433 matches
-
de minimal art, conceptual art, arte povera, process art, land art, installation și information art, ceea ce a constituit o provocare la acea perioadă față de obiectul muzeului tradițional. Ideile mișcării Fluxus au influențat "acțiunile" artistului și profesorului Joseph Beuys, orientate către transcenderea graniței dintre artă și viață. Definiția sa extinsă a artei dezvoltă teoria "plasticii / sculpturii sociale", conform căreia oamenii au capacitatea ori pot învăța să fie creativi în mai multe feluri. De asemenea, influențat de scrierile teosofului Rudolf Steiner, care a
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
pentru pîinea pămîntească. În orice caz, tocmai absența „pîinii cerești“ (în sensul cel mai larg) face din Însemnări o scriere atît de întunecată, de apăsătoare. Ion Ianoși consideră că acestea sînt o scriere neterminată : „Însemnările trebuiau să se încheie prin transcenderea din imperiul voinței individuale, absolut libere, în imperiul lui Dumnezeu“1. Afirmația sa se bazează însă pe o lectură lejeră, credem noi, a scrisorii pe care autorul i‑o expediază fratelui său la 26 martie 1864. Acolo găsim, într‑adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
și poartă caracterul de despărțitură originară reciprocă sau transcendentă”<footnote N. Hartmann, Grundzüge einer Metaphysik der Erkenntnis, 2. Aufl., W. deGruyter, Berlin/ Leipzig, 1925, p. 43. footnote>. Considerată drept obiect, relația decunoaștere se prezintă „ca extinderea determinărilor obiectuluiasupra subiectului”, această „transcendere” fiind „latura opusă” a„sesizării” (Erfassen) ce constă „în transcenderea subiectului însfera obiectului”, și are drept rezultat „obiectul transcendent”, ca„determinant” (Bestimmendes)”<footnote Ibidem, p. 46. footnote>. Mai exact, „ambele feluri detranscendență” sunt „numai aspecte ale unuia și aceluiași act
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
N. Hartmann, Grundzüge einer Metaphysik der Erkenntnis, 2. Aufl., W. deGruyter, Berlin/ Leipzig, 1925, p. 43. footnote>. Considerată drept obiect, relația decunoaștere se prezintă „ca extinderea determinărilor obiectuluiasupra subiectului”, această „transcendere” fiind „latura opusă” a„sesizării” (Erfassen) ce constă „în transcenderea subiectului însfera obiectului”, și are drept rezultat „obiectul transcendent”, ca„determinant” (Bestimmendes)”<footnote Ibidem, p. 46. footnote>. Mai exact, „ambele feluri detranscendență” sunt „numai aspecte ale unuia și aceluiași act deatingere sau determinare”, relație în care „numai obiectul este cel
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
aceea”, aînvierii, „voi Mă veți vedea, pentru că Eu sunt viu și voi veți fi vii”(s.n.). Acest fapt este dovedit și prin apariția Mântuitorului Duminica, ziua Învierii, în fața ucenicilor, prin „ușile închise”<footnote Vezi Ioan 20, 19-31. footnote>, adică,prin transcenderea „lumescului”, prin depășirea simțurilor orbite<footnote Pe Tabor, vederea lui Dumnezeu este posibilă prin îndumnezeirea omului. footnote>,care deveniseră piedică, în lumea aceasta, adevăratei vederi<footnote Pe care Sfinții Apostoli Petru, Ioan și Iacob o primiseră ca arvună pe muntele
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
său sens" (Durand: 1992, 413). Fenomenul intertextual, în special prin componenta sa reiterativă, propune o analiză asupra abolirii timpului (Eliade), aspirație care apropie omul modern de cel arhaic. Scriitorul/lectorul ar trebui să-și asume o metafizică textuală care presupune transcenderea textului, ca manifestare singulară, irepetabilă și definitivă a scriiturii: "Dacă ne străduim să pătrundem semnificația adâncă a unui mit, suntem obligați să constatăm că această semnificație revelează conștientizarea unei situații în Cosmos și că ea implică, în consecință, o poziție
