2,164 matches
-
închisori și lagăre s-au petrecut cruzimi de neimaginat: la Pitești și Gherla, în cadrul așa-numitei «reeducări» prin deținuți (propusă de Eugen Țurcanu, legionar devenit comunist și apoi arestat), cei închiși erau torturați cu sadism, fiind apoi obligați să și tortureze prietenii aflați în detenție și să insulte - în cadrul unor autocritici publice - părinții sau, dacă erau credincioși, cele sfinte. Torționarii sadici au găsit în închisori și lagăre câmpul de manifestare a pornirilor lor maladive. România intra astfel într-o epocă întunecată
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
Hood. Pentru a nu știu cîta oară, se Întrebă ce naiba Îi făcuse el cerului de se Întorcea Împotriva lui. Destinul, fatalitatea, zeii - sau oricine ar fi fost cel care Împărțea destinele sau nefericirile - păreau să se complacă În a-l tortura cu o aversiune specială, ca și cum ar fi fost vorba despre un experiment În care ar fi Încercat să verifice pînă la ce punct poate fi chinuit un om fără a ajunge să-l distrugi. Stînd pe vine În fața grămăjoarei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
că aș putea să te înjunghii în somn. Și-n telefon, tata strigă: — Încearcă numa’, domnule. Am o pușcă aici și-o s-o țin încărcată și aproape de mine zi și noapte. Zice: Ne-am săturat să vă lăsăm să ne torturați. Zice: Suntem mândri că suntem părinții unui fiu gay mort. Și Seth țipă: — Te rog, pune telefonul jos. Și eu fac: — Aht! Oahk! Dar tata închide. Inventarul meu de oameni care mă pot salva s-a redus doar la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
nou. Papagalul nostru. Și în lumina roșie-gălbuie a focului de sticlă din șemineu, domnul Whittier spune: — Așadar a început deja... — Domnule Whittier? spune doamna Clark. Personajul nostru negativ, stăpânul și demonul nostru, pe care-l iubim și adorăm pentru că ne torturează, domnul Whittier oftează. Privind leșul, își duce o mână tremurătoare la gură și cască. Privind leșul, Directoarea Tăgadă își mângâie pisica din brațe, al cărei păr arămiu-portocaliu se așterne peste tot. Baroneasa Degerătură și Contesa Clarviziune îngenunchează deasupra trupului lipsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
auzim ultimele cuvinte ale domnului Whittier. Eroziune Un poem despre domnul Whittier — Aceleași greșeli pe care le făceam când locuiam în caverne, spune domnul Whittier, le facem și azi. Așa că poate ne e dat să ne batem și urâm și torturăm unii pe alții... Domnul Whittier își apropie scaunul cu rotile de marginea scenei, domnul Whittier cu mâinile lui pătate, cu țeasta lui pleșuvă. Cutele feței lăsate par să-i atârne de cei doi ochi prea mari, de ochii lui încețoșați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Justițiară - și de la mâini și de la picioare - cu același cuțit de dezosat pe care Lady Zdreanță l-a împrumutat de la Bucătarul Asasin pentru a-și tăia urechea. Planul lor e ca după ce suntem salvați, să spună lumii cum le-a torturat domnul Whittier, ciopârțindu-le bucățică cu bucățică în fiecare zi în care n-au fost în stare să producă o capodoperă. Sau doamna Clark s-a ocupat cu tăiatul în vreme ce domnul Whittier ținea locului victima care țipa pe masa lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
se mai lupte cu morile de vânt, tot mai greu amorul reușea să-i compenseze nemulțumirea, avea impresia că satisfacțiile ei începeau să devină sărace în comparație cu exasperarea produsă de comportarea lui Ovidiu. Și totuși gândul la el continua s-o tortureze, s-o însoțească pretutindeni. De multe ori i se părea că-i recunoaște vocea în diverse aglomerări umane și intra în alertă, îl căuta în mulțime, poate se afla și el acolo și n-o observase, i-ar fi ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
răspundea pe măsură: de dincolo gestul survenea dilatat, șarjat sau exacerbat, adesea încetinit. De data aceasta, chipul din oglindă îl privea surâzător, dar liniile aproape verticale de la colțurile gurii atârnau într-un rictus fals, ce ascundeau cumplitele dureri ce-i torturau coloana. Și a recunoscut, în acel rictus, zâmbetul afabil al străbunicului dintre perne, un zâmbet vag și pierdut, și-odată cu el i-a venit în minte și un nume, numele complet uitat al străbunicului. Nu-și putea da seama dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
