335 matches
-
cap la cap ar face ... Dar doctorul își pierdea răbdarea. Se descuraja și asta nu trebuia. Câteva cazuri nu înseamnă o epidemie și e de ajuns să se ia măsuri de precauție. Trebuia să se mulțumească cu ce se știa, toropeala si prostrația, ochii înroșiți, gura murdară, durerile de cap, inflamarea ganglionilor, setea îngrozitoare, delirul, petele pe corp, sfârtecarea lăuntrică și, la capătul tuturor acestora ... La capătul tuturor acestora doctorul Rieux își amintea o frază, tocmai o frază care încheia în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
care făureau câte un plan care presupunea că flagelul a luat sfârșit. Era necesar să fi resimțit deodată, și ca efect al vreunui dar ceresc, mușcătura unei gelozii fără obiect. Altora li se întâmpla să aibă reînvieri bruște, ieșeau din toropeala lor în anumite zile ale săptămânii, firește duminica și sâmbăta după-amiază, deoarece aceste zile erau consacrate unor anumite rituri pe vremea când cel plecat era acasă. Sau îi apuca un fel de melancolie, către sfârșitul zilei, care le dădea avertismentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
seară, după masă, i-a făcut lunga inoculare, fără să obțină însă o singură reacție din partea copilului. A doua zi în zori toți s-au adunat în jurul băiatului ca să-și dea seama cum decurgea această experiență hotărâtoare. Copilul, ieșit din toropeala sa, se răsucea convulsiv în cearșafuri. Doctorul, Castel și Tarrou stăteau lângă el de la orele patru dimineața, urmărind pas cu pas progresele sau stagnările bolii. La capătul patului se vedea, puțin curbată, silueta masivă a lui Tarrou. La picioarele patului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și a pornit în direcția doctorului și a bătrânului său prieten. ― Circulați, spunea agentul. Rieux și-a ferit privirea când grupul a trecut prin fața lui. Grand și doctorul au pornit în amurgul care se sfârșea. Ca și cum evenimentul ar fi scuturat toropeala în care adormea cartierul, aceste străzi lăturalnice se umpleau din nou de zumzetul unei mulțimi în prada unei veselii fără margine, în pragul casei, Grand i-a spus doctorului la revedere. Se ducea să lucreze. Dar în clipa în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
se târască. Păianjenul devenea din ce În ce mai mare pe măsură ce anestezicul se răspândea În venele Lui Zeliha. În câteva secunde trupul i s-a Îngreunat atât de tare, Încât nu mai era În stare să miște nici măcar un deget. Pe când se lupta cu toropeala anestezicului, a Început să plângă din nou. — Ești sigură că asta vrei? Poate vrei să te gândești mai bine, a spus doctorul cu o voce catifelată de parcă Zeliha ar fi fost o moviliță de praf și i-ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a nimerit drept lângă bolul cu anacard. Apoi repet toată chestia asta Încă o dată pentru a reveni la poziția inițială. Emboîté! — A face balet e ca și cum ai scrie poezie cu trupul, a murmurat Poetul Extrem de Netalentat. S-a instalat o toropeală mohorâtă. Undeva, departe se auzeau zgomotele orașului, un amalgam de sirene, claxoane, strigăte și râsete, Însoțite de țipetele pescărușilor. Au intrat câțiva clienți noi, câțiva au ieșit. Unul dintre chelneri a căzut cu o tavă plină de pahare. Altul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Nu reușea deloc să Înțeleagă de ce În adâncul sufletului său era atât de Îngrijorat, de parcă mintea lui lucra de una singură, Întrezărind griji fără nume. Oricare ar fi fost motivul ce se ascundea În spatele acestei neliniști, trebuia să scape de toropeala aia. Era ultimul capitol, ultima povestire. Trebuia să fie bună. A strâns din buze și s-a Întors la scris. — Păi, vorbești chiar despre mine. Eu sunt porumbelul ăla! a ciripit surprins Micul Porumbel Rătăcit. — A, da? a Întrebat rodiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ajunge acasă. Nu înțelegea ce i se întâmplă și se abandona sfârșită îmbrățișării aerului cald din locuința Zoiei. Doar agitația și dragostea necondiționată a Verei, care se se îndrepta spre ea cu țipete de bucurie, reuși să o scoată din toropeală, copleșind-o. Nu se credea vrednică de o asemenea dragoste, simțea că nu o merită, însă acest sentiment de vinovăție îi fu repede spulberat de inocența aprigă a Verei cu care aceasta își revendica mama, având nevoie de dragostea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