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Încă o dată se vede mișcarea permanentă; nici vorbă de o singură direcție de înaintare, dimpotrivă, de drumuri în zig-zag; se deslușește un adevăr fundamental: dependența de timp și nu de spațiu. Iudaismul deține această taină, dimensiunea sa temporală prilejuindu-i transcenderea unuia dintre capitolele ce definesc infrastructura istoriei: geografia. E lesne să deslușim privirea în perspectivă, fața întoarsă spre viitor, și nu spre trecut. De unde izvorăște marea libertate dacă nu tocmai din conștientizarea dublei valori, pământene și celeste, a omului? Ideea
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
îndepliniri reformatoare. Adesea, adaptarea unei astfel de definiții-interpretare la configurația interioară a momentului particular al unui individ este, psihologic, pasul decisiv care cheamă activarea resurselor schimbării, un fel de ultimă condiție declanșatoare cu funcție de ghid simbolic. În concluzie, schimbarea este transcendere de condiție, iar aceasta se realizează prin izolarea întregitoare și prin "inactivarea" vechii condiții, demers efectuat de conștiința de sine ca activitate a minții. Ea inversează o ordine cauzală pe care înțelepciunea antică greacă o plasa la nivelul alchimiei sufletului
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
determinărilor contextuale, mai putin al libertății ca atare și mai mult al eliberării ființei de forțele exterioare, așa cum l-a acreditat în specia gândirea existențialista. Potrivit existențialiștilor, omul se împlinea prin depășirea voluntară a limitărilor actuale - printr-un act de transcendere, ca să folosim terminologia germană. O depășire prin care se elibera de însingurare (Albert Camus), de constrângerile tehnicii (Herbert Marcuse) ori de cele ale politicii autoritare (Karl Jaspers), dar întotdeauna împreună cu semenii. Libertatea nu era niciodată reală că libertate autoreferențială, ci
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
dimensiunea de invizibilitate ce-i e definitorie, dar o aduce la manifestare, începe să semnifice și să spună ceea ce altfel ar rămâne incomprehensibil și indicibil 16. Condiția sa clar-obscură e chiar reflexul transcendenței sale: se arată într-o imagine a transcenderii înseși, revelându-se ca invizibil al vizibilului. Ca în atâtea alte cazuri, trupul poetal nu e numai transparent dar și transcendent, imaginea sa "înstelată" neînlesnind doar accesul vederii și al înțelegerii, ci adâncind deopotrivă perspectiva, potențându-i semnificativitatea. Am văzut
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ei, inimaginabilul aprioric al originarului care nu se vede, dar se pune în arătare, creează imagine, precum "sâmburul ce-așteaptă în veșteda păstaie"36. "La temelia lumii minunea doarme încă"37, dar "neliniștiții sâmburi" prefigurează rodul ceresc, "sacra sămânță" a transcenderii care, asemeni unor "aripi [ce] așteaptă-n ou"38, ascunde în sine zboruri lăuntrice.39 Inima prin care se vede cerul Locul de generare a frumuseții e lumina pe care o degajă reflectarea cerului în suflet. Ea încolțește și se
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
artă încă nu există, dar e deja prefigurată în chiar apariția preformală a unui sens care începe, dă de văzut o închegare incipientă, o zămislire abia posibilă. De aceea "unul din blazoanele de noblețe ale liricii moderne e tocmai această transcendere a realității obiective, pentru a închega, din imagini fragmentare ale realului, o suprarealitate în care elementele lumii exterioare, ca și structura lor nu se mai află în poziția firească", imaginea "se eliberează de orice servitute față de real", imaginația coagulând un
