1,739 matches
-
dorea să combine elementele a două școli de gândire dominante în secolul XVIII: Raționalismul (conform căruia cunoașterea era înnăscută, își afla originea a priori în rațiune) și Empirismul (conform căruia cunoașterea putea fi obținută doar prin simțuri, a posteriori). Idealismul transcendental kantian afirma că știm mai mult decât niște simplele idei într-o minte divină postulate de Berkeley. Sunt introduse conceptele de noumen (lucru-în-sine) și fenomen; noumenul poate fi real atât empiric, cât și transcendental, chiar dacă nu poate fi cunoscut în
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
doar prin simțuri, a posteriori). Idealismul transcendental kantian afirma că știm mai mult decât niște simplele idei într-o minte divină postulate de Berkeley. Sunt introduse conceptele de noumen (lucru-în-sine) și fenomen; noumenul poate fi real atât empiric, cât și transcendental, chiar dacă nu poate fi cunoscut în mod direct. Acesta din urmă poate fi cunoscut doar prin intermediul fenomenului (el este filtrat de simțurile noastre și este intuit de noi doar așa cum ne apare, nu așa cum este în sine). Viziunea etică a
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
simțurilor la întrebarea epistemologică a percepției spațiale ridicată de Critica Rațiunii Pure. Mișcarea ajungea la apogeu odată cu gândirea școlii Marburg, reprezentată de Hermann Cohen și Paul Natorp. Aceștia din urmă au respins naturalismul lui Helmholtz și au reinițiat importanța metodei transcendentale. Ernst Cassirer, altă personalitate a școlii Marburg, a aplicat principiile kantiene la fenomenul cultural. Între timp, Wilheim Windelband și Heinrich Rickert au introdus kantianismul în filozofia istoriei. Neokantianismul a fost influent pentru fenomenologia lui Edmund Husserl și pentru primele lucrări
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
contradictorii, nu este surprinzătoare în jainism, ci pare chiar firească: pseudo-universul infinit Aloka cuprinde universul spațial, mărginit, așa cum spațiul imaterial cuprinde materia, forma sau corpul și cum materia integrează spiritul, în cazul viețuitoarelor. Timpul este de asemenea un principiu neatârnat, transcendental și, în conexiune cu spațialitatea cosmică, capătă caracter ciclic divizându-se în două perioade: Utsarpinis (etapa de ascensiune) și Avsarpinis (etapa de regres). Cele două etape antagonice formează un ciclu temporal ("Kalchakra"). Utsarpinis și Avsarpinis sunt împărțite în câte șase
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
am Întâlnit și la Paris, nu?! Sau era sora dumneavoastră?! Totuși, ce mai faceți? Cum e peaici?... Mă rog, discutăm chestii din astea, convenționale. Dar după puțin timp, gândim la ceva mai profund și ajungem la ideea de Înălțare. Spirituală. Transcendentală. Și iată - ne oprim la ideea de zbor, de desprindere, de urcuș neîntrerupt. Cu inima. Cu gândul. Până unde nu se poate... Că de, oameni suntem! Ce altceva poți să vrei, să simți, când ești parte infinitezimală din vibrația brâncușiană
Editura Destine Literare by Roni Căciularu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_337]
-
Edmund Husserl, Martin Heidegger și Jacques Derrida. ologia, cu deosebiri de nuanță între diverșii săi reprezentanți, lărgește înțelesul conceptului de fenomen, care este astfel considerat drept totalitatea conținutului aflat în conștiință, ce poate fi înțeles doar ca efect al subiectivității transcendentale pure. În filosofia pozitivistă, fenomenele percepute pe calea experienței sensoriale reprezintă singurele mijloace ce duc la cunoaștere. În special în știință și tehnologie, fenomen este orice eveniment observabil, direct sau cu ajutorul instrumentelor și aparatelor. Se poate alcătui o listă nesfârșită
Fenomen () [Corola-website/Science/298025_a_299354]
-
o tranziție în filozofie de la această dihotomie la dihotomia fenomen/condiție-de-apariție. Nu mai există nicio esență în spatele fenomenului. El devine un fapt brut, iar acum este necesară examinarea condițiilor de posibilitate a apariției acestuia. Kant va proceda astfel în „estetica transcendentală”, unde examinează condițiile necesare pentru o cunoaștere matematică sintetică a priori. Dar el reprezenta doar o tranziție, deci încă păstrează distincția fenomen/noumen, cel din urmă fiind declarat incognoscibil și ignorat. Michel Foucault îi va da un sens istoric prin intermediul
Condiție de posibilitate () [Corola-website/Science/332746_a_334075]
-
se naște în condiții adverse poate fi mai puternică decât cea „naturală”, pe care ne-am aștepta s-o regăsim înăuntrul unei familii și pe care uneori o căutăm acolo degeaba. Ce-i lipsește Vieții... nu e mesajul, ci forța transcendentală. Fără să apeleze la vreun artificiu metaficțional, Carey scrie un roman care nu reușește să-și depășească condiția. Citim și, chiar dacă ce citim e frumos și ne place, rămânem tot timpul conștienți că ținem în mână o carte.
