643 matches
-
era o persoană complicată. Dacă i se putea reproșa ceva, atunci era faptul că se entuziasma prea ușor. Dezamăgirile Îl afectaseră profund, dar se ridicase de fiecare dată. Spera ca Marlena să nu se dovedească asemenea celorlalte. Și-o imagină tachinându-l despre fiascoul de noaptea trecută, chicotind ca o școlăriță, spunându-i că va fi o amintire dragă pe care s-o păstreze peste ani. Oftă fericit. Dar apoi Își aminti cum l-a certat pentru bietele lui Încercări de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
să pară umflate, gata să pocnească. Se Întoarse, căutând repede alte plante comestibile. Însă Moff Încă mai cerceta planta. —Douăzeci de centimetri lungime, aproximă el. Ce coincidență! Îi făcu cu ochiul, iar ea râse timid. Se gândi să o mai tachineze puțin, dar se opri, realizând atunci nu numai că era atras, ci se atașase de ea, Îi plăceau chiar și micile ciudățenii, mai nou Îndrăzneala ei, În ciuda fobiilor sale. Se Întreba dacă și ea simte același lucru pentru el. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
că i se spunea de fiecare dată ce să zică. Bărbatul Îi mai atrăsese atenția să spună „Myanmar“ și nu „Birmania“, „Bagan“ și nu „Pagan“, „Yangon“, nu „Rangoon“. —N-ați vrea să-mi spun și mie pe alt nume? Îl tachină Harry pe reporter. La care acesta Îi răspunse sec „nu“. Acum Îi dădea indicații lui Harry să se Întoarcă la intrarea din hol și să se Îndrepte către statuie ca și cum atunci ar fi văzut-o pentru prima dată. În următoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
sus, de pe-o rampă plină de Heidegger și Cioran ca un catafalc suit într-un camion. Venise îmbrăcată din cap până în picioare în negru: într-un palton de velur, asortat la o căciulă rusească de blană. Mâna care mă tachina purta o mănușă subțire din catifea, în ton cu cizmele cu toc înalt. Pe degetul mijlociu, peste mănușă, avea alt inel, de-argint, cu-o piatră voluminoasă și deschisă la culoare; contrastul, delicios, atrăgea privirile vizitatorilor. Cu cealaltă mână, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Am luat-o la picior, urmărit de pumni și palme binemeritate. Maria se enervase, mă alerga prin tot Cotroceniul, fără jenă, ca-n romanele zglobii ale adolescenței, Cella Serghi sau Ionel Teodoreanu sau Sebastian; la fel de triste toate. Iubeam s-o tachinez, înțelegeți și dumneavoastră de ce. Abia în hol am redevenit serioși. Oamenii președintelui ne-au controlat încă o dată, după care ne-au înapoiat buletinele. Păream în regulă, nu plecasem cu vreun tablou sub pulover. I-am salutat deferent, exagerat, ipocrit. „Instituția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
imposibile, care, după ce ne făceau să râdem în hohote, sfârșeau inevitabil în pat. Evadarea era consimțită, nimeni n-o mai putea numi trădare. Ne declaram rolurile, scoteam din dulap vestimentația sau cumpăram ustensilele necesare, pregătind pas cu pas întâlnirea și tachinându-ne din altă cameră, fiecare cu replicile și costumația lui, până când ațâțarea devenea insuportabilă și, nemaiavând răbdare, trânteam ușile și ne întâlneam pe terenul de mijloc al holului. Uneori, nici nu aveam nevoie de haine sau scule. Cuvintele ne apropiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lipicioase, galben-cauciucate, ca niște cizme de lucru. Mândria colecției mi se părea perechea bleumarin, Thinsulate, cu steluță albă pe exterior. Avea o notă jucăușă, excentrică, pe care doar eu o apreciam. Mihnea murea de râs; la fel și Maria: mă tachina că sunt pe invers. „Lasă, mă, că te-apreciază studenții. Te duci cu ele la ore?“ „Mă duc.“, am mințit. De fapt le scoteam numai seara din casă, naiba știe de ce, că erau chiar frumoase. „Ia, nu mai fă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mă lupt cu nașul și păienjenii.“ „Parcă ziceai că nu sunt păienjeni pe vagonul de dormit!“, a sărit Maria. Se uita alarmată, prin toate colțurile cușetei. „Mai ales iarna!“ „Glumeam.“ Am sărutat-o pe frunte, afectuos. Îmi plăcea s-o tachinez, iubeam să-i gestionez nesiguranța. În plus, profitam de micile momente în care uita lucruri din trecut, pe care i le puteam rescrie fără să-și dea seama: ce făcusem, ce-mi spusese, ce se întâmplase nu știu când. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și imaginam analizând mediul, apoi combinând cremele ei minune, din zeci de cutiuțe aliniate sub oglindă. „Gresie, faianță în două culori, cu brâu la mijloc, nichel și crom în rest. E-n regulă.“ „Parcă ai fi un expert imobiliar...“, am tachinat-o. „Asta și sunt. Doar că, în loc de paturi și tabureți, expertizez tablouri. Și mai e ceva, o chestie care-o să-ți placă: au capac de lemn.“ „Capac de lemn la budă?!“ Eram extaziat, nu mai dădusem peste așa ceva din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
