1,083 matches
-
final să dezbatem tema temporalității în pictură. Dincolo de interesul specific pe care îl poate trezi constituirea unei tipologii a imaginilor, vom încerca, în acest capitol, să elucidăm problema timpului în pictură pornind de la graful empiric al categoriilor temporale, paradoxul percepției temporalității în imaginea vizuală, atingând problema timpului obiectiv și timpului subiectiv exprimat în pictură și definind timpurile sublimate (timpul istoric, timpul scenico-episodic, timpul creativ și timpul perceptiv) în compoziția plastică. Imaginile vizuale au fost și sunt studiate de diverse discipline, din
TIMP ŞI SPAŢIU ÎN PICTURĂ: PERCEPŢIA PSIHO-SENZORIALĂ A IMAGINII ARTISTICE de CRISTINA LAURIC în ediţia nr. 867 din 16 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/371136_a_372465]
-
se creează un flux continuu de energie vizuală. Am intenționat să scoatem în evidență, ca aport inovativ, următoarele aspecte: • Am utilizat ca reper metodologic graful semiotic al Spațialității (avansat de A. J. Greimas în semiotica limbajului) și graful empiric al Temporalității pentru reprezentarea logico-intuitivă a organizării timpului și spațiului senzorio-perceptual. • Coprezența organică și unitară a spațiului și timpului în imaginea artistică este de ordin icono-plastic, ca generare cvasi-reproductivă a realității în etapa de creație și cu un conținut care trimite mimetico-analogic
TIMP ŞI SPAŢIU ÎN PICTURĂ: PERCEPŢIA PSIHO-SENZORIALĂ A IMAGINII ARTISTICE de CRISTINA LAURIC în ediţia nr. 867 din 16 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/371136_a_372465]
-
Experiența de viață e un dar care-i deschide autoarei drumul confruntărilor cu sinele. În multe dintre poeme transpare vocația mistică. Registrul e grav și verbele coabitează cu aspirația către minunea nepământeană a zborului. Un zbor ce trimite către salvatoarea temporalitate. ...în miezul credinței,/mă înfrupt cu taina zborului,/doborând rând pe rând,/ blestemele timpului rătăcitor,/printre aripi de cenușă. (Stare 16) Dăruiește-mi, Doamne, grația pietrei spune poeta la un moment dat. O rugă-strigăt, emoționantă, imperativă. Piatra întruchipează rezistența, imuabilitatea
CU ÎNCREDERE, DESPRE POEZIE DE DOAMNA IOLANDA MALAMEN (PREFAŢĂ LA VOLUMUL GEOMETRIA SUFLETULUI ) de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 851 din 30 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345998_a_347327]
-
titlu de lege) de stăpânirea actuală a umanității. Ceea ce s-a întâmplat, practic, în ultimii douăzeci și ceva de ani postcomuniști pe tărâm românesc și mondial, deopotrivă, dacă e să ne referim numai și numai la acest ultim segment de temporalitate istorică al contemporaneității, a însemnat pentru populațiile-obiect (de observare antropologică) un lung și devastator șir de experimente dure, inumane multe dintre ele, care au constat, de fapt, în înlocuirea unei forme de dictatură locală, cea a unei singure persoane, cu
ÎNTRE DEMOCRAŢIA NENĂSCUTĂ ÎNCĂ ŞI OLIGOCRAŢIA CU CHIP DE DRAC ICONIC de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 639 din 30 septembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348421_a_349750]
-
integrantă, dar și integratoare a timpului ca atare privit în ansamblul său, unul neîngrădit între coordonate fixe și supuse desuetudinii din punct de vedere conceptual. Cu alte cuvinte, omul de cultură și jurnalistul Eminescu transcend, deopotrivă, limitele profane ale oricărei temporalități statistice, topind simbiotic în templul interior spiritual propriu o formă de gândire autentică, globală, lucidă și, nu în ultimul rând, detașată complet de nivelul reducționist al specificiului cotidian, uneori, reprobabil, din perspectiva culoarului de mentalitate a unui anume veac. Este
IDENTITATEA ASUMATĂ A POPORULUI ROMÂN de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1480 din 19 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377066_a_378395]
-