Fugarii by Florin Irimia () [Corola-journal/Journalistic/5646_a_6971]
-
noi Înșine și pe celălalt ca pe două substanțe separate: orice unire a acestor două substanțe trebuie, Într-adevăr, considerată imposibilă. De aceea, studierea teoriilor moderne ne relevă un efort de a distinge În adâncul conștiințelor o legătură fundamentală și transcendentală cu celălalt, care ar face parte integrantă din fiecare conștiință Încă din momentul apariției sale” (Sartre, 1943, pp. 277-278). Filosofia modernă, de la Descartes Încoace, trecând prin Berkeley și Leibniz, lăsase moștenire filosofilor spinoasa problemă a legăturii intersubiective dintre două „substanțe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
ego sunt Întotdeauna și În mod necesar date Într-o Împerechere originară. Această Împerechere (Paarung) definește o experiență naturală referitoare la celălalt, considerat imediat ca un alt eu, pe când gestul cartezian, apoi cel husserlian, de reducere fenomenologică la un ego transcendental ar risca să ducă la solipsism. Pentru a contracara această obiecție, Husserl este obligat să distingă și apoi să izoleze regimuri particulare ale percepției, de la senzația propriului corp până la „perceperea asimilantă” care Îmi oferă cuplul ego/alter ego. Acum, problema
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
recunoașterii tuturor oamenilor ca persoane. Sunt stabilite astfel condițiile unei baze finale a eticii. Apel descrie individul ca pe un homo sapiens socializat cu succes prin competența sa de comunicare. În opinia lui, ar fi imposibilă evitarea „jocului de limbaj transcendental În interiorul căruia bănuim, În afară de existența câtorva reguli de logică și a unei lumi reale, prezența a ceva ce seamănă cu niște reguli pragmatice și transcendentale ale comunicării ideale” (Apel, 1981, p. 925). Desprinderea din acest joc al limbajului ar Însemna
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
prin competența sa de comunicare. În opinia lui, ar fi imposibilă evitarea „jocului de limbaj transcendental În interiorul căruia bănuim, În afară de existența câtorva reguli de logică și a unei lumi reale, prezența a ceva ce seamănă cu niște reguli pragmatice și transcendentale ale comunicării ideale” (Apel, 1981, p. 925). Desprinderea din acest joc al limbajului ar Însemna pierderea simțului identității. Cu toate acestea, nu este sigur că trebuie să legăm idealul de comunicare de presupoziția unor norme etice universale. Nu neglijăm oare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
dovezi. În general, și în asemenea stări, rare (să ne amintim procesul!) Ceaușescu se mărginea să acuze, pe ton ridicat, de trădare a intereselor clasei muncitoare și să practice rotația cadrelor. Stenograma despre pedepsele de aplicat celor implicați în Meditația transcendentală, pe care am publicat-o in extenso într-o carte acum câțiva ani, arată și acolo un ins care respectă datele contractului "Vă hrănește partidul, dacă nu îl slujiți, nu vă mai hrănește, la munca de jos, deci". Fără crize
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
latina și greaca veche. El trimite ades la ego, cogito, eidos, noos și presupoziții despre preeminența percepției conștiinței, printr-o epoché a "cogitatumului", adică a ceea ce se percepe. În (10b) se arată că Husserl și-a promovat cu eforturi "fenomenologia transcendentală", depășind unele erori și confuzii privind importanța conștiinței în existența dominată tot mai mult de cunoaștere. El și-a început dificilul parcurs filosofic urmărind discuțiile de la începutul secolului trecut dintre logiciști, intuiționiști și formaliști în așa-numitele fundamente ale matematicii
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
și F. Mihăescu, prefațatorii lucrării de la (9a), preiau termenul atât de drag autorului "nonuman". Acestui termen îi este asociat termenul de "transcendent", des folosit de idealismul modern pentru a separa lumea simțurilor de lumea inteligibilă. Apropiați de acest termen sunt "transcendental" și "transcendentalism". Medievalii foloseau termenul "transcendental" pentru atribute care nu făceau parte din cele zece categorii aristotelice, cum sunt unul, adevărul, binele. Im. Kant l-a folosit pentru a denumi facultatea rațională de cunoaștere. "Transcendentalism" și-a numit eseistul și
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
Orient pentru inițiative reparatorii ale Occidentului. O explicație mai abstractă a crizei umanității europene a susținut Ed. Husserl în anul 1935, la venerabila vârstă de 76 de ani. Filosoful era îndreptățit să se refere la propriul sistem speculativ, denumit "fenomenologie transcendentală" sau "intențională". Această construcție i-a fost sugerată în cursuri de către profesorul său vienez, Franz Clemens Brentano (1838-1917). Husserl a dezvoltat câteva din problemele conștiinței intenționale perceptive, a rolurilor ei în existența și cunoașterea umană, blocate de fenomene degenerative și
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
umană, blocate de fenomene degenerative și boli (în sens metaforic, n.ns) ale națiunilor europene. Înlăturarea acestor fenomene se poate face prin "terapeutica naturală" de sorginte empirico-tradițională sau/și prin "medicina naturalist- științifică". Autorul își propunea să testeze capacitățile fenomenologiei transcendentale și ale științelor spiritului (sau "creierul culturii europene") pentru vindecarea maladiei numită "criza umanității europene". Vrând să ușureze înțelegerea proiectului său de către cititori, autorul sugerează să privească "criza europeană" din perspectiva teleologiei istorice a scopurilor infinite, sesizabilă pe căile filosofiei
