431 matches
-
Sheba s-a dus direct în dormitor și l-a sunat pe Connolly pe pager. A așteptat cinci minute, dar el n-a sunat, iar când a coborât din nou, Polly și Richard erau bot în bot, povestind, în șoapte tremurate, despre incalificabilul comportament al Shebei din ziua precedentă. Sheba și-a luat geanta și haina și a ieșit din casă. În următoarele trei ore, s-a plimbat fără țintă prin Londra pe bicicletă. La început, s-a oprit la fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
nebună că n-o să știu ce să-i spun. O să-i par un prost, dar ce mare pretenție putea să aibă de la un cioban în devenire? -Eu nu mă tem de nimic, i-am spus din senin și glasul meu tremurat și indecis mă făcea să par un biet lăudăros. Nu știam cum să încep o discuție, ce să-i spun, fiindcă nu bănuiam ce i-ar fi făcut plăcere să audă. Da, îmi opri ea gândurile care mă pierdeau... am
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
ca să vadă bătăliile dintre cucoși. Peste zi povestea prietinilor asalturile și vitejiile împintenaților săi, cu amănunte și înflorituri. Cucoana Caliopi era acuma sură pe la tâmple și tot nu se mai săturase de dragoste. Cetea romane și cânta, sara, cu glas tremurat, melodii arzătoare; când vorbea, întorcea ochii pe dos, dădea din cap, își umfla nările și își subția buzele; dar cuconul Gheorghieș nu vroia să știe de fleacurile acestea: după ce-și bea cafeaua, adormea în jâlț gândindu-se la galițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o clipă, după aceea se plecau iute în jos. Umerii obrajilor, înainte albi, acuma se rumeniseră ca floarea mărului. Voiam să mai spun ceva. Întinsei iar brațul, dar ea se trase scurt îndărăt. —Vin mâne dimineață! rostii eu cu glas tremurat. Ea nu răspunse îndată. Apoi șopti, fără să se uite la mine: —Mâne nu, e duminică; taica stă acasă... Atunci vin luni... tot pe astă vreme... Ea tăcu. Se întoarse și intră repede în casă. Închise ușa, puse cu zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nimic; văzu ca prin vis pe moașa Etel cum îi râdea în doi dinți și-i întindea ceva în scutece sărace. —A dat Dumnezeu să fie băiet... zise bătrâna. Și Tudorița primi alăturea pe oaspetele acesta necunoscut, slab, care scheuna tremurat. —Nu-i de toate lunile... șopti iar moașa. Dar are să trăiască... Bine că-i băiet... Lehuza nu zicea nimic. Auzea cum umblă pași împrejurul ei, căci toate simțurile i se deșteptaseră, ațâțate; dar nu se întorcea să vadă ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
uneori Sanis se închina umblând pe lângă patul ei de zăcere. Întunecat, cu cornul din frunte plecat spre cartea deschisă, c-o mână înfășurată în curele, cu pânza vrâstată în spate, șoptea rugăciunile vechi, și izbucnea uneori într-o plângere scurtă, tremurată, bătându-se cu pumnul în piept. Uneori se oprea, întreba cu liniște: —Haie... de ce gemi? Din pricina ta nu pot să-mi fac rugăciunea... Tu ai uitat de Dumnezeu, ai uitat de toate... Ea voia să strige, să-și deșerte sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ai uitat de Dumnezeu, ai uitat de toate... Ea voia să strige, să-și deșerte sufletul de toată durerea. Dar maică-sa umbla pe-afară după treabă, și Sanis, întorcându-și privirile reci spre cartea veche, își pornea iar murmurările tremurate. Și fata își înăbușea chinul lăuntric și se îngropa ca într-un mormânt în desnădejdea ei. Într-o sară, nevasta lui Sanis tresări spăriată din locul ei. Din amorțirea-i grea de peste zi, din gândurile nesfârșite, Haia deodată zvâcnise în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
glas moale. Femeile răspundeau trudite, cu fețele ca de piatră. Iar jupitorul, în clipe de reculegere, înainte de a porni la crunta muncă a zilei, se trăsese într-un colț cu cele trebuitoare pentru rugăciune, și-și murmura în neștire silabele tremurate, bătându-se încet cu pumnul în dreptul inimii... Și Haia zăcea în perine, albă ca varul, cu ochii căzuți în orbite și pierduți în negura sfârșitului. Răceala morții o cucerea clipă cu clipă. Cântecul amintirii, 1909 Haia Sanis a fost publicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
