293 matches
-
în toate momentele esențiale ale vieții: naștere, nuntă, moarte. Etimologic, hora provine de la grecescul horos, hará (bucurie), harein (a fi vesel) 121 și există sub forma unor variante lingvistice diferite, în funcție de regiunile etnografice. În Transilvania, horea este numele unui cântec tărăgănat, în sistem "parlando rubato" (asimetric), iar, în Maramureș și Oaș, hora lungă denumește cântecul liber, cu sonorități ciudate, sughițate, "cu noduri". În ținutul Pădurenilor și în Țara Hațegului, hora se numește brâu, în sud-vestul Transilvaniei, în Mărginime, danț, iar în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
este cam desuet, cam depășit, nu mai face față, comparativ cu pretențiile modernității, cu evoluția prozei de la noi și a celei europene. Este o privire lucidă, în ton cu scepticismul pe un front mai larg al eruditului cărturar asupra mersului tărăgănat, în zăbavă, față de Occident, al istoriei și al formelor artistice. Iorga oscilează, în lucrările sale de sinteză, între a deveni adeptul progreselor pe care trebuie să le înregistreze cultura românească, spre a fi "în pas" cu modernitatea, cu europenitatea, și
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
parcă din copaci; Emma își simțea inima cum începe iar să-i bată, și sîngele alergîndu-i prin trup ca un fluviu de lapte. Atunci, departe de tot, dincolo de pădure, auzi pe celelalte coline un țipăt nedeslușit și prelung, o voce tărăgănată, și Emma o asculta, tăcută, îmbinîndu-se, ca o muzică, cu ultimele tresăriri ale nervilor ei zbuciumați. Cu țigara de foi între dinți, Rodolphe dregea cu briceagul unul dintre cele două frîuri, care se rupsese. G. Flaubert, Doamna Bovary, p. 85
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
fi fixă (cazul lui Étienne în descrierea precedentă) sau mobilă: (57) Dacă, intrînd în Verrières, călătorul întreabă cine e proprietarul frumoasei fabrici de cuie care-i asurzește pe cei ce trec pe strada mare, i se răspunde cu o voce tărăgănată: "De! E a domnului primar". Oricît de puțin ar zăbovi călătorul pe strada asta mare din Verrières care urcă la Doubs pînă către vîrful colinei, pun rămășag o sută contra unu că va vedea ivindu-se un bărbat înalt, cu
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
o pală de liniște. Nu se mai auzeau nici respirațiile și nici foiala celor ce băteau mătănii. Egumenul făcu un semn spre scrib și rosti sec: — Matei, douăzeci și cinci. Scribul căută repede în cartea de pe policioara stranei și începu cu glas tărăgănat: — ,,Împărăția cerurilor se aseamănă cu zece fecioare, care, luând candelele lor, au ieșit în întâmpinarea mirelui. Cinci însă dintre ele erau nebune și cinci înțelepte. Căci cele nebune, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn, iar cele înțelepte au
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și începeau alt sfat. Joi, 10 mai, era Înălțarea. În zori, călugării, preoții și diaconii care-l însoțeau pe sfinția sa au început utrenia pe un tăpșan anume gătit pentru asta. Era adunată toată suflarea taberii și, în răcoarea dimineții, cântările tărăgănate ale fraților monahi erau purtate de vânt până hăt departe. Din gură în gură oamenii își șopteau că locul fusese ales de cu seară de însuși sfinția sa vlădica și de vodă. Au spus că tăpșanul s-a ridicat pe oasele
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
tămâie. O, Doamne, câte înalte fețe bisericești strânsese Țara Românească pentru a o duce pe ultimul drum pe domnița Brâncoveanului, pe Stanca! Liniștea s a destrămat când clopotele, toate clopotele au prins din nou să bată într-o dungă. Glasuri tărăgănate, bărbătești, puternice au început ca în Vinerea Mare: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pre noi... Primul a tăcut clopotul de la Mitropolie, de sus de pe deal, apoi s-au stins rând pe rând toate dangătele, unul câte unul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
care are abia douăzeci de ani. Marile aventuri încă n-au venit pentru mine. Voi, ca poeți, sunteți ispitiți de ele de timpuriu și din pricina asta nu o dată o pățiți. De ce te grăbești?" "Ai dreptate", spunea deodată cu o voce tărăgănată, visătoare și obosită. Primul obiect al nemulțumirii lui ascunse era corectura. Nu venise din Buzău în capitală ca să mâzgălească semne de erori tipografice pe textele altora, într-un birou de la subsol, în tovărășia unor inși fie mulțumiți de ei cum
