255 matches
-
o practică el însuși cu măiestrie, și nu numai în Câinii negri. Nimic nu e relatat în roman dintr-un unic punct de vedere. Sensul evenimentelor și al trăirilor personajelor se constituie din perspective diferite, complementare sau opuse. Nici o perspectivă supraordonată, de felul omniscienței din romanul clasic și realist, nu „leagă” și, mai ales, nu „explică” faptele și reacțiile subiective față de acestea. În Câinii negri, există cel puțin trei asemenea interpretări ale vieții și opiniilor protagoniștilor, aceea a naratorului, care își
Amintirea uitată a lui Aldous Huxley by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5360_a_6685]
-
definirii unor realități - cum sunt cele ale „limbajului verbo-muzical”, „limbajul dirijoral”, „gestul dirijoral cu funcție de semn”, „analiza morfo-sintactică a partiturii”, „impulsul gestual - generator de expresie”, „clase de bătăi dirijorale” , conceptul de „figură gestuală”, „figuri de tact de bază, derivate și supraordonate”, „curba tensională a unităților frastice”, „modelul mental dirijoral” și multe altele. Semnificativ este că maestrul Petre Crăciun nu a excelat numai ca profesor pasionat de știința domeniului dirijoral și de mecanismele interpretării muzicale, ci a fost și o conștiință de
G?ndirea aforistic? a Maestrului Petre Cr?ciun by Ioan Golcea () [Corola-journal/Journalistic/83214_a_84539]
-
fel ca toate operele de artă ale omenirii. - O partitură corală trebuie analizată în așa fel ca fiecare secțiune să facă trimitere la întregul acesteia. - Toată analiza partiturii trebuie gândită ca o desfășurare a sistemului semiotic în componente subordonate și supraordonate, gândite - la rândul lor - tot ca sisteme. - La analiza partiturii nu folosi numai privirea ci și urechea. - Important este modul de a gândi o partitură; gândirea deschide perspectiva asupra modului de a proceda. - O partitură trebuie să corespundă celor cinci
G?ndirea aforistic? a Maestrului Petre Cr?ciun by Ioan Golcea () [Corola-journal/Journalistic/83214_a_84539]
-
cuprind toate sensurile și utilizările cuvintelor. Termenul românesc e împrumutat din franceză și statutul de pleonasm al construcției este discutat și în spațiul francofon. Substantivul feminin averse (provenind din „pleuvoir à la verse") este definit în unele dicționare prin conceptul supraordonat de ploaie: „pluie soudaine et abondante" (Petit Robert 1991). În schimb, în Trésor de la langue française informatisé (cu versiunea on-line atilf. atilf.fr/tlf htm), definiția principală este mult mai largă: „précipitation subite, souvent de courte durée mais tombant avec
Averse by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6342_a_7667]
-
disociază mai multe înțelesuri ale noțiunii: cel, vai, bine știut de noi ăștia, mai "în etate", dat de fasciști și comuniști, un tipar în care trebuiau să se îmbine "înalte valori morale" cu "abnegația, subordonarea eului individual în raport cu o entitate supraordonată (Patria, Partidul, Conducătorul etc.)", dar și un sens mult mai extins în istorie - un individ care reușește să dobîndească un rol social inaccesibil în mod obișnuit grupului său de origine, așa-numitul "parvenit", ridicat și prin merite proprii la funcții
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16673_a_17998]
-
intercondiționează, aflându-se într-un anumit tip de relație (cauzală, finală, consecutivă, concesivă etc.). Se pornește de la eveniment, el este "reperul stabil" (p. 9), partea de propoziție certă a unei, să zicem așa, propoziții istorice integrate unei fraze (mai) ample, supraordonate, prin multiplicarea căreia se ajunge la textul unei epoci. Dar, ca și în textul lingvistic (fie el mesaj literar sau nu), textul propriu-zis al Istoriei, secvența din Textul ei general, nu este totul. Semnificațiile textului unei epoci se percep prin
A scrie istorie (I) by Liviu Franga () [Corola-journal/Imaginative/12913_a_14238]
-
