435 matches
-
dă... citiți vă rog ce se publică de obicei. Imitația în literatură mai are însă și neajunsul că trivializează pe cei imitați încît îi faca de nemaicitit”. De remarcat conflictul terminologic dintre categoria pozitivă și cea negativă a Decadenței: pentru tradiționaliști, cuvîntul „decadent” are conotații patologizante: „boală”, „degenerescență”, „sminteală”; polemic, Davidescu transferă accepțiile negative asupra literaturii adversarilor. Tonul insurgent, „purificator” al manifestului se prelungește în două interviuri imaginare cu caracter pamfletar semnate Nae&Mitică (corespunzînd celor mai tineri insulari: Nae Ionescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ploiești un articol în apărarea adventismului oprimat de clerul ortodox autohton. În răspăr cu tradiționalismul antisemit, a găzduit numeroși colaboratori evrei, de la F. Aderca și Tristan (Tzara) la filozoful spinozian Ion Brucăr. Cronica literară a fost ținută, cîțiva ani, de către tradiționalistul moderat Ion Trivale (Iosef Netzler), mort cu arma în mînă, pe front, în 1916. Modelele interne ale tinerilor poeți estetizanți erau - pe lîngă „precursorul” Macedonski - Arghezi și Minulescu; la nici doi ani de la apariția Insulei, între cei din urmă apar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
era departe de a fi privit cu bunăvoință în mediile simboliste. E suficient să amintim atacurile antilovinesciene ale Farului și Insulei, dar și pamfletele lui Tudor Arghezi. În epoca „pașilor pe nisip”, criticul nu era agreat, de fapt, nici de „tradiționaliști”, nici de „moderniști”. E. Simion observa, întemeiat, că „E. Lovinescu nu e un critic simbolist ca N. Davidescu, și a-l considera ca atare (cum procedează I. Negoițescu) e o eroare. (...) Criticul nu face, apoi, greșeala, ca N. Davidescu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
D.” comentează, sub titlul „Expresionism, Dadaism“, marea expoziție Dada din Berlin, taxînd fenomenul de „infantilism și incoherență”. Arătînd că în Germania reacțiile au fost dure, autorul opinează că „probabil viitorul va condamna acest curent în artă și literatură”. Se înșela... Tradiționalistul N. Iorga nu ratează nici el ocazia să se pronunțe drastic; în Gazeta Transilvaniei din Brașov (nr. 101, 12 mai 1921, p.1), marele istoric vituperează - la unison cu adversarul său antebelic Ovid Densusianu - împotriva „energumenilor” parizieni dadaiști și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
neînsemnatei isprăvi puse la cale aci, înainte de război, și care izbăvește pe moderniștii români de acuzația «importului»” („Modernism și tradiție“, în Cuvîntul liber, seria II, an I, nr. 1, 26 ianuarie 1924). O atare poziție încerca să dea o replică tradiționaliștilor, pentru care modernismul era un fenomen de import, inaderent la spiritul locului. Pentru Vinea, ca și pentru expresioniștii de la Gîndirea, adevărata tradiție autohtonă este una a nonfigurativului, prezent și în arta noastră populară. Numai că, în vreme ce ultimii recuperau abstracționismul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o sursă „primitivistă” de legitimitate autohtonă a avangardei cosmopolite. În irepresibilul său elan, autorul pare să fi uitat însă că, în pictură, cubismul se născuse oficial în 1908, prin Braque și Picasso, nu în 1915, prin Marcel Iancu... În replică, tradiționalistul Al. Hodoș va publica în revista Țara noastră, nr. 6, 10 februarie 1924, articolul „Dadaism, cubism - etcaetera sau capacitatea de export a geniului românesc“. Potrivit acestuia, poezia modernistă ar fi „artificială și nesinceră”, căutînd extravaganța în vederea originalității cu orice preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fi decît un „amestec de dezechilibru nervos și șarlatanie europeană”, o contrafacere a primitivismului, o „poezie bîlbîită”, pe care un popor cu suflet sănătos nu o poate accepta. Istoria își are însă ironiile ei: modernistul de stînga Ion Vinea și