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
în istoria omului care muncește, decide și vorbește. Habermas de aici pornea în construcția sa antropologică. Legăturile cunoașterii cu aceste interese sunt marcate de frecvente reprimări și de tot atâtea reconstrucții ale dialogului. Însă analizele despre interese făcute de fenomenologia transcendentală, de pozitivism (6) rămân la fel de speculative ca și cele pe care le susținea Heidegger în analitica Dasein-ului și mai ales în hermeneutica "grijii". (7) Habermas a conceput critica ca o teorie a competenței comunicative, formată din arta de a înțelege
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
credințele pe care "tradiționaliști" ca Guénon și Durand le-au dezvăluit aspecte peste care cei menționați până acum au trecut. Tradiționaliștii Filosofii citați până aici și-au susținut punctele de vedere despre tradiție și reformă culturală fie de pe pozițiile fenomenologiei transcendentale husserliene, evocate în prima parte, fie ale unor idei pregătite printr-o "dialectică marxistă à la Marcuse", scandate în amplele mișcări liberale de masă din anii 1960 din Occident, descrise amănunțit de A. Bloom, mai în fugă de G. Durand
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
în momentele de mare creație, și deci, de mare angajare speculativă. Atunci când mai apoi, această excelență a gândirii nu este doar more geometrico, ci și geometria este străbătută de o dialectică riguroasă, ea devine more historico. Așa cum se știe, idealismul transcendental a însemnat viziunea istoristă a gândirii ca gândire absolută. Abandonarea în plasa dialecticii sale, nu ne pune doar la adăpostul alogicii condiției umane, ci și la adăpost de orice impreviziune publică. Pasiunea individuală și colectivă dispare în conștientizarea raționalității acelui
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
antică și formele în care a fost exprimată. Acestea sunt puncte de referință esențiale pentru înțelegerea speculativă și istorică a însăși situației noastre istorice. Formelor clasice ale activității teoretice li se adaugă și cealaltă formă clasică, respectiv cea a idealismului transcendental. O numim clasică întrucât, așa cum vom vedea, este strâns unită cu cea greacă și precedă dizolvarea acelei atitudini speculative care a caracterizat filosofia până aproape în ultimele decenii. Temeiul descoperirii grecești a acțiunii teoretice este conștiința că e imposibil să
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
istoric au fost elaborate, s-au putut concilia și conecta în mod armonios, contribuind astfel la împlinirea unui ideal teoretic și la edificarea cea mai măreață a civilizații grecești. O altă formă clasică de activitate teoretică este cea tipică idealismului transcendental. Teoreticitatea greacă și cea idealist-transcendentală se deosebesc prin obiectul diferit al mirării, și deci prin forma diferită în care este clarificată mirarea. Acțiunea teoretică greacă urmărea dominarea realului, a fragmentarului, a frugalului, realități întâlnite în lumea obiectivă, în schimb, activitatea
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
ce făcea inteligibilă ființa și pe care gândirea le reproducea deductiv. Acțiunea teoretică modernă-idealistă se structurează, în schimb, în jurul cunoașterii ca judecată. Judecata este activitatea inițială necondiționată, ceea ce înseamnă că ea nu este dedusă; locul ideii este luat de structura transcendentală. Analitica, dintr-un sistem de raporturi, devine o lege concretă a activității minții. Inteligibilitatea se identifică deci cu transcendentalitatea. Identificarea gândirii cu ființa, care în cadrul acțiunii teoretice greco-clasice era doar intențională, în idealism devine reală, prin reducerea ființei la gândire
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
devine o lege concretă a activității minții. Inteligibilitatea se identifică deci cu transcendentalitatea. Identificarea gândirii cu ființa, care în cadrul acțiunii teoretice greco-clasice era doar intențională, în idealism devine reală, prin reducerea ființei la gândire și a gândirii la propriile structuri transcendentale. Esența acțiunii teoretice, ca depășire a particularului și a fragmentarului într-un raport logic universal și caracterizat de necesitate, este aceeași, atât pentru gândirea greacă cât și pentru idealismul modern. În schimb, este diferit modul de înțelegere a particularului și
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
ce nu pot fi depășite, răspunsul rămâne riguros și cunoașterea încheiată. Gândirea idealist-transcendentală continuă, prin exces, parcursul gândirii grecești, depășind obstacolul abstracției și punctând pe identificarea gândirii cu ființa, reproducând astfel, dinamic și istorist, monismul metafizic a lui Spinoza. Idealismul transcendental este răspunsul exhaustiv, celebrarea unității dintre gândire și ființă, teoria adevărului global și definitiv. Din punctul de vedere al perspectivei propuse în primul capitol, adică din punctul de vedere al unei filosofii care întreabă și se întreabă, afirmarea unor rezultate
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]