1,062 matches
-
al amintirii. Pe de altă parte, spațiul, ca izolare, separare, zid al unei biserici, diferențiază un grup de altul și asigură identitatea grupului, adică nu mai este un spațiu transtemporal, ci spațiul unei temporalități colective, servind ca barieră față de alte temporalități colective (spațiul unui grup religios în raport cu exteriorul sau cu orașul). Astfel, schema generală a spațiului ca virtualitate și ca loc al activității poate fi înțeleasă atît ca spațiu legat de timpul prezent indefinit, cît și ca spațiu legat de timpul
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
legitimată de aceasta. Noutatea articolului despre muzicieni este introducerea conceptului fundamental de societate a muzicienilor. Noutatea este cu atît mai importantă cu cît este vorba de muzică, adică de o cunoaștere estetică purtătoare a unor va-lori și a unei temporalități, dar care este și o cunoaștere rațională, și nu doar afectivă, în centrul ei aflîndu-se un sistem de notații, un cod al notației, un metalimbaj. Pe scurt, noutatea este că, spre deosebire de cunoașterea științifică din Formele elementare, cunoașterea savantă nu depinde
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
ci articulează ordini spațio-temporale diferite, care au viteze diferite, în care se manifestă "efectele zonei de frontieră" unde regulile nu sunt prea clare... Sociologii gândesc încă în registrul în care naționalul este ordinea temporală specifică ce ar trebui distinsă de "temporalitatea hipermobilă și ubicuitară a globalului"6. Dar ce se întâmplă când o firmă transnațională se implantează într-un stat național? Are loc contactul între temporalități diferite, au loc interacțiuni politice, economice, apar forme instituționale noi, alterând formele și fondul. Statul
by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
încă în registrul în care naționalul este ordinea temporală specifică ce ar trebui distinsă de "temporalitatea hipermobilă și ubicuitară a globalului"6. Dar ce se întâmplă când o firmă transnațională se implantează într-un stat național? Are loc contactul între temporalități diferite, au loc interacțiuni politice, economice, apar forme instituționale noi, alterând formele și fondul. Statul nu este doar victima globalizării. Apar noi logici organizaționale ce contribuie la restructurarea lui internă fără "să-și piardă puterea...". La ora actuală, drepturile migranților
by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
colectiviste pun accentul pe comuniunea socială, pe scopurile grupului și armonie, în timp ce valorile individuale încurajează realizarea și succesul personal (Kluckhohn, Strodtbeck, 1961). Alte cercetări tematice similare au demonstrat că grupurile de muncă se dezvoltă în timp, iar indivizii colectiviști percep temporalitatea în mod diferit de individualiști (Sosik et al., 2005). Heterogenitatea grupului este mai mare între individualiști, iar colectiviștii pun accentul pe similaritatea valorilor, pe asemănări cu ceilalți membri ai grupului, în timp ce individualiștii evidențiază mai ales diferențele. Individualiștii califică diversitatea în cadrul
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
brand (Bododea, cf. Bârligă, 2003, p. 27). Marca de bere Tuborg a adoptat ca măsură publicitară genul oratoric epidictic. Acesta are ca principală structură elogiul sau blamarea în fața unui public. Schema argumentativă are la bază amplificarea și este conturată în cadrul temporalității prezente. Astfel, oratorul nu spune lucruri noi, ci doar amplifică aspectele cunoscute deja publicului (folosind hiperbola, metafora, repetiția etc.). Prin discursul epidictic nu se caută un acord exprimabil imediat, însă se întăresc predispozițiile pentru acțiune, în sensul că se subliniază
[Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
a lui C. Prima secțiune a cărții - Elemente de poetică a prozei - abordează câteva dintre chestiunile fundamentale ale naratologiei: în planul diegetic, al povestirii povestite, verosimilul; iar în cel al fluxului narativ sau al povestirii care povestește, se insistă asupra temporalității și a focalizării. Comentariile sunt însoțite de aplicații pe texte din literatura română (Caragiale, autori interbelici, o serie de prozatori contemporani). Cea de-a doua secțiune, Delimitări, reunind comentarii ale unor cărți de critică și poetică de la noi și de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286040_a_287369]
-
A COSMODERNITĂȚII (TRANSDISCIPLINARĂ) Întrucât o lămurire detaliată depășește cadrul cărții de față, preluăm un tabel cu repere comparative între tipuri de paradigme din perspectiva lui Basarab Nicolescu (cf. B.N., 2006): MODERNITATE POSTMODERNITATE COS (MO) MODERNITATE Realitate Simulacru Niveluri de Realitate Temporalitate Sfârșitul istoriei Fiecare nivel de Realitate este asociat unui spațiu-timp diferit Rațiune Deconstrucție Diversitate prin unitate și unitate în diversitate Ierarhie Anarhie Heterarhie și sisteme haordice Cultură Multicultură Transcultural și transreligios Național Postnațional Transnațional prin dezvoltarea națiunilor Economie industrială Economie
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
