486 matches
-
O supernovă de tip Ia este o subcategorie de stele variabile cataclismice rezultată din explozia violentă a unei pitice albe. O pitică albă este restul unei stele care și-a încheiat ciclul normal de viață și a încetat să mai întrețină fuziune
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
câteva secunde de la inițierea fuziunii nucleare, o porțiune substanțială de materie din pitica albă intră într-un proces cu reacție pozitivă, prin care temperatura crește și mai mult, eliberând suficientă energie (1-2 × 10 jouli) to unbind the star in a supernova explosion. Această categorie de supernove produce luminozitate maximă constantă din cauza uniformității masei piticelor albe care explodează prin mecanismul de acreție. Stabilitatea acestei valori permite acestor explozii să fie utile ca reper pentru măsurarea distanței până la galaxiile lor deoarece magnitudinea vizuală
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
nucleare, o porțiune substanțială de materie din pitica albă intră într-un proces cu reacție pozitivă, prin care temperatura crește și mai mult, eliberând suficientă energie (1-2 × 10 jouli) to unbind the star in a supernova explosion. Această categorie de supernove produce luminozitate maximă constantă din cauza uniformității masei piticelor albe care explodează prin mecanismul de acreție. Stabilitatea acestei valori permite acestor explozii să fie utile ca reper pentru măsurarea distanței până la galaxiile lor deoarece magnitudinea vizuală a supernovelor de acest tip
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
Această categorie de supernove produce luminozitate maximă constantă din cauza uniformității masei piticelor albe care explodează prin mecanismul de acreție. Stabilitatea acestei valori permite acestor explozii să fie utile ca reper pentru măsurarea distanței până la galaxiile lor deoarece magnitudinea vizuală a supernovelor de acest tip depinde mai ales de distanță. Există mai multe mijloace prin care se poate forma o supernovă de acest tip, dar toate au un mecanism similar. Când o pitică albă cu viteză de rotație mică, și din carbon-oxigen
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
Stabilitatea acestei valori permite acestor explozii să fie utile ca reper pentru măsurarea distanței până la galaxiile lor deoarece magnitudinea vizuală a supernovelor de acest tip depinde mai ales de distanță. Există mai multe mijloace prin care se poate forma o supernovă de acest tip, dar toate au un mecanism similar. Când o pitică albă cu viteză de rotație mică, și din carbon-oxigen adună prin acreție materie de la o stea-companion, ea nu poate depăși limita Chandrasekhar de aproximativ 1,38 mase solare
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
colapsul. În absența unui proces de contrabalansare, pitica albă intră în colaps pentru a forma o stea neutronică, așa cum se întâmplă în mod normal în cazul unei pitice albe compusă mai ales din magneziu, neon și oxigen. Astronomii care modelează supernove de tipul Ia consideră că această limită nu este, însă, atinsă, și deci acel colaps nu se declanșează. În schimb, creșterea presiunii și densității din cauza creșterii greutății ridică temperatura miezului, iar pitica albă se apropie la aproximativ 1% de acea
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
unei unde de șoc în care materia este de regulă împrăștiată cu viteze de ordinul a 5-20.000 km/s, aproximativ 3% din viteza luminii. Energia eliberată în explozie cauzează o creștere extremă de luminozitate. Magnitudinea absolută vizuală a unei supernove de tip Ia este de regulă M = −19,3 (de aproximativ 5 miliarde de ori mai strălucitoare decât Soarele), cu variații mici. Dacă rămășița supernovei rămâne legată de steaua sa companion depinde de cantitatea de masă împrăștiată. Teoria acestui tip
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
Energia eliberată în explozie cauzează o creștere extremă de luminozitate. Magnitudinea absolută vizuală a unei supernove de tip Ia este de regulă M = −19,3 (de aproximativ 5 miliarde de ori mai strălucitoare decât Soarele), cu variații mici. Dacă rămășița supernovei rămâne legată de steaua sa companion depinde de cantitatea de masă împrăștiată. Teoria acestui tip de supernove este similară cu cea a novelor, în care o pitică albă adună materie mai încet și nu se apropie de limita Chandrasekhar. În
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
tip Ia este de regulă M = −19,3 (de aproximativ 5 miliarde de ori mai strălucitoare decât Soarele), cu variații mici. Dacă rămășița supernovei rămâne legată de steaua sa companion depinde de cantitatea de masă împrăștiată. Teoria acestui tip de supernove este similară cu cea a novelor, în care o pitică albă adună materie mai încet și nu se apropie de limita Chandrasekhar. În cazul unei nove, materia căzută cauzează o explozie superficială prin fuziunea hidrogenului, explozie ce nu perturbă steaua
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
