401 matches
-
deosebite de însușirile fiecărei părți constitutive, din cele ce au fost dintru-nceput introduse în ea”. Prin fundamentarea limbii române pe cumularea „câtorva elemente” cu pondere egală, Hasdeu intenționa desigur să ducă la începuturile acestei limbi, alături de elementele latine și tracice, și pe cele care au în prezent aspect slav sau de altă natură din jumătatea de est a Europei, în timp ce toate limbile din această zonă, inclusiv limba română, sunt evoluate în manieră specifică din baza comună traco-latină. Dar această teorie
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în care a lucrat, Eminescu a reușit să schițeze un început de lărgire a orizontului istoric al acestei limbi. Întrezărind înrudirea prin substrat a românilor cu alte popoare balcanice, el afirmă în acest sens că „albanezii și bulgarii au sânge tracic” (XIII, 369). Totodată el nu putea accepta ideea că slavii ar fi o populație venită după secolul al V-lea, dar neavând clarificată imaginea constituirii și evoluției spațiului lingvistic est european, îi duce pe slavi în antichitate alături de daci. Astfel
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mod diferit caracteristicile intrinseci și cele funcționale ale substantivului. Nu numai în mod diferit, dar și în măsură diferită. Cel mai mult a rămas legată de stadiul aglutinant limba maghiară. De aceea o comparație a substantivului din limbile fostului spațiu tracic, inclusiv limba maghiară, poate oferi un exemplu de evoluție și de gramaticalizare a limbii în urma contactului traco-latin. Aici se impune precizarea că noile limbi nu au urmărit copierea modelului latin. Folosind materialul lexical propriu, fiecare limbă și-a structurat o
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a treia singular și plural (ö „el, ea”, ök „ei, ele”) și la cuvintele adjectivale (egy ember „un om”, egy ház „o casă”; Az apa jó „Tatăl e bun” - Az anya jó „Mama e bună”). Toate celelalte limbi ale spațiului tracic au dezvoltat categoria genului în urma contactului cu latina, în manieră specifică și cu mijloace proprii, deși etimologic convergente. Latina oferea modelul cu trei genuri: ventus „vânt”, filia „fiică”, nomen „nume”; la pron. interog. quis, quis, quid, ac. quem, quam, quid
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
szobá-ja „camera lui, a ei”; pl. szobá-im „camerele mele”, szobá-id „camerele tale”, szobá-i „camerele lui, ei”. Modelul opoziției singular - plural oferit de limba latină, model împletit cu categoria genului, a avut efecte diferite asupra constituirii categoriei numărului în limbile spațiului tracic. Se distinge pe de o parte slava, limbă cu bază traco-latină, la care bază s-a adăugat de timpuriu o puternică influență culturală greco-latină. Trebuie avut în vedere faptul că din opoziția care s-a creat între spațiul tracic, aflat
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
spațiului tracic. Se distinge pe de o parte slava, limbă cu bază traco-latină, la care bază s-a adăugat de timpuriu o puternică influență culturală greco-latină. Trebuie avut în vedere faptul că din opoziția care s-a creat între spațiul tracic, aflat în evoluție etnolingvistică, și civilizația grecolatină a rezultat, ca primă formulă de replică la cultura antică, limba Pe de altă parte, limbile albaneză și română, simplificând neutrul și eludând constituirea formelor cazuale sugerate de latină și susținute de materialul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și circumstanțial, valori exprimate morfologic sau sintactic. Impuse de realitatea materială în procesul aprofundării și detalierii cunoașterii, valorile gramaticale ale substantivului și-au găsit exprimarea formală în mod treptat și neuniform în spațiul lingvistic euro-afroasiatic. La intersectarea lor în spațiul tracic, limbile tracă și latină se aflau pe trepte diferite