disperare să plec. —Ai o carte de vizită? m-a întrebat. — Sigur! Știam să recunosc un refuz când îl auzeam. Am căutat în portofel și i-am întins un dreptunghi roz țipător cu numele „Candy Grrrl“ scris cu caractere roșii, tremurate, urmat de „Anna Walsh, superstar PR“ cu litere mai mici. În colțul din dreapta sus era faimosul logo cu fata care își arăta colții - imaginea unei fete care făcea cu ochiul, cu dinții strânși într-un „Grrr“. Am privit-o amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ei s-au dus cu Autocarul pe la cluburile de noapte, dar eu eram atât de umflat și rămas fără grai din cauza orezului și a vinului, încât... La Zelda. Braserie și salon de dans. Înăuntru era mesajul, cu scrisul aplecat înainte, tremurat, asemănător cu al meu; pe când eram eu elev, aici, în America, lecțiile de caligrafie începeau cu foaia de hârtie înclinată la patruzeci și cinci de grade spre stânga, pentru a-ți forma acest scris ondulat, rostogolit. „Frankie și Johnny se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu unduirile șoldurilor și zvâcnetul sânilor sub iia hangiței. Simțea că îi arde toată ființa... În sfârșit, a ajuns în fața lui: ― Uite, ți-am adus ce știu că îți place. Să mănânci cu plăcere, i-a urat ea cu glas tremurat. ― Da’ ce-i cu tine? - a întrebat-o lotrul cu îngrijorare. ― Nu-i nimic. Doar că m-ai lăsat... și nu ai mai venit, atâtea zile! ― Am avut treburi, da’ spune-mi, fiertura adusă de mine îi de leac? ― Dacă
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
semnele aparte care dintr-odată li se par atât de evidente. — Vă rog! îi imploră el. Vă rog, lăsați-mă înăuntru! De partea cealaltă, paznicul mârâie la el să dispară. — Vă rog! Deschideți! Nici un răspuns. Unchiul meu, strigă cu glas tremurat, o să vină și o să vă biciuiască. Atunci o să vă pară rău. Spre încântarea lui, se aude cum este tras zăvorul și poarta albastră se întredeschide. Apare o mână care aruncă o fotografie sepia în praf. Apoi poarta se închide din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
voce de copilă, întreruptă de tuse, iese din gâtlejul doamnei Pereira. — Tra, la, la! Eu sunt! Cei din jurul mesei rămân în tăcere. — Hey, la! Ce distracție! Așa de întunecați, așa de posomorâți, de ce sunteți supărați? Domnul Shvipuri vorbește cu glas tremurat. — Spirite! Cine ești? — Cine sunt? Cine sunt? Eu sunt, prostuțule! Te întreb din nou, cine ești? — Mi se spune Mica Orhidee, prostuțule, am rămas tânără de la începutul lumii! Îmi place să mă distrez! Îmi place distracția! Distracție pentru mine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
În timp ce Daou ascultă genealogia sa, umbra povârnișului se lungește treptat. Se târăște asupra lui și a oamenilor săi. Pe când istoricul cântă primul nume de strămoș, numai albii și servitorii lui se mai află în lumină. Vocea lui este puțin cam tremurată când le spune vizitatorilor că este rândul lor. Tânărul este împins în față și începe să cânte în limba lor. Jonathan începe să cânte (cam fără convingere pe melodia: Tărâm al Speranței și gloriei, „Fiul lui Jeremy Chapel, cel deștept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
tu mângâi cu ele suflete de piatră, copii nedoriți. Plânsul tău e o formă de ușurare, nu-mi vine să cred că-n plânsul unei flori, rupte prin durere, există atâta voință și înțelegere. Cântecul tău răsucește corzi prin sunete tremurate, calde ca ploile de vară. Când mă culci în amiaza ta, surâzi în somn a vreme bună. Te voi căuta Eu te-am întors din drumul prin lume, păpușă vie de catifea lunară, să-mi aprinzi în inimă făclia în jurul
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
de câștigat În plus. Se băgă În vorbă și cealaltă: „Lasă, fată, că sunt și ei mici și n-au de unde. Avem și noi frați În armată și știm că le e greu. Hai, unde mergem?”. „La baracă”, răspunse soldatul tremurat și cu țiuit În ureche. Fetele preluară comanda. Intrară În dormitorul lung și pustiu. Încercară, hâțânându-le, paturile scârțâitoare de fier. Aleseră două care li se părură de Încredere și cerură două cearceafuri curate. Înfățară cu ele saltelele sfâșiate. Cerură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
