64,510 matches
-
gândul la un viitor de aur în primul rând pentru ei, că palatul din insulă e un biet retiro de vânătoare, insula - un mușuroi! - fiind doar o moștenire de la o mătușă mai de departe. Noi înșine, pe sub al cărui balcon tocmai trec coloanele de manifestanți susținători ai OTV, o mie conform unui post privat de televiziune, trei sute, după postul oficial, vreo trei mii, la numărătoarea noastră, vom ridica receptorul, spre a te firitisi, dragă Adi..
Menuet cu primul-ministru by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14710_a_16035]
-
în vid. Singura bază de sprijin a premierului e micul grup de tehocrați și inevitabila camarilă ce-l înconjoară. Șubredă bază: în general, e vorba de oameni tineri, a căror imagine (pentru că de putere nici nu poate fi vorba) derivă tocmai din apartenența la cercul intim năstăsian. Eventuala cădere a acestuia ar atrage după sine prăbușirea iremediabilă a precarei construcții bazate pe fidelitate personală. într-adevăr, cine din partid să se identifice cu șmecheriile emise pe-un ton grav de către Cosmin
Iliescu, succesorul lui Iliescu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14688_a_16013]
-
în cele din urmă, a acceptat să se ducă la niște rude îndepărtate ale lui Hellen, familia Egiptus din Chickaboom, în vestul statului New York, și tot drumul pînă acolo, singură în autobuz, s-a întrebat de ce oare alesese maică-sa tocmai momentul acela ca să clacheze, acea zi memorabilă în care fiica ei mijlocie adormise în pădurea Jefferson Lick. Poate că nu fusese chiar un impuls de moment. Poate că Hellen așteptase pînă cînd ea, Nissa, s-a găsit în afara pericolului. Poate
Salman Rushdie: Pămîntul de sub tălpile ei by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/14698_a_16023]
-
Irina Marin Atunci când în alcătuirea unei compoziții literare se recurge la artificiul imagistic, extraliterar, unul din (cel puțin) două efecte posibile pot fi obținute: amănuntul grafic se raliază textului și îi coroborează intuițiile; cazul nu tocmai fericit, acela în care efectul este unul baroc, de dezechilibru între o formă supraelaborată și un conținut modest prin comparație. în situația din urmă, aspectul exterior ajunge să eclipseze miezul ideatic propriu-zis; cu alte cuvinte, forma nu numai că nu
Cervantes resuscitat by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14716_a_16041]
-
am renunțat. La urma urmei ce i-aș fi putut spune? Într-o primăvară, eram la Brno, la un Festival internațional, am intrat Într-un magazin de cosmetice să-mi cumpăr un after-shave. În fața mea, o domnișoară blondă, subțire, diafană, tocmai Încerca un parfum. Ei bine - mă credeți sau nu - era chiar mireasma de la Skopje! Așa că am trecut peste orice regulă de politețe și am Întrebat - cam intempestiv, recunosc! - ce parfum este acela.«DOLCE VITA», mi-a răspuns vânzătoarea, În vreme ce blonda
O poveste cu Dolce Vita și Floriana Flower. In: Editura Destine Literare by Doru Moțoc () [Corola-journal/Journalistic/81_a_356]
-
în sensul că amatorul copia ce vedea fără nici un simț artistic. Marea prejudecată în artă e să încerci să te substitui Naturii, uitând de natura ta umană... Oceaniei și primitivilor din Pacific nu îi rezistară nici Renașterea, grandilocventă, în ciuda (sau tocmai din cauza) echilibrului ei perfect; nici realismul clamoros al secolului XIX, pânzele gigantice ale fotografilor celebri cu scenele lor de bătălie teatrale unde ostașii mor cu mâna la piept, ori cu brațul întins implorator spre împăratul impasibil. Față făcu, - după mine
Reflexe pariziene IX by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14724_a_16049]
-
