266 matches
-
într-o viziune mai amplă asupra discursivității, de care majoritatea postmodernilor s-au ocupat. Vasta cercetare a unor teme precum scriitura, discursul, metafora ne îndreptățește să afirmăm că postmodernismul a contribuit, în special, la dezvoltarea retoricii metafizice și a retoricii textualiste 237. De altfel, întreg discursul postmodern este preocupat atât de forța și ineditul ideilor puse în discuție (retorica metafizică), cât și de modalitatea în care textele se construiesc, se leagă (intertextualitate) și comunică între ele (retorica textualistă). Credem, așadar, că
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
efemerul, contingentul, persuasivul, gândirea slabă etc. Inversarea raportului logică retorică în postmodernism a condus la eliberarea forței retorice a textelor, care a dat o altă tonalitate dominantă discursivității postmoderne. Asumând discutarea retoricii în contemporaneitate pe nivelurile argumentativ, metafizic, poetic și textualist, direcțiile de cercetare din postmodernism converg către susținerea ideii conform căreia postmodernismul a contribuit, în special, la dezvoltarea retoricii metafizice și a celei textualiste. Un alt punct al analizei s-a concentrat pe discutarea conceptelor de scriitură și discurs, care
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ironizat de generațiile viitoare" (Richard Rorty, Pragmatism și filosofie post-nietzscheană. Eseuri filosofice 2, p. 145). 235 Ibidem, pp. 26-27. 236 Richard Rorty, Contingență, ironie și solidaritate, p. 41. 237 Pentru discutarea retoricii în contemporaneitate pe palierele argumentativ, metafizic, poetic și textualist, a se vedea Constantin Sălăvăstru, Raționalitate și discurs, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1996, pp. 283-341. 238 O parte din această analiză a conceptului de scriitură a apărut în articolul "Scriitura", în Sorin Pârvu (coord.), Dicționar de postmodernism, Editura
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ca să preiau teza lui John Laird, "include ceea ce cuvintele acestea includ și este preferabil fiindcă nu dictează calea pe care trebuie să se înscrie discuția" (1917, p. 8). Altfel spus, continuu să folosesc acest concept pentru flexibilitatea să hermeneutica. Criticii textualiști (fie ei structuraliști, fie din Noua Critică) ar susține, în acest punct, că numai realitatea textului merită investigată. Totuși, în cazul vizionarismului blakean, realitatea eului devine transparență și operanta atât la nivelul pre-creator (experiență vizionara care preceda elaborarea operei de
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
ființa insolită. Ochii săi aveau o strălucire vie, arzătoare, ca și cum ar fi aruncat fulgere. Buzele sale fine păreau niște lame de oțel. Este de la sine înțeles că explicarea descrierii dată elevilor este mai eficientă dacă se face într-o optică textualistă, adică pe texte complete care formează sensul și semnificația descrierilor studiate. Fără această precauție metodologică, profesorul riscă să aducă lecția într-un impas pedagogic așa cum scrie J.-L. Dumortier (p. 149). ...majoritatea exercițiilor școlare, atît cele tradiționale, cît și cele
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
că multă vreme și-a petrecut vacanțele la Fundulea, legând la vie și săpând pământul. Cred că forța și bunul simț tipic țărănești s-au echilibrat întotdeauna în el cu intelectualitatea și au produs împreună scrierile lui deopotrivă realiste și textualiste. în acest echilibru stă, poate, valoarea lui ca prozator. Iar ultima dată când l-am văzut a fost acum vreo trei luni, la sfârșitul primăverii, când am fost la el acasă. Era în fotoliul pe rotile și vorbea mereu la
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
din capitolul Caragialism în tendințele și căutările "Școlii de la Târgoviște". Precursori ai postmodernismului românesc, Costache Olăreanu, Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu au ei înșiși un precursor în Caragiale. Prin omologii interferente și reproductive, toți trei au asimilat tipologia și intuițiile textualiste ale maestrului: "mozaicarea discursului, fărâmițarea ficțiunii, indeterminarea, ambiguizarea". Privirea globală asupra absurdului comic caragialian îi permite Loredanei Ilie să imprime o imagine valorizatoare dramei Năpasta, descalificată valoric de Paul Zarifopol, în eseul Publicul și arta lui Caragiale. Defectele amendate de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
zici că ai fost la Cluj și am simțit urcând scările că mi se taie ceva de la genunchi. Înregistrarea pare a avea o motivație de ordin filologic, o "lăsare a cuvintelor în libertate" în sensul totalei neimplicări auctoriale, un interes textualist precizat ca atare, printr-o inserție metatextuală: Ajuns acasă, chiar înainte să mănânc, am deschis un caiet și am notat repede, cu un scris urât pe o pagină și jumătate, exact textul de mai sus între ghilimele. L-am notat
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