tradiționalistul Al. Hodoș se vor regăsi la începutul anilor ’60 - ca victime „în curs de recuperare” ale noului regim - în paginile publicației de propagandă comunistă pentru românii din exil, Glasul patriei... Nu e lipsit de relevanță faptul că în Contimporanul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cea a literatorilor de avangardă. Chestiunea deprovincializării moderne a culturii române l-a preocupat pe Ion Vinea încă din adolescență; dovadă - numeroasele recenzii severe despre promovarea oficială a literaturii autohtone în Franța, manifestată prin publicarea de scriitori minori, conformiști sau tradiționaliști, în La révue roumaine (dintre volumele care adună cvasiexhaustiv publicistica tînărului autor din acea perioadă, v. Opere IV. Publicistica, ediție critică, note și comentarii de Elena Zaharia-Filipaș, București, 2001). O recenzie a aceluiași Vinea despre Mercure de France și despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
brazdă o adîncește și o răstoarnă a belșug cu fierul geniului său aspru și virgin”. Alături - o consemnare moderat-elogioasă a volumului În marea trecere de Lucian Blaga (poezie „cerebrală”) indică, o dată în plus, afinitățile de identitate cu expresionismul și bizantinismul „tradiționaliștilor” congeneri de la Gîndirea, fapt confirmat și de o „scrisoare” a lui Aderca adresată lui Ion Vinea (cf. „O zi la Brașov“, în nr. 3, 1923), în care „moderniștii” Lucian Blaga și Adrian Maniu sînt deplînși pentru colaborarea lor cu tradiționaliștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tradiționaliștilor” congeneri de la Gîndirea, fapt confirmat și de o „scrisoare” a lui Aderca adresată lui Ion Vinea (cf. „O zi la Brașov“, în nr. 3, 1923), în care „moderniștii” Lucian Blaga și Adrian Maniu sînt deplînși pentru colaborarea lor cu tradiționaliștii ortodoxiști și conservatorii de la Gîndirea. Un alt poet al „tradiției românești autentice” de care liderul „contimporan” s-a simțit mereu aproape este Ion Pillat, care, împreună cu „gîndiristul” Oskar Walter Cisek, traduce din poeți expresioniști (Ivan Goll, „Studentul“, în nr. 30
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poetul Yeats l-a izgonit din Parisul unde se irosea în frămîntări sterile tocmai în insulele Aram”; acolo, în contact cu „graiul, închipuirea și obiceiurile pescarilor”, talentul lui Synge și-a găsit expresia... Refuzînd deopotrivă „exclusivismul poporanist”, ruralist (clamat de tradiționaliști), și exclusivismul citadinist (clamat de Lovinescu, care - se știe - nu l-a agreat prea mult pe „liricul”, „ruralul”, „evocatorul” Sadoveanu), Vinea respinge panaceul artistic al „formulei singure”. Admirația postulată de adepții tradiționalismelor ideologice e asimilată unui parazitism mistificator și veleitar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
detaliu... În nr. 76, Contimporanul găzduiește o anchetă de referință despre poezia argheziană (un gest asemănător făcuse revista Integral). Opiniile sînt foarte variate (fiecare autor își are propriul Arghezi..), iar respondenții - de asemenea: modernistul Camil Petrescu, de pildă, stă alături de tradiționalistul Octavian Goga, aflat de cîțiva ani în conflict cu Ion Vinea. Răspunsul celui din urmă putea fi însă oricînd semnat de Vinea însuși: „N-am avut răgaz să scriu despre Arghezi lungul articol pe care, în gînd, i l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avu măcar atîta bun efect: a minat cariera volumului și farsei și a scos la drum și la lumină coeficientul și energia: acul și trăznetul, forțe rezumative - pamfletul!”