alunecare din decor. Cu toate că suprarealist pînă-n vîrful unghiilor, autorul Copacu-lui-animal face uz de privilegiul stării de veghe, capabilă a adăuga impulsului inițial o "raționalizare" menită a-l exploata cît mai spornic, a-i oferi configurația convenabilă: Paradoxul acestei poezii stă tocmai în simbioza (ce tinde spre osmoză) dintre maxima libertate a dicteului automat care-i stă la bază și constrîngerile "treziei" ce-l controlează. Așa se face că cel mai necenzurat dintre discursuri e dublat de o conștiință critică sui generis
Conștiința avangardei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14748_a_16073]
-
1310" (eanunt.ro/masini second-hand); "2 băi, faianță, gresie, apometre, gaz. Situat zona centrală (...), 3 camere, comfort II" (luchystar.itgo.com). Din păcate, nu cred că ne putem consola cu ideea că supărătoarea formă va rămîne izolată în efemere texte publicitare: tocmai acestea creează obișnuința, dovedită de aparițiile în liste de discuții, în scrisori ale unor neprofesioniști ai scrisului: "însă bănuiesc că îți place comfortul (ai adus aminte de faptul că poți trăi foarte bine în România cu...1500 euro, ceea ce denotă
Comfort by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14750_a_16075]
-
în franceză sensul "comoditate" (preluat din engleză) a devenit cel dominant, în vreme ce în italiană e marginal, mulți preferînd pentru această semnificație chiar împrumutul englezesc, clar specializat (conforto "consolare" / comfort "comoditate"). în română cuvîntul a intrat cu siguranță din franceză, dovadă tocmai sensul său unic, definit în DEX ca "totalitatea condițiilor materiale care asigură o existență civilizată, plăcută, comodă și igienică". Influența actuală a englezei nu pare să producă și modificări semantice: înregistrările pe care le-am găsit ale lui comfort nu
Comfort by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14750_a_16075]
-
manifesta opțiuni diverse în respectarea tendințelor pronunției sau ale etimologiei: cuvîntului italienesc enfasi îi corespund în franceză emphase, în română emfază (aceeași diferență o prezintă it. sinfonia / fr. symphonie, rom. simfonie). în esență, e vorba de o situație în care, tocmai pentru că e mai puțin certă legătura dintre scriere și pronunțare, o normă convențională trebuie să existe și trebuie respectată. Altminteri s-ar putea scrie și comform, a comfesa, comferință, a comviețui, a îmvăța (justificate de pronunție). Discuția de față are
Comfort by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14750_a_16075]
-
pe critic. Fiecare a avut grijă să-și găsească loc într-un cenaclu, într-o mișcare, direcție, generație etc. încă din timpul vieții. Una dintre cele mai anormale manifestări culturale pe care le-a produs sistemul opresiv comunist a fost tocmai această manie/agonie a clasificării, a autoclasificării. Foarte mulți autori au avut marea bătaie de cap de a-și găsi un loc în istorie... Dar asta este altă poveste. Important e că un scriitor precum Mircea Daneliuc iese din tipar
Pisicii, cizme, volupăți by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14745_a_16070]
-
Sau Dumnezeu? De ce n-ar cădea atunci și bucăți epice din toate părțile ca o vînătoare de vulpi, sau ca o ploaie a memoriei plurale, anonimă, din noosfera unde unii cred că amintirile se păstrează pentru alte vieți, mai norocoase?". Tocmai aici intervine voluptatea literaturii pentru că poți înscena sau pur și simplu interpreta o astfel de filmare dintr-un singur unghi. Si, dacă în arta cinematografică o astfel de încercare ar fi clasificată imediat drept excentrică, în literatură ea poate fi
Pisicii, cizme, volupăți by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14745_a_16070]
-
