269 matches
-
Denver, Columbia, Phoenix, Boise) și 28 distrugătoare, dispunându-și navele precis de-a lungul strâmtorii înguste. La ora 22:36 vedeta torpiloare PT-131 a dat de flota japoneză care naviga în întuneric și în următorii 3 ore și jumătate vedetele torpiloare rapide au lansat mai multe atacuri împotriva lui Nisimura. Nu au reușit să nimerească navele care se deplasau și ele repede, dar în acest timp navele lui Oldendorf au finalizat pregătirile manevrâdu-se în poziții și mai avantajoase. Dimineața la ora
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
parte a Grupului de Sud al japonezilor (crucișătoarele grele "Naci" și "Ashigara", crucișătorul ușor "Abukuma" și alte 8 distrugătoare) sub comanda amiralului "Sima" rămași în urmă cu 40 km urmărea forțele lui Nishimura. Și ei au fost atacați de vedetele torpiloare americane care au nimerit "Abukuma". Văzând epavele flotei lui Nishimura, navele avariate care se retrăgeau, Sima a decis retragerea. În strâmtoarea îngustă noaptea printre torpedourile americane și epavele japonezilor întoarcerea navelor nu s-a dovedit o sarcină ușoară, nava amiral
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
a lupta împotriva luptei contra navelor inamice, deoarece erau lente și nu aveau blindaj. În afară de avioanele lor erau practic neînarmate, exceptând câteva tunuri și mitraliere. Pe portavioane erau în total 450 de avioane, în special avioane de vânătoare și avioane torpiloare, echipate în principal cu bombe contra submarinelor. Americanii numeau aceste nave lente și fără cuirasă pentru însoțirea portavioanelor "tin can/cutii de conserve". Aceste nave aveau doar rol de protecție contra submarinelor, pentru că lipsa armelor și blindajului nu le permitea
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
decolat doar cu mitralierele încărcate sau cu bombe de adâncime împotriva submarinelor, care împotriva crucișătoarelor japoneze blindate nu erau de mare folos. Din ordinul lui au decolat în jur de 450 de avioane, marea lor majoritate FM-2 Wildcat și avioane torpiloare TBM Avenger. Contraatacurile aeriene au fost aproape neîncetate și unele, în special cele lansate din partea Taffy 2, erau dure. Au fost scufundate două crucișătoare grele japoneze, un altul a devenit inutilizabil și practic toate navele japoneze au suferit avarii grele
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
român, care a deținut funcția de comandant al Marinei Române (1934-1937). a absolvit cursurile Școlii Militare de Artilerie, Geniu și Marină. După absolvirea școlii de ofițeri de marină, a deținut funcțiile de comandant ale navelor "Vedea" și "Teleorman" (1902), al torpilorului "Smeul" (1903), al canonierei "Grivița" (1906), al vedetei fluviale "Călinescu" (1910), iar apoi între anii 1917-1919 s-a aflat la comanda crucișătorului "Elisabeta". În anul 1923 este numit în funcția de comandant al Forței Navale Fluviale, iar în anul 1931
Ioan Bălănescu () [Corola-website/Science/307463_a_308792]
-
împinși într-o zonă restrânsă din jurul podurilor rutiere. Ambele tabere au suferit pierderi considerabile în timpul luptelor. Punga germanilor a fost restrânsă treptat, în timp ce numeroși civili priveau luptele. În aceeași dimineață, au fost trimise în zonă două vase mici - o vedetă torpiloare și o canonieră veche - ("TM51" și "Z5")—care să sprijine atacul olandezilor. Canoniera a atacat de două ori pozițiile germane din partea de nord a insulei Noordereiland, a doua oară însoțită și de vedeta torpiloare. Vasele olandeze au lansat 75 de
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
