1,995 matches
-
fondul de obraz, rujul, scutură părul într-o parte și în alta, ca să pară neglijent-controlat. O ultimă privire, gâtul, sânii stau drepți, e o rochie cu decolteul adânc și i se văd bine țâțele splendide, de fecioară. Iese spre Neli, Tara este iarăși lângă ea, intră amândouă în grădina care așteaptă povești, scaunul ei gol, acum e ca pe scenă? — Așa, da, mai seamănă a spectacol. Acuma. Loredana aprinde o nouă țigară și-i comandă Tarei „culcat”, câinele se așază cuminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de fecioară. Iese spre Neli, Tara este iarăși lângă ea, intră amândouă în grădina care așteaptă povești, scaunul ei gol, acum e ca pe scenă? — Așa, da, mai seamănă a spectacol. Acuma. Loredana aprinde o nouă țigară și-i comandă Tarei „culcat”, câinele se așază cuminte la picioarele ei, ridică spre actriță niște ochi inteligenți și triști. Privirea femeii cade iar pe revista aruncată cu ciudă pe pământul umed, pământul care rabdă și iartă, care ne înghite, Doamne, cronica asta!, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Ce-o fi văzut? Pe mine, până acuma, nu m-a speriat cu nimicuța, ce nimicire cu poveștile ei, despre ce vorbea doamna mea? Cățeaua latră ușor, mârâie ciudat, e tot la picioarele Loredanei, culcat!, comandă iarăși, taci din gură, Tara!, amândouă, femeie și cățel, formează un tablou care își așteaptă asasinul, adică pictorul, că după ce le treci dincolo, pe pânză, toate obiectele mor, ele nu mai sunt ele. Din cotețul așezat în spate, dincolo de solar, foarte departe de lume, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
rotește deasupra, apoi vine săgeată spre casă, țintește geamul de la ușa de la intrare - sticla sclipea în soare -, cade ca-ntr-un picaj reușit de avion și pescărușul se lovește straniu de termopan, zgomotul e greu ca o durere, te înfioară. Tara își ascute urechile, e gata să sară spre curtea cealaltă, culcat!, strigă iarăși stăpâna, încercând s-o liniștească. A murit o veste!, geme grădinăreasa neliniștită, ea crede în semne, în pământ și în cer, în vise, ea știe că în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
musicaluri, făcea săli pline și aducea bani... — Plângeți-l pe acel ce n-are viața și Moldova lui, mai fredonează el, fără să mai știe de ceilalți, ca și cum, sub pleoapele lui căzute, singurătatea ar fi ros încontinuu, se duce spre Tara și o smotocește, o mănâncă tata pe ea!, câinele schelălăie ascuțit, ca și cum ar fi în sârma unui hingher, actorul o trage cu adevărat de blană, înțelege tot ce spune câinele ăla, asta e ca muierile, glumește el, țipă, dar sare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
din mâncarea asta și i-ar fi plăcut: da, e bună! Mulțumită, continuă să vorbească, să ofteze din când în când, privind mereu spre drumul pe care nu venea nimeni. Mâine era deja azi. La masă, doar căldura și Neli. Tara adormise la picioarele femeii cu rochie roșie, decoltată până la fesele ușor ascunse, atât cât să le ghicești prin bumbacul subțire și îndrăzneț. — Eu eram disperată, Cezarina îmi cânta mereu: Ce pula mea, ce pula mea!/ Nu înțeleg ăsta ce vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nu mă mai ajută cu nimic. Și Loredana, rece, fără nici o emoție, stinge o rămășiță de țigară în scrumiera aproape plină, se uită numai în sticla rotundă, de parcă ar vorbi cu ea, a uitat de femeia din fața ei și de Tara, vorbește cu obiectul ăla saturat și el, vreau doar să-mi păstrez căsnicia, nu-mi pot permite s-o pierd, dragostea?, dragostea e pentru mine o chestiune de siguranță, nu de bani, deși despre bani e vorba în viața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
că mănâncă precum haplea, ați văzut și dumneavoastră, cică faci dragoste așa cum mănânci, la Maestru se potrivește de minune afirmația asta, mă îngrijesc de grădină, de solar, de casă, de livadă, de cățea, mai zice el câteodată: o hrănim pe Tara asta de pomană, latră atât de rar!, suntem nababi, ce dracu’?, mai leagă cățeaua, că toată ziua e în casă... dar câinele e salvarea mea de aici, de când o avem, nu mai intră nimeni la furat, trec toți nenorociții cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mea de aici, de când o avem, nu mai intră nimeni la furat, trec toți nenorociții cu respect pe la porți și pe la garduri, dar el nu vede asta... Tina mea, am văzut-o pe Loredana de câteva ori masturbând-o pe Tara, aia se așeza cu picioarele în sus, în fața șemineului, pe o blană, parcă învățase comanda de mult, din vremuri imemoriale, eu mă uitam de sus, de pe scara interioară, ascuns după coșul șemineului, făcea labă cu aia, cu o mână era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de om pentru ea, așa s-au legat amândouă. Seara, mi-am futut nevasta de-am înnebunit-o, mă omori!, striga, mă omooori!!! A țipat de bine, aș zice, a țipat încontinuu, am vrut să văd de ce se masturbează cu Tara aia, ce găsește la cățea? Părea o femeie normală la pat, ce-o fi în capul ei, nu știu. A avut orgasm de mai multe ori, după primul număr, m-am dus la baie că îmi era greață și ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
