2,342 matches
-
un sufix perceput ca popular și o bază de derivare care conotează modernitatea occidentală - e cel care stimulează folosirea sa actuală, de către vorbitori în căutare de expresivitate și de efecte comice. În monografia sa Formarea cuvintelor în limba română, III, Sufixele. Derivarea verbală (București, Editura Academiei, 1989), Laura Vasiliu oferă o descriere foarte amănunțită a sufixelor -ui și -ăi și a variantelor lor. Datele prezentate confirmă percepția obișnuită a valorii stilistice: "Din cele 575 de derivate în -ui (împrumuturi analizabile sau
"A knockăi", "a bipăi", "a clicăi"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16391_a_17716]
-
cel care stimulează folosirea sa actuală, de către vorbitori în căutare de expresivitate și de efecte comice. În monografia sa Formarea cuvintelor în limba română, III, Sufixele. Derivarea verbală (București, Editura Academiei, 1989), Laura Vasiliu oferă o descriere foarte amănunțită a sufixelor -ui și -ăi și a variantelor lor. Datele prezentate confirmă percepția obișnuită a valorii stilistice: "Din cele 575 de derivate în -ui (împrumuturi analizabile sau formații românești), numai aproximativ 90 (...) sînt literare actuale, restul fiind regionale sau populare" (p. 122
"A knockăi", "a bipăi", "a clicăi"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16391_a_17716]
-
-ui și -ăi și a variantelor lor. Datele prezentate confirmă percepția obișnuită a valorii stilistice: "Din cele 575 de derivate în -ui (împrumuturi analizabile sau formații românești), numai aproximativ 90 (...) sînt literare actuale, restul fiind regionale sau populare" (p. 122); sufixul -ăi (cu variantele sale: -îi, -ei etc.) are un "caracter pregnant popular" (p. 35), care explică și puținătatea atestărilor sale în textele scrise ale limbii vechi. Sufixele în discuție sînt folosite mai ales pentru a forma verbe de la interjecții și
"A knockăi", "a bipăi", "a clicăi"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16391_a_17716]
-
numai aproximativ 90 (...) sînt literare actuale, restul fiind regionale sau populare" (p. 122); sufixul -ăi (cu variantele sale: -îi, -ei etc.) are un "caracter pregnant popular" (p. 35), care explică și puținătatea atestărilor sale în textele scrise ale limbii vechi. Sufixele în discuție sînt folosite mai ales pentru a forma verbe de la interjecții și onomatopee (-ui: a țistui, a dudui, a hurui; -ăi: a țopăi, a zumzăi; -îi: a bîzîi) și de la substantive (a biciui, a părui, a chefui; a scripcăi
"A knockăi", "a bipăi", "a clicăi"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16391_a_17716]
-
substantive (a biciui, a părui, a chefui; a scripcăi). Originea lui -ui e slavă, a lui -ăi mai incertă, dar una dintre ipotezele etimologice merge în aceeași direcție. E interesant că -ui a fost încadrat de E. Petrovici în categoria sufixelor specializate în adaptarea verbelor străine - slave, maghiare, mai puțin germane și romanice (acestea, cu puține excepții, precum a undui, nu s-au impus). Oricum, despre respectivele sufixe specialiștii au afirmat în genere că au devenit în prezent neproductive. Adaptarea actuală
"A knockăi", "a bipăi", "a clicăi"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16391_a_17716]
-
direcție. E interesant că -ui a fost încadrat de E. Petrovici în categoria sufixelor specializate în adaptarea verbelor străine - slave, maghiare, mai puțin germane și romanice (acestea, cu puține excepții, precum a undui, nu s-au impus). Oricum, despre respectivele sufixe specialiștii au afirmat în genere că au devenit în prezent neproductive. Adaptarea actuală a unor verbe neologice infirmă ideea neproductivității (judecată adesea doar la nivelul limbii standard, fără a ține seama de variantele populare). Verbele englezești cu finală consonantică sînt
"A knockăi", "a bipăi", "a clicăi"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16391_a_17716]
