852 matches
-
într-un costum kaki destul de soios și nici mâinilor lui nu le-ar fi stricat să mai fie spălate din când în când. — L-am cunoscut bine pe Strickland, mi-a zis lăsându-se pe speteaza scaunului și aprinzându-și trabucul pe care i-l oferisem. Datorită mie a ajuns pe insulele astea. — Unde l-ați cunoscut? l-am întrebat. — La Marsilia. — Dar ce făceați acolo? Mi-a zâmbit slinos: — Cam trăgeam targa pe uscat. Înfățișarea noului meu prieten sugera că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
acest articol. Începu să se învârtă pe lângă o cârciumă în căutarea chiștocurilor și mucurilor pe care le aruncaseră clienții de peste noapte. — Hei, în pipă am fumat eu și amestecuri mai proaste, adăugă el dând filozofic din umeri în timp ce lua două trabucuri din tabachera pe care i-o întinsesem și punându-și unul în gură, iar celălalt în buzunar. Din când în când mai câștigau ceva bani. Uneori venea vreun vapor cu poștă și căpitanul Nichols care făcuse cunoștință cu pontatorul izbutea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
zis nimic, iar Alex Carmichael a continuat pe un ton meditativ: Bineînțeles că ar fi o ipocrizie din partea mea să pretind că regret ce a făcut Abraham. La urma urmei numai eu am avut de câștigat. Și pufăi alene din trabucul Corona pe care îl fuma. Însă dacă n-aș fi fost implicat personal, mi-ar fi părut rău de această pierdere. Eu cred că e o prostie ca omul să-și rateze astfel viața. Mă întrebam dacă Abraham chiar și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ușoară și văzu că Ata e întinsă pe jos și suspină aproape fără zgomot. — Ata! strigă el. Ata! Ea nu-l băgă în seamă. Din nou duhoarea aceea înfiorătoare îl făcu aproape să leșine și trebui să-și aprindă un trabuc. Ochii i se deprinseră cu întunericul, și acum îl cuprinse o senzație copleșitoare privind pereții pictați. Nu se pricepea deloc la picturi, dar în astea era ceva care-l impresionă extraordinar. Din dușumea până-n tavan pereții erau acoperiți cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
care l-a făcut Matziev după ce a sosit în orășelul nostru a fost să-și pună ordonanța să-i aducă un fonograf. Îl vedeai petrecând ore întregi la fereastra camerei sale, deschisă în ciuda frigului care nu se mai îmblânzea, fumând trabucuri subțiri ca niște șireturi și punând în funcțiune la fiecare cinci minute aparatul cel zgomotos. Asculta tot timpul același cântec, cu un refren foarte cunoscut, la modă cu câțiva ani în urmă, când încă mai credeam că lumea e eternă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pune-ți pantofiorii verzi... Pantofiorii tăi cei verzi... De douăzeci, de o sută de ori pe zi, Caroline își punea încălțările ei micuțe în vreme ce colonelul își fuma cu un aer elegant, cu o mână moale și inele pe fiecare deget, trabucurile fetide, iar ochii săi negri alunecau pe acoperișurile din jur. Păstrez și astăzi în minte cântecul acela și scrâșnetul dinților. Când auzeam cântecul colonelului - încă ne gândeam cu toții la Belle de jour, ne imaginam chipul bestiei care o ucisese -, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Am păstrat articolul ca pe o dovadă. O dovadă pentru nu știu ce. Și am ieșit din casă. Nu m-am mai întors acolo niciodată. Viața nu suportă întoarcerile. M-am gândit din nou la Matziev, la mustața lui subțire, pomădată, la trabucurile lui răsucite, la fonograful care cânta întruna aceeași șansonetă. Și el se pierduse prin vreme până la urmă, cu tot echipamentul lui, odată ce Cazul fusese rezolvat, rezolvat din punctul lor de vedere. Continuase, fără îndoială, să o trambaleze pe Caroline din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu piureul de mazăre, iar chipul judecătorului ieși din cețuri, precum și cel al tovarășului său. Era Matziev. Continua să râdă, și judecătorul odată cu el, de parcă noi nici nu existam, de parcă nu eram la trei pași de ei. Militarul trăgea din trabuc. Judecătorul se ținea de burtă. Apoi cei doi lăsară râsul să se stingă încet, fără să se grăbească prea tare. S-a lăsat tăcerea, care dură și ea, și de abia acum Mierck ne fixă cu ochii lui mari și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