omul este ființă dialogică, nu monologică, așa cum apare supraomul, un geniu izolat în singularitatea lui superbă, imagine la care, altminteri, postmodernii s-au văzut nevoiți să renunțe. Omul este ființa aruncată în timp. Aceasta-i condiția lui de la păcat încoace. Temporalitatea este dimensiunea esențială a condiției umane. Ca ființă dialogică, însă, omul își întoarce privirea spre simultaneitatea dinamică a Treimii, anulând și dimensiunea spațiului ca distanță. Timpul, cum a intuit gândirea mitică (v. mitul lui Narcis și al nefericitei Echo) și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
tiin??, o abordare mai obiectiv? a naturii este �n-so?it? de o dezvoltare a tehnicii ?i a mecanicii (mă?inile de calculat ale lui Pascal, 1642). Desigur, nu exist? leg?tur? organic? �ntre socotirea timpului astronomic �n secole ?i temporalitatea faptelor artistice, �ntre altele, �n diversele lor implică?îi. Astfel, cele dou? interpret?ri ale limbajului clasic ap?rute �n Italia �n secolul al XVI-lea: regularitate ?i purism pentru una, libertate ?i inova?ie pentru cealalt?, se confirm? ?i
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
de altă parte, sau, cu alte cuvinte, dintre reprezentarea integrității sale narcisiace, pe de o parte, și reprezentările învestirilor sale obiectuale libidinale sau agresive, pe de altă parte. Acest travaliu intra-psihic se bazează pe realitatea externă în tripla sa temporalitate viitoare, actuală și trecută: așteptarea obiectului transformațional care, la fel ca o pană introdusă într-un orificiu, va păstra distanța dintre cele două reprezentări (trebuință-dorință, narcisism-obiect); prezența părinților care acceptă să fie „deposedați” de funcția lor libidinală față de adolescent; amintirea
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
lumii o viață întreagă, divinitatea însăși ar bate umil la ușă să fie primită înăuntru. Abia dedându-se tabieturilor stăpânul locuinței descoperă plenar matricea culcușului primitor, ce-i face cu putință regăsirea de sine, în curba placentară a repetitivului - o temporalitate matern-răbdătoare, elastică și, mai mult decât atât, fiabilă în răbdarea ei. Venirea somnului atestă o minimă încredere în regularitatea maternă a lumii, ce permite somnolentului să anticipeze inutilitatea prelungirii stării sale de veghe: el se lasă furat de somn, încrezător
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
și derapajelor incontrolabile. În definitiv, Labirintul fusese construit înainte de ivirea pe lume a Minotaurului; dacă bestia cornută nu era decât un chip alocat tardiv și mai mult în scop euristic monstruozității originare, dar ca atare mai greu sesizabile, a repetitivului? Temporalitatea umană anexată ante-mortem de cea leguminoasă și netezindu-i acesteia calea sub imperativele previzibilului... Hm! Oferea leguma modelul modelelor? Și de ce-ar fi fost el preferabil coridei cu necunoscutul de dincolo de orizont? Pentru că majoritatea îl favoriza, și el, Ian
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
proiectîndu-ne pe noi înșine în proiectele noastre. Omul este o ființă mereu orientată spre posibilități și de aceea noi suntem mereu îngrijorați. Noi acționăm mereu pentru ceva care este în viitor, ceea ce face ca omul să fie mereu grijă și temporalitate. De aceea, peîltru Heidegger conceptele cardinale nu sunt, ca în filosofia tradițională, Ființa și Gândirea, ci Ființa și Timpul. Timpul se prezintă ca mediere între om și Ființă în două sensuri: omul accede la Ființă trecând prin timp. El trebuie
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
nici discursul științei nu scapă înrădăcinării în structura grijii (Sorge) Dasein-ului. Pentru că reprezentarea unui adevăr absolut pornește din refuzul fmitudinii congenitale a existenței noastre, iar căutarea unui fundament ultim și atemporal este o fugă iluzorie a omului din fața radicalei sale temporalități. Prin urmare, a căuta un adevăr ultim și universal înseamnă a construi înțelegerea pe modelul unei cunoașteri care nu poate fi niciodată realizată. Soluția existențială rezidă în acceptarea senină a fmitudinii. Soluția hermeneutică este acceptarea prejudecății, a structurii de anticipare
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
de către structuraliști, precum și de către comentatorii mai mult sau mai puțin binevoitori ai ambelor orientări. Este vorba în primul rând despre excluderea oricărei transcendențe și despre refuzul oricărui model ontologic al originii sau profunzimii. Apoi, despre excluderea istoriei, care este categoria temporalității moderne a noutății care se învechește, depășită de noutatea mai nouă. Pentru că nici structuraliștii, nici heideggerienii nu exclud timpul înțeles fie ca desfășurare a combinatoricii, fie ca destinalitate (Geschichte ca Geschick). In fine, acest model ontologic nu se mai bazează
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
Întrebările: „Când?” (vor veni americanii) și „Cum?” (vor veni americanii). Momentul izbăvitor trebuia reamplasat din memorie și imaginar În istorie, care nu este altceva decât o reîntâlnire postbabeliană (după aprecierea lui P. Zumthor) a timpului cu povestirea, cuvântul. Așadar, momentul, temporalitatea (când?), a beneficiat de o povestire, de o anecdotică (cum?), iar Îngemănarea dintre timp și povestire recompune plasamentul istoric al „venirii americanilor”, fapt ce presupune extragerea din mit și intrarea În istorie. Înregistrările memoriei individuale a celor care au participat