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Ar fi pierdut copilul, se zicea. Poate în temniță. N-a discutat vreodată așa ceva. Cu ăsta... nu se pune chestiunea. Căsătoriți de vreun an. Prea bătrână. Nici nu cred să fi vrut vreodată copii. — Mie mi-au plăcut decorurile, revine tărăgănat, de undeva din întuneric, regizorul. Simple, stilizate, de bun-gust. Provocatoare, macabre, ca la carnavalurile din Renaștere. Maniera florentinilor... — Ține seamă că aproape nu mai vede, după câte operații a suferit la ochi. A ajutat-o o studentă. Fata se întoarce
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cap arăți lunii ! Și coada ! Urechile tale magnifice știu să pecetluiască taina. Mâine e o zi grea, și poimâine. Începe întoarcerea. Cine știe cât de bine ne-am reparat balamalele ! Luna coborâse, anunța răcoarea zorilor. Se ridică, împingându-și tovarășul... Cu pas tărăgănat, izbutiră să parcurgă, împreună, limbul de piatră. Marea îi însoți prin ample acorduri. Ajunseră în vârful pantei, întâlniră aleile spre hoteluri. Copitele se urneau greu, în cinstea despărțirii pe care o tot amâna, înțepenise pe pajiștea umedă a parcului și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de joasă, că trebuia să te pleci intrând, de-abia se deosebea în întuneric dintre pomii bătrâni care-și întindeau ramurile, ca niște brațe ocrotitoare, până deasupra acoperișului... Dinlăuntru, ca dintr-o peșteră, se auzea un glas chinuit, mormăind când tărăgănat și dureros, când aspru și ascuțit. ― E prea devreme, șopti cineva lângă Bologa, căci părintele slujește așa fel încît tocmai când se crapă de ziuă să isprăvească liturghia! ― Mai bine prea devreme decât să n-ai loc nici măcar în curtea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dintr-o icoană veche. Împrejurul lui Apostol buzele oamenilor, uscate, se mișcau repede, nesățioase. Fumul de tămâie se răspândea în valuri albastre și credincioșii îl sorbeau cu bucurie ca o mireasmă din altă lume. ― ... S-ascultăm sfânta evanghelie! cântă preotul, tărăgănat, uitîndu-se peste capetele mulțimii cu o privire care parcă vestea o taină nouă. Toată lumea căzu în genunchi. Apostol asculta dus, cu ochii pe buzele preotului. Cuvintele se legănau, pluteau și se împreunau într-o melodie stranie, care-i picura în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să te smulgi din ademenirea ei, Bologa, căci orice viață e mai bună ca moartea!... Ți-am spus și altă dată... Viața e reală, pe când dincolo de moarte... ― Cine știe dacă dincolo de moarte nu e adevărata viață? răspunse Apostol cu glas tărăgănat, leneș. Dacă ai fi venit ieri cu portița aceasta, poate că te-aș fi sărutat și mi-ai fi luat o piatră de pe inimă... Căci ieri viața m-a torturat îngrozitor cu niște clește de foc îngrozitoare! Aseară însă am
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Nu, nu... nici n-am înce... zise Apostol deodată foarte agitat, adăugând repede, cu niște ochi ieșiți din orbite: Așa-i de mare graba?... S-a hotărât sentința, s-a... ― Sentința desigur că s-a hotărât de mult, răspunse plutonierul tărăgănat și parcă cu glas neobișnuit. Se așteaptă numai aprobarea de sus... de la Marele Cartier... Așa-i regulamentul pentru domnii ofițeri... Dar mult nu mai durează, nu, nu... Trebuie să pice răspunsul din minut în minut, căci în război și în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
avea pe suflet, dar și mai greu îi venea să nu le spună. Lupta din el se oglindi în cutele feței lui, în ochi, în buzele care tremurară ușor, în fălcile strânse. Agbongbotile văzu această luptă și se înduioșă. Spuse tărăgănat: - Cu tine sau fără tine, străinii roșii tot își vor lua robii de care au nevoie... Fă-ți datoria, alege pe cine vrei și lasă-ne pe noi, nu ne mai cere sfatul. Auta văzu că n-a fost înțeles
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să surâdă. Auta își dădu seama că nimic nu-l tulbură mai mult decât aceste surâsuri în care nu se putea citi nimic. - Am să-ți dezvălui o taină pentru care ai să-mi fii recunoscător, spuse Tefnaht cu voce tărăgănată. Ascultă, tatăl tatălui meu era preotul Zeului de Foc. Înainte de a muri, iată ce mi-a istorisit. Pe când era încă tânăr, a văzut coborârea pe pământul atlant a acelui zeu. Într-o zi când soarele lumina puternic, s-a născut