zonă două vase mici - o vedetă torpiloare și o canonieră veche - ("TM51" și "Z5")—care să sprijine atacul olandezilor. Canoniera a atacat de două ori pozițiile germane din partea de nord a insulei Noordereiland, a doua oară însoțită și de vedeta torpiloare. Vasele olandeze au lansat 75 de proiectile de 75mm asupra invadatorilor, dar efectele bombardamentului au fost limitate. În timpul celui de-al doilea atac naval, avioanele "Luftwaffe" au lansat mai multe bombe asupra vaselor fluviale, cauzând avarii importante vasului torpilor. Ambele
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
vedeta torpiloare. Vasele olandeze au lansat 75 de proiectile de 75mm asupra invadatorilor, dar efectele bombardamentului au fost limitate. În timpul celui de-al doilea atac naval, avioanele "Luftwaffe" au lansat mai multe bombe asupra vaselor fluviale, cauzând avarii importante vasului torpilor. Ambele vase s-au retras după bombardamentul aerian. Trei marinari au for uciși în timpul luptelor. Între timp, germanii aflați pe pod au primit ca întăriri tunuri antitanc PaK 36 și tunuri de câmp. De asemenea, ei au ocupat casele din partea
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
au fost doborâte înainte de a ajunge la nave. Șase avioane au atacat grupul de nave al contra-amiralului Montgomery, aproape lovind două dintre portavioane și cauzând victime pe ambele. Patru din cele șase au fost doborâte. Un grup mic de avioane torpiloare au atacat portavionul "Enterprise", o torpilă explodând în urma (în siajul) navei. Trei alte avioane torpedo au atacat portavionul ușor "Princeton", dar au fost doborâte. În total, 97 de avioane dintre cele 107 care au atacat în cel de-al doilea
Bătălia din Marea Filipinelor () [Corola-website/Science/325075_a_326404]
-
12 vase militare inamice, (inclusiv 5 submarine) și 41 de vase comerciale, au avariat alte 24 vase (din care 8 submarine) și au doborât 20 de avioane. Echipajele poloneze ale celor 2 crucișătoare, 9 distrugătoare, 5 submarine și 11 vase torpiloare au însumat peste 4.000 de marinari, dintre care 450 au pierit în luptă. Structurile informative au rămas aproape intacte după înfrângerea Poloniei în 1939 și au continuat să servească guvernul polonez în exil. Cunoscute ca „departamentul al 2-lea
Forțele armate poloneze din vest () [Corola-website/Science/309578_a_310907]
-
desemnată să asiste navele în încercarea de a distruge forțele aliate din Golful Leyte. La acea vreme, Flota 1 Aviație dispunea de doar 40 de avioane: 34 de avioane de vânătare ambarcate A6M Zero, trei Nakajima B6N "Tenzan" ("Jill") - bombardiere torpiloare, un Mitsubishi G4M ("Betty") și două bombardiere cu baza la sol Yokosuka P1Y "Ginga" ("Frances") precum și un avion adițional de recunoaștere. Sarcina forțelor aeriene japoneze părea imposibilă. Comandantul Flotei 1 Aeriene, viceamiralul Takijirō Ōnishi a decis formarea unei escadre de
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
de Dunăre, calitate care i-a permis participarea la conceperea și executarea uneia dintre cele mai spectaculoase operațiuni de luptă navale din Războiul de Independență. Este vorba de atacul de la Măcin din noaptea 12/13 mai 1877, în timpul căruia șalupa torpiloare «Rândunica», comandată de maiorul Murgescu a scufundat monitorul otoman «Duba Seifi» cu un deplasament de 2500 t. Ca urmare a acestei strălucite fapte de arme, maiorul Murgescu a primit Ordinul rus «Sf. Vladimir» cls. IV-a cu spade și rozete
Ioan Murgescu () [Corola-website/Science/307470_a_308799]
-
la operațiune. O forță de sprijin formată din crucișătorul blindat , două distrugătoare, și patru erau în așteptare, în cazul în care vasele angajate în raid ar fi avut probleme. Mai erau disponibile, la nevoie, si vechea "Budapesta" și trei alte torpiloare clasa 250t. O patrulă de distrugătoare a Antantei era în zona în noaptea de 14 mai, la nord de baraj. Conducătorul italian de flotilă "Mirabello" era însoțit de distrugătoarele franceze "Commandant Rivière", "Bisson", și "Cimeterre". Distrugătorul italian "Borea" era și