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care sensul o "leagă", o încheagă în actul prin care deschide potențele; e vorba mai curând de intuiția unei structurări dinamice căreia îi dă un sens, posibilitatea actualizării. Dacă lucrurile stau astfel, deschiderea operată de actul poetic reprezintă nu atât transcenderea realului deja actual, ci intuirea potențelor transcendente actului, deschiderea unui dincolo subzistent, dintotdeauna existent, al realului însuși. Într-adevăr, "fără deschiderea într-un "dincolo" dintotdeauna, aripile spiritului s-ar atrofia"15. Or transcendența imemorială a posibilului este inaparentul intuit pe
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
depărtarea însemnându-și chipul" în locul dezertat, dezafectat, al unei urme. Semnul acestei prezențe de absență desemnează prin omisiune, căci dacă "mereu depărtarea crescând// cearcăn/ pe suprafața adâncului"1 se ascunde în nemanifestare, ea deschide adâncul, se arată ca supra-față a transcenderii posibile. Ascunsul nu e însă totdeauna adâncul; el e uneori vălul care oprește vederea, "vălul cărnii"2, al suprafeței care se prezintă aproape, suficiența lumii care, arătându-și fața, se substituie feței divine, o acoperă și o șterge din vedere
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se lasă pătrunsă de adâncul lucrurilor, acolo unde nu natura ca atare se dă în spectacol, îi întâmpină privirea absorbind-o în decorul ei spectacular. Vocația ei este pe măsura nemăsurii dăruite, a finalității supranaturale, în deschisul depășirii și al transcenderii 2. Natura e chemată să străbată acest drum al creșterii lăuntrice, la fel cum ochiul e chemat să se deschidă spre ceea ce îi orbește iluminator vederea. Atunci el e "pe drumul cel bun", pe drumul naturii crescute și înălțate. La
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
spre originea nesfârșirii. Drumul îndrumă spre imaginea veșnic viitoare a izvorului, de aceea "o călătorie este o călătorie în viitor": "călătoria înseamnă ieșire, ieșirea și intrarea în pustie"5, ieșirea din limita locului și intrarea în nelocul trecerii și al transcenderii, în golul fără imagine, extins în extincție. A poematiza pe această cale înseamnă "a păstori la origini", purtat, "înfășurat, cuprins de-un drum". Pe un singur drum, cu sens unic, care duce la Roma tuturor drumurilor; nu drumul fundătură, care
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Esența lui nu e autonomia, manifestarea de sine, nici măcar în cuvântul care îi dă expresie, putere de formulare. Forma în care ființează acum e neformulabilă, atât de reculeasă în ceea ce o aspiră încât ea nu se poate spune decât în transcenderea de sine, în lumina care o dizolvă. Își desfigurează identitatea, luând figura asemănării cu alteritatea 70. E non-fenomen pentru că e non-manifestare, esență fără existență de sine. Devine trup nevăzut, inaparent, căci forma sa nu e trupească, a trupului însuși; ea
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
incursiune făcută pînă la surse. Era astfel dezvoltată, prin grila lui ca și cum, o lectură empatică aplicată pe trecutul spiritului, a înfățișării sale originare, a "originii absolute și quasimetafizice". Cadrele investigației, temporale doar cu titlu pur orientativ, erau metafizice, propunîndu-și deci transcenderea fenomenalului. O asemenea clătinare a fundamentelor care impunea însă o necesară reîntemeire s-a produs în fapt odată cu filosofia lui Husserl și Heidegger. Ireductibilă, deci, la un debut temporal ("act ireductibil la simpla apariție în timp"), a fonda "constă în
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
pe față, în acest din urmă specimen de provincial, care "nu poate accepta viața zbuciumată trăită în fenomen, lipsită de absolut, dar realizată în tragic", și tocmai de aceea, cum spune în finalul acestei scrisori provinciale, alege distrugerea realului în locul transcenderii acestuia. Tînărul Cioran intra încă de atunci așa cum am sugerat și noi de atîtea ori într-o campanie ofensivă față de existențial. În căutarea, probabil, a celei mai bune dintre lumile posibile, el se fixa indubitabil nu pe implozia eului, pe
