261 matches
-
concentrice ale inamicilor ei. Suedezii nu s-au limitat la atacurile împotriva Poloniei și Lituaniei și au început războiul și cu Rusia. Situația s-a complicat și mai mult pentru Hmelnițki, de vreme ce aliații săi suedezi erau în război cu țarul, suzeranul cazacilor. În afară de tensiunile diplomatice deja existente între Hmelnițki și țar, au ieșit la suprafață conflicte care mocniseră până atunci, de exemplu amestecul rușilor în finanțele Hetmanatului și a Belarusului, eliberat de cazaci cu puțin timp în urmă. Hatmanul a fost
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
1440 până în secolul al XIII-lea și din 1807 înainte. De-a lungul secolelor, dinastia a achiziționat vaste întinderi de pământ, predominant în Moravia, Austria Inferioară, Silezia și , deși, în toate cazurile, aceste teritorii erau ținute prin feudalism, sub alți suzerani mai seniori, în particular sub linii variate a familiei Habsburgice, la care câțiva prinți ai Liechtensteinului au servit ca sfătuitori personali. Astfel, fără teren vasal ținut direct sub tronul Imperial, dinastia Liechtensteiniană nu a putut îndeplini cerințele de bază pentru
Istoria Liechtensteinului () [Corola-website/Science/309219_a_310548]
-
să procureze minusculul "Herrschaft" (domeniu al lordului feudal) al Schellenbergului și județul Vaduz (în 1699 și respectiv 1712) de la Hohenemi. Micul Schellenberg și Vaduz aveau exact statutul politic necesar; nu aveau niciun lord feudal cu excepția contelui lor suveran și Împăratul suzeran. Așadar, pe 23 ianuarie 1719, după ce achiziția fusese făcută în mod corespunzător, Carol al VI-lea, Împărat Roman, a decretat unirea Vaduzului cu Schellenberg și a elevat teritoriul nou format la demnitatea de "Fürstentum" ("principat"), cu numele de „Liechtenstein” în
Istoria Liechtensteinului () [Corola-website/Science/309219_a_310548]
-
mecanismele imperiale, legale și politice s-au destrămat, iar statul a sistat obligațiile datoriilor către orice senior feudal de dincolo de granițele sale. Publicațiile moderne atribui de obicei (deși incorect) "suveranitatea" Liechtensteinului acestor evenimente. În realitate, prințul său a devenit doar suzeran și a rămas lord suveran. Din 25 iulie 1806, când a fost fondată Confederația Rinului, prințul Liechtensteinului i-a fost membru, de fapt un vasal a hegemoniului acesteia, Împăratul Francez Napoleon I, până la dizolvarea Confederației, pe 19 octombrie 1813. Curând
Istoria Liechtensteinului () [Corola-website/Science/309219_a_310548]
-
mai mult din motive politice decât din convingeri religioase. Constantin s-a gândit că Dimitrie ar dori, poate, să schimbe locul cu el. L-a trimis pe Sphrantzes să facă această propunere împăratului, lui Dimitrie și sultanului Murad. Sultanul, ca suzeran al lor, al tuturor, trebuia consultat în asemenea probleme. Nu era momentul potrivit să i se ofere lui Dimitrie noi tentații. El făcuse deja o înțelegere pe cont propriu cu sultanul și declarase război împăratului, prefăcându-se apărător al facțiunii
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
armenii, gruzinii și grecii din Crimeea. Teritoriile creștine erau considerate teritorii periferice de interes scăzut, cel putin atâta timp cât plăteau tributul. Aceste state vasale nu au fost niciodată încorporate în Hoarda, prinții ruși obținând chiar privilegiul de a strânge tributul în numele suzeranilor tătari. Pentru a menține controlul asupra Rusiei, liderii militari ai Hoardei întreprindeau în cnezatele rusești raiduri de pedeapsă periodice (de exemplu în 1252, 1293 și 1382). Lev Gumilev a fost promotorul unui punct de vedere conform căruia Hoarda și principatele
Hoarda de Aur () [Corola-website/Science/305022_a_306351]
-