de gramaticalizare a substantivului. În timp ce traca exprima valorile gramaticale în manieră sintactică, prin cuvinte pronominale și prin adverbe circumstanțiale, latina adăuga acestor mijloace un sistem de morfeme terminale, prin care substantivul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în manieră sintactică, prin cuvinte pronominale și prin adverbe circumstanțiale, latina adăuga acestor mijloace un sistem de morfeme terminale, prin care substantivul căpătase paradigmă cazuală, și un sistem de prepoziții care detalia valorile cazurilor acuzativ și ablativ. Dintre limbile spațiului tracic, slava este aceea care a dezvoltat, pe baza materialului propriu, un sistem complex de terminații pentru marcarea sensurilor de subiect obiect, de posesie și apartenență, de obiect indirect, de direcție și de loc, de asociere și instrument, de ablativ și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în întrepătrundere cu romanitatea orientală: limba albaneză, limbile slave, limbile baltice, maghiara sunt expresii individualizate ale mediului comun în care s-a constituit limba română. Cea de a doua treaptă a cunoașterii este dată de unitatea devenirii fenomenului lingvistic: substratul tracic înfige rădăcinile limbii române în unitatea preindoeuropeană, silabică și aglutinantă, a spațiului euro-afro-asiatic, iar latina aduce în limba română indoeuropenizarea vechiului substrat comun, astfel că această limbă este romanică (alături de italiană, franceză, spaniolă etc.), este indoeuropeană (alături de limbile indo iraniene
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
culinară: gastronomia Franței este termenul de comparație din pricina căruia mai toate bucătăriile naționale, inclusiv cea românească, sunt... sublime, dar lipsesc cu desăvârșire. Pentru cel de-al doilea autor, a existat pe de o parte o „bucătărie aborigenă spectaculoasă, cu măduvă tracică“, păstrată parțial sub forma „marii bucătării țărănești“, și, pe de alta, o cultură culinară târgoveață (adică burgheză), a preluării influențelor (turcești, grecești, franceze, dar și maghiare, ruse sau germane) și a metamorfozării lor în ceva specific românesc, trăsătură care ar
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
românești. Vom insista deseori asupra etimologiei termenilor acestei bucătării, având convingerea că originea numelui unor bucate poate furniza informații despre sorgintea lor, fie și pe traseul întortocheat (vezi cazul stufatului...) al preluărilor influențelor străine în gastronomia noastră. Bucătăria țărănească: măduvă tracică sau... paleolitică? Radu Anton Roman face o netă distincție între diferitele „straturi“ ale bucătăriei românești: ar exista, pe de o parte, substratul, „marea bucătărie țărănească“, moștenitoare a unei tradiții culinare băștinașe, „spectaculoasă și cu măduvă tracică“ și, pe de alta
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
noastră. Bucătăria țărănească: măduvă tracică sau... paleolitică? Radu Anton Roman face o netă distincție între diferitele „straturi“ ale bucătăriei românești: ar exista, pe de o parte, substratul, „marea bucătărie țărănească“, moștenitoare a unei tradiții culinare băștinașe, „spectaculoasă și cu măduvă tracică“ și, pe de alta, la capătul opus al... mesei, adstratul cel mai recent: o bucătărie modernă, citadină și cosmopolită, adică foarte receptivă la influențe străine 10. Aceasta din urmă trăsătură, afirmă autorul, este cea din pricina căreia în mod eronat s-
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
mălai. Până la a reveni asupra unora dintre bucatele țărănești descrise de Mihai Lupescu, trebuie să facem o paranteză. Potrivit lui Radu Anton Roman, „marea bucătărie țărănească“ ar fi originală în primul rând datorită filonului străvechi din miezul ei. Ar avea „măduvă tracică“... Din nefericire, nu putem decât presupune că dacii ar fi fost cei mai gurmanzi dintre traci, căci nu cunoaștem mai nimic despre obiceiurile lor culinare. În orice caz, știm mult mai puțin decât au aflat francezii despre strămoșii lor, galii