Bătălia din Strâmtoarea Otranto (1917) () [Corola-website/Science/336837_a_338166]
-
Legiunii de Onoare. Horia Macellariu vorbea fluent patru limbi străine: franceza, italiana, engleza și germana. Revenit în țară după un periplu de studii în străinătate, lui Horia Macellariu i s-a încredințat comanda mai multor nave de luptă, printre care torpilorul "Vârtejul", monitoarele (cuirasate fluviale) "Lascăr Catargiu" și "Mihail Kogălniceanu", distrugătorul "Regina Maria". De asemenea, a lucrat în cadrul organismelor militare de conducere (Ministerul de Război, Inspectoratul General al Marinei, Divizia de Mare, ca șef de stat major), dobândind o vastă experiență
Horia Macellariu () [Corola-website/Science/307477_a_308806]
-
septembrie 1915) cuirasatul "Leonardo da Vinci" la Taranto (2 august 1916) datorită unei explozii a magaziei de muniție (deși au circulat zvonuri cu privire la un sabotaj al austriecilor). În ultima parte a războiului, Regia Marina a dezvoltat noi arme, precum vasele torpiloare, (cu ajutorul cărora a fost scufundat cuirasatul austro-ungar "Szent István" pe 10 iunie 1918), și minisubmarinele (cu ajutorul căruia scafandrii italieni au pătruns în portul Pula și au scufundat nava amiral a austro-ungarilor "Viribus Unitis" pe 1 noiembrie 1918. Crucișătorul "Teggetthoff" (din
Regia Marina () [Corola-website/Science/317052_a_318381]
-
de foc. Cele mai moderne patru dintre ele erau în plin proces de reechipare. Doar cele două mai vechi erau gata de luptă. În afară de aceste șase nave, Regia Marina mai dispunea de 19 crucișătoare, 59 de distrugătoare, 67 de vase torpiloare și 116 submarine. Flota italiană era numeroasă, dar un mare număr dintre vasele sale erau depășite din punct de vedere tehnic, iar pregătirea echipajelor lăsa de dorit. În plus, criza continuă de combustibil împiedica desfășurarea unor operațiuni navale de amploare
Regia Marina () [Corola-website/Science/317052_a_318381]
-
vasele sale erau depășite din punct de vedere tehnic, iar pregătirea echipajelor lăsa de dorit. În plus, criza continuă de combustibil împiedica desfășurarea unor operațiuni navale de amploare. Vasele de război italiene aveau reputația de a fi bine proiectate. Vasele torpiloare, dar și alte vase de mici dimensiuni s-au comportat conform așteptărilor și au fost responsabile pentru scufundarea a numeroase vapoare inamice în Mediterana. În schimb, mai multe crucișătoare italiene aveau un blindaj necorespunzător, și tuturor vaselor militare italiene le
Regia Marina () [Corola-website/Science/317052_a_318381]
-
din Africa de est, când a fost scufundat în urma ciocnirii de o mină navală în largul coastelor portului Assab. În mai 1942, ca răspuns la cererea germanilor, Regia Marina a deplasat în [[Marea Neagră]] patru vase antisubmarin, șase submarine, cinci vedete torpiloare și cinci puitoare de mine. Vasele au fost transportate pe calea ferată până la [[Viena]], de unde s-au deplasat pe [[Dunăre]] până în [[Regatul României|România]], la [[Constanța]]. Flotila a desfășurat acțiuni de luptă încununate cu succes din bazele din [[Ialta]] și
Regia Marina () [Corola-website/Science/317052_a_318381]
-
război mondial|Aliații]], cele mai multe vase italiene din Marea Neagră au fost preluate de [[Kriegsmarine]]. Sovieticii au capturat aceste vase în august 1944, odată cu ocuparea Constanței. Cele șase submarine au fost preluate de Marina Regală Română. Marina Italiană a operat patru șalupe torpiloare pe [[Lacul Ladoga]] în timpul [[Războiul de continuare|„războiului de continuare”]] (1941-1944). Vasele germane, italiene și finlandeze, parte a „Detașamentului naval K” au luptat împotriva vaselor militare de escortă și a celor de transport care încercau să aprovizioneze [[blocada Leningradului|Leningradul