unui concurent important la controlul asupra Rusiei. Din acest motiv Uzbek a început să sprijine Cnezatul Moscovei, cel mai important principat rus. Ivan I Kalita a primit din partea hanilor titlul de Mare cneaz și dreptul de a percepe tributul datorat suzeranului de alte cnezate. Moartea Neagră (epidemia de ciumă) din 1348-1349 a fost un factor de maximă importanță care a contribuit la decăderea Hoardei de Aur. După asasinarea lui Geanibek, Hoarda a trecut printr-un război civil care a durat decenii
Hoarda de Aur () [Corola-website/Science/305022_a_306351]
-
atât mai mult cu cât în Evul Mediu, noțiunea de „etnie” nu exista, cea de „neam” avea sensuri diferite iar națiunile nu se defineau pe critere de limbă ci mai degrabă de credință (în sensul de a fi credincios unui suzeran și unei religii).. Dobrotici era fiul lui Balică, primul conducător "de facto" independent al Cărvunei. În 1346, Dobrotici și fratele său Teodor, se implică în luptele dinastice din Imperiul Bizantin de partea împărătesei Anna de Savoia. În această calitate, reușește
Dobrotici al Dobrogei () [Corola-website/Science/306361_a_307690]
-
-lea apar primele însemnări care îi menționează ca poporul fino-ugric mordvin. Mai târziu, mordvinii au ajuns sub controlul Bulgariei de pe Volga și a Rusiei Kievene. În ciuda acestei relații de subordonare feudale, conducătorii mordvini au atacat și jefuit în repetate rânduri suzeranii protobulgari sau ruși. Mongolii au cucerit zone vaste în Europa răsăriteană în secolul al XIII-lea. Ei au înființat Hanatul Hoarda de Aur în 1241, subjugând Mordovia. Mordvinii au luptat uneori alături de armatele cnezilor ruși împotriva mongolilor. Hoarda de Aur
Mordovia () [Corola-website/Science/305930_a_307259]
-
amploare etc.), fapt ce a permis unor mase mai largi de oameni să interacționeze. În același timp, pentru ca ideea de "națiune" să se poată substitui identității medievale anterioare, ale cărei fundamente erau credința religioasă și jurământul de credință făcut unui suzeran, o condiție fundamentală a fost apariția ideii de responsabilitate individuală. Începând cu cea de-a doua jumătate a secolului XIX, formarea sentimentului de identitate națională a devenit o prioritate politică a statului. Dezvoltarea naționalismului de stat a fost provocată și
Identitate națională () [Corola-website/Science/314455_a_315784]
-
care acesta îi recunoaștea lui Ioan posesia domeniilor continentale angevine (tratatul de pace de "Le Goulet"). Baronii din Poitou, considerându-se în mai multe situații nedreptățiți de către Ioan, s-au adresat regele Filip al II-lea al Franței, care era suzeranul lui Ioan pentru posesiunile continentale ale acestuia. În 1202 Ioan a fost chemat la curtea Franței pentru a răspunde acuzațiilor formulate împotriva sa, dar a refuzat să se prezinte. Conform legii feudale, regele Franței a pronunțat comisiei "la commise" (confiscarea
Ioan al Angliei () [Corola-website/Science/314372_a_315701]
-
de vasalitate în fața sa, iar în viitoarele teritorii cucerite să i se recunoască, lui și urmașilor, suzeranitatea. Pretențiile împăratului, de altfel îndreptățite, au fost întâmpinate de cruciați cu vii proteste căci fiecare, pornind în cruciadă, sperase să devină propriul său suzeran, un senior independent în posesia unei adevărate feude a soarelui. Cu mijloacele proprii diplomații bizantine (flatarea, lingușirea, corupția), împăratul a reușit să smulgă rând pe rând nobililor feudali jurământul de vasalitate, nu fără a provoca discuții și certuri printre aceștia
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
