentarul său de spărgător broaștele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ale pendulei și Înțelese cu dezamăgire că nu făcuse altceva decât să viseze. Constată totodată că una dintre pleoape Îi rămase Închisă și gândi că deja jumătate din țeastă i se pătase, Înnegrindu-i-se. Își văzu atunci și picioarele subțiate, alungite, cu tălpile Îngropate În praful acela cenușiu, care i se desprindea În pături de pe tot corpul. Cu mari sforțări reuși să ajungă până la fereastră și se cocoță cu dificultate pe pervazul geamului deschis. Briza serii Își flutura aripa prietenoasă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
L-am lăsat să se subțieze. GRUBI: Cum? BRUNO: Începuse deja să intre în piele. Era mare belea. Se lăsa cu picături de sânge... GRUBI: Să le văd. BRUNO: Nu-s aici. Da’ mă duc să-l caut. De atâta subțiat poate c-a dispărut. (Se ridică și-l caută.) Nu-i. Și l-am lăsat aici. GRUBI (Dintr-o dată plictisit; se oprește din lucru și se așază turcește pe marginea gropii.): Tu l-ai lăsat să se subțieze? Eu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Tot mai învăluitor sentimentul singurătății. Mă simt fără liman. Cei foarte apropiați mie, de care mă legau amintirile profunde ale vieții, fie au murit, fie s-au înstrăinat, eu depărtându-mă de ei. Legăturile de viață mi s-au împuținat, subțiat. Nu am, într-adevăr, un acasă, spre care să revin, să-mi ostoiesc felurite doruri, să-mi nască bucurii noi. Interesant mi se pare doar că mă simt și mai solidar cu mine după necazul cu acea ciudată boală-neboală. Revenirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să moară. ― Criminală? ― Nu, nu ea i-a ucis. Pentru a nu declanșa însă o anchetă care ar fi dus la descoperirea pânzelor, înscenează pentru prima victimă o sinucidere, pentru a doua... Maiorul se opri râzând încetișor. Râsul cu ochi subțiați și lucioși îl făcea să pară dintr-o dată foarte tânăr. ― Spuneți-mi, cum ați ascunde un cadavru într-o locuință ce urmează să fie percheziționată de Miliție? ― A recurs bănuiesc la chimie, opină Stanley zornăindu-și mărunțișul din buzunar. Am
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Știu, e 7, 20 și vrei s-o vezi la televizor pe Mihaela. * Dascălu își dezbrăcă trenciul și-l agăță într-un cui, în spatele ușii. Se uită la Dincă zâmbind. ― Luni seară mă cărăbănesc. Celălalt îl măsură lung, cu privirea subțiată. ― Ce a vrut de fapt? ― O chestie, la un muzeu... Ceva interesant. În aceeași noapte, trecem granița cu un avion. ― Hm! Ca-n filme! Ai încredere? ― Așa cum explică ea, treaba o să meargă... Ce pot să beau? ― Turț. Dascălu își turnă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
te le-ze-ze. Domnul maior va fi extrem de dezamăgit, iar tu nu ai nici un motiv să nu asculți puțină muzică. Mirciulică se întoarse cam după vreo oră. Mirosi cutia neagră din care ieșeau sunetele ciudate, ciulindu-și alternativ urechile. Cu privirea subțiată, Melania încerca să deslușească titlul unei plăci. Peste literele mici un câine de vânătoare adulmeca pâlnia unui gramofon. ― Cum e afară, Mirciulică? Destul de umed, nu-i așa? Mi-am închipuit. Adăugă importantă: Vom avea o seară muzicală. Trebuie să recunoști
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Parcă ghicind nedumerirea tânărului, femeia, pe un ton familiar dar solemn, îl îndemnă să mănânce din bucatele ei în timp ce cu un cuțit, care după mâner se observa că era confecționat dintr-o baionetă rătăcită încă din timpul războiului, scurtată și subțiată mult pe tocilă, a tăiat o felie groasă de pâine pe care a pus o bucată sănătoasă de brânză, o jumătate de roșie și le-au înmânat împreună cu un gest pios, în momentul în care acesta se pregătea să refuze
