1,169 matches
-
cu un substrat din care tragi concluzia unei existențe închise. Existența închisă este un eu fără viitor, un cerc strâmt, închis, care sufocă egoul survenind dispariția umbrei nocturne. Odată pierdută apare stafiizarea egoului, pentru că el, ca entitate, nu poate părăsi teluricul, fiind reținut de profani în realizarea planului deusian, pe care îl avea de îndeplinit aici, pe Pământ. Romanul superrealist macină de multe ori cuvinte absurde, le scămoșează și le întinde ca pe niște intestine de capră, pe gardul văruit al
DEPEIZAREA EGOULUI ÎN ROMANUL SUPERREALIST de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 233 din 21 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361544_a_362873]
-
putea să devenim, într-un viitor foarte apropiat. Literatul superrealist atrage atenția prin scrisul său că omul, în viața de dincolo, nimic nu ia, ca element material, decât ceea ce materia lui cenușie a cuprins ca stare superioară de detașare de teluric. Elementele chimice ale corpului uman se vor uni, cu elementele active ale pământului, refăcând unitatea care a produs facerea. Se constată în romanul superrealist o luptă între două situații: vulgaritate și ascensiune. Ascensiunea este o dorință a eului care dispare
DEPEIZAREA EGOULUI ÎN ROMANUL SUPERREALIST de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 233 din 21 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361544_a_362873]
-
stânga la dreapta și invers, deasupra călușarilor in timpul dansului. Tot grupul, cât durează sărbătorile au grijă de steag sa nu cadă, deci să rămână mereu în poziție verticală. Se cunoaște că în poziție verticală, lemnul favorizează comunicarea cu energiile telurice, scurgerea energiilor negative Dacă ar cădea steagul, ceata călușarilor s-ar sparge, s-ar desființa. Este un motiv în plus, alături de repausul sexual care este obligatoriu pentru creșterea performanțelor energetice, să nu mai doarmă decât într-un loc sigur “ în
CĂLUŞUL, DANS TERAPEUTIC STRAVECHI de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 906 din 24 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364021_a_365350]
-
într-o irepetabilă ecuație a estetismului interior, acolo unde linia rațiunii se întretaie atât de armonios cu aceea a sufletului. Presupunând că, într-o oarecare zi nefastă din istoria omenirii, destinul acesteia din urmă și-ar îngheța brusc trecerea sa telurică, creațiile visătorului de altădată din vatra părintească a Beiușului românesc, iar acum din cea a Holonului israelit, vor putea cu certitudine recompune, la o simplă lectură a privirii, o mică parte din trecutul ei organic și anorganic, deopotrivă. Am menționat
GEORGE GOLDHAMMER ŞI ARTA DE A IMORTALIZA TIMPUL... de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 2206 din 14 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/362854_a_364183]
-
George Goldhammer, ambele sălășluiesc dimpreună, extrem de echilibrat, în perfecțiunea dovedită a capodoperei, alcătuind din multiple detalii semnificative morfosintaxa sui-generis a sufletului său luminos. Fiecare trece prin culoarul strâmt al destinului său căutând cu totul și cu totul altceva. Unii - rostul teluric, alții - divinitatea, arta, frumosul, urâtul sau, pur și simplu, nimic. Nici măcar pe ei înșiși. George Goldhamer a găsit de foarte multă vreme sensul propriei sale existențe: zborul, desprinderea de pământul finitudinii. Când își alcătuiește cu migală confesiunile, nu poți să
GEORGE GOLDHAMMER ŞI ARTA DE A IMORTALIZA TIMPUL... de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 2206 din 14 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/362854_a_364183]
-
arta sa nu numai timpul, ci și mișcarea corpurilor solide. Iar pentru asta chiar și Isaac Newton i-ar fi devenit constant admirator, fizica mecanică transformându-se dintr-o dată în poemul nemișcat al palpitantei și greu descifrabilei în integralitate vieți telurice. Fiecare creație în sine te poartă într-o lume, pe care ai libertatea să ți-o autodefinești, tocmai fiindcă ține închisă în inima ei o poveste concretă. Căderea gravitațională a petalelor unui trandafir tomnatic, traiectoria curbilinie a semnițelor de păpădie