. Același Arghezi este însă „tolerat” la Contimporanul și cu articole pozitive despre... tradiționaliștii Alexandru Vlahuță și George Coșbuc. Fără îndoială, poetul-fanion al revistei rămîne Ion Vinea, „risipitorul” ale cărui versuri - mereu anunțate în varii periodice sub diverse titluri de volume ( La poupeé dans le cercueil, Moartea de cristal ș.a.) - vor fi editate, selectiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ar copia natura”, clamează: „vrem teatrul ce stă de vorbă cu eternitatea” și denunță „încercările unui autor român cu pretenții de expresionist” (probabil Blaga...), care au reușit doar „să compromită genul față de public”, silind spectatorii să se întoarcă - spre bucuria tradiționaliștilor - la „piesele de succes în masă”. Protestînd față de fobia care se resimte în privința noutății „întreprinderilor teatrale” și a „inconștienței” publicului, Tavernier respinge calificările infamante (creatorii artei noi „nu sînt monștri apocaliptici”) și propovăduiește nașterea „noii religii” artistice regeneratoare: „Și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
băieți, numai scrieți!”... Adevărata soluție de afirmare externă prin depășirea obstacolului limbii o reprezintă, în aceste condiții, expatrierea, o soluție pe care Vinea (spre deosebire de Fundoianu, Tzara, Panait Istrati sau Brâncuși) nu a ales-o, dar pe care - în opoziție cu tradiționaliștii - nu o vede în contradicție cu specificul autohton. Acuzînd „marea mizerie care a pricinuit acest început de exod al talentului românesc în alte limbi și în alte țări”, autorul apreciază că „scriitorii români nu și-au sacrificat, înstrăinîndu-se, caracteristica lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
decalajelor prin arderea etapelor are ca efect o respingere radicală a moștenirii secolului al XIX-lea. Redefinirea identitară și noile provocări europene aduc cu sine alte tipuri de raportare la tradiție. Semnificativ e faptul că moderniștii radicali se întîlnesc cu tradiționaliștii în respingerea „formelor fără fond” din secolul al XIX-lea. Dacă însă Gîndirea renova tradiționalismul sămămătorist adăugîndu-i o componentă spiritualistă, cvasimistică, bizantin-ortodoxă, în articolul „Premergătorii“, Vinea contestă realitatea oricărei tradiții „clasice”, denunță provincialismul, mimetismul literaturii culte preexistente și minoratul autohton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aiurea, și iată ceea ce face situația noastră de plîns. Dacă o orientare literară străină e întotdeauna un folos, un suflet străin e întotdeauna o primejdie” (idem., p. 25). În ciuda opoziției ideologice, există importante puncte de contact cu concepțiile hegemonist-orientaliste ale tradiționaliștilor despre un București văzut ca o „a patra Romă” (Nichifor Crainic) sau ca un „Bizanț după Bizanț” (N. Iorga) în condițiile bolșevizării Rusiei ortodoxe. Aceeași voință de afirmare și de originalitate, aceeași deplîngere a imitației, aceeași respingere a „minoratului cultural
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
istorie literară“), el va pune un diagnostic pe măsură: „Cultura românească nu a izbutit să exprime realitățile spiritualității autohtone, cărora le rămîne exterioară”, identificînd - observație interesantă - un filon „balcanic” (Filimon, Pann, I.L. Caragiale) ocultat deopotrivă de „occidentalizanții sincroniști” și de „tradiționaliști”. În Anatomia unei negații, Gelu Ionescu vorbește despre un „maiorescianism” al tînărului Eugen Ionescu, „în aparență reductibil doar la negația predecesorilor și chiar a contemporanilor”. Dar un „maiorescianism” (mai curînd adamism...) similar întîlnim și în cazul lui Ion Vinea („mentor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ambii antologatori sînt în același timp poeți și buni cunoscători de poezie modernă universală; colaborarea dintre „poet” și „critic” trece prin interiorul fiecăruia dintre ei. Despre ilustratorul Marcel Iancu (prețuit, ca și poetul Vinea, atît de „moderniști”, cît și de „tradiționaliști”), Perspessicius va face cîteva observații de finețe, recenzînd volumele de interviuri ale lui Felix Aderca (Mărturia unei generații): „Desenele lui Marcel Iancu merită o atenție specială. Dela portretistica lui Iser, desenul n‘a cunoscut un artist mai pur, un mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avangardiștii