cea a novelor, în care o pitică albă adună materie mai încet și nu se apropie de limita Chandrasekhar. În cazul unei nove, materia căzută cauzează o explozie superficială prin fuziunea hidrogenului, explozie ce nu perturbă steaua. Acest tip de supernovă diferă de o supernovă cu colaps al miezului, cauzată de explozia cataclismică a straturilor exterioare ale unei stele masive în timp ce miezul implodează. Un model de formare a acestei categorii de supernove este un sistem binar cu stele apropiate. Sistemul constă
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
care o pitică albă adună materie mai încet și nu se apropie de limita Chandrasekhar. În cazul unei nove, materia căzută cauzează o explozie superficială prin fuziunea hidrogenului, explozie ce nu perturbă steaua. Acest tip de supernovă diferă de o supernovă cu colaps al miezului, cauzată de explozia cataclismică a straturilor exterioare ale unei stele masive în timp ce miezul implodează. Un model de formare a acestei categorii de supernove este un sistem binar cu stele apropiate. Sistemul constă din stele din secvența
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
hidrogenului, explozie ce nu perturbă steaua. Acest tip de supernovă diferă de o supernovă cu colaps al miezului, cauzată de explozia cataclismică a straturilor exterioare ale unei stele masive în timp ce miezul implodează. Un model de formare a acestei categorii de supernove este un sistem binar cu stele apropiate. Sistemul constă din stele din secvența principală, cea primară având masă mai mare decât cea secundară. Fiind de masă mai mare, cea primară este prima dintre cele două care evoluează în ramura asimptotică
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
Orbita rezultată poate avea o perioadă de doar câteva ore. Dacă acreția continuă suficient de mult, pitica albă poate ajunge în cele din urmă aproape de limita Chandrasekhar. Un al doilea mecanism posibil, dar mai puțin probabil, de declanștare a unei supernove de tip Ia este fuziunea a două pitice albe, a căror masă combinată depășește limita Chandrasekhar. Într-un astfel de caz, masa totală nu ar fi constrânsă de limita Chandrasekhar. Aceasta este una dintre mai multe propuenri de explicații avansate
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
stea din secvența principală. Detaliile exacte ale procesului evolutiv din această etapă de acreție rămân incerte, întrucât ele pot depinde atât de viteza de acreție cât și de transferul de moment cinetic spre companioana pitică albă. Spre deosebire de alte tipuri de supernove, cele de tip Ia au loc în general în toate tipurile de galaxii, inclusiv în cele eliptice. Nu se observă nicio predilecție pentru regiunile de formare de stele. Întrucât piticele albe se formează la sfârșitul perioadei de evoluție a unei
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
regiunea în care s-a format. Astfel, un sistem binar cu stele apropiate poate rămâne în etapa de transfer de masă timp de încă un milion de ani (formând, eventual, explozii nova persistente) înainte ca situația să devină favorabilă unei supernove de tip Ia. Supernovele de tip Ia au o curbă luminoasă caracteristică. În apropierea momentului de luminozitate maximă, spectrul conține linii ale elementelor de masă intermediară între oxigen și calciu; acestea sunt principalele componente ale straturilor exterioare ale stelei. La
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
a format. Astfel, un sistem binar cu stele apropiate poate rămâne în etapa de transfer de masă timp de încă un milion de ani (formând, eventual, explozii nova persistente) înainte ca situația să devină favorabilă unei supernove de tip Ia. Supernovele de tip Ia au o curbă luminoasă caracteristică. În apropierea momentului de luminozitate maximă, spectrul conține linii ale elementelor de masă intermediară între oxigen și calciu; acestea sunt principalele componente ale straturilor exterioare ale stelei. La câteva luni după explozie
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
sintetizate în timpul exploziei; majoritatea mai ales izotopi apropiați de masa fierului. Dezintegrarea radioactivă a nichelului-56 prin cobalt-56 până la fier-56 produce fotoni de energie mare care domină producția de energie în perioada ulterioară. Similaritățile profilelor de luminozitate absolută ale aproape tuturor supernovelor de tip Ia cunoscute au dus la folosirea acestora ca reper standard secundar în astronomia extragalactică. Cauza acestei uniformități a curbelor luminoase este încă o întrebare deschisă. În 1998, observațiile unor supernove de tip Ia îndepărtate au indicat un rezultat
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
Similaritățile profilelor de luminozitate absolută ale aproape tuturor supernovelor de tip Ia cunoscute au dus la folosirea acestora ca reper standard secundar în astronomia extragalactică. Cauza acestei uniformități a curbelor luminoase este încă o întrebare deschisă. În 1998, observațiile unor supernove de tip Ia îndepărtate au indicat un rezultat neașteptat, acela că universul pare să sufere o expansiune accelerată.