-
poartă; ar fi chiar interesant dacă, în eventuala calitate de cititori ai revistei, ar avea de făcut corecții sau precizări. Revenind la Gheorghe, constatăm că acesta apare ca nume de familie de 4383 de ori (cifra include și numele cu sufix, deci cu o secvență grafică în plus, dar acestea sînt foarte puține: 22 Gheorghescu, 15 Gheorghevici etc.); comparat cu numele de familie considerate cele mai tipice în spațiul românesc, Popescu (cu 8122 ocurențe) și Ionescu (cu 7175), Gheorghe nu stă
Curiozități onomastice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16471_a_17796]
-
exemple de exces tehnic - "să vă logați pe undeva ca root"; "exemplu practic: ați spart un calculator care e în spatele unui firewall și nu aveți cum să uploaduiți fișiere" (a se observa verbul a uploadui - exemplu de derivare familiară cu sufixul -ui de la un englezism); "atacă serverele cu bug-uri, pun rootkit pe ele și trimit e-mail hackerului cum că au rootat un anumit IP (...). Iar hackerul își citește e-mailul și vede ce servere a mai spart în ultimul timp"; "problema mai
"A hackui / a hăcui" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16068_a_17393]
-
ultimă precizare, și aceasta nu îi va interesa pe mulți dintre cei care preferă să se gândească mai mult la Portocala lui Kubrick decât la cea a lui Burgess. Limbajul, atât din film, cât și cel din carte (numit nadsat - sufixul rusesc „sprezece”, ca în pyatnadsat, însemnând „cincisprezece”), nu este doar decorativ, și nici o indicație sinistră despre puterea subliminală pe care un superstat comunist ar exercita-o deja asupra tineretului. Menirea acelui limbaj a fost să transforme Portocala mecanică, printre altele
Marmelada mecanică by Anthony Burgess () [Corola-journal/Journalistic/2585_a_3910]
-
fixitatea cuvintelor (el care gândea întregul într-o devenire fluidă) ca una din dificultățile majore ale exprimării filosofice. Iată de ce Heidegger, „dincolo de ființarea utilă care ascunde ființa” (J. Hersch), descoperă limba și noile sensuri atribuite cuvintelor cu ajutorul unor prefixe sau sufixe, cuvinte despre care cu îndreptățire se afirmă că până la el „păreau adormite în vocabularul grec sau german”. Care este principala explicație a raportului atât de special al lui Heidegger cu limbajul, încât cugetările lui fundamentale nu pot fi reproduse fidel
MARTIN HEIDEGGER ŞI KARL JASPERS – ULTIMII MOHICANI AI MARII CUGETĂRI ÎNTR-O LUME CU SPIRITUL TOT MAI MIC de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382210_a_383539]
-
stabil. Instabilitatea semantică, tipică lexicului argotic, se explică prin circulația sa orală, prin riscurile decodării contextuale și prin periodicele remotivări produse de vorbitorii înșiși. Specializările meseriei de hoț sînt desemnate mai ales prin derivate de la obiectul sau metoda furtului, cu ajutorul sufixelor de agent: -ar (cel mai frecvent), -aș, -ist, -(n)giu. Unii termeni, mai vechi, au suferit procese de extindere semantică, dobîndind sensuri generale sau peiorative, cu care au intrat în uzul familiar. În această categorie se încadrează desigur pungaș (hoțul
Specializări interlope by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8239_a_9564]
-
un articol din 1937 și în Limba română actuală. O gramatică a "greșelilor" (1946); pifă a fost menționat de Valentin Gr. Chelaru, în articolul "Din limbajul mahalalelor" (1937). În dicționare (DEX, DLR, MDA etc.), pifan este prezentat ca derivat cu ajutorul sufixului -an din pifă, termen la originea căruia ar sta germanul Pfiff ("infanterist"); alte ipoteze au invocat o posibilă origine rusă sau onomatopeică. În vechea sa monografie (din 1938) despre argoul românesc, Al. V. Dobrescu indicase totuși o sursă mult mai
Pifan, pufan, pufarez, pufarin... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8288_a_9613]
-