prin mână ca să știu chestia asta. — Păi, așa ești, bătrân și bețiv, nu te mai compătimi, că ai să mă faci iarăși să plâng... Se uită împrejur, ca trezit, e cu Tina pe gazonul bine tuns, între straturile de lângă gard, Tara a rămas în casă, întinsă pe blana din fața șemineului, privirea ei de curvă e acolo, lângă focul mocnit. Era sfârșit de primăvară, dar bărbatul știa că Tina e friguroasă și făcuse focul pentru eas dimineață, după ce Loredana îl sunase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
dar le spun la toți că nu citesc, pentru că am declarat un război fățiș cronicarilor, se știe asta, mi-au și spus. Sufăr că ei, cronicarii, fac ce vor cu eternitatea... și Maestrul nu mai spune nimic, timpul trece greu. — Tara e în casă? — A rămas acolo. — Privire la privire trage, spune Maestrul. Ea nu înțelege chestia cu privire la privire, dar nu-l întreabă nimic. — Te domină inima sau mintea?, îl întreabă ea ca să schimbe subiectul discuției, știe și aici răspunsul, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
am cules ce a fost de cules, am vândut lucerna pe lapte, v-am abonat la unul de-aici, din Snagov... Neli și-i amintește cum au intrat cu mașina pe poartă, cum au strâns-o amândoi în brațe, cum Tara sărea împrejurul lor, cum doamna a exclamat bucuroasă cu adevărat, se vedea asta: bine e acasă, a fost bine și la mare, dar ca aici, nu e nicăieri! Acum, grădinăreasa prinde în cununa lată, împletită pe mai multe rânduri, încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
și soarelui arzător, tipul a îmbătrânit, uite ce privire pierdută are și cum respiră, cearcăne și burtă, miroase urât, a bătrân, urât îmi e mirosul ăsta, dar!!! Frumoasa Neli le pregătise masa, îi servise repede, apoi plecase acasă la ea, Tara lătra pe afară, nefericită, Loredana ar vrea s-o aducă înăuntru, dar Maestrul fusese categoric: miroase a câine prea tare în casa asta, să mai stea și afară! Acuma, bărbatul e rezemat cu fruntea de ușa de la intrarea în casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pe care nu-l spusese nimănui - deși Hamlet știa că actorii nu pot ține nici o taină, ei spun tot -, Maestrul credea că publicul, luat în totalitate, e inferior unui mare actor, publicul ăsta e format din indivizi care sunt ca Tara, adică nu știu ei nimic din ce este un spectacol în adâncul lui, din amănuntele și estetica pe care le găsești acolo, pe scenă, artistul care zice că iubește publicul minte, hai să luăm scriitorii, cum să scrii, spre exemplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nouă fețe, așezate la masa rotundă, împletită din nuiele, cele două femei povestesc în continuare, lângă ele, al treilea fotoliu e tot gol, trecuse atâta timp și nu mai venise nimeni în grădina plină de meri, cu pârâul ca sângele. Tara e tot acolo, întinsă la pământ, lângă picioarele stăpânei. Loredana se simte stingheră și singură, onorariul pe care-l plătește pentru pielea în care-a intrat devine tot mai greu de-adunat, ceva nu e bine cu ea, a obosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
fețe, așezate la masa rotundă, împletită din nuiele, cele două femei povestesc în continuare, lângă ele, al treilea fotoliu e tot gol, trecuse atâta timp și tot nu mai venise nimeni în grădina plină de meri, cu pârâul ca sângele. Tara e tot acolo, întinsă la pământ, parcă doarme... Grădinăreasa se pregătește să ridice în mărul care le stăpânește a doua coroană de ceapă, nu mi-ați spus ce e cu apa, cu paharul ăsta, pe masă, că tot n-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
