404 matches
-
în Cuțarida.” (E. Barbu, 333) Tipuri semanticetc "Tipuri semantice" Prin conținutul semantic al termenului (grupului de termeni) care realizează această funcție, atributul de complinire împlinește câmpul semantico-sintactic deschis de regent, ca expresie a unei limite exterioare a acțiunii (stării) exprimată, substantival, prin planul semantic al regentului. În legătură cu planul semantic lexico-gramatical al termenului regent, atributul de complinire descrie mai multe perspective, corespunzând la diferite funcții sintactice: - a subiectului: „De mine au nevoie până la apariția altuia cu un dosar mai bun.” (P.Sălcudeanu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
concrete în planul expresiei are mai ales dependența față de nume. Când atributul circumstanțial are dezvoltare infrapropozițională, dependența nominală se manifestă în planul expresiei prin flexiune, orientată de principiul acordului; termenul atribut circumstanțial se acordă în gen și număr cu regentul substantival (pronominal): „El! luptătorul pentru libertate, să ajungă la bătrânețe subdirector a ce? a unui stabiliment oficial de robie - pușcăria locală!” (I.L. Caragiale, III, 203), „Din Vasilescu și Marmoroșblanc, amețiți după cât se pare de berea băută, (...) nu erau atenți la povestirea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
i, și, prin urmare, se va scrie numai cu semnul i”. (T. Maiorescu, 216) IV. RELAȚIA DE APOZIȚIETC "IV. RELA}IA DE APOZI}IE" G.A. (precum și gramaticile care îi urmează modelul) situează apoziția între variantele de realizare a atributului, substantival mai ales: „Apoziția este atributul substantival pus în cazul nominativ, indiferent de cazul termenului determinat, sau acordat în caz cu acesta.” (vol.II, p.128), dar și pronominal: „Apoziția pronominală are de obicei valoare de precizare.” (p.135). În același
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
scrie numai cu semnul i”. (T. Maiorescu, 216) IV. RELAȚIA DE APOZIȚIETC "IV. RELA}IA DE APOZI}IE" G.A. (precum și gramaticile care îi urmează modelul) situează apoziția între variantele de realizare a atributului, substantival mai ales: „Apoziția este atributul substantival pus în cazul nominativ, indiferent de cazul termenului determinat, sau acordat în caz cu acesta.” (vol.II, p.128), dar și pronominal: „Apoziția pronominală are de obicei valoare de precizare.” (p.135). În același mod, la nivelul frazei, apoziția este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
apozițiilor cumulative, coexistă termeni-secunzi în nominativ cu termeni acordați în caz cu termenul-bază: „Sau crede că numai într-o asemenea grădină de vară (...) îl va regăsi pe el, pe ursitul ei, poetul, pe Adrian?” (M. Eliade, 502) Dacă se realizează substantival, termenul secund al relației de apoziție se situează uneori în cazul genitiv, deși termenul-bază, exprimat printr-un adjectiv, calificativ sau pronominal, stă în nominativ sau acuzativ: „Partidul nostru, al liberalilor, s-a hotărât să sfârșească cu hoția, să întroneze cinstea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nominativ este individualizată în mod argumentat de M. Mitran în articolul Despre apoziție și raportul apozitiv, LR, 1963, nr. 1. G.A. și alte lucrări de gramatică interpretează atributul în nominativ, expresie a denumirii, profesiunii, poziției sociale etc., ca atribut substantival apozițional. Noua ediție a Gramaticii Academiei interpretează, însă, aceste structuri (profesorul Popescu, orașul București) ca „atribut substantival în nominativ”. (vol.II, p. 601) 44. Motiv pentru care G.A. situează atributivele circumstanțiale în categoria atributivelor explicative, în opoziție cu atributivele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
1963, nr. 1. G.A. și alte lucrări de gramatică interpretează atributul în nominativ, expresie a denumirii, profesiunii, poziției sociale etc., ca atribut substantival apozițional. Noua ediție a Gramaticii Academiei interpretează, însă, aceste structuri (profesorul Popescu, orașul București) ca „atribut substantival în nominativ”. (vol.II, p. 601) 44. Motiv pentru care G.A. situează atributivele circumstanțiale în categoria atributivelor explicative, în opoziție cu atributivele determinative în care se înscriu cele de calificare și de identificare (cf. vol.II, p. 277 ș
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și într-un kibuț deja existent. 13. Persoanele necăsătorite sau tinere care locuiesc într-un kibuț pentruo perioadă sunt de obicei încredințate unor „familii adoptive” care formează o legătură personală între nou-venit și comunitatea kibuțului. 14. Limba ebraică are forme substantivale și verbale diferite pentru masculin și feminin. În relatarea privind studiile ei și experiența sa caînvățătoare, Sara se referă întotdeauna la colegele de clasă și la profesoarele sale, ca și, mai târziu, la învățătoarele din școlile în care a predat
[Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
