999 matches
-
tătarilor, chemați în ajutor de Constantin Brâncoveanu, să se reîntoarcă în Țară Bârsei pe același drum. În urmărirea lui, armatele turcești, aducând cu ele pe viitorul principe Emeric Tokoly, trecură munții prin Crăpătura Pietrei Craiului, iar armata lui Brâncoveanu prin Trecătoarea și potecile Branului. Ciocnirea dintre cele două armate a avut loc la Zărnești la 11 august 1690, unde trupele austriece de sub comanda lui Heissler au fost înfrânte. În urma acestei victorii Constantin Brâncoveanu s-a reîntors în țară trecând tot pe la
Tohanu Vechi () [Corola-website/Science/304296_a_305625]
-
cea nestoriană din Mesopotamia. În sec. IV teritoriul Albaniei Caucaziene a fost supus unor nenumărate năvăliri pustiitoare din partea diferitelor triburi caucaziene din Nord. În sec. V - VI se intensifică năvălirile hunilor, iar în sec. al VI-lea în Azerbaidjan, prin trecătoarea Derbend, de multe ori au navalit khazarii. În secolul VII, de partea Bizanțului a participat la razboiul împotriva Iranului și Imperiul Khazar. Acesta a ocupat Albania Caucaziana cu multa sălbaticie, contribuind la devastarile începute înca din vremea invaziei hunilor. În
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
cu un efectiv de 16.000 de militari grupați în 15 batalioane de infanterie și 8 baterii de artilerie, a organizat trei grupuri de acoperire: Până la data de 2 septembrie 1916, grupurile de acoperire ale Divizie 14 Infanterie au deschis trecătorile omonime atingând aliniamentul: vârful Călimănel - Bilbor - imediat vest Borsec - confluența valea Putnei cu Putna Puturoasă. În același timp, a început deplasarea grosului forțelor diviziei din raionul de concentrare de pe valea Bistriței spre zona acțiunilor de luptă. Divizia 7 Infanterie (comandant
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
15 infanterie, generalul de brigadă Nicolae Petala, acționând pe un front de 32 kilometri în văile râurilor Slănic, Oituz și Cașin. Forțele Diviziei 8 Infanterie au eliberat orașul Târgu Secuiesc, la 30 august 1916, iar până la 2 septembrie au deschis trecătorile pătrunzând în depresiunea Târgu Secuiesc. Divizia 2 Cavalerie (comandant - general de brigadă Grigore Basarabescu) concentrată inițial la Onești, s-a deplasat pe valea Oituzului, a depășit „Grupul Oituz” la 31 august 1916, primind misiunea de a ocupa depozitele inamicului din
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
artilerie și mitraliere. După o scurtă pauză operativă necesară introducerii în dispozitivul de luptă a unităților nou sosite pe front, Armata de Nord a reluat acțiunile ofensive, la 3 septembrie 1916. Divizia 14 Infanterie cu forțele principale a atacat prin trecătoarea Toplița - Deda, eliberând orașul Toplița la 7 septembrie și pătrunzând în depresiunea Giurgeului. Divizia și-a continuat înaintarea traversând versantul estic al Munților Giurgeu atingând la sfârșitul etapei pe aliniamentul Dealul Negri (sud-vest Vatra Dornei) - înălțimea Gropșoara (cota 1.684
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
1916, printr-o acțiune de dublă învăluire executată cu forțele Brigăzii 13 Infanterie din subordine și ale Brigăzii 15 Infanterie, din compunerea Diviziei 8 Infanterie. La sfârșitul etapei, Divizia 7 Infanterie atinsese aliniamentul : Sândominic - 4 km vest Miercurea Ciuc - intrarea în trecătoarea Ciba-Vlăhița. Divizia 2 Cavalerie, a înlocuit parțial Brigda 15 Infanterie pe front, forțând Oltul și angajând lupte pe pantele Munților Harghita, atingând la sfârșitul etapei aliniamentul: muntele Cucului(1.558 m) - vârful Olișca Mare (1.374 m) - imediat vest Bixad
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
fapt este imposibil mai devreme de 11 ani. La 100 de km distanță se afla o altă bază rusească, din Gumru (Armenia). Cu ajutorul prezenței armatei rusești și folosind războiul civil din Georgia, Djavahetia, care se separă din restul statului prin trecătorile muntoase, practic nu se controlează din centru. Partidul „"Virk"” local se opune reîntoarcerii turcilor-meshetieni și cere atât detașarea provinciei, cât și "„unirea cu patria-mamă Armenia”". Georgia, negociind cu Turcia, vrea să construiască căile ferate Kars (Turcia) - Ahalkalaki (Georgia), o investiție
Turcii din Georgia () [Corola-website/Science/304346_a_305675]
-
repartizată împotriva debarcări aeriene la vest de Omaha, a fost redirecționată spre zona Gold Beach la est de Omaha, deoarece apărările de acolo se prăbușiseră. Caracteristicile cheie geografice care au influențat debarcările au influențat de asemenea următoarea fază a bătăliei: trecătorile, ieșirile naturale de pe plaje, au fost principalele obiective în planul de asalt inițial. Cu toate acestea cea mai puternica apărare concentrata în jurul acestora a însemnat că trupele de debarcare din apropiere acestora au avariat rapid neavând nici o formă ca să efectueze