poate observa, toata chestiunea latinității e oțioasa. Rămîne aceea a caracterului ca atare al ortografiei noastre: fonetica sau etimologica? De la Maiorescu s-a impus tendința fonetica. Spre binele scrierii, zic eu. E nepractic să scriem în două feluri același sunet. Tocmai partizanii lui a din a ne silesc, indefinitiv, la asta: căci și ei sînt de acord că i din i trebuie păstrat atunci cînd vocală este cea dinții litera a unui cuvînt; vom scrie, așadar, înțeles și chiar subînțeles. De ce
Cum scriem by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14761_a_16086]
-
Căci basmul are, într-adevăr, final fericit, dar numai pentru Cenușăreasă, ființa idealizată, nu însă și pentru celelalte fete care încearcă pantoful princiar. Pornind de la această metaforă, cartea Alexandrei Târziu nu se concentrează asupra unei Americi ideale ci, dimpotrivă, surprinde tocmai confruntarea prozaică a unei "geografii imaginare", cum ar spune Said, cu realitatea brută. Este, în mare, povestea unei comunități de români fugiți din țară în timpul perioadei comuniste și stabiliți în Statele Unite. Interesant e faptul că, deși romanul urmează linia demitizării
Țara tuturor posibilităților by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14744_a_16069]
-
din București de un juriu din care făceau parte, printre alții, Alecsandri, Maiorescu și Hasdeu, considerată de însuși Caragiale ca "foarte bună, arătând chiar un progres vădit de tehnică asupra Scrisorii", dar montată în pripă și cu o distribuție nu tocmai inspirată de Constantin Nottara, D'ale carnavalului a fost socotită de diverșii comentatori ai premierei absolute a nu avea invențiune, tipuri, caractere, haz. Apărată de Maiorescu în celebrul său studiu Comediile d-lui Caragiale, dar aspru judecată de Dobrogeanu-Gherea, piesa
D'ale carnavalului by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14754_a_16079]
-
eu, pentru că în piesa lui Caragiale rămâne nerezolvată ecuația mască-chip, nerezolvare în care se află însăși "esența stilului", din care ia naștere ritmul ce animă parada măștilor care-l preocupa în chip fundamental pe marele dramaturg. Spectacolul nu atinge însă tocmai acest centru nucleic al piesei, nu-i explorează și nu-i exploatează ambiguitatea, minimalizează raportul dintre aparență și esență în jurul căruia se organizează de fapt neîntrerupta goană a personajelor unul după altul, goană ce reprezintă principiul însuși de coeziune a
D'ale carnavalului by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14754_a_16079]
-
aș fi vrut ca veselia la care aspiră secvența carnavalului să fie susținută de "turtă dulce - panorame - tricoloruri - lampioane - limonadă - fracuri - decorațiuni - decorați - donițe - menajerii - provinciali - fluiere - cerșetori - ciubere - cimpoaie - copii - miniștri - pungași de buzunare"... (Moșii - tablă de materii). Or, tocmai din această serie de combinații se naște toposul specific caragialian, aflat la interferența a două universuri - cel real și cel moftologic - interferență ce nu poate fi detectată în spectacol. Și, neîndoielnic, nu ar fi stricat ca veselia să fie contrapunctată
D'ale carnavalului by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14754_a_16079]
-
imaginației lor, eternă, meschina, conjugala, durând o singură zi, 16 iunie 1904. Cred că trecusem de Orléans când, intrând în vorbă, aflasem că americanul făcea literele la Harvard, si ca teza de licență avea să și-o dea la toamnă tocmai cu Joyce... Era o ediție veche tipărită în 1949, la opt ani după moartea autorului, si spusese că la fel arată și când o cumpărase de la un batran anticar evreu pe care, culmea! îl chema tot Bloom, Florea, Florica, cum
Reflexe pariziene VII by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14773_a_16098]
-