să se grăbească prea tare. S-a lăsat tăcerea, care dură și ea, și de abia acum Mierck ne fixă cu ochii lui mari și verzi, ochi de pește, iar militarul făcu la fel, dar păstră în colțul buzelor, odată cu trabucul, un zâmbet subțire și disprețuitor care făcu din noi în două secunde un fel de rude cu viermișorii. Așadar, despre ce-i vorba? întrebă judecătorul, pe un ton agasat, cercetând totodată chipul lui Josăphine de parcă ar fi avut înaintea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
practica, de care nu avea de ce să-i fie rușine. Mierck o înțepă din nou: — Ce spui de asta! Trăiește pe spinarea animalelor. Și se porni pe un râset fals, exagerat și excesiv, iar Matziev, care trăgea în continuare din trabuc de parcă destinul lumii depindea de asta, se puse și el pe râs. Am pus mâna pe cea a lui Josăphine și am început să vorbesc. Am spus, pe scurt și cu toate detaliile, ceea ce-mi povestise ea cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lăsă capul în pământ, suspină lung și își privi mâinile umflate de frig și de muncă. Îmbătrânise cu douăzeci de ani în zece minute. A urmat un moment de repliere, ca după o partidă de cărți. Matziev își aprinse alt trabuc și făcu vreo câțiva pași. Mierck se lăsă pe spatele fotoliului, își băgă degetele mari în buzunarele vestei sale care acoperea burta aceea ca un balon. Nu știam ce să fac. Eram pe punctul de a deschide gura, când Mierck
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Vaca! Ești sigur că a crăpat? — Sigur. Cu atât mai bine! Dacă iadul există, probabil că acolo se află! Sper că a avut timp să-și vadă moartea și că a suferit câteva ore... Și celălalt, împuțitul ăla care fuma trabuc a murit? — Nu știu nimic despre el. Poate că a murit. Sau poate că nu. Josăphine și cu mine am rămas multă vreme așa, cercetând împreună urzelile vieților noastre. Vorbind astfel despre clipele de demult, ne iluzionam că nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
să fie mutate în fața șemineului din biroul primarului două fotolii mari, să fie adus vin și ceva gustări, adică provizii de brânzeturi și de pâine albă. Primarul o trimise pe Louisette să caute ce era mai bun. Matziev scoase un trabuc. Mierck își privi ceasul și pufni. Primarul rămase în picioare, fără să știe prea bine ce are de făcut. Judecătorul îi făcu un semn din cap, pe care îl înțelese ca un ordin de a merge să-i caute pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
știu să trag, chiar și caporalul meu râde de mine: „Le Floc, îmi zice, tu n-ai putea nimeri nici o vacă“, deci nu e sigur, poate că n-am ucis pe nimeni. Colonelul se apropie de ei. Trage adânc din trabuc. Le suflă fumul în nas. Cel mic tușește. Celălalt nu protestează. — Ați ucis o fetiță, o fetiță de zece ani... Cel mic tresare: — Ce? Ce? Ce? Se pare că a repetat întrebarea de cel puțin douăzeci de ori, făcând salturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
drept și vorbește clar. Judecătorul bea smântână. Ai crede că scena a fost repetată și gândită în detaliu. Micul breton plânge și îi curg mucii, își zgâlțâie umerii întorcând capul în toate părțile, fără încetare. Matziev se înfășoară în fumul trabucului său. Judecătorul îi spune primarului: — Sunteți martor la mărturisire. Primarul nu e martor, e uluit de ce se întâmplă. Își dă seama că muncitorului nu-i pasă de judecător. Își dă seama că Mierck își dă seama. Și, în fine, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și apoi, dar ea nu-și mai aducea aminte exact, o dulcegărie a colonelui la adresa ei, care-l făcu să râdă pe judecător. Ea așeză farfuriile, șervetele, paharele și tacâmurile pe o masă rotundă și-i servi. Colonelul își aruncă trabucul în șemineu și se așeză primul, după ce o-ntrebase cum o cheamă. „Louisette“, răspunse ea. Atunci colonelul îi spusese: „Un prenume tare frumos pentru o fată frumoasă“. Iar Louisette zâmbise și luase de bune complimentele, fără să-și dea seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Stelele erau una dintre pasiunile judecătorului. „Ne consolează în legătură cu oamenii, sunt atât de pure“. Sunt cuvintele sale. Despiaux auzea totul, cuvintele și clănțănitul din dinți al prizonierului, ce semăna cu zgomotul unei pietre lovite de un zid. Matziev scoase un trabuc, vru să-i dea unul și judecătorului, care îl refuză. Pentru câteva momente, ținură în continuare discursuri despre astre, despre lună, mișcarea