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
vechi”? (preotul). „...am fost întrebat mereu: unde m-aș duce: la Paris sau New York? La New York m-aș duce să mă îmbogățesc, la Paris - să fac cultură. Eu sunt atașat Europei și pentru caracterul ei profund temporal; este ancorată în temporalitate puternic. Este bătrână. Americanii și-au imprimat stilul de îmbogățire rapidă. Vrei să te îmbogățești, du-te în America, vrei să fii un om deștept, du-te oriunde în Europa. N-o să avem ce face, vom deveni europeni. Sunt foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
culturi, felul propriu de a se manifesta naște diferențe, iar relațiile cu alte culturi îi asigură condițiile necesare evoluției. Numai stabilrea unor relațiile proprii, specifice între culturi, asigură funcționalitate interculturală, întrun anumit timp și spațiu social. Cultura trebuie racordată la temporalitate. Similaritatea răspunsurilor culturale indică faptul că circumstanțele temporale impun acest lucru. O cultură se dezvoltă în prezent pe baza unui trecut determinat. Cultura trecutului se menține sau se modifică într-un prezent. Condițiile culturale noi, ale prezentului, prefigurează viitorul culturii
Biblioteca - centru de documentare și informare by Valentina Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/390_a_1244]
-
își diversifică orizontul referințelor, „mainimicul” devine terorizant, „scurtele proze” nu mai au aura oniricului, o mecanică absurdă se instalează în ritmul curgerii cotidiene. Himera poemului hrănește textul cu virtualitatea sa perpetuă, un jurnal face inventarul iluziilor spulberate, iar accentul pe temporalitate (chiar din titluri: Sâmbătă de februarie, Duminică de ianuarie, Joi de februarie, Luni de noiembrie ș.a.) intensifică concretețea stării agonice. Coerența universului poetic și solidaritatea autorului cu ipostazele sale anterioare sunt confirmate de antologiile Avantajele insomniei (1997) și O uitare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
a așezat în incinta templului, orbul își întinde mâna implorator spre fluctuațiile omului cotidian. Despre templu s-a spus mereu, în evoluția conștiinței religioase a omului, că este casa zeului, tărâmul care punctează imanentul cu deplinătatea transcendenței ce irumpe în temporalitate precum o paranteză, o sincopă de absolut. Zeul generează și regenerează, el creează, deține capabilitățile distrugerii și ale vindecării precum și forța resurecției întru apocalipsă, energia eternă a sfârșitului deplin reînnoitor. Așadar templul ar fi, pentru conștiințele religioase, sălașul unde zeul
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
a pierde timpul, și-l asumă inserându-se lăuntric-activ în fluxul său. Indiferent daca îmi deplasez corporalitatea sau staționez, desigur, exceptând cazurile somnului fără de vise sau al traumei stării de comă, eu sunt interior activ și această activitate este glisată temporalității ce o duce spre viitor și implicit spre sfârșitul său ireversibil. Chiar și pe cei care dorm profund nefiind atinși de brizele oniricului sau pe cei aflați în comă, timpul îi poartă spre o finalitate a somnului prin trezire și
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
cei aflați în comă, timpul îi poartă spre o finalitate a somnului prin trezire și spre un sfârșit al comei prin revenirea la conștiință sau alunecarea în moarte. În aceste situații, lipsa de acțiune a conștiinței individuale nu împiedică efectul temporalității ce duce spre un final care își așteaptă survenirea. Sfărșitul ca realitate umană ne însoțește, așadar, nu doar în stările de acțiune fizică, atunci când o finalitate este deplin evidentă, dar și în trăirile și contemplările noastre interioare, ivite uneori pe
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
a demonului și lupta finală în urma căreia forțele negative sunt definitiv zdrobite împreună cu adepții lor. La finalul acestei bătălii, intervine a doua fundamentală etapă constitutivă din procesualitatea acestei versiuni a Sfârșitului de lume: apariția divină apoteotică și finalizarea absolută a temporalității. Timpul se stinge, iar zeul mă fixează din priviri. El fixează cu privirele siderale pe toți oamenii, indiferent dacă aceștia s-au ridicat din morți sau au supraviețuit grozăviilor finale. Această fixare este o exfoliere a trupului, dar și a
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
Este visul din care nu îți dorești trezirea deși inevitabilul acesteia plutește precum umbra unei profeții ce se va împlini negreșit. Acest vis este organizat într-un temporal diferit de cel al mundaneității. El nu este, așadar, fără de timp, dar temporalitatea sa constituie un cadru de alt ordin metafizic față de temporalul lumescului cotidian. Inserându-mă în timpul unui astfel de vis, eu sunt purtat spre suspensiile unei trăiri în care erosul îmi remodelează privirea și gestica, erotizându-le, abstractizându-le afrodisiac. Astfel, surâd
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]