clipă tăcu, apoi făcu o nouă tentativă: - Nu mă inviți sus? Nu vrei să petrecem noaptea împreună? Mă mai iubești? - Desigur. Sunt îndrăgostit de tine ca un prost. Era din nou tăcută și gânditoare. -Ți-ai cam pierdut răbdarea, nu? o tachinam eu. - Îți cer prea mult, dar te iubesc la fel de mult... Am urcat tăcuți scările unul lângă celălalt. Era ca și cum aș fi început o nouă partidă de șah, dar nu pentru a câștiga, ci pentru a vedea ce mișcări face adversarul
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
mi-e somn deloc. Citeam o carte despre socialism și eram concentrată. — Ah! N-avem nimic de băut în casă? Când ești într-o asemenea stare, cel mai bun lucru e să bei ceva înainte de culcare. Dormi dusă apoi. Mă tachina din când în când, însă era ceva în atitudinea ei care nu se putea defini. Cochetăria suavă a unei foi subțiri de hârtie care se dezintegrează. (rând liberă A sosit luna octombrie, însă n-a adus nici o modificare vizibilă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
mare, nici o sumă prea mică. Și în tot răstimpul ăsta, vorbăreț, maimuțărindu-se, clasic, filosofic, homiletic, sforăitor, dând tuturor poze franțuzești și imitații de rahați de la magazinele cu noutăți de pe Clark Street, amocuri pornografice și numere din Somebody’s Stenog*; tachinând-o pe Lollie Fewter care era abia venită de la depozitele de cărbune, fata aceea cu ochii ăia verzi din care nu încerca să alunge focul, cu bustul ei pistruiat prezentat adunării de bărbați, care venea cu cârpele ei de lustruit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
des Lois? Am observat zilele trecute unul la Argus.“ Râdeam cu voce tare la auzul amestecului de limbaj pompos și revoluționar combinat cu accentul lui rafinat de Tennessee. La început păruse să mă considere un netot agreabil și mă tot tachina în legătură cu tenul meu. Oricine v-ar vedea ar spune că v-ați petrecut timpul pe pășune nu în aerul închis al librăriilor, domnule March, așa de roșu în obraz sunteți. Mai târziu s-a arătat mai grav, și mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Când eu le spuneam să-și scoată șoșonii, știau că le cer acest lucru deoarece gândeam că cei care n-o fac sunt niște mocofani. Și aceasta provoca toate diferențierile în felul în care ne trăgeau pe sfoară sau ne tachinau pe fiecare dintre noi în parte. O confesiune, recunosc cu mâhnire, care nu poate să nu sune suspect de onestă și de îndatoritoare. Dar ce pot să fac? Ar trebui oare să-mi întrerup toată munca de câte ori o notă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
să-l bage în boli, și poate c-ar fi reușit măcar să-i smulgă o întîlnire scurtă, atît cît îi trebuia lui să-i arate femeii că știe să fie un interlocutor de valoare, "cel mai mare trombonist", cum îl tachina Liuță -, dacă nu era gaița aceea de Mioara, care se ținea scai de el, cu tot felul de propuneri mărețe de subiecte pentru instruirea de a doua zi. O femeie tînără căreia nu-i tăcea gura decît în clipele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
luau steroizi În neștire, Îi numeau „fetițe“ - foarte original - și Încercau să-i intimideze cu privirea atunci când se Întâlneau pe coridor (dacă nu chiar mai rău). Jeff făcea exerciții câte două ore pe zi și, În ciuda acestui lucru, era deseori tachinat pentru că preda În fața unei mulțimi de fete, săreau În sus și-n jos. La Chalk Farm, unde se credea cu tărie În egalitatea de șanse, era mai bine decât În majoritatea sălilor; unii dintre membrii care Încălcaseră aceste drepturi fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Chiar a lăsat-o gravidă? — Cât de elegant te exprimi. Mă rog, ea arăta minunat. Își Împletise părul În spic, iar coada era Întoarsă la ceafă. Un fel de Grace Kelly a anilor ’90... Cum de ai inima să mă tachinezi În halul ăsta? a gemut Tom. Nu ai nici un dram de compasiune feminină? A Împăturit În două o felie de Chicken Tikka și și-a Îndesat-o În gură aproape În Întregime. — Asta nu m-a prea a ajutat, oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
