38,269 matches
-
doresc să relev în intervenția de față. Mă preocupă realmente, pe lîngă alterarea alertă a gustului public - manelele fiind, în opinia mea, cea mai de jos treaptă a genului de muzică așa-numită lejeră/de consum/de petrecere etc. -, această tendință actuală de a recepta muzica preferată cu sursele sonore date la maximum (adică, vorba unui personaj caragialian, „spărgînd urechile dumnealui”, recte ale vecinului), în disprețul celorlalți. Fenomenul constituie un atentat la sănătatea publică la fel de grav ca fumatul. Cînd este vorba
Dreptul de a asculta greierii by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/13522_a_14847]
-
suprapune postura narcisistă a personajelor principale, pentru care „lumea celorlalți” nu mai există. Rezultatul: abolirea legăturilor interumane, apoteoza scriiturii, explorarea universurilor interioare insondabile și, mai ales, declararea realității drept entitate incomprehensibilă. Există, evident, și disidenți de marcă față de această generală tendință (e de ajuns să ne gîndim la Thomas Mann, Mihail Bulgakov, romancierii sud-americani etc.), iar autorul se oprește cu delicii asupra operei lor. Nu e mai puțin adevărat însă că substanța ireductibilă a secolului se opune, într-un anumit fel
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
tu”. Formele (să) copii, (să) copie sînt variante morfologice neadmise de norma actuală, dar atestate în trecut; în dicționarul academic (DA), o formă fără -ez apărea într-un citat din N. Iorga („neglijă să le copie din nou”), indicîndu-se și tendința de a se folosi forma fără -ez mai ales la conjunctiv. Al. Graur trecea, în dreptul formei înregistrate copii, indicația „frecvent în Moldova”. Desinențele formelor în discuție se explică fonetic, fiind identice cu cele ale altor verbe cu același tipar formal
Vechi și nou by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13514_a_14839]
-
prostitue) că neologismele vor fi încadrate mai ales fără sufixul -ez, că limba modernă va prefera formele nesufixate iar cele sufixate vor fi percepute ca „arhaisme”. O asemenea evoluție nu s-a confirmat; Al. Graur scria, ceva mai tîrziu, că „tendința limbii noastre rămîne în cotinuare aceea de a forma prezentul cu -ez..., pentru a regulariza flexiunea” (în Tendințele limbii române, 1968). S-a atras atenția asupra variațiilor istorice (G. Pană Dindelegan) și regionale (V. Guțu Romalo) în folosirea formelor cu
Vechi și nou by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13514_a_14839]
-
iar cele sufixate vor fi percepute ca „arhaisme”. O asemenea evoluție nu s-a confirmat; Al. Graur scria, ceva mai tîrziu, că „tendința limbii noastre rămîne în cotinuare aceea de a forma prezentul cu -ez..., pentru a regulariza flexiunea” (în Tendințele limbii române, 1968). S-a atras atenția asupra variațiilor istorice (G. Pană Dindelegan) și regionale (V. Guțu Romalo) în folosirea formelor cu sau fără sufix. În orice caz, situația actuală pare a confirma întru totul interpretarea dată fenomenului, acum 30
Vechi și nou by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13514_a_14839]
-
cu -ez), iar ulterior, în funcție de multe alte criterii formale și stilistice, tinde să reapară oscilația. Într-adevăr, anglicismele recente sînt azi masiv încadrate în tiparul -ez (accesez, formatez, printez), în vreme ce la împrumuturile mai vechi oscilația persistă și se înregistrează chiar tendințe de impunere a formelor (mai „elegante”) fără -ez. Aceste tendințe sînt ilustrate și de două studii recente, publicate în volumul Aspecte ale dinamicii limbii române actuale (2002): unul în care Blanca Croitor supune unei anchete lingvistice variantele verbale literare libere
Vechi și nou by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13514_a_14839]
-