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
că era vorba de o decizie poate numai de moment a lui Cioran. Opțiunea lui împingea către un melanj ciudat al lui sau cu și, căci prefer presupunea, în cadrele conjuncției, exercitarea plăcerii conferite de libertatea disjuncției: Prefer distrugerea realului transcenderii lui". Era aici începutul unei hotărîri de a se împotrivi, cum va spune mai tîrziu, la tot ceea ce s-a creat de la primul nostru strămoș încoace. Poate nu greșim dacă situăm aici și acum, în rîndurile scrise la această vîrstă
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
vrînd să depășească acel "donchișotism local" (fascinația produsă de eroul lui Cervantes nu va înceta nicicînd, Cioran văzîndu-și destinul disputat între figura tristului cavaler și cea a lui Faust), tînărul de numai 17-18 ani se temea nu atît de aventura transcenderii realului, cît de consecința unui asemenea traiect, și anume: prăbușirea asemănătoare cu aceea a albatroșilor, cei care cad de la înălțimea propriilor singurătăți 118. Cioran rămîne de altfel în sine mai toată viața un provincial, iar opera sa, cu toate performanțele
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
cu o nuanță de uimire în glas, numele persoanelor decedate (monahiilor) din micul cimitir : Antuza Monahia, Ambrozia Monahia, Heruvima Monahia, Achilina 1. Referitor la fenomenul ritual în genere, Ioan P. Culianu aduce în discuție faptul că „indivizii experimentează puterea, adică transcenderea normelor, servindu-se de riturile compensatorii de care dispune o cultură, pentru a se apăra de o descărcare prea bruscă a tensiunilor provocate de acumularea refulărilor”. „Puterea” astfel dobândită este în cele mai multe cazuri iluzorie, mai afirmă Culianu, deoarece sistemul cultural
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
propriul cult, dar interzice ca oricine să facă legea în locurile publice. Republica garantează autogestionarea sacralităților. Dar pentru a garanta respectarea acelui " Fiecare cu transcendența lui", trebuie ca agentul protector să fie el însuși recunoscut ca persoană care transcende aceste transcenderi particulare. Gestionarea spațiilor comune nu trebuie cedată nici unui interes sau fanatism particular, cu riscul de a se distruge ea însăși, căci nimeni nu poate fi în același timp judecător și parte vătămată. A susține că principiul de laicitate republicană este
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
această percepție intuitivă a coincidentiae oppositorum, a unui principiu dinamic, firesc integrator, de așezare în univers. La rîndul său, „geniu polar” prin excelență, Eminescu desfășoară o dialectică a contrariilor în care regăsim marile teme ale gândirii eliadești: misterul camuflării sacrului, transcenderea Timpului, reintegrarea Eternității. Luna este simbolul cunoașterii indirecte, conceptuale, raționale. Deși astrul nopții evocă în plan metaforic frumusețea, ambiguitatea temporală, lumina ei nu e decît o reflectare a luminii soarelui, o răsfrîngere, o realitate secundară, dacă se poate spune așa
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Simona Modreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1377]
-
identifică un extaz pitagorician care "are rădăcinile în plutonismul eminescian, al purificărilor treptate formale", sursele poeticii sale regăsindu-se în acest plutonism eminescian unde "metaforizarea continuă a Finței și sublimarea ei în forme esențializate se impu neau ca soluții la transcenderea imediatului, la scurtcircuitarea și chiar pulverizarea realului", pe care proiectele epistemologice eminesciene le sugerau încă din secolul al XIX-lea. Seducția modelului eminescian se află, zice Florin Oprescu, ca un "reper esențial în nașterea și devenirea valorilor poetice moderne", până la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]