KorAP: Find »[drukola/base=sumerian & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...19 >

458 matches

Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808

Mesopotamia, pp. 183 sq. 6 R. Jestin, op. Cit., p. 184. "Psalmii de penitență apar în literatura târzie, dar influența semitică tot mai mare care se decelează în ei nu ne mai permite să-i considerăm drept expresii autentice ale conștiinței sumeriene" (ibid.). 1 Asupra mt-urilor diferitelor meserii, vocații și instituții, cf. Kramer, From the Tableta, pp. 89 sq.; The Sumerians, pp. 117 sq. Termenul me a fost tradus prin "ființă" (Jacobsen), sau "putere divină" (Landsberger și Falkenstein) și a fost interpretat

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
decât sărbătoarea Anului Nou era construirea templelor. Ea era, totodată, o reiterare a cosmogoniei, căci templul - "palatul" zeului - reprezintă prin excelență o imago mundi. Ideea este arhaică și abundent răspândită. (O vom regăsi în mitul lui Baal, § 50.) Conform tradiției sumeriene, după facerea omului unul din zei a întemeiat cele cinci cetăți; el "le-a clădit în locuri pure, le-a dat nume și le-a desemnat drept centre de cult"10. Mai apoi, zeii s-au mulțumit să comunice direct

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
pe pământ. Credința într-o preexistentă celestă a "operelor" și a instituțiilor va avea o importanță considerabilă pentru ontologia arhaică și va cunoaște cea mai celebră expresie în doctrina platoniciană a Ideilor. Ea este atestată pentru prima oară în documentele sumeriene, dar rădăcinile sale vin probabil din preistorie, într-adevăr, teoria modelelor celeste prelungește și dezvoltă concepția arhaică, universal răspândită, după care acțiunile omului nu sunt decât repetarea (imitarea) actelor revelate de către Ființele divine. 18. Primul mit al Potopului Regalitatea a

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
repetarea (imitarea) actelor revelate de către Ființele divine. 18. Primul mit al Potopului Regalitatea a trebuit adusă din nou din cer după Potop, deoarece catastrofa diluvială e echivalentă cu "sfârșitul lumii", într-adevăr, o singură ființă umană, numită Zisudra în versiunea sumeriană și Utnapiștim în versiunea akkadiană, a fost salvată. Dar, spre deosebire de Noe, acestuia nu i s-a mai permis să locuiască "noul pământ" care a apărut din ape. Mai mult sau mai puțin "divinizat", bucurându-se în orice caz de nemurire

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
a mai permis să locuiască "noul pământ" care a apărut din ape. Mai mult sau mai puțin "divinizat", bucurându-se în orice caz de nemurire, supraviețuitorul a fost transferat în țara Dilmun (Zisudra) sau la "gura fluviilor" (Utnapiștim). Din versiunea sumeriană ne-au parvenit doar câteva fragmente, în pofida rezervei sau a împotrivirii unor membri ai panteonului, Marii Zei au hotărât să distrugă omenirea prin Potop. Cineva invocă meritele regelui Zisudra, "modest, supus, pios". Informat de protectorul său, Zisudra înțelege hotărârea luată

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
Mijlociu. La deplinul ei apogeu, Inanna-Iștar era atât zeița dragostei cât și a războiului, adică stăpânea viața și moartea; pentru a indica plenitudinea puterilor sale se zicea că e hermafrodită (hhtar barbuta). Personalitatea sa era perfect conturată încă din epoca sumeriană, și mitul său central constituie una din cele mai semnificative creații ale lumii vechi. Acest mit se deschide cu o poveste de dragoste: Inanna, zeița tutelară a cetății Erek, se căsătorește cu ciobanul Dumuzi 18, 14 Cf. Kramer, From the