care-l deschid mecanic și tot mecanic citesc pe pancardă numele stației. E "gară mică", îmi spun și gândurile încep să-mi zboare aiurea, când tocmai ea trece prin dreptul geamului meu. Izbutesc să-i pun întrebarea ce m-a torturat tot timpul mesei, direct, fără menajamente, aproape răstit și răspicat. Prin urmare o întreb, în sfârșit, cine este. Îmi zâmbește straniu și ridică mâna dreaptă fină și suavă, schițează cu ea un gest fulgurat, abia perceptibil, exact ca odinioară. Degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
am să pot fi generos și am să mă pot înțelege și mulțumi? Nu este posibil atâta vreme cât nu mă pot accepta pe mine însumi, cât e mereu o parte de mine ce rămâne în afară să mă chestioneze, să mă tortureze și să mă respingă. Prietena mea din liceu cred că era puțin urâtă. Nu-mi pot aminti exact, pentru că esteticul mă interesa cel mai puțin la ea. Cred că era puțin urâtă pentru că momentele ei de pierdere totală sau absență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ce se vroiau lipiți, între palmele noastre desfăcute ce se vroiau strânse... Între buzele noastre de gheață ce au rămas nerostite. Și, cu fiecare întâlnire întâmplătoare sau nu cu doamna mea, ce a devenit în scurt timp iluzorie, el mă tortura cu întrebările lui insidioase și fără noimă. Și trupul lui inform și penetrant ocupa fiecare spațiu latent dintre noi doi, îl umplea cu făptura lui insinuantă, de psyche refulat și confuz. Mă înnebunea cu întrebările lui, cu adevărurile lui ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
știa după nume, izbutea să le dea nivelul de confidență așteptat, iar gradientul păcatului nu se pronunța niciodată mai mare decât și l-ar fi putut imagina sau califica interlocutorul. Pentru cutezanțele sale mentalo-erotice, pe Tanti Eugenia o biciuia și tortura de fiecare dată. Trebuie semnalat că ea avea o foarte bogată viață afectivă în imaginația ei ultragiată, pe care ea însăși o califica drept senzuală; deci, un mare păcat. În fapt, toate escapadele amoroase ale imaginației ei nu erau defel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ziua de mîine linie cu line. Pînă și vechii babilonieni știau deja că "hotărîrile înțelepte ne însoțesc de-a lungul vieții și ne fac fericiți. La fel de sigur, deciziile incorecte ne vor hăitui întreaga viață, ne vor supăra și ne vor tortura." Veți vedea că banii sînt mult mai frumoși decît cred oamenii. Realizarea unei averi este, de asemenea, mult mai ușoară decît cred majoritatea oamenilor. Tot ce trebuie să faci este să îți asumi responsabilitatea și să perseverezi. Sărăcia apare din
Calea spre independenţa financiară. Cum să faci primul milion de dolari în şapte ani by Bodo Schäfer [Corola-publishinghouse/Administrative/903_a_2411]
-
ca să ne rupă inima!). Dacă suferința provocată unei persoane este interzisă cu desăvîrșire, atunci este firesc să dispară privațiunile de libertate. Chițac, Stănculescu și toți deținuții de pretutindeni trebuie eliberați. Închisoarea este o tortură oribilă și drepturile omului... Încetați cu tortura, măi animalelor! N-am putut opri o lacrimă Deși devenise majoră de curînd, Raluca nu a rămas niciodată singură acasă peste noapte. Întotdeauna părinții aveau grijă să nu se întîmple acest lucru și fata se obișnuise să nu fie singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
punct pe cît de sensibil pe atît de interesant e condiția psihică a autorului, cea care a alimentat scrierea Principelui, și care n-a reținut prea mult atenția exegeților. Să nu omitem că, doar cu puțin timp înainte, Machiavelli fusese torturat sub acuza de a fi luat parte la o conjurație republicană contra Medicilor. Psihologic vorbind, răul intrat în exces îi aprinde speranțele, spre a reprima disperarea. Scrisorile în care își manifestă nădejdea că îi va fi din nou folosită experiența
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
O vară ce nu mai apune purtînd pantaloni, lansînd șarje feministe și fiind una dintre primele femei ale Ungariei care au fumat În public. Același destin și-a amintit de ea mai tîrziu, poate și de Încălcarea legămîntului, și a torturat-o cumplit cu un cancer al ovare lor de la care i s-a tras moartea. Júlia era cea mai faimoasă mireasă din Întreg ținutul Sătmarului, cine nu auzise de ea? Părintele se consola Însă cu faptul că În biserica sa
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