foarte probabil nici nu a fost vorba de o metaforă, ci de o asociere sonoră, pe baza structurii fonetice a cuvîntului (prima sa parte ar putea evoca un bebe sau un bibic, finalul fiind analizat ca și cînd ar cuprinde sufixul adesea peiorativ -an). Metafora e, desigur, un procedeu esențial al creativității argotice. În volumul recent apar cîteva dintre metaforele deja cunoscute, chiar în afara spațiului militar, și deja atestate în articolul din 1982: de pildă, țambal ca denumire pentru un pat
Jargon și argou militar by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8313_a_9638]
-
o anumită limbă: zone tipic marcate sînt cele ale relațiilor de rudenie (bunică, verișoară), ale numelor de plante și animale, ale obiecte casnice, ale lexicului afectiv etc. Româna produce diminutive cu o mare ușurință și cu ajutorul unui număr impresionant de sufixe (despre diminutivele românești au scris lucruri esențiale Sextil Pușcariu - care le-a consacrat chiar teza sa de doctorat, în 1899, la Leipzig - și Iorgu Iordan - într-un capitol amplu în Stilistica limbii române). În limba literară, formele diminutivale au fost
Diminutive culinare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8496_a_9821]
-
și familiară, de unde se întorc acum în spațiul public, mai ales prin intermediul presei și al contextelor ironice. Capacitatea de a forma diminutive e comună majorității limbilor romanice; româna seamănă, din acest punct de vedere, cu italiana și spaniola; inventarul de sufixe și condițiile de uz ale diminutivelor românești au fost cu siguranță influențate și de limbile slave din jur, ca și de greacă. Se pot compara limbile și culturile în funcție de zonele semantice în care diminutivarea se produce mai frecvent, adesea lexicalizîndu-se
Diminutive culinare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8496_a_9821]
-
se pare evident că licurici a fost folosit nu descriptiv, prin metaforă sau metonimie, ci pur și simplu pentru că, prin finala sa, în -ici, intră într-o serie de cuvinte cu valoare ironic-peiorativă: păcălici, măscărici, tremurici, agarici, bambilici, pogonici etc. Sufixul de agent -ici, de origine slavă, se recunoaște în păcălici, măscărici sau tremurici; pogonici (cu sensul etimologic "băiat care mână vitele") e un împrumut; agarici ar putea fi un nume propriu atras în serie pe criterii pur formale; originea lui
Licurici, agarici, pogonici... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8517_a_9842]
-
al lui Alecsandri, cîteva pagini publicate în 1869 în Convorbiri literare. Cuvîntul cu care începe rechizitoriul pedanților este onoare (fostă onor). Cum nu există rațiuni de alfabet, sau de sistematizare a dicționarului - autorul lui amestecă, fără prea multă grijă, cuvinte, sufixe și sintagme - care să-l propună pentru primul loc, drama efeminatului onor arată, fără îndoială, rădăcinile unei probleme care rodea secolul XIX, trăgînd o punte de la româneasca "eretică" a lui Negruzzi la vederile Junimii. Onorul, acela al lui Budai-Deleanu (în
Numele și fapta by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8565_a_9890]
-
combate implicit tendința iritantă de a pronunța cu accentul pe i (ca penultimă silabă) nume de familie precum Olariu, Rotariu, Pușcariu: se arată că acestea sînt echivalente cu formele Olaru, Rotaru, Pușcaru, deci trebuie să păstreze accentul pe a din sufixul de agent -ar(iu). O opțiune corectă mi se pare și cea de a oferi o dublă indicație pentru termenii cu dublă identitate lingvistică: de exemplu, pronunția engleză și franceză a denumirii Airbus. Sînt totuși în dicționar destule inadvertențe care
Pronunțarea numelor proprii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8557_a_9882]
-
se confrunte cu un exaltat, dar descoperă un om liniștit și, curând, chiar senin, organizând o călătorie, gândindu-se cum să-l impresioneze pozitiv pe Victor Hugo. 1 În spaniolă pesadilla "coșmar" este format de la pesada "apăsare a inimii" cu sufixul diminutival - illa.(nota traducătoarei).
