270 matches
-
îl iubesc, pe care îl ador mai mult decît pe oricine și decît orice. Este limpede că sarcina devenită tot mai vanitos exaltată, tot mai irealizabilă, începe să dea naștere unor culpabilități exaltate, unor vanități triumfante sau vexate, unor acuzații tînguitoare față de o lume cae nu apreciază înălțimea intențiilor și care se opune realizării acestora prin multudinea tentațiilor pe care le oferă ea. Eșecurile pe plan social sînt inevitabile, ceea ce duce la intensificarea sarcinii exaltate consolalare și în același timp torturante
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
și forța sublimantă a acceptării, a cărei sublimitate constă tocmai în rezistența lucidă în fața tentațiilor perverse, atît a celor de resemnare, cît și a celor de agresiune cu orice preț. Indignarea este trăsătura comună tuturor vanităților culpabile și tuturor acuzațiilor tînguitoare și agresive. Ca și înțelepciunea mitică, prudența lingvistică condamnă fuga de răspundere reprezentată de indignare și în principiu resentimentul. Dar ea este și un proces dinamic, cauza și totodată efectul oricăror deliberări morbide: indig-nîndu-ne, devenim treptat nedemni. Omul nu este
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
perverse, cît și la cele sublime. Fiind un motiv sublim, bunătatea este o formă de acceptare, acceptarea adevărului obiectiv față de sine: un motivator fals printre motivatorii falși. Ea este cea mai reconciliantă valorificare, opusă egocentrismului vanităților culpabile și al acuzațiilor tînguitoare și agresive, contrară tuturor resentimentelor condensate în indignare. Bunătatea, indice al motivațiilor juste, constituie legătura ideală dintre oameni. Bunătatea perfectă este la fel de irealizabilă ca și dragostea perfectă și bucuria desăvîrșită, dar rămîne totuși idealul director. Bunătatea este exteriorizarea bucuriei. Nu
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
în depărtările unei lumi de vis; ...iscălea sir iar pecetea de ceară prezenta un sfinx cu inscripția Remember; ...îl găsisem frumos pentru că în el vedeam retrăind o icoană din trecut, vedeam reînviat scumpul Trecut însuși. Trecutul apus pentru totdeauna." Autocontemplarea tînguitoare a eului bovaric matein se completează în schița biografică a lui Pașadia (Craii de Curte-Veche) cu ecouri ale evenimentelor din viața autorului condiția de bastard, refuzul recunoașterii talentului, pierderea moștenirii: "Ieșit din oameni cu vază și stare, fusese oropsit de la
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
moarte? zâmbi Gross, dând vorbelor sale o culoare mai dulce, fiindcă observase supărarea lui Bologa. ― Ei și? urmă Apostol mereu dârz. În orice caz n-am să dau socoteală decât conștiinței mele, care l-a găsit vinovat! ― Conștiință! oftă deodată tânguitor căpitanul Cerven-ko, care ședea la stânga lui Klapka. Cine mai are azi conștiință? Glasul acesta se înfipse ca un ac în urechea locotenentului Bologa. Vru să răspundă și nu-i veni nimic în minte. Se uita la el, și inima i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
băiat de treabă, ești erou, dar încolo... ― Încolo, adică înspre ideile tale, nici nu doresc să mă apropii, căci pe acolo te întîlnești cu Curtea Marțială, răspunse repede Varga, râzând mulțumit. Urmă o tăcere și apoi deodată glasul lui Cervenko, tânguitor ca o mustrare tîrzie: ― Suferință ne trebuie, multă, imensă... Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. Iubirea, oameni dragi, iubirea! Apostol Bologa se uită în ochii ruteanului, lăcrimați și totuși strălucitori într-o lumină
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Nu e iubit. Galbena steauă fără lumină - Altar să n-aibă un Dumnezeu - Este-al meu suflet, care declină, Sufletul meu! {EminescuOpIV 9} DIN LYRA SPARTĂ Din lyra spartă a mea cântare Sboar-amorțită, un glas de vânt, Să se oprească tânguitoare Pe un mormînt! Oare femeea pe care mie Dumnezeu sântul o-a destinat În patu-acela de cununie S-a-nfășurat? O caut, gîndu-mi și-o-nchipuește, Dar n-am vazut-o de când eu sunt... Oare amorul ce îmi zâmbește E în mormînt? {EminescuOpIV 10
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
fiecare an... Ei, Pete, ia greutatea... Nu, eu mă simt puțin cam prost de când am aflat de povestea asta... Maynard a fost întotdeauna un tip excentric... Am zis bine, nu-i așa? Mai târziu, pe măsură ce oaspeții plecau, o femeie spunea tânguitor: - Dar dacă a fost doar o glumă, de ce nu s-a mai întors Joan? O voce ștearsă răsună din întuneric, de după ușă... Soții Maynard sunt un cuplu atât de interesant, nu-i așa? --------------
