215 matches
-
probabil în camera de dormit și prin imaginea lor se celebra și amintirea strămoșilor (cf. ceea ce am afirmat cu privire la „amintirea numelui”, mai sus p. 112). În traducerile actuale ale Bibliei termenul terăfîm este tradus uneori cu „idoli”, subliniind astfel statusul suprauman al acestor ființe. Cu privire la refă’îm, identitatea lor este foarte complexă. Prin acest termen Biblia îi desemnează atât pe regii antici, legendari ai regiunii cananeene și locuitorii săi (Gen 14,5; Dt 3,11; Ios 12,4 etc.), cât și
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Mathură era bazată pe puternica tradiție indiană, presupunând un stil relativ arhaic. Aici se pare că au fost create primele statui. Sculptorii au utilizat iconografia divinităților yakșa, foarte venerate în India antică, pentru a transpune ideea unui Buddha ca ființă supraumană. De fapt, noua ritualitate buddhistă, constând în ofrande de flori, alimente, tămâie, muzică și rugăciuni, prezenta o continuitate puternică cu vechile culte închinate zeilor. Existau de asemenea în simbolismul solar influențe iraniene și centro-asiatice. Școala din Mathură a impus anumite
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
a mediului, prin stabilirea În interiorul lumii vizibile a unor forme definite, concrete, de interacțiune cu divinul” (D. Gold, 1987, vol. IV, p. 59). Prin consacrarea unui obiect, loc, persoană sau grup se stabilește o legătură privilegiată Între acestea și puterile supraumane, primele fiind transformate de contactul (material sau spiritual) cu cele din urmă. Sacrificiul reunește astfel Sacrificatorul (persoana care Îndeplinește sau comandă acest ritual și care speră să obțină bunăvoința divină În urma performării ritului), Sacrificatul și Divinitatea (de la care se speră
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
propune câteva accepții ale termenului: experiența ca o obișnuință prelungită de a împlini cu ușurință anumite lucrări (medic, muncitor); experiența ca sinteză inductivă a realității empirice - sensul folosit de științele naturale; experiența ca intuiție ezoterică a unei realități inefabile și supraumane (experiența ocultă, mistică); experiența harului, de ordin supranatural, cognoscibilă doar pentru credința ca o experiență creștină. Aceste tipuri de experiență ne ajută să identificăm elementele ce caracterizează experiența: faptul de a fi imediat constituie esența experienței, receptivitatea, întrucât ceea ce este
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Americi, poposește în Asia și Europa, ajunge în perioada contemporană, în care mișcările par mai lucrate, rod al atâtor veacuri de perfecționare. SUPORTUL, MĂRIMEA, PLASAREA, CONTEXTUL MAGIC: 1. Arătătorul e un deget imperativ, chemător și demascator, înzestrat cu atributele voinței supraumane, deoarece este degetul lui Jupiter. Cu el îndepărtăm pe cineva când îl dăm afară dintr-o încăpere, ținându-l cu drept, cu palma în jos (cf. expresia rusească указать кому-либо на дверь = a arăta cuiva ușa), iar în formă îndoită
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
Încearcă să o umple și să o Întoarcă În favoarea sa, În timp ce „pietatea credinciosului” o apără și o păstrează cu orice mijloc. Așadar, chiar În ireductibilitatea acestei diferențe rezidă și consistă paradoxul distinctiv al religiei: dacă religiile provin de la o ființă supraumană și conduc la aceasta - oricare ar fi mai apoi numele și figura prin care este recunoscută -, ele sunt totodată asemenea unei monede, care circulă doar Între și pentru oameni, obișnuite cum sunt să-și Împletească existența cu istoria oamenilor, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este o acțiune mai ales igienică, funcțională, generată de bun-simț și de repulsie, nu mai puțin decât de oroare sau pietate. Întrebările relative la această realitate și mai apoi gesturile suplimentare inspirate de protejarea corpului sau de preocupările din sfera supraumanului sunt, În mod verosimil, printre vestigiile apariției comportamentului religios, dar nu ne putem aștepta ca discernerea Între acestea și simpla acțiune funerară să fie ușor de făcut. Poate doar gesturile care evocă imagini simbolice („joaca” cu argila) sau credințe Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