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
și că sora sa, Gheștinanna, îl va înlocui în timpul celei de a doua jumătăți" (Kramer, p. 144). Același mit, dar cu unele deosebiri semnificative, este povestit în versiunea akkadiană a Coborârii lui Iștar în Infern, înainte de editarea și traducerea textelor sumeriene, s-a putut crede că zeița s-a îndreptat către "Tărâmul fără întoarcere" după "moartea" lui Tammuz, și anume ca să-1 scoată la suprafață. Anumite elemente, absente în versiunea sumeriană, păreau să încurajeze o atare interpretare, în primul rând, consecințele

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
Coborârii lui Iștar în Infern, înainte de editarea și traducerea textelor sumeriene, s-a putut crede că zeița s-a îndreptat către "Tărâmul fără întoarcere" după "moartea" lui Tammuz, și anume ca să-1 scoată la suprafață. Anumite elemente, absente în versiunea sumeriană, păreau să încurajeze o atare interpretare, în primul rând, consecințele dezastruoase ale captivității lui Iștar, subliniate în versiunea akkadiană: o dată cu dispariția zeiței reproducerea umană și animală sunt total întrerupte. Se putea înțelege această calamitate ca fiind o urmare a întreruperii

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
le spune ea), legați-i picioarele etc." (ibid.). Religiile mesopotamiene era de proporții cosmice și, în versiunea akkadiană, Zeii cei Mari, îngroziți de dispariția iminentă a vieții, trebuiră să intervină pentru a o elibera pe Iștar. Ceea ce surprinde în versiunea sumeriană este justificarea "psihologică", adică umană, a condamnării lui Dumuzi: totul pare să se explice prin mânia Inannei când își găsește soțul instalat glorios pe tronul ei. Această explicație romanescă pare să cuprindă o idee mai arhaică: "moartea" rituală și, deci

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
Sumer ca și, mai târziu, regii akkadieni, îl întruchipează pe Dumuzi în hieros gamos cu Inanna 21. Aceasta presupune, mai mult sau mai puțin, acceptarea "morții" rituale a regelui, în acest caz, trebuie să bănuim, în spatele narațiunii transmise în textul sumerian, un "mister" instaurat de Inanna, pentru a asigura ciclul fertilității universale. Se poate ghici o aluzie la acest "mister" în replica disprețuitoare a lui Ghilgameș, când Iștar îi cere să devină soțul ei. El îi reamintește că ea a decretat

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
8: 14) invectivează femeile din Ierusalim care îl "tânguiau" pe Tammuz chiar lângă porțile templului. Tammuz sfârșește prin a-și asuma figura dramatică și elegiacă a zeilor tineri care mor și învie în fiecare an. Dar probabil că prototipul său sumerian avea o structură mai complexă: regii care îl întruchipau și, prin urmare, îi împărtășeau soarta, celebrau în fiecare an recrearea Lumii. Or, pentru a putea să fie creată din nou, Lumea trebuia anihilată: "haosul" precosmogonic implica, de asemenea, "moartea" rituală

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
lui Dumuzi-Tammuz, întrupat ritualic de către regii sumero-akkadieni, a fost considerabil, căci el efectua apropierea între cele două modalități: divină și umană. Ulterior, fiecare ființă omenească putea spera să se bucure de acest privilegiu rezervat regilor. 20. Sinteza sumero-akkadiană Majoritatea cetăților-temple sumeriene au fost unite de Lugalzaggisi, suveranul din Umma, către ~ 2375. Este prima manifestare a ideii imperiale despre care avem cunoștință. O generație mai târziu, întreprinderea e repetată, cu mai mult succes, de către Sargon, regele Akkadului. Dar civilizația sumeriană și-a