asta?“ se gândi el, uitându-se la mașină. Ca în multe alte prilejuri similare din trecut, simțea o scindare între el și George cel care săvârșea asemenea lucruri. Și totuși el era acea persoană și se simțea bine cu celălalt, tachinându-l cu blândețe. „Ce stupiditate!“ continuă să-și spună, acum că pășise pe tărâmul consecințelor. „Țineam mult la mașina asta. Mă întreb ce-or să spună cei de la Asigurări. Dumnezeule, dac-am fi putut-o întinde înainte de sosirea poliției!“ Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
acum această dublură se dislocase și i se plantase în primul plan al imaginației, la vestea că John Robert Rozanov se reîntorcea la Ennistone. Era oare posibil să se reîntoarcă pentru ea? — Ce talmeș-balmeș îngrozitor! exclamă George. Obișnuia s-o tachineze pe Diane pentru neglijența ei. Acum privea cu oarecare satisfacție la dezordinea și mai accentuată din cameră. — Ai mai văzut-o pe Stella? întrebă Diane. — Nu. Am avut de gând să mă mai duc s-o văd. Simțeam că trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Bossul pe nas, iar te iei de mine? Ești rău! Ce ți-am făcut io? Ho, mă, gata, nu fi nașpa', am glumit, ca să ne treacă timpul! Mă cunoști prea bine. N-o lua personal, că n-ai de ce. Te tachinez, numai, bătăușule! Tu vezi-ți în continuare de treburile tale, nu te mai centra în gura mea. Hop...! Dop...! Stop! Uite-l și pe coteiu' lu' Marius..., pe Pizdeluș, cum de ne-a simțit, sărăcuțu' și cum de-aleargă el
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
mandibulă, măcar să-mi pună un soi de clapă, au zis, altfel puteam să mor în somn. Încetam pur și simplu să respir și nu mă mai trezeam. O moarte rapidă, fără dureri. Pe carnețel, cu creionul, am scris: nu mă tachinați. Noi în biroul logopedei, și Brandy zice: — Te ajută să știi că nu ești mai răspunzătoare de felul cum arăți decât o mașină, zice Brandy. Ești un produs în exact aceeași măsură. Produsul unui produs al unui produs. Oamenii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
spuse Emma Într-o seară, vreau să fiu și eu Îmbrăcată În alb, la catedrală, și vreau și eu o petrecere cu două sute de invitați care să mănânce șapte ore În șir. Îmi ceri să mă căsătoresc cu tine? o tachină Antonio. Crezi că n-aș fi o nevastă bună? Îl Întrebă ea serios, dar În realitate Întrebarea și-o adresa ei Însăși. Aș prefera să nu aflu, Îi răspunse Antonio. Emma ridică din umeri. N-aș putea niciodată să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
acest spectacol modest i se dusese. Luni, Sheba a așteptat bătăile lui în ușă și suspinele, dar n-au mai venit. Era amuzată de lipsa de stăruință a băiatului și, totodată, cumva jignită. Mai târziu, când deveniseră iubiți, ea îl tachina cu slaba lui performanță de pretendent: — Sigur, erai mort de dragoste, spunea ea. Cinci zile la rând. La început, cred că s-a simțit ușurată că scăpase de Connolly. Povestește că s-a simțit fericită - de parcă ar fi dat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
și i-a sugerat să spună el câte ceva despre familia lui. Credea că mama și tatăl lui erau fericiți împreună? — Sunt ok, a zis Connolly. Nepăsarea laconică cu care vorbise când intraseră în casă se întorsese acum. — Ok? l-a tachinat Sheba. Cum adică ok? El s-a înecat ușor cu țigara și, încă tușind, a zis cu încăpățânare: — Adică ok. Se înțeleg ok. Crezi că încă mai fac sex? A tăcut. Gura i s-a strâmbat într-un fel, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
enormă greșeală față de ascultătorii mei, pe care trebuie s-o repar, pentru a nu-i dezamăgi. — Cred că, pentru a nu-i dezamăgi pe ascultătorii tăi, această enormă greșeală trebuie cît mai curînd reparată, repetă Vic. CÎnd urmărea să o tachineze, Vic repeta cu mici variațiuni cuvintele ei. Era, de altfel, o ironie cît se poate de binevoitoare, deși Împrejurarea Îl găsise nițel cam nervos, din cauza aspiratorului. De această dată, Însă, Christina părea hotărîtă să-și apere cu orice preț poziția
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]