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
nalbă, lată cît palma crăpată cu porii astupați de o acnee malignă pe care o absoarbe cu lăcomia Înecatului după aer. Îmi imaginez canalele secrete ale plantelor, nările, gurile lor și le ghicesc suferința În tulpinile răsucite convulsiv, În frunzele subțiate și sfărîmicioase. Mă gîndesc la plămînii copiilor. Fiecare oraș, fiecare cartier, orice așezare umană are un semnalment particular care o distinge confirmîndu-i identitatea; o fîntînă, un arbore secular, o statuie, o școală, un spital, o cruce de piatră, o legendă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
sub narcoza propriei lor respirații și au visat clovni uriași cu coame galbene zburînd deasupra pămîntului ca niște torțe Îndepărtate și cortul circului nu s-a aprins... și atunci a apărut În locul rîsului, acolo, În mijlocul arenei o carte cu foile subțiate și palide, aproape friabile, cu paginile mîncate de o lepră vineție, spongioasă și oamenii au Început să strige: Uite realitatea! Uite realitatea! și cuprinși de atîta grija pentru acea jerpelitură pe care ei o credeau realitate nu și-au mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
contează o sută de lei. Am făcut-o din dragoste. Prinsă în dans, femeia ajunse lîngă mine. Împrăștia fierbințeală în jur iar coapsele ei răspîndeau miros de soc înflorit. Cu părul strîns în cocul ruginiu, Madlen mă privi cu ochii subțiați. Își juca deasupra capului rufa roz cînd, deodată, toți izbucniră în hohote. Mi-am dat seama de năuceala mea. Punîndu-mi „batista” după gît, femeia mă tîra către paravan. - Să nu faci nasoale, îmi hotărî ea la ureche Sau oi fi
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
plece și s‑o ia și pe Anna. Plecați, vă rog, amândoi. Scăldați în ură, frații se îndreaptă spre ieșire, târșâind picioarele pe gazonul englezesc și strivind intenționat mai mulți boboci scumpi, frunze și fire de iarbă sub tălpile pantofilor, subțiate ca o coală de hârtie; un pantof modern cu bot ascuțit își pierde considerabil din forma inițială dacă i se aplică o talpă nouă. Apoi o iau spre stație, în timp ce Rainer ține un monolog în care explică de ce a plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cu plăcere. Nasul aprins de vinișoare roșii devenise moale, apos. Băga și scotea când o batistă, când alta din buzunare, înfundându-și obrazul în ea, cu pumnii strânși. Dezarticulat de convulsii, rușinat. Femeia văzu, prin fereastră, lumina tot mai cenușie, subțiată. Trecuse, poate, nu-și dădea seama, mult timp. Fragilul bărbat își regăsi cu greu și după multe chinuri suflul. Pierduse însă, s-ar fi crezut, interesul, chiar și puterea de a-și susține până la capăt rolurile ? Partitura devenise nesuferită, nu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a născut monstrul prezent, al complicităților și disperării. Sunt iarăși copilul solitar, amuțit, sub mascarada celor vârstnici. Nu reușesc să opresc trecerea timpului sau să-l fac să curgă, în sfârșit, în favoarea mea, să sparg nesimțirea vârst nicilor. Tot mai subțiat, orbit, cu capul în pământ, împins de la spate. Oglinda restituie, ore în șir, simetria acelorași urechi roșii, în creștere, până devin ale unui elefant, uriașe, indolente, încărcate de misterioase primejdii, fluturând de o parte și de alta a capului, atingându
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
programului de lucru, după opt ore împărtășite, cot la cot, unii lângă alții : în același malaxor ruginit. Capul roz rotund și anacronic al lui Mișu Varlam, lungindu-se în politețuri din alte vremi. Scăfârlia îngustă și gălbicioasă a lui Caropol. Subțiatul surâs al lui Lucian. Privirea înceată a lui Manole. Ușa s-ar putea deschide în orice clipă ; nu, n-ar dori încă să-i revadă pe nici unul, buimaci, după duminică, întârziind adaptarea. Îi revede, se revede între ei, înlănțuiți, inseparabili