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
va descoperi acea frumusețe ademenitoare și plină de farmec a gândurilor care izvorăsc din adâncul simțirii omenești. Acolo va găsi inima neprefăcută și pururea tânără a țăranului nostru, acolo eterna icoană în care sufletul românului se arată, aici mâhnit și tânguitor, aici voios și zglobiu, aici viteaz și disprețuitor de moarte, aici blajin, aici îndârjit, priponitor și aprig... dar totdeauna măreț și bun până va putea lega prieteșug cu acea limbă frumoasă și negrăit de dulce, fără de care poezia în veci
ÎNSUŞIREA NORMELOR DE ORTOGRAFIE ŞI PUNCTUAŢIE by ALDESCU DIANA () [Corola-publishinghouse/Science/1303_a_1879]
-
Și, din nou începură amândoi s-o îndemne, într-un glas, înfricoșați „Hai, hai, mai încearcă!“ Deodată, tânăra femeie deschise ochii mari, mari... încruntată și cuprinsă de o criză ciudată, începu să mârâie și să ăuie ca lupii; lugubru și tânguitor... Bătrâna, deși trăită la marginea pădurii în geam cu lupii, se înfricoșa în toată făptura ei, rămânând ca mută. „Am văz‟t, ci n-am văz‟t în viața me‟...!“ avea să povestească ea mai târziu. Starea aceea ciudată, a
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ochii larg deschiși, privindu-l până în suflet, și, zâmbindu-i de dincolo de viață... În acelaș timp, când își dădu sufletul, copilul scoase un țipăt care îi înfricoșă pe toți din casă, iar de afară, de la marginea pădurii, izbucniră niște urlete tânguitoare... niște urlete de jale... cum nu s-au mai auzit. Lupii reveniră pe lizieră. La Schitul din inima pădurii clopotele băteau rar, cu sunet adânc, la sfârșitul slujbei Sf. Liturghii a Bobotezei. Schimnicii se închinau și se împărtășeau cu Sf.
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și tăioasă, orbindu-i pentru o clipă. - Va fi o iarnă grea, murmură moșierul. - Hm ?! fu de aceeași părere și Anton. Din direcția vântului, părea să se audă mai limpede un urlet. Într-adevăr, urletul prelung al unui lup, vibră tânguitor prin văzduh, de-ți sfâșia inima. - Lupul! tresări moșierul. - Mda!.. fu de aceeași părere Anton, calm, cu un zâmbet în colțul gurii. După o vreme, preț de cât ai răsuci o țigară, din nou, urletul se auzi mai limpede, dar
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
văzduh, de-ți sfâșia inima. - Lupul! tresări moșierul. - Mda!.. fu de aceeași părere Anton, calm, cu un zâmbet în colțul gurii. După o vreme, preț de cât ai răsuci o țigară, din nou, urletul se auzi mai limpede, dar mai tânguitor și mai înfricoșător. - Lupul! repeta boierul, de astă dată cu un fel de spaimă în ochi, și, mașinal căuta patul puștii. Un fior rece, cu picuri de ghiață îi străbătu șira spinării... De inimă i se încleșta frica, deși, lângă
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
vânătorii cei mai încercați. Acum era clar... Urletul venea de sus din dreapta, dinspre creasta Ciomaga, iar ecoul se alungea până departe înspre miazăzi, spre dealul Mălușteni și Valea Horincii... În ăuitul lui, lupul trimițându-și depărtărilor urletul, când sfâșietor, când tânguitor, semăna prin noaptea cu lună plină, păreri de rău adânci... ce treceau pe sus, deșteptând zările. Crengi... frunze, se trezesc de sub pânza de zăpadă spulberată de vânt, stârnit nebunește de ăuitul lui. Se făcu din nou liniște, o liniște grea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
intră în comunicare, transmițându-și, probabil, informații.. ș.a.“ - Nu se poate să fie numai unul!... murmură moșierul cu glas tremurat, uitându-se către pădurar. - Hm...?! Același gând îi străfulgeră pe amândoi. Peste puțin timp, un alt fel de urlet, mai tânguitor și mai prelung frânse tăcerea codrului sfâșiind de jale, parcă, sufletul lumii. - Doi! ..zise boierul, abia șoptit, către pădurar. - Ș-o găsit perechea... murmură Anton. Din copaci, în tăcere, cădeau frunze uscate de pe crengile sure de promoroacă, spulberate de vânt
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
un animal mare, sur-roșiatic, privește sfios în jur, pășește prudent, lung, trăgând cu urechea și adulmecând în direcția vântului, cu aparentă indiferență. Se așează pe coadă, asemeni câinelui, întinse gâtul lung și gros spre lună, slobozind un urlet spre cer, tânguitor de-ți frângea inima de jale. Pe boier îl lua cu frig. Anuca, fata pădurarului 153 Pădurarul, simțindu-i spaima, îi șopti: - Farmecul, cucoani... farmecul începe a se simți..! Fiara stătea ca încremenită, sub clar de lună, adulmecând cu nările
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