șocă înțelegerea rațională a americanului, orice s-ar spune, un pragmatic. Cervantes, catolic, inchizitorial în fond, adept al dogmei extrapolate până la Utopie, reprezenta fizică scolastica a lui Newton, idealul ei clasic, staționar, bazat pe identitate absolută, ridiculizat, insă istoric asumat tocmai prin negarea lui. Pe când Joyce cu Ulise al său însemna non-identitatea, dezagregarea atomică a ființei umane avânt la lettre. Leon Bloom, eroul, fiind un permanent Nimeni al posesorului Peșterii, Polifem, un Oricare, cănd irlandez, de pildă, cănd iudeu și substitutindu-se
Reflexe pariziene VII by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14773_a_16098]
-
cinci secole, dar și de ce și cum se citea. În fiecare epocă există motivații și modalități specifice. Nici oamenii, nici cărțile nu rămîn aceleași. Schimbările sînt evidente, dar nu neapărat explicabile. Nu știm totdeauna exact de ce au loc și de ce tocmai atunci cînd au loc (și nu mai devreme sau mai tîrziu). În povestea mea, așa cum mi-o închipui, se amestecă o mulțime de lucruri precise, demonstrabile, și altele care par iraționale, în orice caz foarte misterioase. Într-un moment oarecare
Pe înțelesul celor care citesc by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14786_a_16111]
-
Valahia și ajunsese armaș mare. O tristă faimă supraviețuise omului pătat de sînge ce nu fusese văzut rîzînd niciodată. La veneticul acesta necunoscut, despre care se zvonea că nu își destăinuia obîrșia că ar fi fost prea joasă, se întrevedeau tocmai dinpotrivă, trupește și sufletește semnele unei înalte stirpe în cădere: portul semeț și înfățișarea nobilă, trufia, cerbicia și cruzimea, lenea, sila de viață, setea de răzbunare și puterea de ură, semne ce trecu urmașilor săi carii de nu s-ar
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
am văzut, pe cea din salonul împodobit. Să reluăm textul, odată cu precizarea că el pare o interpretare a semnelor de pe fața primului Măgurean, așa cum l-a văzut Povestitorul în portretul din salon și cititorul încă nu-l cunoaște: se întrevedeau tocmai dinpotrivă, trupește și sufletește semnele unei înalte stirpe în cădere: portul semeț și înfățișarea nobilă, trufia, cerbicia și cruzimea, lenea, sila de viață, setea de răzbunare și puterea de ură...". Știm deja că primul și ultimul dintre Măgureni seamănă pînă
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
de agerime la vlăstarul cel din urmă." Vlăstarul cel din urmă e craiul Pașadia, cu "nimic balcanic, nimic țigănesc" ne asigură Povestitorul într-alt moment al romanului, exact atunci cînd nimic nu sugera vreunul din cele două cuvinte. Se cuvin tocmai de aceea explicate. Tigănesc la Pașadia nu putea fi decît prieteșugul de neiertat pentru Povestitor cu Pirgu. Există în craiul Pașadia o latură mereu ascunsă în roman pe care doar acest prieteșug o aduce cumva în față, lăsînd să se
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
acest prieteșug o aduce cumva în față, lăsînd să se bănuiască o înclinație către mizerie și decădere, altminteri de exclus. Neîndoielnic, nepotrivitul și urîtul prieteșug cu Gorică îl neagă clar Povestitorul atunci cînd spune "nimic țigănesc". Cuvîntul revine, de altfel, tocmai cu referire la Pirgu. Balcanic - cuvîntul ca atare - nu apare decît o singură dată în roman, în această exclusivă negație legată de numele lui Pașadia. Balcanică putea fi la acesta în primul rînd ascendența. Și e una întunecată, cu sînge
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
Cronicar Sonete fără sunet Numărul triplu al EUPHORIONULUI sibian (aprilie-mai-iunie 2002) este consacrat lui St. Aug. Doinaș. Numărul era gata de tipar cînd, tocmai sărbătorit pentru opt decenii de viață, poetul ne părăsea. Dintr-unul omagial, numărul devenea, ca și acela al altor publicații, un necrolog. Lucrul cel mai extraordinar din Euphorion este publicarea a șase Sonete fără sunet scrise de Doinaș în ultimele
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14785_a_16110]