François Vallejo Vest. Lambert și baronul nebun by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/8590_a_9915]
-
Ș-amoarea-mi vibrează lâng-a ta pudoare". Multe dintre ele s-au impus, totuși, și scurtimea le recomandă azi ca preferabile unor derivate mai greoaie. Și rigurozitate e destul de vechi (din secolul al XIX-lea); dicționarele îl explică de la adjectivul riguros cu sufixul -itate, după modelul italienescului rigorositŕ. l Politicale e un cuvînt întîlnit în secolul al XIX-lea la mai mulți autori; Ladisau Gáldi îl cuprinde în studiul său asupra grecismelor din română, alături de istericale sau nevricale. În afară de faptul că provin din
Varietăți lingvistice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7759_a_9084]
-
se va scrie cu cifre bolduite" (cfdp.utcb.ro); Nu se va abuza de tehnici de subliniere (bolduire, scris cursiv, underline, ghilimele etc.)" (ectap.ro/norme de tehnoredactare.php). Dacă bolduit și bolduire pot apărea în contexte "tehnice", derivatul bolduială e, prin sufix, tipic familiar, glumeț: "Mi-e teamă că bolduiala literelor nu ține loc de demonstrație..." (forum.computergames.ro). Destule exemple are totuși și familia verbului a bolda - "Google o să boldeze cuvintele cheie aflate in titlu" (dgeneration.ro); "capitolele vor fi numerotate
Bolduire by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6910_a_8235]
-
numerotate cu cifre romane boldate" (hiphi.ubbcluj.ro); "Boldarea sau italicizarea cuvintelor cheie poate avea un efect pozitiv, dar nu abuzați de ea" (tudi.ro/optimizare-pentru-wordpress). Evident, vorbitorii oscilează între cele două modele derivative concurente, cel standard-cult, în -a, cu sufixul -ez (a bolda-boldez) și cel popular și familiar, în -ui, cu sufixul -esc (a boldui-bolduiesc): "am bolduit (eu ziceam până acum Ťboldatť - cum o fi oare?" (ocarteofraza.unspe.com). A boldi - care are marele dezavantaj al omonimiei cu popularul a
Bolduire by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6910_a_8235]
-
cheie poate avea un efect pozitiv, dar nu abuzați de ea" (tudi.ro/optimizare-pentru-wordpress). Evident, vorbitorii oscilează între cele două modele derivative concurente, cel standard-cult, în -a, cu sufixul -ez (a bolda-boldez) și cel popular și familiar, în -ui, cu sufixul -esc (a boldui-bolduiesc): "am bolduit (eu ziceam până acum Ťboldatť - cum o fi oare?" (ocarteofraza.unspe.com). A boldi - care are marele dezavantaj al omonimiei cu popularul a (se) boldi - "a-și holba ochii, a se uita țintă" e destul de
Bolduire by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6910_a_8235]
-
contrastul ironic al metaforei este și mai mare. Rămâne, totuși, problematică diferența dintre forme, care nu poate fi explicată în mod foarte convingător. A cafti a fost poate scurtat sau refăcut din a căftăni, finala -ăni fiind interpretată ca un sufix; această explicație rămâne totuși o simplă ipoteză, cu destule semne de întrebare. Oricum, constatăm că verbul a cafti are o familie lexicală destul de bogată. În categoria numelor de agent, de la a cafti s-au format substantivele caftitor "bătăuș", cu femininul
Cafting by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7086_a_8411]
-
verbul a cafti are o familie lexicală destul de bogată. În categoria numelor de agent, de la a cafti s-au format substantivele caftitor "bătăuș", cu femininul caftitoare, și caftangiu (caftangioaică), cu același sens, dar cu o notă mai puternic peiorativă, caracteristică sufixului -a(n)giu. Cuvântul astfel derivat a devenit omonim cu vechiul caftangiu (din turcescul kaftancý), numele unui rang boieresc (ale cărui atribuții, la origine, includeau păstrarea caftanelor). Caftangiu - "represaliile anti-presă ale caftangiilor din escortă" (Expres, 34, 1992); "caftangii cu psihologie
Cafting by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7086_a_8411]