mediu dușmănos, unde numai cei mai puternici pot supraviețui. Se lăsă noaptea și luna plină se ridică, tot mai sus deasupra codrului, luminând priveliștea și scăldând-o într-o aură fantomatică. De undeva, din depărtări, se auzi un urlet stins, tânguitor, urmat de un cor de urlete asemănătoare. Clipă de clipă, urletele se auzeau tot mai aproape și tot mai puternice... și, o haită de lupi năvali ca un torent argintiu în poiana scăldată de lumina lunii. Suru se înfruntă, în
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de Anuca... și, cu toată chemarea ancestrală pe care o simțea, porni agale spre casă... Când ajunse în marginea lizierei se opri. Se așeză pe labele dinapoi, ridică botul spre cer și începu să urle. Era un urlet de jale, tânguitor, de dor. Fumul de pe hogeag se înălța drept în sus. De ore întregi stătea la marginea lizierei nemișcat, și aștepta s-o vadă în ceardac pe Anuca. Anton era în pădure... l-a văzut în câteva rânduri de departe. Dar
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
în sobă. Ca un om jălești, măi! Numa‟ că‟i într-un grai necunoscut nouă. El așteaptă răspuns la chemările lui. Și iar bătrânul trase cu ochiul la Anuca. O clipă se opri și ascultă ăuitul atât de jalnic și tânguitor, apoi, continuă... - Graiul nu i-l înțălegi, da‟ cu inima îl sâmțăști, pentru că și el, ca și omul, ari inima gre‟... trebuie s-o spuie cuiva! Anuca, își făcea de treabă, dar asculta, încordată și cu o privire ciudată. Fără
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
trebuie s-o spuie cuiva! Anuca, își făcea de treabă, dar asculta, încordată și cu o privire ciudată. Fără nicio vorbă, fata ieși din casă, și‟n capătul ceardacului, își puse palmele la gură și începu să ăuie prelung și tânguitor, ..tulburător de tânguitor. Poate că fata plângea zărilor. Când tăcu, ecoul se prelungi de multe ori peste codrii până se stinse, și se făcu liniște, o liniște grea și dureroasă. După o vreme lupul răspunse cu un ăuit prelung, altfel
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
spuie cuiva! Anuca, își făcea de treabă, dar asculta, încordată și cu o privire ciudată. Fără nicio vorbă, fata ieși din casă, și‟n capătul ceardacului, își puse palmele la gură și începu să ăuie prelung și tânguitor, ..tulburător de tânguitor. Poate că fata plângea zărilor. Când tăcu, ecoul se prelungi de multe ori peste codrii până se stinse, și se făcu liniște, o liniște grea și dureroasă. După o vreme lupul răspunse cu un ăuit prelung, altfel ca celălalt ..și
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
întorc cu fața la pământ și-mi deschid brațele larg a îmbrățișare, în fața ochilor mei deschiși, aproape de sol, zac trupurile rănite de flori și fire de iarbă strivite în furia mea neputincioasă, sunt un ucigaș de inocență! Clopoțeii mov ale căror glasuri tânguitoare ar fi trebuit să le audă urechea ta surdă agonizează tăcut jur împrejurul tău, dându-ți superba lecție a umilinței, dar n-o vei învăța, te ispitesc cu geniu! Nu-i o lecție pentru tine, ci pentru cei slabi! Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mi-o va cere, Daniel! Nu înțelegeam nimic din cuvintele simple ale părintelui, dar se forma în mine un gând nedorit ce-mi clătina pentru prima oară sufletul bine înșurubat în realitatea înconjurătoare, creată cu dreaptă măsură de Dumnezeu, și tânguitor se ridica gândul că există lucruri, de pildă ceea ce face Theo, adică pictura, deasupra cărora puterea lui Dumnezeu așteaptă, în lumea copilăriei mele, ce nu trecea pe atunci dincolo de mănăstire și de satul în care mă duceam la școală, Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
acum s-au desprins. Plutesc alături și le șade bine așa. Și tînăr și bătrîn, trăiesc deodată același timp. Sînt spart în vîrste distincte, V., același, purtînd un niciodată văzut chip, sau, ca Dumnezeu, miriade de nume. Cumva, percep gîndurile tînguitoare sau perverse ale celorlalți pacienți dar și sunete stranii și emisiuni TV de aiurea. „-Cum vrei să fii?“-tînăr fiind, mă întreabă tînărul meu prieten, Doctorul. „-Ca-n Unamuno: ești cel ce ești palpabil, cel care te visezi sau cel pe
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
faci toate lucrurile pe care le făceau mamele voastre. Chiar dacă ceilalți oameni acceptă acest lucru, nu sunt sigură că eu o voi face, Îmi vine să-i spun. Dar Furby mi-o ia Înainte și sparge tăcerea cu un ciripit tânguitor, iar Rich dispare pe scări. 24.39: Prea obosită ca să dorm. Îl pun pe Furby Într-un sac de gunoi negru și-i fac un nod. În bucătăria Întunecată, Îmi deschid laptop-ul și stau acolo scăldată În lumina lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]