amândoi tare mândri: cele două praștii. Așa cum se cuvenea, arma Blondului, pentru că era molatec și mai prostănac, era de tot oarecare: patul, făcut din limba unor Încălțări ale lui tată-său, era legat cu o ață prăpădită de zgârciul tăiat tremurat, când mai gros, când mai subțire, dintr-o cameră de tractor. Pentru ghetele schilodite ale tatălui avea să mănânce bătaie tocmai la iarnă, când nu mai putea fi ascunsă lipsa limbilor. Ucigașă și fioroasă era arma celuilalt. Zgârciul galben era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mălai a drumului de pământ. Târâtoarea Își Încordă amarnic trupul subțire, cu zgomot și iuțeală de pleasnă de bici, scoase, cu furie, limbuța neagră și despicată, apoi se repezi cu nemaivăzută agerime În buruienile șanțului. În praf rămase o dâră tremurată. „Săru’ mâna, părinte!” se pomeni Enin dând binețe preotului Îmbrăcat În sutană cenușie. „Să trăiești, să trăiești!” răspunse popa cu graba și ușoara bâlbâială a celui care e luat pe nepregătite. „Ți-au dat drumul, Mihăiță, tată? Auzisem că s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
uriașe care aprindeau ca pe niște torțe plopii drepți și cu trunchiuri groase. Însă greutatea cea mare a clădirii izbuti să salte ușor, greoi, turlele și zgomotul cel mare Încetă. Se auzea numai trosnetul copacilor ce ardeau și dangătul ușor, tremurat și nehotărât al clopotelor. În timp ce, la lumina plopilor aprinși, nea Mitu se străduia să lege cele patru colțuri ale plasei de vârfurile covergilor, ajunse la mal o cutie neagră de gramofon - precum cea pe care În copilăria sa de argat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
șirul evenimentelor Însemnate din viața copiilor săi. Pe urmă smulsese foaia, o mototolise și se pregătise s-o arunce În foc. Se răzgândise, o netezise și o pusese iară, cumva stingheră, Între cele două coperți. Așternuse acolo, cu litere cam tremurate, câteva rânduri În creion chimic. „Băiatul meu Ion a montat iapa cu sămânță de taur. Pe taur În chema Oțel. Peste nouă luni iapa a fătat ceva care nu era nici vită, nici cal. Am crezut că e semn rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
din jur deveneau blânde și mângâietoare, chiar și durerea pricinuită de suferințele bătrânului se ostoi În sufletul lui Repetentu. Rămase năuc și Încremenit atunci când, tremurând chinuit pleoapele urduroase, umflate și pline de puroi, nea Mitu sparse tăcerea cu un glas tremurat, În care cuvintele se auzeau, totuși, neînchipuit de limpede și de dureros: „Păi, tu nu ești ăla care a murit, băi taică?!”. Suplinitorul Hristu, tată de familie și bolnav de plămâni, mergea către casă și se arăta muncit de cugetări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
regină cumplită, De ce pier tinerețele, clare cântărețele, Când, în cezarice văluri, ursitoare cernită, De fruntea‐mi senină te‐apropii? Simt răcoarea mutei, a măicuței, a gropii! Părăsitu‐m‐ au visul, voioșia, pădurile, Uitatu‐m‐ au ceruri și ape sihastre și tremuratele prietene astre ... Ah, maică, sicriu pregătește, Așterne de moarte măsurile, Făclieri și stegari și alaiuri tocmește. Ah, totu‐ i tăcere, și zidul uitării tot crește și crește ... Nu‐ i nimeni în jur, nu e nime Nici unda nu bate, nici
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
și gemea plângând și nu putea să fugă d‐acest gând - și nouă nopți cu gândul s‐a zbătut și‐ n urmă a dus iubitei ce‐a cerut. El n‐ a putut să plângă și‐ar fi plâns. În mână tremurat ținea, dar strâns Odorul drag, o inimă‐și‐ a cui? Aceasta este răsplătirea lui! Ea l‐ a iubit, ca ochii ei, și blând, Plângea și ea, când îl vedea plângând, și‐și‐ ar fi dat și capul pentru el: și
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
se mișca odată cu frunzele nucului din grădină, alintate de o pală de vânt... Fără voia mea, o picătură de tristețe s-a prelins în suflet. Doream atât de mult ca nălucirea să fie adevărată... Izvorul m-a întâmpinat cu unda tremurată și cu sclipiri de diamant în lumina dimineții și parcă mi-a șoptit: “De când te așteaptă bătrânul și... nu numai el”. “Și mai cine, mehenghiule?” “Ei, asta-i poveste veche. Ai s-o afli. Totul la timpul sorocit de Cel
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
țin minte de pe când era încă în putere, cu fața aspră, cu broboada trasă decent pe frunte, cu hainele mereu curate, mirosind a flori de tei și a frunze proaspete de nuc.Mă simte dincolo de gard și întreabă cu glas tremurat dar destul de puternic: Cine-i? Cine-i acolo? Ești tu, fata cea mică a Lenții? Mă îndepărtez speriată de simțul ei de oarbă și mă cuprinde o milă, aproape o revoltă față de nedreptățile ce li se fac unor oameni. Femeia
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]