Plaja Omaha () [Corola-website/Science/313753_a_315082]
-
reducere a apărării vârfului dealurilor. Supraviețuitorii companiei C din a doua divizie a Pușcașilor marini, a acostat în primul val la Dog Green în jur de 06:45; la 07:30 s-au urcat pe stânca de lângă Dog White și trecătoarea spre Vierville. Mai târziu li s-au alăturat o parte din B/116 care au acostat greșit, și acest grup și-a petrecut o parte din zi încercând și într-un final cucerind WN-73, care apăra trecătoarea D-1 la
Plaja Omaha () [Corola-website/Science/313753_a_315082]
-
Dog White și trecătoarea spre Vierville. Mai târziu li s-au alăturat o parte din B/116 care au acostat greșit, și acest grup și-a petrecut o parte din zi încercând și într-un final cucerind WN-73, care apăra trecătoarea D-1 la Vierville. La 07:50, C-116 au condus atacul la Dog White, între punctele WN-68 și WN-70, forțând trecerea prin gardul de sârmă cu o torpilă Bagalore și tăietori de sârmă. 20 de minute mai târyiu, a
Plaja Omaha () [Corola-website/Science/313753_a_315082]
-
să raporteze greșit cum că și WN-65 și WN-66 au fost capturate. Între 07:30 și 08:30 părți din G/16, E/16 și E/116 s-au reunite și au urcat împreună dealurile la Easy Red, între WN-64(trecătoarea E-1) și WN-62(E-3). La 09:05, observatorii germane au raportat că WN-61 a fost pierdut, și că doar o mitralieră mai trăgea la WN-62. 150 de oameni, majoritatea din G/16, care au ajuns la vârf mai
Plaja Omaha () [Corola-website/Science/313753_a_315082]
-
blocarea armelor grele de pe plaja a însemnat că, după patru ore, Pușcașii au fost forțați să renunțe la încercările de a le muta mai departe in interiorul uscatului.[68] În ciuda penetrare interioare, obiectivele cheie ale plajei nu au fost atinse. Trecătorile necesare pentru trecerea vehiculelor de pe plajă în perimetru nu fuseseră cucerite. Nereușita de a da din drum obstacolele de pe plajă au obligat următoarele acostări să fie la Easy Red și Easy Green. Unde acostau vehicule găseau doar o plajă goală
Plaja Omaha () [Corola-website/Science/313753_a_315082]
-
confruntările cu armatele ruse și române, nu au mai putut face mai mult decât să se apere pasiv și, până la sfârșitul ostilităților, sârbii ocupaseră Ak-Palanka, Pirot, Niš și Vranje. Rușii, sub comanda mareșalului Iosif Vladimirovici Gurko, au reușit să controleze trecătorile din Munții Balcani, cruciale pentru manevre. S-au dus o serie de bătălii pentru trecătoarea Șipka. Gurko a atacat de mai multe ori această trecătoare și a reușit în cele din urmă să o preia. Otomanii au depus multe eforturi
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
se apere pasiv și, până la sfârșitul ostilităților, sârbii ocupaseră Ak-Palanka, Pirot, Niš și Vranje. Rușii, sub comanda mareșalului Iosif Vladimirovici Gurko, au reușit să controleze trecătorile din Munții Balcani, cruciale pentru manevre. S-au dus o serie de bătălii pentru trecătoarea Șipka. Gurko a atacat de mai multe ori această trecătoare și a reușit în cele din urmă să o preia. Otomanii au depus multe eforturi pentru a recupera această trecătoare, cu scopul de a putea trimite întăriri lui Osman Pașa
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
pentru manevre. S-au dus o serie de bătălii pentru trecătoarea Șipka. Gurko a atacat de mai multe ori această trecătoare și a reușit în cele din urmă să o preia. Otomanii au depus multe eforturi pentru a recupera această trecătoare, cu scopul de a putea trimite întăriri lui Osman Pașa la Plevna, dar fără succes. În cele din urmă, Gurko a condus o ofensivă finală care a eliberat trecătoarea Șipka de trupe otomane. În Caucaz, și anume în Georgia și
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
o preia. Otomanii au depus multe eforturi pentru a recupera această trecătoare, cu scopul de a putea trimite întăriri lui Osman Pașa la Plevna, dar fără succes. În cele din urmă, Gurko a condus o ofensivă finală care a eliberat trecătoarea Șipka de trupe otomane. În Caucaz, și anume în Georgia și Armenia se afla o forță rusească formată din aproximativ de oameni sub comanda Marelui Duce Mihail Nikolaevici, guvernatorul general al Caucazului. Ea avea în față o armată turcească de
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