poate căpăta oricând înțelesuri mitice diverse în lăuntricitatea fiecărui reprezentant al omenirii doritor de a căuta o seamă de proporții perfecte în dizarmonia absolută a spectacolului cotidian. ENESCU și DARCLÉE au fost contemporani însă nu doar din perspectiva strictă a temporalității concrete și precise, ci, mai presus de toate, ei au fost contemporani întru arta de a trăi cu demnitate, artă pe care au respectat-o cu sfințenie, la fel ca și pe cea muzicală, până la capătul vieții, aidoma unor niște
ELOGIUL DEMNITĂŢII de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1534 din 14 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377758_a_379087]
-
cusut de haină/ ei nu sunt decât sclavii vieții/ dorind să profite de fiecare ocazie/ și iată că aleargă/ pe partea cealaltă a drumului orb/ acolo unde pasajul de pietoni/ e o chestie personală.” (Vinerea mare). Dezlipirea construcției palpabile de temporalitate, se face precum timbrul de scrisoare, lent și atent dar hotărât, fără a se folosi iluzii optice, ci doar acea țesătură de stări intercognitive și intercocnetive. Fără prea mare fast, doar cu o conștiență plurală, demnă de remarcat, poetul se
DANIEL MARIAN DESPRE KÁROLY FELLINGER de BAKI YMERI în ediţia nr. 2254 din 03 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/378022_a_379351]
-
de spaime, /în ploi dese de lacrimi./ Priveam cum te depărtezi / - fluture alb - / prin asfințitul tăcerii /aripilor însângerate de strigăte, /lăsîndu-mă să-mi gust întristările / înmiit de întregi” (Priveam). Delimitarea spațiilor privilegiate este conturată tonic de răspunsul la spaima în fața temporalității, ca tendință profundă de respingere a timpului cronologic: „Ce rost să mai strig timpului, / acestei lumi inerte și surde? / când nu mai pot găsi / lacrima din ochiul timpului / iar sufletul lumii / s-a stins în aduceri-aminte?!” (Cui să strig?). Pentru
AUTORITATEA GNOSEOLOGICĂ A CUVÂNTULUI ÎN POEZIA VIORELEI CODREANU TIRON de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 220 din 08 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/372640_a_373969]
-
ai lui Quinet par să nu sesizeze în ce măsură sînt importante pentru acesta reflecțiile sale despre America, fundamentele și spiritul democrației americane pentru a reda un suflu ideii de democrație franceză. Franța imaginată de români este atemporală sau aflată într-o temporalitate ficțională, care etalează multă vreme inauguralul din 1789. Prietenii lui Quinet și Michelet nu înțeleg șocul traumatismului din 1815, chemarea lor adresîndu-se unui model mutilat. Ei au uitat de ruptura din 1815, acea ruptură despre care Quinet scria în Autobiografia
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
împrejur. Azi, chiar de zac la pământ, mistuită de-a vremii cenușă, Încă-mi păstrez, în Homer, porțile grele de bronz". (Euenos, 9, 62) Antiteza "altădată-acum" surprinde trecutul printr-o raportare, permanentă, la prezent. Eminescu va prelua acest raport de temporalitate dezvoltând mai mult ideea unui prezent decăzut. Iată câteva versuri din Alfeios și Antipater, pe tema "ubi sunt" (predominantă în Memento mori): Nu se mai văd așezări de eroi. Dacă dăinuie vreuna Nu-i înaltă cu mult peste câmpie." (Alfeios
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Un vas de lut, un sac de viermi?" Iar fața ta e străvezie). Observația lui G. Vattimo trimite către doctrina "tetradei" lumii (descompusă de Heidegger în pământ cer, muritori divini) dar și către o terestritate a Dasein-ului înțeles ca o "temporalitate trăită": "pe pământ locuiesc muritori ca muritorii" și "din pământ suntem trimiși către moarte". Mai tăios versul eminescian: "Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarmi ... orice ai spune, / peste toate o lopată de țărână se depune" (Scrisoarea I
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
fi parcurs toate procesele de formațiune cari ne preced pe noi..." (ms. 2255, f. 186). Adică nivelele prin care se manifestă în gândirea sa "Complexul Ghilgameș" (stâncă, pământ, praf, pulbere). Spun "nivele", stratificări pentru că ele rezistă o clipă pe scara temporalității. Dar, pământul, la poetul nostru, nu-i numai un spațiu al oamenilor; e un personaj, un răzvrătit împreună cu titanii "zvârliți" din haos: " Se zvârcoli spre ceruri spre-a le sparge, Mișcând aripile-i de munți de piatră, Puterea sa cumplită