realist, în care sunt propuse trei variante de încheiere a unui proiect de roman realist, departajate pe baza unei analize psihologice în răspăr, a tipurilor de cititori amatori ai fiecărei formule în parte. Departe de a fi apanajul exclusiv al textualiștilor optzeciști, "transparența textuală" experimentată de Caragiale a fost practicată ludic, fără să fie interesat de denumirea procedeului, și de Eugen Ionescu în paginile eseurilor critice din Nu. Din arsenalul "ghidușiilor" prin care tânărul "neserios" erijat în critic literar "se amuză
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
poietician"22, atât în planul producției literare, cât și în cel al teoriei, expusă direct în Câteva păreri și O bună lectură. În concluzie, caragialismul se manifestă în proza scriitorilor târgovișteni în primul rând prin asimilarea constructivă a unor intuiții "textualiste" precum mozaicarea discursului, inventarierea și fărămițarea continuumului ficțiunii, indeterminarea, ambiguizarea sau transparența textuală, conștientizarea actului creativ. Experimentul caragialian devine model stimulativ, exercitând, cum am văzut, o influență productivă concretizată într-un nou tip de scriitură, caracterizată esențial print-un înalt
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fost nici posibilă, nici necesară. Nu trebuie să strici plăcerea lecturii. Romanul adevărat și deosebit de original al lui Petru Maier-Bianu este greu de definit sau de Încadrat Într-o singură direcție a literaturii române sau universale. El este și roman textualist, și proza optzecistă, și operă de realism fantastic sau magic, și roman cinematografic imaginar. Este și autobiografie, și memorialistică, adică Petru Maier-Bianu În totalitate. Și Înainte de toate, este o carte despre viață și fericire, despre dramele și tragediile mizerabilei, sfîșietoarei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
secole mai târziu, atenția retoricii se îndreaptă spre literatură, spre arta discursului frumos, oral sau scris, centrându-se pe figurile retorice. În funcție de natura mecanismelor performative pe care le studiază cu predilecție, se poate discuta despre retorică argumentativă, retorică metafizică, retorică textualistă, retorică poetică 1. Retorica argumentativă studiază, în principal, mecanismele logice prin care un discurs poate deveni performant. Retorica metafizică studiază mecanismele de ordin ideatic. Retorica textualistă analizează forma de organizare a unui text ca mijloc de influență, iar retorica poetică
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
care le studiază cu predilecție, se poate discuta despre retorică argumentativă, retorică metafizică, retorică textualistă, retorică poetică 1. Retorica argumentativă studiază, în principal, mecanismele logice prin care un discurs poate deveni performant. Retorica metafizică studiază mecanismele de ordin ideatic. Retorica textualistă analizează forma de organizare a unui text ca mijloc de influență, iar retorica poetică investighează mijloacele stilistice de influență. De asemenea, se mai poate vorbi despre retorică aplicată la diferite domenii ale cunoașterii umane: filosofie, politică, educație, religie, ecologie, justiție
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
mai poate vorbi despre retorică aplicată la diferite domenii ale cunoașterii umane: filosofie, politică, educație, religie, ecologie, justiție. Pentru arta elocinței, însă, discursul rămâne un eveniment comunicativ unic, al cărui impact poate fi analizat prin intermediul tehnicilor și mecanismelor argumentative, ideatice, textualiste sau stilistice. O altă știință preocupată de fenomenul discursivității, având totodată și unele rădăcini retorice, este pragmatica. Aceasta are sensul de "studiu al uzului limbii, privită nu ca sistem de semne, ci ca acțiune și interacțiune comunicativă"2. Definițiile pragmaticii
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
scrie așa ceva"8. Candoarea aceasta, pe care postmoderniștii români și-o reneagă programatic, arată, în realitate, că textualismul a apărut, la noi, dacă nu ca modă, cel puțin ca neoavangardă pe lângă neomodernismul generației lui Nichita Stănescu. Așa se explică de ce textualiștii s-au închis în grupul lor cu un exclusivism demn de radicalismul avangardelor de la începutul secolului al XX-lea9. De altfel, ei au apărut în literatură ca "desantiști", iar desantismul ține de spiritul avangardei, nicicum de toleranța și detașarea pluralismului cultural
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
curajul să devină neosămănătoriști de cartier bucureștean. Iar faptul se reflectă și în limbajul poetic, fiindcă unii continuă să aibă "simplitatea" țărănească, pe când ceilalți au rafinamentul verbiajului miticist, pe care-l admira antifrazic nenea Iancu. De altfel, în chip grăitor, textualiștii pretind că se trag din mantaua lui Caragiale, ceea ce e doar pe sfert adevărat. În orice caz, nu se poate nega performanța manieristă a literaturii postmoderniste românești și, în general, a întregii literaturi din perioada post-proletcultistă, căci nevoia de evazionism
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Europă Unită. Impostura noului maniheism, evocând pe cel din anii '50, în contradicție evidentă cu ideologia postmodernismului vestic, pluralist, nu a scăpat observației lucide și necruțătoare a singurului disident român veritabil de mare notorietate Paul Goma. După opinia lui Goma, textualiștii au înlocuit protocronismul naționaliștilor cu autocronismul unei pseudo-disidențe, spre a legitima, mai departe, conformismul intelighenției, sub privirile căreia România a cunoscut o degringoladă amețitoare sub toate aspectele. În consecință, Goma a ajuns exilatul cel mai demonizat, într-o măsură în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