mai mare și mai mic, de egalitate, de coexistența, de succesiune, etc. Reflectarea auto-raporturilor capătă forma logica a judecăților de esență, iar reflectarea etero-raporturilor se cristalizează în forma logică a judecăților de relație. Judecățile de esență sunt de trei feluri : substantivale (prin care identificăm genul din care face parte un lucru: "acesta este un creion"); atributive (prin care identificăm o însușire care aparține unui lucru: „acest creion este ascuțit") și predicative (prin care identificăm o acțiune suportată sau exercitată de un
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
creion"); atributive (prin care identificăm o însușire care aparține unui lucru: „acest creion este ascuțit") și predicative (prin care identificăm o acțiune suportată sau exercitată de un lucru: "acest creion scrie")37. Daca printre judecățile de esența primordială este cea substantivală, deoarece răspunde la întrebarea "ce este?" lucrul cu care avem de-a face, printre judecățile de relație primordiala este judecata cauzală, deoarece răspunde la întrebarea "cum ia naștere un lucru?" și "cum poate fi el obținut?". 36 Idem, op.citată
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
din punctul de vedere al relațiilor sintactice și deci al înțelesului) este sursa a numeroase ambiguități, mai ales în textele scrise. De exemplu,"Am împrumutat cartea unui coleg”, în care "unui coleg" poate fi și complement indirect dar și atribut substantival genitival. Numeroase neclarități ale unor construcții rezultă din economia făcută în exprimare prin nerespectarea unor elemente comune la coordonarea părților de propoziție și a propozițiilor; de obicei cuvinte ajutătoare (prepoziții, articole, adverbe din structura gradelor de comparație, negația și pronumele
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
Încredere În puterea lor revelatoare. Supus acestor exigențe, textul este unul ascetic care evită formulările sub forma unor sentințe (propoziții) și agreează sintagmele evocatoare. Sintagmele folosite sînt de obicei cele care, numind ceva, cheamă În conștiință lucrul numit: grupuri nominale (substantivale) sau locuțiuni substantivale. Caracteristica lor este că au În centru un substantiv (sau, posibil, un pronume sau un numeral) care se combină cu substantive În genitiv sau dativ, adjective, grupări prepoziționale etc. (care determină substantivul). Iată cîteva exemple de asemenea
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
lor revelatoare. Supus acestor exigențe, textul este unul ascetic care evită formulările sub forma unor sentințe (propoziții) și agreează sintagmele evocatoare. Sintagmele folosite sînt de obicei cele care, numind ceva, cheamă În conștiință lucrul numit: grupuri nominale (substantivale) sau locuțiuni substantivale. Caracteristica lor este că au În centru un substantiv (sau, posibil, un pronume sau un numeral) care se combină cu substantive În genitiv sau dativ, adjective, grupări prepoziționale etc. (care determină substantivul). Iată cîteva exemple de asemenea grupări În jurul unui
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
de folosirea formelor progresive în locul formelor simple ale verbului: "Ea stătea pe verandă". Prin intermediul formelor progresive trecute, starea, cursul și durata acțiunii sînt accentuate și perspectiva internă este subliniată. Oricînd formele progresive apar la începutul unei narațiuni împreună cu un subiect substantival, acestea exprimă inițial doar un sens durativ, ca în următorul exemplu din The Marionettes de O. Henry: Polițistul stătea la intersecția străzii Douăzeci și patru cu o alee nemaipomenit de întunecată din apropierea locului în care calea ferată înaltă traversează strada 376. Cititorul
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
urmează: În prima analiză, pronumele "eu" se referă la autorul implicit sau la narator. Este un pronume cu valoare pur instrumentală, care poate funcționa, din acest motiv, ca un element inițiator pentru narațiune. Totuși, o dată cu apariția articolului hotărît din forma substantivală "ușa" are loc brusc implicarea "eului" în poveste: acum acesta vorbește despre o ușă familiară lui. Reacția sa în fața acesteia precum și față de casă, cum se vede pe parcursul paragrafului introductiv nu este aceea a unui narator, ci a unui personaj, a
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acestor granițe apare în mod special în narațiunile cu personaj inovativ, de exemplu în romanul Ulise al lui Joyce. Prin urmare, în primul paragraf din episodul Lestrygonii, problema referinței la persoana întîi sau a treia rămîne nerezolvată, deoarece nici o referință substantivală sau pronominală explicită nu este făcută de posesorul conștiinței, Leopold Bloom; verbele apar doar la forma infinitivală, astfel încît ambele persoane (întîi și a treia) și timpurile (prezent sau trecut) rămîn nedeterminate: Bomboane cu ananas, geleuri de lămîie, caramele moi
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