ei se 'ntemeiază Ei privesc supremația ungurească ca un accident nenorocit pentru ei în dezvoltarea istorică a monarhiei, ei speră chiar în ramificarea monarhiei, unde principiul unității va face concesii raționabile principiului decentralizării, bazat pe grupuri naționale coordonate și nu supraordonate. Politica românilor din Austria e politica austriacă și ar fi bine daca M. Sa ar da o atenție binevoitoare numirii mitropoliților și episcopilor, pentru ca nu prin ei să se introducă sâmburii de politică maghiară între români. Împărat sau rege, rege
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
soluție definitivă, clară, ci mai degrabă o redefinire continuă a pozițiilor, îngăduință, respect reciproc între cei aflați în conflict. Colaborarea presupune un joc cu sumă pozitivă; nu există nici un perdant, ci doar câștigători pentru că au fost găsite scopuri comune (eventual supraordonate, la un nivel superior celor de la care s-a pornit conflictul), care transformă conflictul în colaborare. Este situația în care un pericol extern sau o oportunitate unește, crește coeziunea elementelor dintr-un grup sau dintr-o organizație anterior aflate în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1908_a_3233]
-
sau nefericirii pe vârste. Filosofia contemporană insistă asupra conceptului ontologic de „a fi”, dăruit de Dumnezeu și mai puțin pe cel de „a ști” care este educabil și perfecționabil. Pornind de la ideea că familia ar trebui să fie un „sistem supraordonat”,orientarea școlară și profesională a elevilor este tratată și motivată în acord cu cerințele economiei contemporane. Susținând forma de „proiecție flexibilă a lecției”, lucrarea ia în discuție comportamentul creativ al cadrului didactic, inserând și câteva noțiuni teoretice asupra creativității. Se
CADRUL DIDACTIC CREATIV IMPLICAT ÎN ACTUL EDUCAŢIONAL by MARIA GEANGU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/481_a_1010]
-
membrii unui colectiv de elevi. Se știe că mediul familial este prin excelență modelator și organizator în raport cu comportamentul copiilor. Dacă i-am aloca familiei statutul de personalitate, am putea afirma că familia ar trebui să se comporte ca un sistem supraordonat. Familia constituie primul contact al copilului cu lumea. Dar, să nu uităm că nu toate familiile se străduiesc în a crea copiilor proprii condiții optime pentru dezvoltarea fizică și psihică normală. Cauzele sunt multiple: nivelul de cultură al părinților, situația
CADRUL DIDACTIC CREATIV IMPLICAT ÎN ACTUL EDUCAŢIONAL by MARIA GEANGU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/481_a_1010]
-
definite ca potențialități independente de context, iar competența presupune contextualizarea capacităților, relaționarea între ele și corelarea cu alte resurse, în categoria cărora specialiștii așază, alături de capacități, cunoștințele. - Capacitatea, definită prin: necontextualizare; categorie integrată în resurse. - Competența, definită prin: contextualizare; categorie supraordonată. În acest sens, Luminița Iacob susține că, depășind capacitatea lingvistică, limitată la cunoașterea limbii, competența de comunicare reprezintă aptitudinile, în care cunoștințele lingvistice și socio- culturale sunt indispensabile, incluzând atât stăpânirea materialului verbal, para- și nonverbal, cât și stăpânirea regulilor
Reprezentativitatea exerciţiilor de limbă pentru formarea competenţelor de comunicare by Carcea Mariana, Haraga Ana, Luchian Didiţa () [Corola-publishinghouse/Science/91830_a_92362]
-
cine sunt, În raport cu mine Însumi, și În raport cu lumea. Nu pot Însă separa aceste două situații cărora gândirea mea este Îndemnată, În final, să le găsească un acord, pentru a le putea apropia sau chiar unifica. Trebuie să mai existe ceva supraordonat atât mie, cât și lumii, În care să găsesc răspunsul. Acest ceva trebuie să cuprind ambele situații, pe care eu le descopăr și le gândesc. De el depind atât eu, cât și lumea. Dacă admit acest fapt, ca singurul și