scrâșnește din dinți, pocitanieee!, ți-ai găsit să mori pe scările mele!, se apleacă greu, sunt ca o femeie bătrână, cât m-a stors povestea asta!, stinge țigara de pielea păsării, împinge printre pene, pielea sfârâie, miroase urât. Acum, doar Tara latră fericită, o caută, aleargă mârâind pe lângă gardul care desparte casa de livadă... Își îndreaptă spatele pe cât poate, privește pasărea printre pleoapele strânse - aurul care se revarsă ar putea transforma pe oricine într-o mumie aurită - se uită lung de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Muirtheme. Awirra sthrue Fruntea-i e albă ca laptele vacilor din Maeve Obrajii ca cireșele din pomul Ce se pleca spre Maria când Îl alăpta pe Fiul Domnului. Aveelia Vrone Părul lui e ca gulerele de aur ale regilor din Tara Ochii aidoma celor patru mări de oțel din Erin Cufundate În negura ploilor. Mavrone go Gudyo El să fie În bătălia voioasă și roșie Printre căpeteniile ce fac mărețe fapte de vitejie Viața să plece din el Ar fi ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
îi împiedică. Atunci continuară și mai mirați să vorbească: - Ia te uită, plăng și răsar flori. Așa ceva, n-am mai văzut. Și nici flori ca acestea nu cred că mai există. - Când am venit aici, îngerii spuneau că țara lor, tara noastră și noi toți existăm datorită Domnului, că El este stăpân peste întreg Pământul, că El ne-a înfăptuit. Și că Luna și Stelele sunt tot ale Lui. Acum, că văd această minune, nu știu ce să cred. Să fie oare adevărat
PARTEA A II A de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1127 din 31 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363740_a_365069]
-
ianuarie 1980 am primit mult-doritul pașaport. Am aplicat apoi pentru o viză australiană. Sa ajung la capătul pământului! Când m-am trezit cu aprobarea de viză în mâna m-am spariat! Unde să mă duc? Nu prea aveam cunoștințe în Tara Cangurului. Ce voi face acolo? Iar părinții? Eram singur la părinți! Grea decizie. Până la urmă, după mai bine de șapte luni, m-am decis să plec. Nu renunțasem insă la cetățenia romană. Posedăm un pașaport albastru. Adică de cetățean roman
JURNAL DE VACANŢĂ 2013 (6) HELSINKI – BUDAPESTA – ORADEA MARE. CEASUL RĂU ŞI GRIPA KOKKOLIANĂ... de GEORGE ROCA în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363777_a_365106]
-
aceste ni-l spune. Și că acest Copil de Împărat, altfel decât ceilalți copii, nu vrea să se nască în această lume. Noi cunoaștem două legende sau două Mituri care ne spun de unde știau dacii acest lucru ... Este vorba despre Tara Hiperboreenilor, (Mitul Hiperboreenilor) care era o țară a abundenței, dezvoltată (simbolizată de lâna de aur,) datorită cunoștințelor și a tehnologiilor, a uneltelor superioare pe care le foloseau hiperboreenii ... Și despre Mitul Ielelor, care la origine erau vestale, și care în
UN MARE POET ROMÂN, DL ADRIAN ERBICEANU, SE ÎNTOARCE ACASĂ, ÎN LITERATURA ROMÂNĂ de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 912 din 30 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363940_a_365269]
-
funcționarii hoți au fost im-pus-cati sau au fugit repede din țară. Multitudinea de drogați care rămâneau dormind pe stradă, au fugit disperați în Malaezia, să scape de împușcare sau de muncă forțată. Un mesaj la radio și televiziune aviză ca tară avea un cancer, care trebuia extirpat. Dacă vreo rudă a sa a fost extirpată, înțelege: ea era un cancer pentru națiune. După ce a curățat țară, reorganizând sistemul politic, legal și penal, acest militar a convocat alegeri directe și a candidat
DOMNULUI GENERAL MIRCEA CHELARU de STELIAN PLATON în ediţia nr. 1149 din 22 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362784_a_364113]
-
Nu în universalitatea ei, ci în situarea limitată la cele lumești a acestora; nu în aprecierea ei atunci când o vedem că reînvie în omenire după orice fel de atac, ci în deprecierea acestor slujitori care nu știu să-și depășească tarele umane sau, uneori, chiar nici nu cred că ar trebui să vrea așa ceva?!... Iar, dacă s-a demonstrat că ambițiile omenești pot fi compatibile cu Credința și interesele meschine se pot bucura de atenție sub lumina ei, înseamnă oare că
CĂTRE DIMITRIE GRAMA (1) de CORNELIU LEU în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362433_a_363762]
-
scatologic, anatemizat, vinovat de rătăcirile noastre sufletești? Poate pentru că este foarte puternică în om dorința de a se perpetua ... Oare acest adevăr era ascuns de preoții pederaști sau curvari ai lui Boccacio?! Cînd un om are curajul să înfiereze adevăratele tare ale umanității, devine moralist! Care au fost acei eroi arhetipali ce au fixat princiipiile juridice și morale sau cei care au descoperit elementele esențiale ale civilizației: focul, arcul cu săgeți pentru vînătoare, roata, scrisul, medicina, navigația, zborul în cosmos?! Utnapishtim
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN (ROMAN) de IOAN LILĂ în ediţia nr. 291 din 18 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361106_a_362435]