stilistice, tinde să reapară oscilația. Într-adevăr, anglicismele recente sînt azi masiv încadrate în tiparul -ez (accesez, formatez, printez), în vreme ce la împrumuturile mai vechi oscilația persistă și se înregistrează chiar tendințe de impunere a formelor (mai „elegante”) fără -ez. Aceste tendințe sînt ilustrate și de două studii recente, publicate în volumul Aspecte ale dinamicii limbii române actuale (2002): unul în care Blanca Croitor supune unei anchete lingvistice variantele verbale literare libere de tipul a anticipa (anticipă / anticipează), a evapora (evaporă / evaporează
Vechi și nou by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13514_a_14839]
-
clișeele comunicării în masă și noile efecte contradictorii de civilizație: cu alte cuvinte a introdus masiv în literatură, ca și în celelalte arte, semnele existenței imediate contingente pînă la grotesc și derizoriu”. (p. 47) Pornită spontan și oarecum accidental această tendință artistică a tinerilor de la începutul anilor ’80 devine, pe măsura trecerii anilor un program asumat în mod conștient pentru compromiterea și treptata destabilizare a puterii comuniste. Concluzia scriitoarei aproape că vine de la sine: „Treptat am realizat noi înșine forța destructurantă
Pionierii postmodernismului românesc by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13525_a_14850]
-
coordonate de criticul Florica Ichim, sînt documente ce umplu goluri, pete albe din istoria teatrului. Generațiile care doar au auzit de marile personalități ale teatrului secolului XX, au șansa acum să recupereze destine, să cerceteze aplicat dimensiunile unor trasee artistice, tendințele, stilurile unor figuri cu emblemă în creația teatrală. Demersul pe un tărîm aproape neinvestigat la noi - scenografia - tratat de multe ori cu superficialitate de privitori și de comentatori, mi se pare că aduce un beneficiu acum, prin această apariție dirijată
Un decor de stări și stări în decor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13534_a_14859]
-
infracțiunea nu poate fi hazlie. Însă abaterea de la cutuma morală era sancționată prin rîsul batjocoritor și prin jocul oglinditor al actorului de comedie. Ridicolul se ivea din împrejurarea de a nu-ți da seama de limitele ființei tale ori din tendința de-a le forța în numele unui lucru derizoriu: „Ca și cum muntele s-ar opinti să dea naștere unui șoricel”. La romani, comedia țintea inițial divertismentul, veselia pură. Nu se manifesta o instanță normativă care să pedepsească încălcările măsurii și ale civilității
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
aspiră a se impune drept măsură și forță, dar sfîrșesc prin a-și divulga precaritatea. Sînt menționate aici lenea, comoditatea, frica, lașitatea, limbuția, mania bîrfelii, avariția. În al doilea grup greutatea cade pe „orbirea omului față de greșeala sa sau pe tendința de-a o ascunde”. Inventarul acestor defecte gravitează în jurul neroziei conținînd pretenția de inteligență, din care derivă încăpățînarea, impertinența, înfumurarea, înțepenirea în convențional, întreaga sferă a moralului inautentic, mimat. Savuroasă e cu osebire prostia „inteligentă”: „Hartmann explicitează, dînd ca exemplu
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
bună și ție. O zi bună tuturor), verbul performativ, sau/și subiectul (Vă urez și eu o zi bună). Unele dezvoltări - multiplicarea adjectivelor - păstrează imprevizibilitatea combinării (O zi bună și binecuvîntată!), în vreme ce asocierea cu alte formule de salut marchează, dimpotrivă, tendința de clișeizare: O zi bună și numai bine. Din toate variantele existente, interesantă - și de un succes promițător - mi se pare O zi bună în continuare. Deja foarte frecventă, formula are o justificare serioasă, reflectînd tensiunea dintre caracterul motivat, semantic
Saluturi noi by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13550_a_14875]
-
Pavel Șușară Între autohtonism și sincronism După 1990 arta românească a fost puternic marcată de două tendințe majore și egal îndreptățite în contextul dat: cea autohtonistă și cea sincronistă. Prima urmărea, pe lîngă impunerea unui set de idei din sfera spiritualității creștine, resuscitarea unor tipare formale sistematic reprimate în anii comunismului, iar cea de-a doua a