o încleștare pe viață și pe moarte, la luptă participând, alături de bărbați, femeile și copiii. Succesul cruciaților s-a datorat, în bună parte, conducătorului asediului, Boemund de Tarent, care a știut să profite de conflictul dintre conducătorul cetății, Jaghi-Siyan, și suzeranul său, emirul din Alep, și s-a priceput să atragă de partea cruciaților pe armeni și sirieni. Încercările emirilor din Damasc și Alep de a veni în ajutorul Antiohiei au fost, rând pe rând, respinse. Atabegul de Mossul, Kirbogha, s-
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
neputincios la incendierea Liege-ului și la masacrarea apărătorilor săi de către burgunzi. După Bainville, acesta fusese cel mai rău pas din viața sa. Istoricul explică punerea în libertate a lui Ludovic de către Carol Temerarul prin prestigiul de care se bucura monarhul suzeran și instituția regală în ochii feudalilor, ca parte a sistemului bazat pe vasalitate, în ciuda tuturor relațiilor conflictuale. Dar, odată știindu-se la adăpost, Ludovic îl aruncă în 1469 în închisoare, într-o cușcă de fier, pe sfetnicul său, cardinalul Jean
Ludovic al XI-lea al Franței () [Corola-website/Science/314774_a_316103]
-
căsători. Uitase de făgăduiala de a lua de soție pe Alice, sora regelui Franței, alegerea sa oprindu-se, la îndemnul lui Eleanor de Aquitania, asupra unei principese de Castilia. Lui Richard I nu-i păsa de jignirea ce o aducea suzeranului său, în plus, pentru ca paharul amărăciunii sorbit de Filip al II-lea August să fie plin, nu voia să restituie nici zestrea Alicei. La protestul regelui Franței, Richard a răspuns că părăsește cruciada, amenințare bine aruncată, căci Filip al II
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
tot de leu. Ca și cum nu erau de ajuns cele înfăptuite, fălindu-se cu isprava sa, el a arborat steagul englez pe zidul orașului. Era o altă jignire adusă lui Filip al II-lea August, deoarece un vasal nu putea, în fața suzeranului său, să-și ia asemenea libertate, fără să pară o insultă. Dar culmea a fost că regele Siciliei, Tancred, s-a împăcat repede cu situația și a început să uneltească în taină cu Richard pentru a-l izola pe Filip
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
poate urmările ar fi fost grave pentru regele Franței dacă veșnic impulsivul Richard nu ar fi intrat în conflict cu vasalii săi din Franța. În anul 1199, el se afla la castelul Chalus din Limousin, aparținând unui nobil al cărui suzeran Richard I era, și unde se aflase că s-a descoperit o comoară care, potrivit dreptului feudal, îi revenea. Seniorul de Chalus nici nu voia să audă de așa ceva. A urmat o încăierare între oștile celor doi pretinși proprietari ai
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
existau tratate pentru a fi reglementat statutul țărilor române. Uneori, cutuma era mai puternică decât legea. Existau cutume internaționale, care au fost acceptate și în cadrul relațiilor dintre sutan și voievozii români: plata tributului în schimbul protecției, ajuotrul militar dat de vasal suzeranului sau, alinierea acțiunilor externe cu cele ale partenerului de alianță etc. Pe lângă acesta, mai era păstrate și cutume bilaterale. Între turci și valahi/moldoveni/transilvăneni existau astfel de cutume: pentru a apăra autonomia, pentru a amarca serie de practici otomane
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
sub stăpânirea otomană. În urma Războiului Crimeii, Rusia cedează către Principatul Moldovei, prin Tratatul de pace de la Paris din 26 decembrie 1856, delta Dunării, insula Șerpilor (anexate în 1829) și partea de sud a Bugeacului (anexat în 1812). Inițial, Sultanul Otoman, suzeran al Moldovei, revendicase și cedarea Cetății Albe (pe atunci “Ak-Kerman”) de Rusia către Moldova, pentru a relua el însuși direct în stăpânire Delta și insula Șerpilor. În final Turcia recuperează delta Dunării și insula Șerpilor, dar fără ca Moldova să recapete
Insula Șerpilor () [Corola-website/Science/297700_a_299029]