aceea: au intrat în apă orbecăind, au băut șampanie, au cântat pe terasa unei case. Către ziuă, au luat o barcă și-au pornit în larg. Zogru ațipise puțin. Nu și Lili, care, la un moment dat, de liniște și toropeală, a sărit în apă, așa, mai mult ca să trezească lumea. Erau departe de țărm, la mama dracu’, și amândoi erau obosiți. Când Lili a atins apa, Zogru, luat pe neașteptate, a țâșnit instinctiv și dus a fost. Știa că în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a oprit Loganul în fața casei Giuliei, a coborât și i-a deschis ușa, iar Zogru s-a întins s-o sărute. Era emoționat, n-o mai sărutase de mai bine de-o lună de zile și se simțea cuprins de toropeală, de parcă ar fi înghițit flacără după flacără. Dar, pe când înainta spre Giulia, s-a simțit brusc împins, azvârlit pe trotuarul rece, ca un gunoi. Andrei a spus noapte bună, te sun, și-a urcat în mașina lui albastră, în timp ce Giulia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
am vrut să l răsfoiesc dar eram descurajată de grosimea lui. Am citit cât am citit apoi literele au început să-mi pară niște furnicuțe debusolate ce alergau în toate direcțiile. Nu știu când și cum m-a cuprins o toropeală plăcută și ochii mi s-au închis sub pleoapele grele. Apoi am început să plutesc... Ce se întâmplă aici? Unde mă aflu? Fetițo, dă-te din calea mea! Nu vezi că împing un cărucior plin cu litere? Îmi cer scuze
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
urcat nesfârșitele scări până când am ajuns în sală. Mi-am salutat prompt colegii (care articulau cu zgomot fiecare cuvânt) apoi m-am așezat într-o lene de nepătruns în spatele sălii. De unde lenea asta? Să-mi fi dat oare Nistor din toropeala lui? Am pus cu grijă cele trei lalele pe bancă. Frunzele lungi, subțiri erau de un verde crud iar rozul din petale se amesteca cu mici dungi fragede. Pe una din lalele, au rămas două picături de rouă. ”Oare lalelele
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
râs din toată inima când și-a amintit cum furaseră toată pâinea care se făcuse o zi întreagă, o mâncaseră, li se făcuse rău, apoi luaseră și bătaie pentru asta. După alte câteva povești, ne-a cuprins pe toți o toropeală plăcută. Ascultam murmurul turmelor și șoaptele fluviului Jabbok. Și atunci Esau a început să cânte. Tata a zâmbit larg și i s-a alăturat și au cântat tare și într-un fel foarte bărbătesc, un cântec păstoresc necunoscut, care spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
să nu uite cumva să fie atent de pune fătuca aceea oasele în pungă, să i le dea să le ducă motanului, Solomon. Din când în când popa râgâia ușor, ca și cum ar fi vrut să încerce să ofteze, copleșit de toropeală. Scotea doar un scrâșnet, de osie neunsă, și se avânta imediat să mai golească un pahar. Se răsuci iarăși spre bucătăria de vară, unde se strânseseră mai toți ai bătrânului Soporan, de numai îl îngropaseră. Dădea popa să prindă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ai voie. Nici praz! Până la întrevedere, nu bagi în gură nimic duhnitor. Boscomelnița păru că nu-l aude. Continua să urmărească fascinantă televizorul. Mormăia sau parcă gemea. Burtăncureanu ar fi vrut să se culce. Se simțea însomnorat. Îl prinsese o toropeală de parcă cineva îi atârnase de pleoapele grele toate pietre de pavele din Piața Primăriei, funturi de plumb rece îl trăgeau la adormire, sau, mai știi, menitoarea îi trimisese aburul somnului, să-l încerce. Picotea, mai-mai să adoarmă. Își auzea de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mă lătra ca pe ultimul vagabond. Burtosu era capul răutăților. Ceilalți își duceau viața tihnită topindu-se în soarele amiezii, căci, chiar dacă era octombrie-noiembrie, căldura încă nu părăsise pământul, dar natura are niște căi efectiv ciudate, se trezește Burtosu din toropeala lui, se smulge din culcușul oferit de tanti Silvia și Hector (preșuri vechi), vine la mine și începe să mă latre de parcă m-ar cunoaște de o grămadă de vreme, eu eram ăla care l-am bătut când era mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
n-o să-i poți termina pe toți imbecilii ăștia. Cumbia se termină și Santa Marta se cufundă din nou în tăcere. Își întinse picioarele pe scaunul de alături, înclină spătarul scaunului până îl sprijini de peretele murdar și lăsă ca toropeala să-l copleșească, pleoapele să-i devină grele până se închiseră și ca prin minte să-i treacă scene și personaje incoerente, până când totul deveni doar umbre, iar Santa Marta încetă să mai existe. Vechiul avion DC-3 hurui de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