GEORGE GOLDHAMMER ŞI ARTA DE A IMORTALIZA TIMPUL... de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 2206 din 14 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/362854_a_364183]
-
arhetipal. De acolo au evoluat, în funcie de zonă, de climă, de factorii socio-culturali, alte limbaje artistice. Creația sa este o simbioză între stări și forme. Despre trecerea vieții, despre traseu parcurs de fiecare om, de la naștere până la reîntoarcerea în teluric ne ,,vorbește” în ,,Somnul”. Între sosirea în această lume și plecarea din ea avem un chip, o identitate. Somnul poate fi înțeles și ca o căutare în interior, prin intermediul visului, descoperim alte spații, înlănțuim imagini posibile, ce pot exista în
GÂNDURI DESPRE CREAŢIA BRÂNCUŞIANĂ de CRISTINA OPREA în ediţia nr. 2251 din 28 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/362901_a_364230]
-
viciul atras de abstinență, sfredelește carapacea minții învăluind-o în cețoase stări. Viciul în care intră pe lângă alcool, fumat, droguri și cafea Îți crează un entuziasm aferent perceput O sublimă încântare(ce-ți ademenește sufletul și mintea). Te transportă din teluricul cu complexul de-ntrebări întunecând crezul, În esotericul ocult din care se extrag inexplicabilul și neînțelesul. Lumea→ un cuvânt atât de mic dar cu sens atât de mare Este-n fierbere mereu, în continuă transformare. Stilul de viață al oamenilor
OAMENI ȘI VICII de MARIANA STOICA în ediţia nr. 1866 din 09 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362264_a_363593]
-
paradoxal) - un enunț retoric, captând cumva - amețitor, - starea de „nestare”, cosmică: rostul sau nerostul însuși actului de a scrie, într-un timp (summum al duratelor noastre) ce poate fi scrutat doar prin „întrezărire”, așadar în plin vertij al Mutației (memoria teluricului, - zburarea materiei în inefabil, prin Cuvânt (aici cuvinte, scântei ale „norișorului de splendoare” din epopeea Enuma Eliș: astrofizica se-mbină analogic cu psihanalismul actual; (ce tip de revelație este acesta, tatomiric, dacă nu unul de cercetare psihică Jung-iană ... Poemul de
UN CAVALER LA CURTEA OXIMO(I)RONISMULUI de EUGEN EVU în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362449_a_363778]
-
umbriți/ își caută-n freamătul timpului,/ amintirile/ Tremurul de ieri,/ rămas aninat de-un colțișor/ al sufletului trist,/ unde mugurii abia plesniți/ acoperă goliciunea/ tristei primăveri/ desenate-n contur de șotron/ dă acum anotimpului/ nesfârșitul ecou/ al eternității scufundate/ în teluricul iubesc” (Un gând spre nicăieri, Oradea, 30 iunie 2009). Așadar, nesfârșitul ecou al eternității este dat de teluricul „iubesc”, în viziunea poetei. Și n-ar fi de mirare, de vreme ce Iubirea este de sorginte divină și tot către Divinitate se îndreaptă
O PREOTEASĂ A CUVÂNTULUI ŞI ODISEEA EI SUFLETEASCĂ de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362439_a_363768]
-
unde mugurii abia plesniți/ acoperă goliciunea/ tristei primăveri/ desenate-n contur de șotron/ dă acum anotimpului/ nesfârșitul ecou/ al eternității scufundate/ în teluricul iubesc” (Un gând spre nicăieri, Oradea, 30 iunie 2009). Așadar, nesfârșitul ecou al eternității este dat de teluricul „iubesc”, în viziunea poetei. Și n-ar fi de mirare, de vreme ce Iubirea este de sorginte divină și tot către Divinitate se îndreaptă. Către o astfel de iubire jinduiește sufletul poetei, care s-o înalțe, s-o edifice spiritual. Iată și
O PREOTEASĂ A CUVÂNTULUI ŞI ODISEEA EI SUFLETEASCĂ de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362439_a_363768]
-
făcut prea mult caz exact cei care voiau să nege această inspirație din ambiția gândirii lor foarte terre-á-terre, adică lipsită tocmai de sentimentul înălțării pe care îl dă omului gândirea. Procedeu defectuos prin faptul că nu se poate desprinde de teluric și, totodată, neproductiv scopurilor care-l pun în mișcare; pentru că, insistând a-și impune negația, încercând a scoate din circuit divinitatea fără a pune altceva transcendent în loc, îl face pe om să simtă cum este rupt tocmai de această a
CĂTRE DIMITRIE GRAMA (1) de CORNELIU LEU în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362433_a_363762]
-