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
Majoritatea cetăților-temple sumeriene au fost unite de Lugalzaggisi, suveranul din Umma, către ~ 2375. Este prima manifestare a ideii imperiale despre care avem cunoștință. O generație mai târziu, întreprinderea e repetată, cu mai mult succes, de către Sargon, regele Akkadului. Dar civilizația sumeriană și-a păstrat toate structurile. Schimbarea îi interesa exclusiv doar pe regii cetăților-temple: ei se recunoșteau tributari cuceritorului akkadian. Imperiul lui Sargon se prăbuși după un secol, ca urmare a atacurilor gutilor, "barbari" care nomadizau în regiunea Tigrului de Sus

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
din urma sunt răsturnați de revolte interne. Astfel dominația gutilor n-a durat decât un secol, și a fost înlocuită pentru un alt secol (cea ~ 2050-1950) de cea a regilor Dinastiei a ni-a din Ur. În timpul acestei perioade civilizația sumeriană atinge punctul ei culminant. Dar este și ultima manifestare a puterii politice a Sumerului. Hărțuit la est de elamiți și la vest de amoriții care proveneau din deșertul siro-arab, imperiul se va prăbuși. Vreme de două secole, Mesopotamia va rămâne

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
către ~ 1525, ei triumfă. Vor rămâne stăpânii Mesopotamiei timp de patru secole. Trecerea de la cetățile-temple la cetățile-stat și la imperiu reprezintă un fenomen de o importanță considerabilă pentru istoria Orientului Mijlociu 23. Pentru subiectul nostru, e important să amintim că sumeriană, deși încetează a mai fi vorbită către ~2000, și-a păstrat funcția de limbă liturgică, și, în fond, de limbă savantă, încă cincisprezece secole. Alte limbi liturgice vor cunoaște o soartă similară: sanscrita, ebraica, latina, vechea slavă. Conservatorismul religios sumerian

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
sumeriană, deși încetează a mai fi vorbită către ~2000, și-a păstrat funcția de limbă liturgică, și, în fond, de limbă savantă, încă cincisprezece secole. Alte limbi liturgice vor cunoaște o soartă similară: sanscrita, ebraica, latina, vechea slavă. Conservatorismul religios sumerian se prelungește în structurile akkadiene. Triada supremă a rămas aceeași: Anu, En-lil, Ea (= En-ki). Triada astrală a împrumutat, în parte, numele semitice ale divinităților respective; Luna, Sin (care derivă din sumerianul Suen); Soarele, Șamaș; steaua Venus, Iștar (= Inanna). Lumea inferioară

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
soartă similară: sanscrita, ebraica, latina, vechea slavă. Conservatorismul religios sumerian se prelungește în structurile akkadiene. Triada supremă a rămas aceeași: Anu, En-lil, Ea (= En-ki). Triada astrală a împrumutat, în parte, numele semitice ale divinităților respective; Luna, Sin (care derivă din sumerianul Suen); Soarele, Șamaș; steaua Venus, Iștar (= Inanna). Lumea inferioară a continuat să fie guvernată de Ereșkigal și soțul ei, Nergal. Puținele schimbări impuse de nevoile imperiului - ca, de exemplu, transferul la Babilon al primatului religios și substituirea lui En-lil prin

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
de nevoile imperiului - ca, de exemplu, transferul la Babilon al primatului religios și substituirea lui En-lil prin Marduk - "au cerut secole pentru a se realiza"24. Cât privește templul, "nimic esențial nu s-a schimbat în întocmirea generală [.] din faza sumeriană, doar amploarea și numărul edificiilor"25. Totuși, contribuțiile gemului religios semitic se adaugă structurilor anterioare. Să semnalăm la început doi zei "naționali" - Marduk din Babilon și, mai târziu, asirianul Assur - care sunt ridicați la rangul de divinități universale. La fel de semnificativă

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
sub numele de Enuma eliș (după incipit: "Când sus.") constituie, împreună cu Epopeea lui Ghilgameș, cea mai importantă creație a religiei akkadiene. Nimic comparabil în grandoare, în tensiune dramatică, în efortul de a uni teogonia, cosmogonia și crearea omului, în literatura sumeriană. Enuma eliș povestește originile lumii pentru a-1 slăvi pe Marduk. În pofida reinterpretării lor, temele sunt vechi. Mai întâi, imaginea primordială a unei totalități acvatice nondiferențiate, în care se distinge prima pereche, Apsu și Tiamat. (Alte izvoare precizează că Tiamat