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și le gândesc. De el depind atât eu, cât și lumea. Dacă admit acest fapt, ca singurul și ultimul care are sămi răspundă șii să-mi explice atât sensul meu, cât și pe cel al lumii, Înseamnă că acea instanță supraordonată ne include pe amândoi - om și lume. De aici rezultă că noi suntem părți ale sale și, odată cu aceasta, descopăr, că nu sunt singur. Prin urmare, va trebui să admit că mai există ceva care se află dincolo de ceea ce eu
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Din acest motiv, el nu poate Înțelege decât numai ceea ce Îi este asemănător. Dincolo de existența determinată și circumscrisă temporal, ca durată limitată, apare necunoscutul, pe care, neputându-l experimenta, nu-l pot nici cunoaște. Eu pot Însă intui această existență supraordonată, o pot trăi În planul conștiinței mele, deși nu o pot nici Înțelege și nici explica. Știu doar că mai există ceva de care eu depind, dar numai atât. Prin faptul că gândesc, iar În conștiința mea Îmi reprezint atât
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
conștiinței mele, deși nu o pot nici Înțelege și nici explica. Știu doar că mai există ceva de care eu depind, dar numai atât. Prin faptul că gândesc, iar În conștiința mea Îmi reprezint atât lumea, cât și existența universală, supraordonată, care o include, descopăr că eu, ca om, am o situație privilegiată: sunt În lumea finită care mă Înconjoară, dar În același timp, aspir, tind permanent către eternitatea care ne cuprinde. În acest moment, mă descopăr ca fiind și aici
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
subiect, aparțin unei lumi transcendente. Cel care sunt ca obiect, ca parte a lumii materiale, Îl raportez la viață, la dimensiunea biologică a existenței mele. Cel care sunt ca subiect, Îl proiectez În perspectiva transcendenței, la dimensiunea spirituală a registrului supraordonat al unei existențe eterne. Cel care, gândind, vede și descoperă acestea, este sinteza obiectului și subiectului, reprezentată prin persoana umană, care sunt eu. Or, prin aceasta, eu mă recunosc ca aparținând, În egală măsură, lumii Înscrise În ordinea finitudinii, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
marcă ambiguă "într-un cuvînt" (fr. ENFIN) care semnalează concomitent o enumerare (sfîrșitul enumerării precedente) și mai ales, în acest caz, reformularea. De fapt, se face trecerea de la hiponimul "șepci" la hiperonimul "pălăriuță(e)" și, mai departe, la un termen supraordonat, mai vag: "lucru". Această progresie diminuează treptat specificul obiectului observat și face posibilă operația de asimilare finală. Un element evaluativ se alătură de fiecare dată termenilor supraordonați: "pălăriuță (făcută cu de toate)" și "sărmane lucruri" (schema 19). Dacă reperăm (paralelism
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
de la hiponimul "șepci" la hiperonimul "pălăriuță(e)" și, mai departe, la un termen supraordonat, mai vag: "lucru". Această progresie diminuează treptat specificul obiectului observat și face posibilă operația de asimilare finală. Un element evaluativ se alătură de fiecare dată termenilor supraordonați: "pălăriuță (făcută cu de toate)" și "sărmane lucruri" (schema 19). Dacă reperăm (paralelism de construcție suplimentară) expansiunile relative ce urmează imediat celor două denumiri, ajungem la o relație de coerență pe două niveluri a cărei reprezentare ramificată semnalează coeziunea, dar
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
lumii; dar numai în spațiul de semnificație a acestor factori. Primul factor al intuiției destinului este afirmarea valorii omului și a grupului social. Acesta are rolul de a delimita o zonă a universului, un orizont, care cuprinde o existență specifică, supraordonată valoric celorlalte ființări (datorită reconfigurării culturale a spațiului natural); este vorba despre orizontul istoriei. Prin intuiția destinului, decupăm din "realitate" istoria, recunoscân-du-i omului "înălțarea deasupra naturii". Și nu doar atât: individul sau comunitatea își confirmă identitatea de sine și îndreptățirea