-
trădători și răzvrătitori, erau acuzați de complot, de încălcarea credinței și regii considerau că aveau dreptul de-ai înlătura sau pedepsi. Din pespectiva poloneză, vasalitatea Moldovei de exemplu, era recunoscută pe plan internațional prin depunerea omagiului la graniță de câte ori cerea suzeranul. Domnitorul român jură după rit răsăritean, deși regele polonez era catolic. Și boierii depuneau omagiu și semnau un act separat. Obligațiile domnitorului vasal erau sprijinul militar, să aducă sfat și să-l înștiințeze pe suzeran de pericolele externe, să plătească
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
omagiului la graniță de câte ori cerea suzeranul. Domnitorul român jură după rit răsăritean, deși regele polonez era catolic. Și boierii depuneau omagiu și semnau un act separat. Obligațiile domnitorului vasal erau sprijinul militar, să aducă sfat și să-l înștiințeze pe suzeran de pericolele externe, să plătească tribut și nu avea voie să-și schimbe suzeranul. Supușii moldoveni nu aveau drept de apel la scaunul de judecată al regelui, suzeranitatea nu era reflectată în titulatură, iar drapelul Moldovei se află între însemnele
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
polonez era catolic. Și boierii depuneau omagiu și semnau un act separat. Obligațiile domnitorului vasal erau sprijinul militar, să aducă sfat și să-l înștiințeze pe suzeran de pericolele externe, să plătească tribut și nu avea voie să-și schimbe suzeranul. Supușii moldoveni nu aveau drept de apel la scaunul de judecată al regelui, suzeranitatea nu era reflectată în titulatură, iar drapelul Moldovei se află între însemnele heraldice ale regilor polonezi. Suzeranul polonez trebuia de asemenea să-și apere vasalul politic
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
plătească tribut și nu avea voie să-și schimbe suzeranul. Supușii moldoveni nu aveau drept de apel la scaunul de judecată al regelui, suzeranitatea nu era reflectată în titulatură, iar drapelul Moldovei se află între însemnele heraldice ale regilor polonezi. Suzeranul polonez trebuia de asemenea să-și apere vasalul politic și militar. Din perspectiva otomanilor, Țările Române erau țări prietene. Condiția era plata unui tribut în funcție de valoarea estimativă a teritoriului țării (Moldova plătea un tribut mai mic decât Țară Românească, și
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
fiind sprijinul militar. Schimbarea tratatului permitea introducerea treptată a unor noi obligații, mai dure decât cele anterioare și treptat, creșterea gradului de dependență față de Imperiul Otoman. Din perspectiva românilor, încoronarea domnitorului era o problema internă, ce nu necesită acordul pretinșilor suzerani. Înțelegerile scrise și jurămintele de omagiu erau des încălcate în funcție de interesele domnitorului sau în cazul în care un suzeran nu-și respecta angajamentele. Românii au încercat să găsească un echilibru între pretențiile marilor puteri vecine, profitând de conflictele de interese
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
creșterea gradului de dependență față de Imperiul Otoman. Din perspectiva românilor, încoronarea domnitorului era o problema internă, ce nu necesită acordul pretinșilor suzerani. Înțelegerile scrise și jurămintele de omagiu erau des încălcate în funcție de interesele domnitorului sau în cazul în care un suzeran nu-și respecta angajamentele. Românii au încercat să găsească un echilibru între pretențiile marilor puteri vecine, profitând de conflictele de interese. Odată cu secolul XIII, documentele istorice oferă din ce în ce mai multe informații despre începuturile principatelor Moldovei și Țării Românești. Simultan, în Transilvania
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]