Radiografii la minut by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13535_a_14860]
-
artistice. Deși, aparent, exprimate spontan, aceste orientări se sprijineau pe tipare educaționale și pe repere morale oarecum previzibile. Mișcarea autohtonistă a mobilizat, în general, artiști aparținînd generației deplin maturizate, pentru care valorile spirituale au constituit forme tacite de rezistență, în vreme ce tendința sincronistă a fost explicit susținută de către artiști din generațiile mai tinere, a căror voință de comunicare și deschidere depășea cu mult simpla nostalgie recuperatoare. Oricît de legitime ideologic și de îndreptățite ca experiență formală nemijlocită, aceste manifestări puternic polarizate nu
Radiografii la minut by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13535_a_14860]
-
nu mai reprezintă un subiect de fascinație, iar spațiul european încetează a mai fi unul exterior, au îmbogățit peisajul artistic românesc adăugîndu-i o altă dimensiune: aceea a imaginii suficientă sieși. Situată polemic față de ambele atitudini mai sus amintite, această nouă tendință repune în discuție sensul și finalitatea actului de creație. Față de mișcarea autohtonistă ea este complet dezinhibată doctrinar și exclude transcendența ca factor necesar în susținerea expresiei, iar în raport cu experiențele neconvenționale, protestatare, efemere și nemuzeificabile, resuscită demnitatea obiectuală a produsului artistic
Radiografii la minut by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13535_a_14860]
-
totuși, o esență durabilă, am putea spune, forțând, cu gândul la Racine) avea aceeași capacitate de a susține literatura oficioasă a vremii precum și pe cea licențioasă ca Legăturile periculoase a lui Choderlos de Laclos... În România începutului de secol 21, tendința spre trivialitate este din ce în ce mai evidentă, ca un fel de răzbunare sau defulare după cei 50 de ani de gândire și scriere dogmatică, insipidă... Cum spunea Marguerite Yourcenar: totul e ca trivialitatea, obscenitatea să nu mascheze cumva sărăcia de idei... Fiindcă
Acustica unei cărți by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13597_a_14922]
-
fost destinați să fie și în 1950”. Evident, a rămas un culoar important al creației autentice, întrucît ceea ce a fost acordat cu interesată benevolență n-a mai putut fi retras integral, însă au fost reluate și vechile tipare, în principal tendința partidului de a-și aservi creația pe care n-a încetat niciodată a o socoti drept „o rotiță și un șurub” al angrenajului său politic-administrativ. Ceea ce recunoaște fără echivoc dl Negrici: „De altfel (...) o parte din temele ideologice mai vechi
Studiul unui proces deschis (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13593_a_14918]
-
a limbii române, a fost descrisă de profesorul Al. Niculescu (în Individualitatea limbii române între limbile romanice, II, 1978) printr-o revelatoare reconstrucție a cadrului istoric și cultural din secolele trecute, ca indiciu concret și frapant al unor tensiuni și tendințe mult mai generale: între Transilvania, pe de o parte, Muntenia și Moldova pe de alta, între latinism și occidentalizare romanică, între tradiția românească deja constituită și moda unei epoci. Dincolo de posibilitatea ca neologismele care conțin cele două terminații să provină
„Propozițiune” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13620_a_14945]
-
cîștigat prin poziția privilegiată a echipei de editori a lui Allemann de la Universitatea din Bonn o influență considerabilă asupra exegezei, fiind pe de altă parte favorizată și de familia încă alergică la sondaje biografice prea grăbite și dureroase. Adversarii acestei tendințe, care n-au întîrziat să apară, au rămas însă multă vreme minoritari, deși unii, precum Marlies Janz, au susținut încă la mijlocul anilor ’70 că aceasta ar fi „răsturnat intențiile politice ale operei celaniene în chiar opusul lor”; bănuiala că opțiunea