comune 2.3. Substantivele abreviate 2.4. Substantivele la plural, fără determinanți 2.5. Termenii din metalimbaj 2.6. Substantivele care desemnează locutorul 2.7. Termenii inclusivi 2.7.1. Pronumele indefinite, negative, interogative și relative 2.7.2. Grupurile substantivale cu utilizare inclusivă 2.8. Pronumele și locuțiunile pronominale de politețe 3. Subiectul non-nominal 3.1. Formele verbale nepersonale 3.2. Grupurile prepoziționale 3.3. Propozițiile reduse 4. Acordul unor tipuri de verbe-predicat 4.1. Acordul verbelor la diateza reflexiv-pasivă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
substantiv centru. Termenii dependenți se acordă cu nominalul centru, dacă au cel puțin una dintre trăsăturile de acord: genul, numărul, persoana (= trăsături phi) și cazul. Este general acceptată astăzi în cadrul teoretic generativ ipoteza propusă de Abney (1987) că grupul nominal (substantival) este guvernat de un grup funcțional determinant (GD), care are drept centru determinantul. Se stabilește astfel un paralelism între verb și substantiv: ambele sunt guvernate de o proiecție funcțională și, posibil, de mai multe proiecții funcționale intermediare. Ulterior lui Abney
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
mere, o mulțime de studenți b. un guvern de femei miniștri, un electorat de oameni educați - sintagmele sunt corecte, dar nu cu sensul de măsură specific construcțiilor pseudopartitive, cantitative Sintagma un guvern de femei miniștri este un GD cu centru substantival (guvern) și adjunct prepozițional, fără sens cantitativ. Substantivul guvern nu măsoară numărul sau cantitatea de femei. În schimb, în sintagmele pseudopartitive o grămadă de mere și o mulțime de studenți, substantivele cu sens colectiv grămadă și mulțime exprimă o apreciere
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
nu are o trăsătură de persoană pe care să o transmită prin acord verbului, astfel încât ar trebui să acceptăm că verbul are trăsături interpretabile. Termenii inclusivi sunt de două tipuri majore: pronume indefinite, negative, interogative sau relative și substantive (grupuri substantivale). 2.7.1. Pronumele indefinite, negative, interogative și relative Unele pronume indefinite, negative, interogative și relative (lipsite de trăsătura persoanei), aflate în poziția de subiect, acceptă ca verbul-predicat să fie la persoana I sau a II-a: (82) a. Câțiva
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
care denumesc setul de entități în care se includ locutorul sau interlocutorul: (87) a. Aceia / cei / toți / unii care am plecat mai devreme... b. Fetele care am plecat mai devreme eram sora mea și cu mine. 2.7.2. Grupurile substantivale cu utilizare inclusivă În limba vorbită sau într-un registru colocvial, și substantivele subiect admit ca verbul-predicat să fie la persoana I sau a II-a: (88) a. 100 de persoane am semnat cu Piperea (http://finance.groups.yahoo.com
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
băieții ne-am bucurat pentru el. (www.dinamomania.net) c. Băieții se uită la fotbal, fetele vă uitați la filme. În aceste enunțuri, putem presupune că există un subiect pronominal nelexicalizat (noi, voi), aflat într-o relație apozitivă cu grupul substantival: (89) a. Noi, 100 de persoane am semnat cu Piperea (http://finance.groups.yahoo.com/) b. De mult timp aștepta să marcheze, noi, toți băieții ne-am bucurat pentru el. (www.dinamomania.net) c. Băieții se uită la fotbal,voi
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
de studenți b. două kilograme de mere, o armată de furnici, o mulțime de studenți Numeralele legate de substantiv prin prepoziția de sunt formate cu -zeci, sută, mie, milion, miliard etc. Formanții sută, mie, milion, miliard au unele caracteristici morfologice substantivale, ceea ce explică de ce se leagă de nominalul cuantificat prin prepoziție, la fel ca substantivele cu sens cantitativ din sintagmele pseudopartitive. Kupferman (2004) consideră că prepoziția de este centrul sintagmei, N2 este complementul său, iar N1 este un specificator. Nedelcu (2009
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
întâlnesc rar în practică [...] fiind de obicei evitate. Situații de acest fel apar în special în traduceri, dar chiar și aici un bun traducător recurge la schimbarea construcției (de exemplu, apelând la pasivul reflexiv în locul celui analitic) sau găsește sinonime substantivale de același gen în locul substantivelor de genuri diferite [...] ori sinonime adjectivale cu formă unică la plural în locul adjectivelor cu forme de gen diferențiate" (Avram, 2001: 345). "Când substantivele sunt nume de lucruri, tipurile de acord sunt mult mai diferite. Cele mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
deoarece omonimiile sunt, de obicei, restrânse la anumite cuvinte sau clase morfologice. O altă problemă pentru această ipoteză o ridică sistemul pronominal. În general, limbile naturale tind să exprime mai multe opoziții de gen în sistemul pronominal decât în cel substantival (cf. Corbett, 1991). De exemplu, în engleză și în scandinavă doar pronumele personal are gen (trei valori în engleză: masculin, feminin, neutru; două în limbile scandinave: feminin și masculin). În limba română, pronumele neutre nu au forme speciale, nici pentru
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]