O blondă frumoasă cu sânii dezgoliți împodobea un reportaj despre noile obiceiuri ale vilegiaturiștilor de pe plajele de la Saint-Tropez. Apărea și o fotografie mică a lui Brigitte Bardot, deja uzată și ofilită de vreme, dar încă ispititoare. Îl cuprinse o blândă toropeală și lăsă ziarul să-i cadă din mâini și muzica să-i mângâie somnul. Din pat, se ridica un miros ușor de lenjerie curată, iar temperatura era perfectă. — Te simți bine aici, șopti el. Te simți foarte bine... Îl trezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și plantele agățătoare care încercau să-i zgârie fața și se prindeau în părul fetei. Piá continua să geamă și, la fiecare poticnire, tânguielile ei creșteau în intensitate, ca să devină apoi un murmur stins, până când, în sfârșit, căzu într-o toropeală liniștită. Când sosi la coliba lui, o așeză în hamac cât timp pregătea caiacul șubred cu pături și singura lui pernă. Apoi, aproape fără să-și mai tragă răsuflarea după lungul marș, sări la pupă, apucă padela în mâini și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de vară, la Zahorna ca seminarist într-a doua, Iorgu își aminti totul, atât de limpede, de parcă ar fi fost ieri. Era o zi de vară fierbinte, din luna lui Cuptor. Căldura decolora văzduhul... Nici undă de vânt nu adia. Toropeala se așternuse peste sat încă de dimineață. Nu mai plouase de înainte de Sânt-Ilie. Trecuse puțin de amiază și razele soarelui dogoreau. Neculai Antoniu, megieșul bunicii lui, gard în gard, îl aducea cu căruța de la Iași la Zahorna. Când au ajuns
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
său istovit, cu încăpățânare, repeta... ”Așteaptămă... Așteaptă-mă! ”. Si, agățat cu mâinile de cearșaf, se prăbuși ca într-un vis plutind... Când ridică privirea, o zări pe Vasilica în mulțimea care se pierduse în soare... Tocmai se trezi dintr-o toropeală lungă și grea, de friguri și vise stranii... Se cercetă. Acum i se păru că era "altul”. Tulburat de febră și delir, în mintea lui rătăcită nu mai rămăsese decât ceva confuz, care nu-i îngăduia să cuprindă ce s-
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
trebuie să le Înveți (erau blasfemii la adresa Sfintei Fecioare). Apoi, bei din ciutură, azvârli ce ți-o rămâne În patru vânturi și scapi de soarta cea ră.» Acest exercițiu de magie neagră, ce mi se propunea, m-a scos din toropeală. Am sărit ca arsă și am Început să urc grăbită colina din fața mea. Urcasem foarte greu panta ușoară, parcă aveam pietre de moară la picioare. Mi-a trecut prin gând că vrăjitoarele aveau puteri hipnotice și mi-am propus să
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
a pune și mai mult În evidență lumina caldă a focului din șemineu. Pasiunea cea mai recentă a lui Jean-Claude e saxofonul. Noi ascultăm cu resemnare, Încercând să-i Împărtășim entuziasmul. După câteva minute simt că mă cuprinde o dulce toropeală. Sportul, vinul, căldura focului, burtica umplută cu bunătĂți Încep să-și facă efectul soporific. Deodată mă trezesc În semiîntuneric, Jean-Claude Îmi sărută ceafa, aplecându-se peste umărul meu pentru a-mi căuta buzele. Niște mâini Îndemânatice Îmi deschid nasturii de la
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
a pune și mai mult în evidență lumina caldă a focului din șemineu. Pasiunea cea mai recentă a lui Jean-Claude e saxofonul. Noi ascultăm cu resemnare, încercând să-i împărtășim entuziasmul. După câteva minute simt că mă cuprinde o dulce toropeală. Sportul, vinul, căldura focului, burtica umplută cu bunătăți încep să-și facă efectul soporific. Deodată mă trezesc în semiîntuneric, Jean-Claude îmi sărută ceafa, aplecându-se peste umărul meu pentru a-mi căuta buzele. Niște mâini îndemânatice îmi deschid nasturii de la
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
două explozii de intensități diferite... Prima dintre ele este mai discretă, mai difuză, efectul ei vine prin reverberație, prin ceea ce evocă în imaginarul nostru sintagma luna august. Mai peste tot această lună august sugerează ideea de miez de vară, de toropeală, de caniculă, de mole șeală, chiar de paralizie... Sunt orașe care se golesc în luna august iar în foarte multe dintre ele viața continuă cu încetinitorul. în această subtilă primă frază evocarea lunii august, plină de funeste imagini, devine aproape
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]