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
13. În lipsa unei alte indicații, cităm traducerea lui Paul Garelli și Marcel Leibovici, "La naissance du monde selon Akkad", pp. 133-145. Am utilizat și traducerile lui R. Labat, A. Heidel, E. A. Speisser și G. R. Castellino. 30 Din marea triadă sumeriană lipsește En-lil. Locul său a fost luat de Marduk, fiul lui Ea. V pentru a o tulbura pe Tiamat" (I, 108). Zeii, lipsiți de odihnă, se adresează mamei lor: Când 1-au ucis pe Apsu, soțul tău, tu nu 1

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
Este, poate, formula cosmogonică cea mai complexă la care a ajuns speculația mesopotamiană, căci ea unește într-o îndrăzneață sinteză toate structurile unei societăți divine, din care unele deveniseră de neînțeles sau neutilizabile. Cât privește facerea omului, ea prelungește tradiția sumeriană (omul este creat spre a-1 sluji pe zei), în special versiunea care explică originea pornind de la cei doi zei Lagma, sacrificați. Dar se adaugă acest element agravant: Kingu, în pofida faptului că a fost unul dintre primii zei, a devenit

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
adaugă acest element agravant: Kingu, în pofida faptului că a fost unul dintre primii zei, a devenit arhidemon, șeful cetei de monștri și demoni creați de Tiamat. Omul este, deci, constituit dintr-o materie demonică: sângele lui Kingu. Diferența față de versiunile sumeriene este semnificativă. Se poate vorbi de un pesimism tragic, deoarece omul pare condamnat de pe acum de propria sa geneză. Singura sa speranță este că a fost modelat de către Ea; el posedă deci o "formă" creată de un mare zeu. Din

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
în hieros gamos cu o hierodulă. Dar identificarea cu zeul nu este întotdeauna indicată: așa cum am văzut, în timpul "umilirii" sale regele se adresează lui Marduk. Totuși sacralitatea suveranului mesopotamian este amplu atestată. Am făcut aluzie la căsătoria sacră a regelui sumerian, reprezentându-1 pe Dumuzi cu zeița Inanna; acest hieros gamos avea loc în timpul festivității de Anul Nou (§ 19). Pentru sumerieni, regalitatea era socotită coborâtoare din cer; ea avea o origine divină, și această concepție s-a menținut până la dispariția civilizației asiro-babiloniene

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
a cuceri nemurirea. 23. Ghilgameș în căutarea nemuririi Epopeea lui Ghilgameș este, desigur, cea mai celebră și mai populară creație babiloniană. Eroul, Ghilgameș, regele Urukului, era deja celebru în epoca arhaică, și au fost regăsite și câteva episoade din versiunea sumeriană a vieții sale legendare. Dar, în ciuda acestor antecedente, Epopeea lui Ghilgameș este opera geniului semitic; a fost compusă în limba akkadiană, pornindu-se de la diverse episoade izolate. Este una din cele mai emoționante legende despre căutarea nemuririi sau, mai exact

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
Iștar se urcă pe zidurile cetății și îl blestemă pe rege. Îmbătat de victoria lor, Enkidu smulge o coapsă a "Taurului ceresc" și o azvârle în fața zeiței, acoperind-o de injurii. Este Un "mare preot" al cetății Uruk, după tradiția sumeriană; cf. A. Heidel, The Gilgamesh epic, p. 4. momentul culminant al destinului celor doi eroi; dar, totodată, prologul unei tragedii. In aceeași noapte, Enkidu visează că a fost condamnat de zei. A doua zi cade bolnav și se stinge după

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]