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
mai mari viticultori, vinificatori și băutori, aceste îndeletniciri trebuind să fie temperate printr-o lege a prohibiției, ci, în cheie mitologică, la amintirea pericolului pe care l-a reprezentat, pentru sistemul religios al dacilor, cultul dionisiac, a cărui sorginte este tracică, și nu grecească. Ar fi, de altfel, hazardat să afirmăm că, acum mai bine de două milenii, statul dac putea fi atât de centralizat, încât să poată impune astfel de restricții. Nici în vremurile noastre asemenea măsuri (cum ar fi
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
avea o măduvă cumană ori pecenegă. Realitatea este că aceste elemente descind direct dintr-un soi de „bucătărie“ a neoliticului, comună tuturor popoarelor și, de aceea, nerevendicabilă de către patrimoniul culinar al vreunuia dintre acestea. Care ar fi bucatele cu „măduvă tracică“ pomenite de Radu Anton Roman? În primul rând, „oaia la groapă“... Animalul, jupuit și eviscerat, este umplut cu o tocătură făcută din măruntaiele sale, amestecată cu ceapă, usturoi, miez de nucă, prune uscate și condimente; la sfârșit, burta îi este
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
acuză de a fi ignorat „matricea sacră, sensul sacrificial, ritualic“ al unor astfel de bucate. Printre altele, îi mai reproșează faptul că nu a văzut în această rețetă decât o „coptură „haiducească“, în loc să sesizeze existența unei „ceremonii sacramentale“ de origine tracică. Ceea ce nu menționează Radu Anton Roman în această scurtă polemică este faptul că Păstorel, un foarte bun compilator, s-a inspirat, în compunerea acestei rețete, dintr-un text al lui Ion Ghica (Scrisori către Vasile Alecsandri), precum și din Ciocoii vechi
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
psiho-fizică, mai precis spirito-fizică, și că sănătatea ei depinde de grija și datoria pentru integralitatea ei. Axiologia medicală dacică, edificată pe preeminența spiritului și neignorarea trupului, nu era numai predicată de sacerdoți ci, ajunsese structurală tuturor triburilor dacice și integrativ tracice. Ceea ce la eleni și romani rosteau înțelepții, dacii aveau în simțirea lor, conectată la voința divină prin credința nelimitată că spiritul este nemuritor. Ei aveau deja în convingerea și practica vieții lor ceea ce scriitorul latin Juvernal va afirma în Satire
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Herodot, unii dintre traci îl numeau pe Zalmoxe, daimon = izvor de lumină, Gebeleizis. În „De la Zalmoxis la Gengis Khaa“ dar și în „Istoria credințelor și ideilor religioase“ Mircea Eliade dă uimitor de multe relații privind implicarea simbolurilor în terapia dacică (tracică). Un subcapitol este intitulat chiar: „Zalmoxis și preoții terapeuți“. Eliade crede că se practica și o magie în sensul superior al cuvântului. După ce comentează remarca lui Socrate din Charmides, el afirmă că în concepția medicală dacică transpare „doctrina analogică a
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Tot Eliade afirmă că vechii biografi a lui Hippocrat sunt de acord în ceea ce privește șederea acestuia în nordul Traciei și anumiți autori moderni observă în privința cărților I și III ale Epidemiilor, că par a fi scrise de Hippocrat într-o „greacă tracică“, deși în Corpusul hippocratic nu se află nici o referire la tradițiile tracilor. Și istoricul Vasile Pârvan în Getica subliniază înscrierea unor plante cu denumirea lor tracică. Se poate afirma că medicina dacică nu era reductibilă la terapia prin plante, produse
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