Marfă de contrabandă by Andrei Cornea () [Corola-journal/Journalistic/13579_a_14904]
-
eclezială, de la moaște la crucifixe și de la jertfă la feștilă, în timp ce în cealaltă au sedimentat concepte barbare, cum ar fi: instalație, performance, video art, land art, happening, body art și așa mai departe. Evident că de cele dintîi se leagă tendințele tradiționaliste, autarhice și animate de nostalgii spiritualiste, iar în jurul celor din urmă se construiesc ideile integratoare și se întrețin aspirațiile sincroniste. Dacă privirea rămîne ațintită doar în cîmpul pur al esteticului și nu cedează tentației de a coborî către ideologic
Mic dicționar de vacanță by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13601_a_14926]
-
a privitorului. Chiar dacă, de exemplu, numeroși artiști au încercat și înainte de ’90, dar, mai ales, în ultimii ani, să iasă din convenția tabloului și din tradiția materialelor și a tehnicilor, să relaxeze conceptele de obiect și de acțiune artistică, aceste tendințe au fost nu numai privite cu suspiciune, ci și eliminate cu dispreț din orizontul interesului public. Astfel, Saloanele nu făceau decît să flateze așteptările mărunte, să administreze confortul privirilor incapabile de risc și, mai ales, să cultive în artiștii înșiși
Mic dicționar de vacanță by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13601_a_14926]
-
Rodica Zafiu Despre situația ambiguă a diminutivelor românești am scris de mai multe ori în această rubrică, dar subiectul continuă să fie actual, ilustrat de noi mode, ticuri și tendințe. Formate cu mare ușurință, respinse de registrul înalt, devalorizate prin excesul afectiv, revenind prin ironie, diminutivele sînt aproape întotdeauna marcate stilistic. Cîte o formă se banalizează însă, prin exces de întrebuințare publicistică. În urmă cu cîteva luni, cu ocazia discutării
Duioșia clișeelor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13664_a_14989]
-
au fost scoase din spital cu poliția" ( EZ, 17.04 2003; citat în care mămică e folosit, cu intenții ludice, și pentru a desemna mama unei persoane mature). Evoluția stilistică și semantică a diminutivelor mămică și tătic se înscrie în tendința mai generală de creștere a familiarității stilului publicistic și mai ales, fapt mai îngrijorător, a familiarității uneori vulgare a discursului politic. Nota de afectivitate e în acest caz strict pozitivă de fundamentală și tradițională duioșie. Pentru că nu s-a ajuns
Duioșia clișeelor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13664_a_14989]
-
lui B. P. Hașdeu, așa cum reiese din analiza pro domo a lui M. Eliade, Ovidiu Pecican punctează disocieri, fie și discrete, admițînd: "Îi rămîne viitorului sarcina de a stabili dacă o asemenea lectură era o manipulare ideologică ori corespundea unor tendințe interne ale operei însăși. Spiritul d-sale critic e mai pregnant pe palierul "hasdeenilor din categoria a doua, cea a exegeților cărora nu li s-ar putea atribui anvergură unor N. Iorga, G. Călinescu, M. Eliade. Aceștia sînt amendați prin
Romanul "hasdeenilor” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13739_a_15064]
-
aceste articole nu mai poartă semnele inconfundabile ale mărcii Mircea Cărtărescu. Metaforele și visul au dispărut, tonul este rațional, argumentația corectă. Judecățile sînt impecabile, dar oarecum la nivelul bunului simț. Ele se situează pe o linie de mijloc ( împăciuitoristă?) între tendințele contradictorii care au scindat lumea culturală și societatea românească după 1989. Importanța acestor articole este dată mai mult de faptul că ele sînt semnate de Mircea Cărtărescu decît de eventualele revelații pe care le-ar putea aduce cititorului. Observațiile lui
De la Camus la Nuova Guardia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13765_a_15090]