Regia Marina () [Corola-website/Science/317052_a_318381]
-
Sovietice]]. În perioada de cobeligeranță, până la [[Sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa|sfârșitul conflictului în Europa]], crucișătoarele ușoare italiene au participat la acțiunile de patrulare aliate din [[Oceanul Atlantic]] împotriva raidurilor submarinelor germane. Mai multe submarine și vase torpiloare au activat în [[Marea Mediterană]]. Liderii aliați au luat în discuție în ultimele săptămâni ale războiuluil posibilitatea ca vase militare italiene (cuirasate și crucișătoare) să participe la acțiunile militare din [[Oceanul Pacific]]. Reacția echipajelor navelor italiene surprinse în Orientul Îndepărtat de armistițiul
Regia Marina () [Corola-website/Science/317052_a_318381]
-
în muzee navale. La fel se procedează și cu clpotele de bord recuperate aparținând navelor scufundate. Astfel, de exemplu, "Muzeul Marinei Române" din Constanța are în colecțiile sale mai multe clopote de navă, cum ar fi clopotul de bord de pe torpilorul "Zmeul", construit la Șantierul Naval Fiume (Austro-Ungaria). Clopotul, care poartă data 1914, are înălțimea de 40 cm, diametrul de 35 cm și o greutate de 10 kg.. Are și trei clopote de bord unicat, datând din anul 1906, care au
Clopot de navă () [Corola-website/Science/326560_a_327889]
-
la fel de mari ca navele de luptă grecești și, deși cele mai multe dintre acestea erau modele depășite, clasa "Osmanieh" a fost reconstruită și modernizată. Marina Turcă avea, de asemenea, mai multe vedete mici, două crucișătoare și câteva nave mai mici, inclusiv un torpilor. Cu toate acestea, Flota Otomană nu era întreținută corespunzător probabil din cauza fricii sultanului că o flotă puternică ar putea deveni o bază puternică de comploturi împotriva guvernului, iar în 1897, când au fost aduse în luptă, cele mai multe nave erau într-
Războiul Greco-Turc (1897) () [Corola-website/Science/336756_a_338085]
-
să vorbească din ce în ce mai des în discursurile propagandistice despre „Mare Nostrum”. La începutul ostilităților, Marina Regală Elenă era compusă din vechiul crucișători "Averof", 10 distrugătoare (4 cechi din clasa "Theria", 4 relativ moderne clasa "Dardo" și două noi clasa "Greyhound"), 7 torpiloare și 6 submarine vechi. Trebuind să facă față extrem de puternice marine italiene, marina elena s-a limitat la acțiuni de patrulare și escortă de convoaie în Marea Egee. Funcționarea corespunzătoare a marinei elene era esențială pentru mobilizarea completă a armatei, dar
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
Destinat să devină unul dintre cele mai bune avione torpiloare îmbarcate pe portavioane din cel de-al doilea război mondial, Grumman TBF-Avenger a primit botezul focului în timpul Bătăliei de la Midway. Prototipul XTBF-1 a zburat pentru prima dată la 1 august 1941, după ce un număr de 286 de aparate fuseseră deja
Grumman TBF Avenger () [Corola-website/Science/327129_a_328458]
-
din 1860, în Noua Zeelandă, a marcat prima ocazie în care un vas de război australian a fost angajat în lupte peste mări. Flota colonială s-a extins semnificativ la mijlocul anilor 1880 și a cuprins un număr de canoniere și vedete torpiloare pentru apărarea porturilor și râurilor precum și unități navale pentru necesarul de marinari și forturi. Victoria a devenit cea mai puternică dintre toate coloniile din punct de vedere al capacităților militare navale deținând nava armată în oțel HMVS "Cerberus" în serviciu
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]