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
Asemenea lui Betelgeuse, în interiorul nucleului lui Rigel au reacții de fuziune nucleară, elemente grele fiind pe cale să se nască. Steaua va trece la stadiul de supergigantă în curând (pe scara de timp astronomică) sau va colapsa gravitațional în cazul unei supernove, transformându-se într-un final într-o pitică albă. Ea este cunoscută ca și „piciorul lui Orion”. Bellatrix a fost desemnată "„Gamma Orionis”" de către Johann Bayer. Colocvial, este cunoscută ca și „Steaua Amazoană”. De-asemenea, este a douăzeci și doua
Orion (constelație) () [Corola-website/Science/298756_a_300085]
-
Gamma Orionis”" de către Johann Bayer. Colocvial, este cunoscută ca și „Steaua Amazoană”. De-asemenea, este a douăzeci și doua stea de pe cerul nocturn. Bellatrix este considerată o gigantă de tip B; deși este prea mică pentru a exploda într-o supernovă, luminozitatea stelei Bellatrix provine mai degrabă de la temperatura sa ridicată decât de la raza sa. Bellatrix este umărul stâng al lui Orion. a factor that defines Betelguese. Bellatrix serves as Orion's "left shoulder." Mintaka, sau "„Delta Orionis”" conform denumirii Bayer
Orion (constelație) () [Corola-website/Science/298756_a_300085]
-
acestei constelații. Mai târziu, stelele din constelația Orion își vor schimba poziția treptat din cauza mișcării proprii, în funcție de viteza radială, acestea îndepărtându-se sau apropriindu-se, în mod cert schimbându-șî coordonatele ecuatoriale. Cu excepția stelelor mai strălucitoare, în locul cărora vor rămâne rămășițe de supernove, Orion va putea fi recunoscut mult timp, chiar după ce alte constelații și-au pierdut forma din ziua de astăzi.
Orion (constelație) () [Corola-website/Science/298756_a_300085]
-
sau cerul nocturn desemnează cerul vizibil în timpul nopții. În astronomie desemnează cerul lipsit de nori vizibil în timpul nopții. Constelațiile sunt aranjamente stelare vizibile pe cerul nocturn. Alte obiecte nocturne strălucitoare sunt planetele sistemului solar, cometele, nebuloasele, galaxiile, supernovele. În secolul 2 d.Hr. Ptolomeu a identificat 48 de constelații, multe alte fiind identificate încă din perioada babiloniană. În prezent sunt identificate 88 constelații. Numele constelației se referă atât la aranjamentul propriu-zis al stelelor din ea, cât și la
Cerul înstelat () [Corola-website/Science/305566_a_306895]
-
Centauri, una din stelele cele mai apropiate de Pământ, este vizibilă doar din emisfera sudică. Panglica palidă care traversează cerul e Calea Lactee vazută dintr-o parte. E vizibilă și galaxia Andromeda, aflată la 2,2 milioane ani-lumină. Alte spectacole nocturne: supernovele - stele care explodează - și nebuloasele, locul de naștere al stelelor, cum e Crab Nebula. Racul este o "constelație" care seamănă cu un crab. In mitologia romană acest crab ar fi ajutat "Hidra" in lupta cu "Hercule". Legenda spune că "Hidra
Cerul înstelat () [Corola-website/Science/305566_a_306895]
-
celelalte elemente mai grele s-au format ulterior. Cercetătorii susțin că elementele mai grele decât heliul și mai ușoare decât fierul s-au format în procesul nuclear în stele, iar elementele mai grele decât fierul s-au format în urma exploziilor supernovelor. Vezi articolele Radiație cosmică și Radiația cosmică de fond. Două scenarii posibile au fost propuse pentru a descrie viitorul Universului: Astfel, în prima variantă, Universul are un început la singularitate, urmat de o fază de expansiune; dacă masa galaxiilor depășește
Big Bang () [Corola-website/Science/299086_a_300415]
-
O supernovă este o explozie stelară mai puternică decât o novă. Supernovele sunt extrem de luminoase și cauzează o explozie de radiații care adesea este mai strălucitoare decât o întreagă galaxie, înainte de a dispărea după câteva săptămâni sau luni. De-a lungul acestui
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]