îl dau preoților și episcopilor, deveniți între timp (ne aflăm deja pe la 150 d.Hr.) cârmuitorii comunităților. Ei se asimilează „adevăraților profeți” din Vechiul Testament, luându-și-l drept model pe Isaia, martirizat de un rege necredincios. Precum Isaia, condamnat și torturat de propriul popor, profeții creștini sunt condamnați pe nedrept de autoritățile ecleziale. Prin urmare, viziunii propriu-zise din capitolele 6-11, generația următoare de profeți creștini i-a adăugat un fel de prefață, în care își revendică drepturile conferite prin Duhul Sfânt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ascultăm ca pi tata’ nostru. ― Mergeți sănătoși. De bolnav avem noi grijă. Cu mâinile În buzunarele pardesiului, doctorul Gruia călca apăsat. S-a despărțit cu greu de Maria, pe care a lăsat-o În Maternitate... O puzderie de Întrebări Îi torturau mintea. “Oare Dumnezeu mă poate ocroti măcar În ziua asta? În ceasul acesta de maximă tensiune, pe fondul fericirii de a fi tată? Ceasul când Maria Îmi va dărui acea minune a <Creațieiă? Acel bob de iubire și duioșie numită
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a reușit acest lucru până a ieșit pe poartă... Odată cu primul pas, a dat cu ochii de creasta Șorogarilor, peste care Încă mai scăpărau câteva stele În luptă cu lumina astrului zilei... Când a simțit că gândurile care l-au torturat atâta vreme se furișează din nou ca niște răufăcători, le-a ieșit În cale recitând În gând: „Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie: Era pe când nu s-a zărit, Azi o vedem, și nu e.” „Câtă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Profesorul Grand nu realizează de câtă vreme stă pe banca din parc și nu știe când a început să plouă. Numeroasele obligații ale după-amiezii au fost uitate. Un gând pe care l-a alungat de atâtea ori până acum îl torturează : "De ce nu aș încerca ? Tehnicile au evoluat... Iar eu acum știu, am intervenit de câteva ori, iar ultima oară chiar azi la nervul IX... De ce n-aș încerca ?" Rațiunea care a îndepărtat până acum acest gând cu veșnicul răspuns "E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
neliniștii mele. Știu că vine de acolo, de la relația delicată părinte-copil, pe care am trăit-o o dată ca fiică și o dată ca mamă, cum ai trăit-o și tu. Neliniștea asta care nu are un nume nu contenește să mă tortureze și până acum nu am putut să o formulez nici măcar pentru mine însămi. Dar în noaptea asta, diferită de toate pe care le-am trăit până acum, ascultată de tine și incitată de reproșul abia ascuns al tatălui meu, cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
iar când se aplecau deasupra patului meu, ca să mă întrebe ce și cum despre sănătate, aș fi vrut să stea așa o veșnicie, pentru că mi se agățau așa de tare ochii de țâțele lor, încât... Drăcoaicele simțeau asta, dar mă torturau, știind că sunt doar un puțoi inofensiv. Iar eu, care uram vizitele de lucru, tot repovestind puștanilor scenele acelea cu fetișcanele în alb, eram ascultat de parcă le citeam din Decameron. Mai mult, după orice mărturisire de acest gen, spuneam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
De ce ai avea tu dreptate? E mult mai simplu să presupunem că este cu tine ceva în neregulă, nu-i așa?". M-am simțit atunci în pielea martirului care, pătruns în sânge și în oase de adevărul credinței sale, este torturat de incapacitatea verbalizării convingătoare a acestuia. E drept, nu aveam nici o dovadă că lucrurile stăteau așa cum susțineam eu; totuși, știam, cu nestrămutată convingere, că eu aveam dreptate și că ele se înșelau. Nimic nu mi se părea mai abominabil și
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
pentru o etică mondială 7. Fiecare persoană și fiecare instituție trebuie să-și asume o responsabilitate cvadruplă: • responsabilitatea unei culturi a non-violenței și a respectului pentru fiecare viață: aveți respect pentru viață! Conform anticei norme: "să nu ucizi", să nu torturezi, să nu rănești, să nu creezi suferință; • responsabilitatea unei culturi a solidarității și a ordinii economice drepte: acționează corect și echitabil! Conform anticei norme: "să nu furi", să nu exploatezi, să nu jefuiești, să nu corupi; • responsabilitatea unei culturi a
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
episcopul l-a trimis, de bună seamă, la Uppsala, la cancelaria arhiepiscopului. Pe ce drumuri a mai rătăcit articolul după aceea nu mai știu. Am înțeles că era ilustrat cu portretul meu și al lui Doré. Acum nu-mi mai torturez mintea cu corespondențe și articole. Nimeni nu mi le citește. Ele nu mă privesc. Conțin prea puține. Romanele lui Balzac, m-a învățat bunicul, conțin mai mult de patru mii de oameni. într-o după-amiază din primăvara trecută un necunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]