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
principiu de ordine în haosul trecutului (Novick, 1988, p. 16). Trusa de scule intelectuale aflată la dispoziția istoricului conține un număr de sisteme de periodizare a trecutului. O formă convențională de îmbucățire a trecutului este organizarea sa în categorii cronologice supraordonate (an, deceniu, secol, mileniu). Cel puțin pentru istoria umană, unitatea seculară/centenară este de departe cea mai preferată. Însă nici structurarea cronologică a istoriei, în diverse unități temporale, nu este liberă de inferențe subiective. Intențiile ideologice pot fi ușor detectate
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de-al Doilea Război Mondial, statul-națiune și ideologia sa legitimatoare - naționalismul - au pierdut teren în fața forțelor globalizării. Corelativ, identitatea națională, înainte vreme tronând suverană ca identitate supremă, este tot mai afectată de configurarea unor forme alternative de identificare socială, atât supraordonate identității naționale (i.e., europenism, cosmopolitanism, umanitarism), cât și subordonate acesteia (i.e., regionalism și chiar localism). O expresie a noilor vremuri postnaționaliste este și apariția instituțiilor trans- și supranaționale, la nivel global (Banca Mondială, Fondul Mondial Internațional etc.) sau continental (Uniunea Europeană
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
nu etc.; * spectatorul ca receptor final al mesajului artistic, rezultat al intermedierii prin regizor, actor și, eventual, păpușă. Deși liniară, reprezentarea nu exclude relații injective și bijective stabilite între toate aceste instanțe comunicative subsumate comunicării-teatru, care devine astfel o comunicare supraordonată, care-și subordonează multiple acte comunicative convergente sau divergente spațial și temporal. Astfel, autorul transmite mesajul, prin creația dramaturgică, regizorului; acesta comunică actorului [și realizatorului de păpuși, în cazul teatrului de păpuși] concepția sa regizorală și, implicit, spectatorului, mesajul aferent
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
în condițiile în care, pe de o parte, dialogul dintre personaje are la origine un alt emițător/enunțiator autorul textului și, pe de altă parte, orice text dramatic are doi receptori/ destinatari: publicul și actorii; ca structură, se remarcă aspectul supraordonat al textului dramatic, organizat în acte, acestea, la rândul lor în scene/tablouri, ultimele alcătuite din replici ale personajelor și didascalii 87; * text dramatizat produs al activității de dramatizare a unui text epic (cel mai frecvent, mai ales în cazul
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
modelului social. Bolnavul somatic și medicul acceptă în mod reciproc existența bolii, iar discursul medical se constituie din analiza clinică a simptomelor. În cazul bolii psihice, fiind pusă în discuție conștiința bolnavului, se va apela pentru interpretarea „cazului” la sistemul supraordonat al valorilor umane ale modelului socio-cultural. La vremea sa R. Déscartes afirma că întotdeauna „corpul se explică prin corp, iar spiritul prin spirit”. În secolul XX, J. Jaspers, reluând tema, afirmă că „viața psihică nu poate fi explicată prin categoriile
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
orice boală este o revoluție care decapitează ierarhia stabilită substituindu-i forțe anarhice care iau comanda substituind vechea ordine unei noi ordini”. Organizarea personalității este rezultatul unei integrări ierarhice a nivelurilor sale structurale. Dezintegrarea se traduce prin disoluția unei instanțe supraordonate și liberarea instanțelor subiacente, subordonate acesteia. În felul acesta, orice disoluție are un aspect negativ (prin dispariția funcției dominante) și un aspect pozitiv (prin trezirea funcției inhibate). Aceste aspecte au fost constatate de numeroși autori (P. Janet, A. Moreau de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]