au fost apreciați - atunci cînd au fost! - mai ales pe latura tradiționalismului/clasicismului/lirismului lor rezidual, pentru latura „cuminte” a scrierilor, pentru virtuozitatea formală, bref: pentru neconformarea de facto la programul iconoclast afișat (v. cazurile „clasicizantului” Ion Vinea, ale „tradiționaliștilor”, tematic vorbind, Fundoianu și Voronca, delicatețea lirică a plachetelor de versuri semnate de Sașa Pană etc.). Sau, mai bine zis, pentru conformarea lor - parțială - la canonul artistic în vigoare, nu pentru diferența/opoziția lor în raport cu acesta. Într-o recentă lucrare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care feluritele agende politice de acest tip le-au vehiculat, de la începutul secolului al XX-lea (să zicem) și pînă azi. De altfel, în articolul „Patriotism/Naționalism, rasă, tradiție”, Vinea însuși sesiza prompt pericolul recuperării postume a „intelectualilor revoluționari” de către „tradiționaliști și conservatori”: „E în obiceiul unei categorii de intelectuali înzgărdați de a căuta în opera scriitorilor novatori, adică revoluționari, partea care îi leagă de ideea comună și oficială a epocei. Profesorii și gazetarii, direct sau indirect aserviți statului, se îndeletnicesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mixte între longobarzi și romani, să acorde libertatea, așa cum învățasem de la venețianul Anafesto, oricărui sclav care s-ar fi remarcat printr-un meșteșug sau să fie răscumpărat. Firește, toate aceste reforme au stârnit la Pavia proteste, în special în rândul tradiționaliștilor. Dar tot la Pavia exista o problemă mult mai serioasă decât înrâurirea mea asupra ducelui de Brescia: regele se simțea din ce în ce mai rău. Durerile de stomac se întețiseră, junghiuri care, după perioade de constipație, îi provocau dizenterii puternice. Suferea și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
general) și „somnambulii” (cei mulțumiți cu realizări minime), iar firma BSN - unul dintre liderii mondiali în domeniul alimentar - a identificat șase segmente de cumpărători<footnote Charles Croué, Marketing International, De Boeck Université, 1994, p. 179. footnote>: fricoșii, conservatorii, lacomii, imoralii, tradiționaliștii, segmentul mixt (care combină caracteristici ale celorlalte segmente). În concluzie, din cele arătate mai sus rezultă o relație directă între veniturile consumatorului, trăsăturile de personalitate, stilul de viață etc. și comportamentul de cumpărare și consum al acestuia. Identificarea stilului de
Comportamentul consumatorului by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/209_a_178]
-
general) și „somnambulii” (cei mulțumiți cu realizări minime), iar firma BSN - unul dintre liderii mondiali în domeniul alimentar - a identificat șase segmente de cumpărători<footnote Charles Croué, Marketing International, De Boeck Université, 1994, p. 179. footnote>: fricoșii, conservatorii, lacomii, imoralii, tradiționaliștii, segmentul mixt (care combină caracteristici ale celorlalte segmente). În concluzie, din cele arătate mai sus rezultă o relație directă între veniturile consumatorului, trăsăturile de personalitate, stilul de viață etc. și comportamentul de cumpărare și consum al acestuia. Identificarea stilului de
Comportamentul consumatorului by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/209_a_177]
-
mult decât mine. Merge la rugăciuni de două ori pe zi și, de asemenea, merge la cursuri de religie iudaică zilnic. Eu nu mă definesc ca fiind o persoană „religioasă”, dar acasă fac ceea ce trebuie. De fapt, părinții mei erau tradiționaliști în obiceiuri. Vineri seara binecuvântau vinul și mergeau întotdeauna la sinagogă de sărbători. și, treptat, încep să înțeleg mai multe despre toate acestea. Fac tot ceea ce trebuie ca membru al familiei, dar cerințele religioase mai personale rămân totuși la latitudineamea
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]