cale de armata rusă. Și populația creștină a avut de suferit, mai ales în primele faze ale conflictului, când mare parte din creștini s-au găsit în calea armatelor otomane. Un exemplu este momentul retragerii forțelor lui Gurko înapoi în trecătoarea Șipka după bătălia de la Stara Zagora. După bătălie, Suleiman Pașa a ars orașul Stara Zagora, unul dintre cele mai mari orașe bulgărești din Imperiul Otoman. Pe toată valea râului Marița, el a ordonat spânzurarea la colț de stradă a oricărui
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
bulgar care îi ajutase în vreun fel pe ruși. Ca rezultat, până la de civili bulgari s-au refugiat în nord în teritoriile ocupate de ruși. Ulterior, forțele otomane au intenționat incendierea Sofiei după ce Gurko a reușit să îi învingă în trecătorile din vestul Munților Balcani. Doar refuzul consulului italian Vito Positano, a viceconsulului francez Léandre François René le Gay și a viceconsulului Austro-Ungariei de a părăsi Sofia au împiedicat aceasta. După retragerea otomanilor, Positano a organizat chiar detașamente înarmate pentru a
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
mai întoarcă și să prade iar Transilvania, regele ungar l-a pus pe Dragoș, ca marchiz (germ. Markgraf, fr. marquis), la conducerea noii mărci de apărare a Ungariei, marcă numită Moldova, cu reședința la Baia, având obiectivul de a apăra trecătorile prin care tătarii obișnuiau să treacă peste munți. Data când a avut descălecatul Moldovei nu este certă. Letopisețul de la Bistrița menționează anul 1359. Grigore Ureche menționează anul 6807 (1299). Miron Costin amintește în poema polonă de anul 1304, iar cronica
Dragoș I () [Corola-website/Science/299225_a_300554]
-
a văii sunt legate între ele prin cheile Via Mala. Regiunea superioară a văii este legat prin pasul San-Bernardino-Pass cu Tessin, iar din Splügen, prin pasul Splügenpass se poate ajunge în Chiavenna, provincia Sondrio. Din Thusis șoseaua se bifurca spre trecătorile Albulapass și Julierpass spre Davos.
Rinul Posterior () [Corola-website/Science/318467_a_319796]
-
noul război contra Austriei aduce o nouă campanie militară în nordul Italiei, unde urma să acționeze o armată franceză „de Rezervă”, sub comanda directă a Primului Consul. Avangarda acestei armate este pusă sub ordinele generalului de divizie Lannes, care străbate trecătoarea „Marele Saint-Bernard”, cucerește Aosta și, reușind să treacă de fortul Bard, trece Alpii în nordul Italiei și cucrește Pavia, pe 2 iunie 1800. Înaintarea sa rapidă expune avangarda franceză atacurilor inamicului superior numeric și, la 9 iunie, Lannes se găsește
Jean Lannes () [Corola-website/Science/311471_a_312800]
-
(numit și "Pasul Surduc") este o trecătoare situată, în partea vestică a Carpaților Meridionali în defileul Jiului, în centrul „Parcului Național Defileul Jiului”, între munții Parâng la est și Vâlcan la vest, la o altitudine de 450 m. Trecătoarea face legătura dintre Depresiunea Petroșani și depresiunea subcarpatică
Pasul Lainici () [Corola-website/Science/323156_a_324485]
-
(numit și "Pasul Surduc") este o trecătoare situată, în partea vestică a Carpaților Meridionali în defileul Jiului, în centrul „Parcului Național Defileul Jiului”, între munții Parâng la est și Vâlcan la vest, la o altitudine de 450 m. Trecătoarea face legătura dintre Depresiunea Petroșani și depresiunea subcarpatică "Târgu Jiu - Câmpu Mare" (Depresiunea Olteană), de-a lungul Drumului național 66, suprapus peste un segment al Drumului European E 79. Zona Trecătorii Lainici începe de la sud de Monumentul Generalului Ion Dragalina
Pasul Lainici () [Corola-website/Science/323156_a_324485]
-
de o parte și de alta a Carpaților Meridionali. Deși lucrările s-au finalizat în 1890, darea în circulație s-a făcut deabea în 4 septembrie 1894. Aici a fost granița dintre Regatul României și Austro-Ungaria. În Primul Război Mondial trecătoarea a devenit renumită datorită luptelor desfășurate în defileu. Un monument comemorativ format dintr-o cruce de marmură albă așezată pe un postament de ciment, marchează locul în care generalul Ion Dragalina - numit la comanda Armatei I pentru a conduce luptele
Pasul Lainici () [Corola-website/Science/323156_a_324485]
-
mai multe ori în raid. Survolează lacurile și Natron și fac escală de alimentare la Dodoma, unde sunt ajunși din urmă de Caspareuthus, care făcuse escală la Moshi. Spre Mbeya trebuie să zboare după busolă și să treacă printr-o trecătoare muntoasă. Caspareuthus le face o schiță pe o carte de vizită, dar pe traseu au norocul să ajungă la trecătoare simultan, astfel că "Atalanta" sevește drept ghid. La 21 aprilie decolează din Mbeya și intenționează să zboare spre Mpika, dar
Raiduri aviatice românești în Africa () [Corola-website/Science/331595_a_332924]