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și soare, carbonizată, orbitele adâncite, cicatrice în jurul ochilor și la tâmple. Rotește puțin fereastra din stânga, pentru a potrivi jocul, transmisia imaginilor de pe un ecran pe altul. Grijulie până la sarcasm cu această confruntare care, s-ar zice, o încântă. Dunga buzelor subțiate și vineții abia reprimă satisfacția, viclenia. Depune pixul galben pe masă ; nu, îl reține între degetele mâinii drepte ; cu vârful degetului de la stânga își pipăie pomeții colțuroși, tâmplele tăioase, linia prea fermă a nasului.Nici o înșelătoare umbră de nostalgie ; doar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
înguști și osoși înveliți într-o cămașă vernil cu mâneci scurte și guler descheiat peste cravata galbenă. „S-ar trage în neștire. Unii în alții, în neștire. Descărcând totul, totul. Neputință și ură și complicitate.“ Colegul Vornicu, nebărbierit, buzele mult subțiate, dunga mustății nesigură, perii rebeli năpădind pungile fălcilor, gura, gâtul, bărbia. Ochii acoperiți, sprâncene zburlite, mâinile moi, cu palme umede, ieșind din manșete scorțoase. Cămașă albă, cu mâneci lungi, descheiată, fără cravată. Colegul Manole tăifăsuiește cu colegul Vornicu, în fața biroului
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
subiectului. Așa că Manole revine, să afle mai mult. Nu mai sunteți prieteni ? Trebuie să aibă ceva ! — ... — ...De fapt, nu mă interesează. Da, parcă nu e cu noi. Sau... nu știu exact. — „Criză de maturizare“, citează brusc Vornicu, în dunga buzelor subțiate. Imaturul tocmai trece pe lângă ei. Se târăște pe sub birouri să-și adune planșele. Dialogul se întrerupe, dar nu se termină. Vornicu nu poate îndura, se pare, tăcerea, stânjenirea. — Poate nu-și suportă maturitatea, continuă Lucian. Inginerul Lucian Vornicu se referise
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
insistă, iată, insistă. Vreo parteneră veche care n-a mai suportat plictisul duminical, dispusă brusc la joc și concesii ? O fi inventat strategii noi nimfeta Moarte, îmblânzitoarea de tigri și muște și furnici. Vă cheamă la telefon, se aude vocea subțiată. Nu răspunde, se simte capabil să renunțe la orice con vorbire telefonică. — Dacă nu vreți să veniți la telefon, spuneți-mi măcar dacă mergeți și azi la grădina zoologică. — Intră, Lena, intră. Gol, cum se află, izbutește trei scurte salturi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
perghelu n-ar fi o pronunție derivată din periheliu? Poate că jocul ăsta a fost lăsat aici chiar de acei soldați romani În vârstă de 19 ani la care el, elevul Popescu, s-a tot gândit În timp ce venea Încoace. Vocea subțiată caraghios revine imediat după paranteză, reclamându-i pe cei doi frați bătăuși tatălui lor. Acum vocea povestitorului se Îngroașă și devine fonfăită. Ascultătorii izbucnesc În râs. Probabil tot pentru a demonstra că au recunoscut personajul reintrat În scenă sau pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
în când, își ștergea fața roșie cu enorma sa batistă cadrilată și se uita spre pendula din perete. Probabil, aștepta, plictisit, ora la care se putea urca în apartamentul Monseniorului. A devenit, brusc, atent, zărind cicatricea de pe pieptul lui Julius, subțiată acum de timp și de soare. S-a ridicat de pe scaun și a atins cicatricea cu degetul: "Ce ai acolo?" Am suferit o operație pe inimă", i-a explicat, oarecum enervat, Julius, căci nu-i plăcea să i se vorbească
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]