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Radu vorbi în curte cu niște vecini și prieteni ai săi. Bunicul intră repede pe poartă și zise: -Radu, vine bunul părinte, du-te în portiță de-l primește! Radu făcu un semn cu capul, apoi părăsi grupul cu pași tărăgănați. Parcă vestea dată de bunicul ar fi fost urâtă și neașteptată. După ce schimbă câteva vorbe cu bătrânul preot, intră în casă, așezându-se la capul mamei sale, zicând în gândul său "Și tu mă lași, măicuță". în timpul slujbei, ori de câte ori preotul
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
cu tine bunico dacăl urăști atâde mult, ai Îndrăznit tu s-o Întrebi pe când ea stătea pe canapea mângâindu-și pisica. Ea s-a uitat la tine preț de vreo două cilpe, apoi a privit În gol. Cu o voce tărăgănată și ciudată care părea să nu-i aparțină, ea a zis, Nu fiule, era un om minunat. Cu toate că a plecat, ăia cumsecade mereu fac așa. Doar lepădăturile rămân. Dar pe cei cumsecade care pleacă Întotdeauna Îi urăști mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
fantomele lor... Doar de-acolo se putea vedea cel mai frumos răsărit de soare, ori cel mai frumos curcubeu adăpandu-se din Prut, după ploaie... L-a văzut o dată... Cerul se întunecă brusc, ca de un fum gros; urmă o bubuitură tărăgănată, ascunsă, apoi o scăpărare ca de amnar... vântul înălță vârtejuri, și furtuna și ploaia se dezlănțuiră cu o violență de neînchipuit. Și, tot așa, brusc, stihia se potoli, ploaia a stat și a ieșit soarele; și, sus pe deal s-
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Păsările despicau văzduhul ca săgeți sclipitoare spre adăposturi... Rândunelele din cuibul de sub streașină, de deasupra ușii, speriate, stau amorțite. Cerul se întunecase ca de un fum gros. O scăpărare pe cer, de amânar pe cremene, fu urmată de o bubuitură tărăgănată, ascunsă, apoi vântul înălță vârtejuri de colb și frunze în văzduh. Pădurea era învăluită de un val de ceață, lumina zilei murea înnăbușită în ceață... Nu-ți mai puteai da seama dacă e noapte ori ziuă. - Vine furtuna!... murmură bătrânul
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
vorbă și în port. Flăcăi și fete, bărbați și neveste, se prind cu toții de mână, în horă, într-un cerc larg. Joc simplu și patriarhal, simbol al unirii tuturor într-o singură familie. Lăutarii cântă și din gură, cu strigături tărăgănate, și deodată, o dau iar într-o sârbă îndrăcită... hora se strică și rămân numai cei care pot. Cu obrajii în flăcări, cu o poftă sălbatică flăcăii se prind pe după umeri într-o sârba așa de vijelioasă, cu dupăială și
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
te-am mai văzut de mult. Darcey se miră cât de puternică era strânsoarea lui. Ba chiar se tulbură când acesta îi reținu mâna o secundă mai mult decât ar fi fost nevoie. Așadar, vorbi Marcus cu accentul lui american, tărăgănat. Obosită, sau plictisită, sau amândouă? — De fapt îngândurată, spuse ea repede. N-am treabă cu oboseala. Și plictisită nu sunt niciodată. Bărbatul râse. Îmi pare bine de cunoștință... Domnișoară... Privirea lui șovăi între Darcey și Neil. —McGonigle, spuse ea repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
Era groaznic de slab, cu un trup care părea numai bun de pus Într-un borcan cu formol, și avea o stea galbenă cusută pe haina de pușcăriaș. — Medicament? am zis cu o nuanță de neîncredere În glas. — Da, răspunse tărăgănat evreul. Clorură de sodiu. Adăugă apoi mai răspicat: Sare de bucătărie, știi, prietene. Ți-am acoperit dungile de la bici cu sare. — Dumnezeule mare, m-am revoltat eu, doar nu sunt o omletă. — Așa o fi, dar eu sunt un doctor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
care vorbea și din pivirea lui amețită o făcu să își dea seama că era beat. —Uită-te la tine, fată frumoasă. El o mângâie pe păr, lăsându-i o urmă de căldură de la creștet până la ceafă. —Frumos, spuse el tărăgănat. —Mulțumesc. Intră. Sunt Ted și Joy aici. El își turnă un pahar cu vin și Ashling privi cum o farmecă pe Joy, fără să depună prea mult efort. Faptul că era beat și nearanjat nu îl făcea mai puțin atractiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
împlinit probabil 40 de ani, afișa un zâmbet vag și un aer de superioritate abia sesizabil. Purta o pereche de jeanși albaștri, o cămașă tot albastră și pe deasupra un sacou. - Amelia, îmi pare bine să te văd, vorbi el puțin tărăgănat. Deci pot să merg cu tine până acasă la Lincoln? - Salut, Rol. Bineînțeles că poți merge cu mine. De aia sunt aici. Detectivul Roland Bell, căci acesta era numele său. Își dădu jos sacoul, iar Amelia Sachs avu timp să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]