pot fi azvârlite în neant”(execițiu hermeneutic). Stadiul superior al stărilor existențiale este reprezentat de motivul fluturelui, metaforă- simbol, ce concentrează o întreagă semantică a evoluției umane. Trecând prin ternarul larvă - crisalidă - fluture, ființa metamorfozată se ipostaziază succesiv între planul teluric și celest, ducând în astral energia sacră a pământului: ”dimineața se naște din/ crisalida întunericului/ își desface fanteziile voluptoase/ ca un fluture alb/ fascinat de cromatica dinspre cer/ spre pământ/ înnobilat de zboruri radiat”(colaj peisagistic), ”îți văd în ochii
ANDREEA-MARIA DĂNILĂ: „FEMEIA DE ZĂPADĂ” SAU „FUNCŢIA SOTERIOLOGICĂ A CREAŢIEI” – RECENZIE DE PROF. DRD. ADINA VOICA SOROHAN de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 222 din 10 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360818_a_362147]
-
lună, ce iese / în lume sub magia Universului. Diferim prin diferența de gândire a fiecăruia dintre noi: avutul, prin dorința de a strânge averi materiale, gâtuindu-și semenii secătuiți de energii, distrugându-le voit existența, unindu-se pentru totdeauna cu teluricul și bezna adâncului; literatul chicotește odată cu neajunsurile, saltă în vioiciune contemplând frumusețile care i se deschid privirilor, vorbește cu gândurile sale pe care le înalță spre cerurile deschise anume pentru eul lui: Să nu-mi trimiți blestemul prioripost; / Adresa mea
STAFIIZAREA EGOULUI ŞI DEMITIZAREA NEFIINDULUI de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360824_a_362153]
-
ochii deschiși lumi în care numai el este fiind și celestul coboară în imaginarul imaginii lui dând arta artei sale, putința de a conștientiza existența existentului álter egoului definită prin dublul său. Literatul se leagă de toți ceilalți prin constucția telurică a trupului însă puterea minții se unește cu álter egoul său matricial. El este conștient de puterea sa de detașare de lumea în care trăiește dar și de pierderea umbrei pentru timpul în care creează: alb / sentimente desculțe / am mâhnire
STAFIIZAREA EGOULUI ŞI DEMITIZAREA NEFIINDULUI de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360824_a_362153]
-
îl apleacă, îl obligă uneori să-și limiteze scârbavnicele pofte sodomice în contra artei. El nu dă valoare creației din neputință, pentru că viața lui, lipsită de importanța timpului viitor, e nonvaloare. Este un consumator al prezentului și un îngrășământ împuținat al teluricului veșnic, distrus odată cu pierderea umbrei sale cenușii: Dihănii negre / ne adulmecă din urmă / și blânde mâncă țărna / unde am călcat și unde am stat. Cât de mult mi-aș fi dorit să fi trăit într-o lume a luminii și
STAFIIZAREA EGOULUI ŞI DEMITIZAREA NEFIINDULUI de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360824_a_362153]
-
țărna / unde am călcat și unde am stat. Cât de mult mi-aș fi dorit să fi trăit într-o lume a luminii și a zâmbetului, să fi avut puterea înălțării păsării spre înaltul celest și goana calului în șesul teluric sau saltul peste crestele munților al caprelor negre, care să mă facă nevăzut în căutările aprige ale destinului. M-aș fi pierdut într-o lume a ideilor scrise, a năzuințelor și a fricii de a trăda arta. Mi-am dorit
STAFIIZAREA EGOULUI ŞI DEMITIZAREA NEFIINDULUI de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360824_a_362153]
-
ființe îndărătnice ale chinului conștient, Dumnezeu ne primește cu cuvintele noastre, pe care vrem să le rostim întru slava supremei energii deusiene însă încărcarea cu elemente pozitive nu se realizează decât conștientizând că răul nu este altceva decât suma energiilor telurice care ne domină când nu știm cum să ne facem scutul de apărare al întregului nostru corp. Cuvintele anume, pe care le rostim într-o continuă meditație și șoptire sacadată, deschid porțile codificate ale Celui de Sus. Recunoașterea răului prin
DISPENSIA NEUROLINGVISTICĂ de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360894_a_362223]
-
aproape. Pluralitatea necunoscutelor determină o persistentă stare de insecuritate, accentuată de caracterul morganatic propriu anumitor legături sentimentale. Fiorul iernatic devine tot mai amenințător. Punctual, Cristiana Maria Purdescu abordează și subiectul profund umanitar al actorilor ce s-au desprins de spațiul teluric, impresionând decența și verticalitatea regretelor. Picturalitatea poemelor poartă inconfundabilele amprente ale durerii. Impresii fulgurante aduc în prim-plan actualitatea inimii greu încercate. Peisajul pluvial consonează cu o problematică aspectare interioară, predispusă la multiple frământări. Dominanta clar-obscuritate a versurilor Cristianei Maria