peșteri. Acestea trebuie să fi făcut parte dintre diferitele rituri publice deschise. Până În timpul celor mai târzii societăți, peșterile au fost pentru om un loc riscant, de graniță sau „la limită”, punctul de contact Între lumea „profană” cotidiană și cea supraumană sau „sacră”. Așadar, locuri importante (vânătorii-culegători atribuie o mai mare importanță locurilor decât monumentelor), dar străine și interzise experienței obișnuite. O peșteră locuită din Cantabria, El Juyo, oferă poate primul exemplu al unui sanctuar diferit (Freeman și Gonzales Echegaray, 1981
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
grafice atât de recurente În spațiu și timp, Încât ne pot duce cu gândul la o religie autentică, prima (În Europa) În cadrul căreia, printre altele, se pot recunoaște divinități. Între paleolitic și neolitic, se pare că omul a personificat ființele supraumane și a creat, În acest fel, „zeii”. Acesta este al doilea „mare sistem” despre care trebuie discutat. Pentru a-l ilustra, este bine să reluăm amplele demersuri făcute În acest sens, Începând cu cele mai recente studii ale specialistei În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este Întâmplător momentul În care starea de conștiință alterată, esențială pentru „șaman”, dobândește un rol important, iar omul cucerește - printre alte medii intacte ale planetei - „viscerele pământului”, peșterile adânci. În consecință, schimbându-și modul de viață, omul reinventează non-umanul sau supraumanul, pentru a orândui creșterea animalelor, legătura cu pământul, viața sedentară tot mai aglomerată. Se afirmă religii ale regenerării ciclice, ale anotimpurilor, ale strămoșilor sau religii oculte ( În privința cărora, locurile ascunse ale megaliților se alătură peșterilor); În același timp, după chipul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
era protectoare a femeilor În momentul nașterii, această grotă trebuie să fi fost sediul unui cult menit să favorizeze fertilitatea feminină. Oricum, este improbabil ca peșterile să fi fost rezervate cultului unei unice figuri divine sau al unei singure ființe supraumane. Dacă identificarea destinatarilor unor sanctuare ridicate pe Înălțimile munților este problematică, funcția lor cultuală a apărut ca indiscutabilă. Este vorba despre temena, un fel de incinte cu terasă clădite pe Înălțimile muntelui deja din prima fază a minoicului de mijloc
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
focuri aprinse În anumite ocazii periodice și este sigur că la Petsofas se aruncau În ele statuete de pământ ars. Și În acest caz este greu de crezut că acele sanctuare de pe munți erau destinate unei singure și unice ființe supraumane. Cu toate acestea, descoperirea unor recipiente cilindrice Împodobite cu spirale, care, În unele cazuri, reproduceau o figură feminină, i-a făcut pe savanți să se gândească la o zeiță sau o stăpână a șerpilor, prin analogie cu mai târziile „zeițe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
specifice fiecărei tradiții În parte, și fără să putem trata complexa problematică a politeismului, e suficient să observăm că, În domeniul istorico-religios, este denumit astfel fenomenul care presupune credința, ce se reflectă În practica rituală, Într-o serie de entități supraumane Înzestrate cu o personalitate mai mult sau mai puțin clar definită, cu atribute și prerogative specifice, legate adesea de diferitele zone cosmice, a căror funcționare o garantează, și cu instituțiile omenești, a căror Întemeiere au prezidat-o și cărora le
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
noțiunea metensomatozei (Alexandru, 33-34; 40 și 43) și mai ales În asimilarea lui Alexandru Însuși cu Pitagora (Alexandru, 4), implicită În felul de a arăta - În timpul dansului sacru - coapsa mitică de aur din care, conform tradiției, putea fi recunoscută natura supraumană a Înțeleptului din Samos (Alexandru, 40). În jurul lui Alexandru se Înfruntă partide ce scot la iveală o veche dezbatere pentru care De divinatione a lui Cicero reprezintă deja unul dintre cele mai utile documente: epicurei și cinici, al căror purtător
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
totuși să plutească în necunoscut. Răspunderea suferă aici o ruptură de nivel, pentru că libertatea, confruntată cu sursa ei, este trăită în consecințele ei infinite, care nu se mai înscriu în planul unei vieți și într-o limită umană, ci în suprauman. Totul se mută în „irealitate“ sau într-o realitate în care datele problemei se modifică fundamental: cel care întreabă nu are chip, iar eu, care voi fi chemat să răspund, am ieșit din limitele vieții în care obișnuiam să fiu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]