planetelor, cu capul întors spre bolta îndepărtată. Apoi, ca și cum ar fi fost înțepați cu un ac, se întoarseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Erau trei ore de când stătea în frig. Și nu orice fel de frig. El unul avusese tot timpul să se uite la stele, înainte ca pleoapele să i se lipească de tot din cauza lacrimilor care-i înghețaseră. Colonelul îi plimbă trabucul pe sub nas, de mai multe ori, punându-i întruna aceeași întrebare. Flăcăul nici măcar nu mai răspundea, gemea. La capătul unui scurt moment, gemetele au ajuns să-l enerveze pe colonel. — Ești om sau animal? îi urlă în ureche. Nici o reacție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de mai multe ori, punându-i întruna aceeași întrebare. Flăcăul nici măcar nu mai răspundea, gemea. La capătul unui scurt moment, gemetele au ajuns să-l enerveze pe colonel. — Ești om sau animal? îi urlă în ureche. Nici o reacție. Matziev aruncă trabucul în zăpadă, îl împinse pe prizonier, care era încă legat de copac, și îl zgâlțâi. Mierck privea spectacolul suflând în pumni. Matziev dădu drumul trupului tremurător al micului breton, după care se uită în stânga și în dreapta, parcă pentru a găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
se înroși și țipă furios: — Cum? Îndrăzniți să-mi dați ordine? Mie? — Duceți-vă dracului, îi răspunsei. Mierck era să se prăbușească de uimire. Matziev s-a uitat la mine de sus, nu a zis nimic, și-a aprins un trabuc, apoi a scuturat îndelung chibritul, chiar și după ce acesta se stinsese. Pe stradă era soare. Mă simțeam puțin amețit și mi-ar fi plăcut să stau de vorbă cu cineva, cu cineva de încredere, care simțea la fel ca mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
turnurile din Princeton au Început să-i defileze prin față, iar pătratele de lumină galbenă s-au Înfiltrat În ploaia albastră. L-a găsit pe Tom stând În picioare În mijlocul camerei și aprinzându-și Încă o dată, gânditor, un capăt de trabuc. Amory a avut impresia că pe fața lui se citea ușurarea de a-l vedea Întors. — Te-am visat foarte urât azi-noapte, i s-a auzit glasul spart, răzbătând prin fumul țigării de foi. Parcă simțeam că ai dat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mai complex. Dacă de fapt acest individ șters - un perfect posibil agent secret - era în cârdășie cu halterofilul? Domnul Smith nu era un ageamiu, avea și el pistele lui! Domnul Smith își puse ochelarii de soare și își aprinse un trabuc, suflându-i lui Horațiu fumul în nas. Doamna Popa se înfioră. În condiția ei, n-ar fi vrut să asiste la vreo scenă de violență. Domnul Smith îl apucă pe heruvim de guler. - Domnul Smith crede că trebuie să așteptăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
cum rămâne? - Este posibil ca eu să fi atins și chiar să fi cumpărat această jucărie. Puteți să-mi spuneți unde ați găsit-o? Și ce dovedește asta? Aici argumentele lui Gabrielescu erau destul de slabe. Îi întinse lui Horațiu un trabuc. - Mulțumesc, nu fumez. Domnul Smith îi mai suflă un nor de fum în ochii deja umezi. Și brusc, Horațiu își aduse aminte că luptă pentru o cauză nobilă. Că trebuie să-și apere Contesa. Că „erou” vine de la „eros” și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
vrei să recunoști... - Are you talking to me? răcni a treia oară Horațiu, crăpând lentilele lui Will Smith. - Atunci te întorci în celulă și când îl vom găsi pe Popa... stai liniștit, n-o să dureze mult! Will Smith își stinse trabucul, își aruncă ochelarii de soare la coșul din celălalt capăt al biroului, se apropie de oglinda în spatele căreia stătea doamna Popa și își privi o carie. Ei bine, el are tot timpul din lume. El are totul sub control. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
trecători zăbovesc deja pe chei fără treabă, la o oră atât de matinală. Așa că arsenalul ajunge în portbagaj, sub roata de rezervă, împreună cu pijamaua. După ce au învățat pentru bacalaureat, iar Rainer a împrumutat 500 de șilingi dintr‑o cutie de trabucuri, pleacă împreună cu colegul lui spre Ketlassbrunn, în Austria Inferioară, unde fac o vizită unui preot, fost profesor de religie al școlii. Au ajuns deja la Ketlassbrunn, iar preotul se miră și se bucură. Îi invită pe cei doi tineri studioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]