AMPRENTELE INTERIORIZĂRII DE OCTAVIAN MIHALCEA de BAKI YMERI în ediţia nr. 1757 din 23 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/368308_a_369637]
-
a pierdut legătura cu țara, el revine în fiecare an, se informează cu tot ce se întâmplă și nu-i este indiferentă nici o mișcare petrecută aici. Din acest punct de vedere, versurile lui sunt un fel de seismograf, înregistrând mișcările telurice ale politicii, economiei, culturii, problemelor sociale. Românul Virgil Ciucă, nu numai că stă de veghe la fruntarii, dar se implică afectiv și efectiv în tot ce se numește țară și neam. E adevărat că mulți nemulțumiți sunt în țară dar
POEMELE SURGHIUNULUI SUFLETESC de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 2176 din 15 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368389_a_369718]
-
la ele. Iar în „Frumoasa Doamnă, Poezia” - autoarea scoate în relief și aceste binefaceri spirituale: „Ea, doamna noastră, poezia, / Unește inimi și trăiri, / Sădește-n lume armonia, / E mama scumpelor iubiri”. Poezia Virginiei Vini Popescu pulsează de seve celeste și telurice, e viguroasă și delicată în aceeași măsură, cheamă la pace și liniștea sufletească, la armonie cosmică și la bunătate și înfrățire între oameni. E o poezie pozitivă prin excelență: degajă lumină, dragoste, îndemn la sfințenie: „Lumina cerului pulsează / Și se
O VOCE CONŞTIENTĂ STRIGÂND ÎN PUSTIU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1973 din 26 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/368379_a_369708]
-
prin sfâșierea acelor aripi care sunt singurele menite să te poarte în depărtări. Cucerirea înălțimilor cunoașterii pornește chiar din copilărie, acea secvență a existenței noastre în care suntem cel mai aproape de îngeri și de perfecțiunea ideatică a menirii noastre în teluric. Urcând treptele vieții către amurg, conștientizezi că se pierd singurele valori care te apropie de divin și de plinătatea sufletească: candoarea și deschiderea deplină către tot. Nevoia acerbă de a resimți fiorul copilăriei și de a-ți revizui pașii de-
PRIMUL ANOTIMP de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1605 din 24 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/367737_a_369066]
-
nu au fost recunoscători, chiar dacă au cunoscut cine le este Paărintele, nu au acționat în consecință, și prin aceasta nu și-au plecat capul înaintea Creatorului, ci s-au dezlipit de izvorul vieții. De asemenea omul, mai material și mai teluric în capacitatea lui actuală de cugetare, ar putea urma aceeași cale spre pierzare. Căci "va zice către Dum �nezeu cel fără trezire și nepăsător: nu vreau să cunosc căile Tale. De �sigur, o va spune aceasta pentru lipsa iluminării dumnezeiești
DESPRE VIRTUTEA RECUNOSTINTEI... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366836_a_368165]
-
de energii, ce îi trec prin coloana vertebrală. Suspinul induce melancolia, care la rândul ei trezește amintiri, care frământă sufletul până în ultima clipă a vieții. Este un dor tăcut ce urcă și coboară în matricea celestă a invizibilului, mângâind inimile telurice, care nădăjduiesc într-o liniște a apropierilor. Mă reazem de zidul unei biblioteci și, după un timp, aud gemetele celor dinăuntru: toți cei de dincolo de peretele gros al conservării cuvântului materializat, șoptesc neînțeles; ar fi fost imposibil să cunosc toate
AGONIA LITERATULUI ŞI UZUL VALORILOR UMANE de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366965_a_368294]
-
tunetelor și fulgerelor, care se pot ivi dintr-un moment într-altul. Însă, nu vom ști niciodată locul unde se va produce trăsnetul, din care lumini orbitoare vor coborî, încărcând pământul cu energii ce vor străpunge derma fragilă a existenței telurice. Tot așa, atunci când România a fost să fie străpunsă de tunetele și fulgerele etniilor mărșăluitoare, lumini din mănunchiul fulgerat al națiunii noastre au străpuns negrele umbre ale întunericului, strălucind în alte părți ale lumii mult mai puternice decât la noi
AGONIA LITERATULUI ŞI UZUL VALORILOR UMANE de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366965_a_368294]