și III ale Epidemiilor, că par a fi scrise de Hippocrat într-o „greacă tracică“, deși în Corpusul hippocratic nu se află nici o referire la tradițiile tracilor. Și istoricul Vasile Pârvan în Getica subliniază înscrierea unor plante cu denumirea lor tracică. Se poate afirma că medicina dacică nu era reductibilă la terapia prin plante, produse animale, minerale, balneoterapie, incantații, ci în același timp dacii practicau chirurgia. O importanță majoră privind chirurgia dacică, o are trusa medicală descoperită la Grădiștea Muncelului despre
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
romană sa din potrivă", marele istoric ajunge la concluzia că "Slavii, străbătuți de înrâurirea noastră, s-au contopit cu noi" (Iorga, 1910, pp. 27, 29). Prin Iorga se face tranziția completă de la puritatea latină înspre formula triptică substrat-strat- adstrat: "Elementul tracic vechiu, elementul romanic suprapus și elementul slav infiltrat pe urmă se amestecară cu desărvârșire. Erà un singur neam, o singură limbă, o singură fire" (Iorga, 1910, p. 33). Începând cu ultimul sfert de secol XIX și până în momentul Marii Uniri
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
limba era aceeași; numai termenii, materialul de vorbe diferea pe ici pe colo. O unitate atât de pronunțată a limbei dovedește însă o unitate de origini etnice. E indiferentă cestiunea daca elementele ce compuneau acest sâmbure de popor modern erau tracice și latine sau latine și ilirice, destul numai că, din al Vi-lea secol după Hristos, la năvălirea avarilor în Tracia (a. 579) oastea condusă de Martin și Comențiol e compusă din oameni ce vorbesc românește. Tot acest neam apare
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
următoarele culturi materiale: cultura Criș și cea a ceramicii lineare din neoliticul inferior (mileniul V î.e.n.); cultura Precucuteni din neoliticul mediu; cultura Cucuteni din neoliticul superior (mileniile IV-III î.e.n.): cultura Costișa și Monteoru din epoca medie și târzie a bronzului tracic; cultura Nouă din ultima parte a epocii bronzului și din perioada de tranziție la epoca fierului; cultura Brad-Cozia din cadrul unui complex cultural hallstattian nordic, cuprinsă între anii 1200 750 î.e.n.; cultura Basarabi care cuprindea amplul spațiu carpato-dunărean, între anii 800-650
Consideraţii etno-geografice asupra procesului de locuire pe teritoriul comunei Ţibăneşti by Margareta Negrea Văcăriţa. () [Corola-publishinghouse/Science/669_a_1288]
-
Strabon afirma că, partea sa răsăriteană, până la Pontul Euxin, purta numele de geți. Geții constituiau cea mai importantă forță politică și militară din această parte a granițelor Imperiului roman . Apoi Claudius Ptolemeu, inspirat de autori mai vechi, menționa că triburile tracice purtau diferite denumiri, după regiunea în care trăiau, după specificul etnic sau după localitatea principală a zonei. Din cele descrise, deja sa putut vedea identitatea între geții din Moldova, dacii liberi și carpi. La acestea se adaugă și denumirea de
Consideraţii etno-geografice asupra procesului de locuire pe teritoriul comunei Ţibăneşti by Margareta Negrea Văcăriţa. () [Corola-publishinghouse/Science/669_a_1288]
-
8.Băcăuanu, V., Barbu, N., Pantazică, M., Ungureanu, AL (1980)Podișul Moldovei, Ed. Ș tiințifică și Enciclopedici, București 9.Bălan, Șt., Mihăilescu, N. (1985)- Istoria științei și tehnicii în România, Ed. Academiei, București 10.Berciu, D. (1976)Neamuri și triburi tracice, Magazin istoric, nr. 1 11.Bichir, Gh. (1973)Cultura carpică, Ed. Academiei Române, București 12.Bârsănescu, Șt. (1971)Pagini nescrise în istoria culturii românești, sec.X-XVI, Ed. Academiei, București. 13.Bogdan, D. (1978)- Paleografia româno slavă, Dir. Gen. a Arhivelor Statului
Consideraţii etno-geografice asupra procesului de locuire pe teritoriul comunei Ţibăneşti by Margareta Negrea Văcăriţa. () [Corola-publishinghouse/Science/669_a_1288]