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
drum al pulberii" la Heidegger primește înțelesul de "uzură": opera se uzează dacă este "ratată". Însă la poetul român zidul e opera faptei, "gândire arhitectonică": el nu devine ruină datorită imperfecțiunii sale (de creație) ci ca material supus "terestrității ca temporalitate", ca formă "destinală", după o sintagmă a lui Vattimo.45 O "ascundere", nu în locuire, ci în sensul legilor Ecclesiastului ceea ce este a mai fost și ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri (3,15). Nu altfel sună
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
3,15). Nu altfel sună o notă a lui Eminescu din Fragmen tarium: Când un imperiu moare, vine pământul de-l acoperă" (p. 158). Zidul, în toată splendoarea faptei rivale a omului față de zeul ascuns, nu poate fi smuls din temporalitate decât prin meșteșug (operă), ca "mesaj lingvistic între generații", între Civitas Dei și Civitas terrena. În scenariul tragic al existenței înălțarea zidului devine faptă un "proces de viață prin care voința se realizează în obiectul esterior. Eul, voința și fapta
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
ochilor săi" (ms. 2255). Importantă ni se pare arta ieșirii din staza imaginilor. Pare că tot timpul Eminescu folosește o dublă privire: una îndreptată spre cosmos și una către individ. Stelele, văile sure din haos sunt repede proiectate pe fundalul temporalității. Este nevoie de un "interpret" între om și zeu, pentru că divinul vorbește întotdeauna per speculum et in aenigmate. Sau cu cuvintele unui specialist în a decripta "omul romantic" Sergio Givone: "Adevărul care contează pentru noi, deci acela în care este
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
din cele mai complete "definiții" ale hieroglifei eminesciene: "... Ruina sură e-un vis încremenit, E-un basm făcut piatră, e-un veac înmărmurit Ce secoli mai durează și ne aduce-aminte De oameni mai puternici, de vremi mai mari, mai sfinte." Temporalitatea mitică, față de care contemporaneitatea e în decădere, stă în ideea eminesciană a unei geneze a poporului roman. Căutând clipa când încă era "încărcată de divinitate", cum spune M. Eliade, acel "illo tempore"39 al genezei, Eminescu tinde spre o reintegrare
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
în seria temporală, stabilind un scop deja parțial conținut în început și un început deja parțial conținut în sfîrșit, arătînd înțelesul timpului și/sau atribuindu-i înțeles, narațiunea descifrează timpul și arată cum să o descifrăm. În rezumat, narațiunea iluminează temporalitatea, ca și oamenii, ca ființe temporale. ¶Adam 1984, 1985 [1999]; Aristotle 1968 [1965]; Bal 1985; Barthes 1974 [1987], 1975; Benjamin 1969 [2000]; Booth 1983 [1976]; Bremond 1973 [1981], 1980; Brooks 1984; Chafe 1980; Chambers 1984; Chatman 1978; Courtés 1976; Culler
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
timpul corespunzător unei actualizări va fi necesarmente discontinuu, căci rezultă din acțiunea concomitentă a acestor trei poli cu spațiul-timpul asociat fiecăruia: "Orice timp evoluează în sacade, în salturi, prin înaintări și reculuri, prin însăși constituția dialecticii care îi dă naștere... Temporalitatea logică este astfel discontinuă... "40. Fecunditatea abordării lupasciene a spațiului-timp în muzică 41 și literatură este uluitoare. EXISTĂ CONSTITUENȚI ULTIMI AI MATERIEI? Există o relație directă între natura spa-țiului-timp și vechea problemă a constituenților ultimi ai materiei. Lupasco a abordat
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