modernist acela al valorii. Dacă îl acceptăm, ieșim din canon și riscăm să-i nedreptățim tocmai pe veritabilii postmoderniști, care stau sub semnul epigonismului. De altfel, valoarea nu mai este un reper pentru cultura postmodernistă. Nici criteriul exclusiv al tehnicilor textualiste nu e suficient de relevant, fiindcă unii dintre scriitori le practică, fără însă a îndeplini alte condiții mai importante, cum ar fi neabandonarea sacrului. Raportându-ne la intertextualitate, n-au cum să fie postmoderniști scriitori valoroși ca Adrian Păunescu, Grigore
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a existat tentația să fie utilizat exact cu sensul postmodernismului, cum i s-a întâmplat lui Cristian Livescu, în 1985226. Inadecvarea substituirii postmodernismului cu transmodernismul a sesizat-o foarte bine Ion Bogdan Lefter, care găsea cu totul nefericită sintagma "trans-modernism textualist". Peste trei ani, o asemenea greșeală conceptuală nu va mai comite Radu Enescu, cel care va intui mai bine virtualitățile semantice ale cuvântului transmodernism. În orice caz, el îl percepe în rivalitate cu postmodernismul, ca o posibilă reacție la noua
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
încât poetul s-a văzut eliberat de povara militantismului publicistic la care e condamnat scriitorul basarabean de azi. El pare a ne arăta calea cum se iese din drama sfâșierii prin ambiguitatea ontologică a dorului, evitând sterilitatea simulacrelor din jocul textualist al postmoderniștilor care dă iluzia că ne putem detașa de destinul național prin internaționalizare. Performanța artistică a lui Victor Teleucă se asociază de la bun început cu o atitudine intuitiv transdisciplinară, atuul conștientizat în fața confraților de condei: "Am venit să răstorn
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
la ora 6 (Lucian Pintilie, 1966), Canarul și viscolul (Manole Marcus, 1970), Ediție specială (Mircea Daneliuc, 1978), Să mori rănit din dragoste de viață (Mircea Veroiu, 1984), Pas în doi (Dan Pița, 1985). Este un fenomen asemănător „inovațiilor” formale ale textualiștilor în literatura română, foarte răspândite în anii ’80. Culturnicii, cenzorii politici erau foarte atenți la acțiune, la replici, unde aveau „competența” să sesizeze devierile de la grila Partidului, în schimb modul sofisticat de a filma era mai greu de taxat. Poveste
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
Liviu Ioan Stoiciu, Textualismul trebuie reformat, „Cotidianul”, 1994, 242; Nicolae Oprea, Un poet din Nord-Vest, „Calende”, 1994, 8-10; Mircea Muthu, Poemul despre cuvinte, TR, 1994, 50; Virgil Mihaiu, Suflu poetic septentrional, ST, 1994, 12; Aurel Pantea, Un dionisiac la masa textualiștilor, APF, 1995, 1-2; Caius Dobrescu, Incredibil, dar adevărat, VTRA, 1995, 3; Ion Moldovan, A patra carte, F, 1996, 7-8; Dumitru Chioaru, De la alexandrinism la vizionarism, APF, 1996, 9; Munteanu, Jurnal, VI, 142-149, VII, 231-234; Iulian Boldea, Tensiunea detaliului, LCF, 1997
VULTURESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290671_a_292000]
-
Spre deosebire de teoreticianul francez, Cezar Ivănescu a adoptat de la bun început antimodernismul lui Eminescu și, mai mult decât atât, a reușit să-i atragă de partea lui și să-i convertească la acest concept cultural și atitudinal chiar pe unii dintre textualiștii în vogă. Până și la Baudelaire (avându-l ca model pe Dante), el descoperă nostalgia unei arte liturgice și preferă poezia înrudită cu muzica și cu sacrul. Calea regală (expresia îi aparține) a poeziei românești e descoperită de poeții moldoveni
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
explică pe larg domnul Theodor Codreanu, se înscrie într-un cerc foarte mare. Și într-adevăr, conexiunile sale de semnificație poetică încep de la ultimele grupări simboliste, trec prin grupările primei avangarde și se reactivează până la Nichita Stănescu și generația optzecistă, textualistă. Lucrul este real, dar, după opinia mea, în definirea strictă a rezoluției specifice personalizate a oricărui poet, conexiunile, interferențele trebuie limitate, nu extinse. Astfel, ajungem la sâmburele originar inconfundabil. "Argeș", nr. 22, iulie 2003 Constantin TRANDAFIR Bacovia într-o tălmăcire
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a ajuns postmodernismul atestă că se află deja și la noi la vârsta clasicizării fenomenului, chiar aflat într-un stadiu încă infantil, pentru că abia după '89 România părea că intră în postmodernitate. Repere precum valoarea (respinsă de cultura postmodernistă), tehnicile textualiste, sacrul (abandonat de asemeni), atitudinea față de tradiție și de specificul național și dimensiunea ludicului devin inoperante prin includerea ori excluderea a foarte mulți scriitori care au fixat identitatea unui curent ce "a avut oroare de identitate". Odată cu stingerea "războiului rece
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]