un cuvânt, a sunetelor dintr-o silabă, secvențe urmate de procesul invers, al reconstituirii elementelor superioare în plan structural: sunet silabă cuvânt propoziție); * exersarea auzului fin, a atenției/capacității de concentrare; importantă este, din acest punct de vedere, ,,dozarea" ca temporalitate și complexitate în planul conținutului și al formei a mesajului transmis; educatorul/educatoarea trebuie să supună atenției copiilor mesaje având un conținut centrat pe interesele preșcolarilor, cu elemente corespunzătoare nivelului lor de așteptare (fără a exclude surpriza, ca factor motivant
Elemente de didactică a activităţilor de educare a limbajului: (etapa preşcolarităţii) by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/1425_a_2667]
-
concepția fundamentală a lui Blake, derivată probabil din viziunea lui Ezechiel sau a Sfîntului Ioan (Ezechiel 1, 5-6; Apoc. 4, 6-7). În starea edenica cei patru Zoa sînt uniți în armonie perfectă. Căderea lor înseamnă nu căderea întregii eternități în temporalitate, ci doar a unei părți (că în sistemul lui Böhme). Primul Zoa este Tharmas, "puterea Părinte", care se află în Vest (Apus). Al doilea Zoa este Urizen, "Prințul Luminii", care se află în Sud (Miazăzi) (va dori să devină Dumnezeu
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
decît atunci cînd el însuși va coborî prin Fiul (Los) pe Pămînt. Urizen aruncă acum beznă în jurul lui Luvah-Duhul. În acest moment, din pieptul lui Urthona-Fiul iese Enitharmon (ca spațiu virtual), ucisă de Enion (prin cunoaștere). Are loc căderea în temporalitate a lui Urthona-Fiul: el nu cade în abis. Doar Spectrul lui Urthona va cădea pînă la Enion, cea din Abis (Vala, I, 507-524). Tharmas îl va privi pe Urthona căzînd, moment în care Urizen va cădea în Ulro, "Spațiu neștiut
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
rîu că scena a poemului sau The Bard. Inițial Blake scrisese "Beth-Peor", apoi însă s-a răzgîndit și a trecut valea galeza Conway. (Cf. Damon, 1973, pp. 91-92). 43 (I, 483) Lot cuprinde și sensul de "destin" (și, prin urmare, temporalitate). 44 (I, 494) Station are sensul generic de "loc fix", mai înseamnă însă loc sfînt vizitat de pelerini în drumul spre Golgota (există 14 astfel de locuri care reprezintă locurile străbătute de Hristos în drumul spre Golgota; la catolici, sînt
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Pedagogică, 1996), Minciună, simulare, contrafacere. O perspectivă psihopedagogică (Editura Polirom, 1996), Educația religioasă. Repere teoretice și metodice (Editura Polirom, 1999), Educația. Dimensiuni culturale și interculturale (Editura Polirom, 2000), Istoria pedagogiei. Idei și doctrine pedagogice fundamentale (Editura Polirom, 2001), Timp și temporalitate În educație. Elemente pentru un management al timpului școlar (Editura Polirom, 2002), Informatizarea În educație. Aspecte ale virtualizării formării (Editura Polirom, 2006), Teoria și metodologia evaluării (Editura Polirom, 2008). CUPRINS Introducere 1. Discipolat și iubire pedagogică 1.1. Râvnita și
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
fratele fiului risipitor ar fi plecat Întru descoperirea lui dacă ar fi avut parte până atunci de așa ceva. Iar tatăl, credem noi, nu ar fi fost pus În situația unei dureroase - dar necesare - lecții. Experiența Învățării este intrinsec legată de temporalitate, pentru că ea survine În timp, presupune o anumită perioadă de formare, iar consecințele ei se vor evidenția În vremea ce va să vină. În orice persoană care Învață se trezesc abilități care țin și de magistru, și de discipol. Ca să
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
tânăr pasionat de tehnică are alte contururi decât lumea celui care a trecut prin viață și nu mai este preocupat de noutățile din acest domeniu. Nu spunem că această lume e mai bună sau mai rea, ci că e altfel. Temporalitatea, multitudinea și durata contactelor, expectanțele față de cei din jur, reprezentările privind viitorul, deciziile și trăirile intime etc. sunt „filtrate” de mecanismele tehnice Întrebuințate și, cu siguranță, vor fi diferite În cazurile invocate mai sus. Comunicarea modernă prin e-mailuri sau
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]