KorAP: Find »[drukola/base=tropot & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...22 >

537 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627

panică. Locuitorii Începuseră să afle despre atacul asupra palatului shogunului. Unele străzi erau pline de cadavre. Armata generalului Hosokawa se mobiliza, iar această mobilizare crea o rumoare răspândită pretutindeni, un zgomot confuz, dar obsedant, alcătuit din sute de zgomote disparate, tropote de cai, clinchete de arme, ordine strigate scurt, deplasari de artilerie, frânturi de conversații, peste care se așternea zgomotul obișnuit al trezirii orașului, cu tarabe instalate În piețe, cu negustori care Își scoteau mărfurile, dar și cu locuitori din satele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
spuse Încet Shiro. Întoarce-te. Vei fi acolo În zori. Adu-i la Osaka. Vom găsi și un medic. Nu-ți pot da ajutoare. Oan-san se Înclină din nou, fără să spună nimic. Își scoase calul, Încălecă și În curând tropotul se pierdu În depărtare, pe drumul care ducea Înapoi spre Kyoto. Samuraii lui Yamana ajunseseră Înainte de revărsatul zorilor. Porniseră din Kyoto după lăsarea Întunericului și străbătuseră drumul spre sud sub protecția nopții. Erau doar nouă. Călăriseră uneori pe drum, alteori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
prea Încordat În seara asta. Ce se Întâmplă? - Se apropie un călăreț. - Ceva grav? - Nu. Se apropie la trap, nu la galop, și a trecut de barajele Apărătorilor. E cineva din anturajul voievodului. Dar poate aduce vești. Curând se auzi tropotul de cal apropiindu-se prin codrul Lipnicului. Călărețul domoli trapul și se apropie la pas de curtea mare a căpitanului de steag Bogdan Gâlcă. La poartă, descălecă. - Sara bună la toată lumea! Să trăiești, Măria Ta! spuse nou-venitul, cu un zâmbet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
pe umeri o mantie albă, ultima imagine pe care și-o amintea, mantia aceea albă Îndepărtându-se călare, Înlocuind chipul cu un un fel de blazon, alcătuit dintr-un scut și o spadă. Și apoi aproape nimic, Întunericul unei căruțe, tropote de cai, nemărginirea stepelor, o bătălie dată seara, undeva În câmpii, și parcă o voce Îndepărtată strigând: „Ștefăneeeel!” Shiro Înțelesese că trecutul se frământa În memoria lui Oan-san. Așteptă până Îi simți din nou liniștea interioară. - Înainte de a Începe antrenamentele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Adună bărbații din sat! - Se adună singuri, În fața bisericii! - Să mergem! Căpitanul Își Încinse sabia, Își puse pieptarul cu semnul scutului și al spadei și porni În fugă spre biserica de lemn din mijlocul satului. În spatele lui, zgomotul creștea, devenind tropot de cal. Erau mii, zeci de mii de cai. O forță uriașă, năvălind cu o viteză uluitoare. Gâlcă se opri În fața celor aproape cincizeci de bărbați Înarmați cu furci, topoare și, opt dintre ei, cu săbii. - Oameni buni! Sunt căpitanul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
mai avem ce arunca În luptă... - Ba da... spuse, Încet, Oană. Aripa lor dreaptă Încearcă Învăluirea prin spate. Vor să cadă asupra Măriei Tale... - Dar În spate, dincolo de deal, nu mai avem alte forțe! - Nu, spuse calm Oană. Doar Apărătorii... Tropotele curierilor trimiși de corpurile de oaste se apropiară de voievod. - Centrul nu mai rezistă, Măria Ta! Spătarul Albu are nevoie de Întăriri! - Cad răzeșii, Măria Ta! Peste două mii zac În sânge! - Comisul Groza e Încercuit de cinci mii de nohai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
peste care Începuse să se cearnă o burniță deasă. În câteva minute, silueta contelui Matteo dispăruse În Întuneric. Era prima suferință a unei călătorii care trebuia să-i aducă, totuși, multă bucurie. - He! Alessandro! se auzi glasul lui Gianluca, acoperind tropotele celor cinci cai cu care plecaseră Înainte de a se lumina de ziuă. Tânărul ieși din amintiri, Întorcând capul spre prietenul său. - Nu ți se pare că cineva e În urma noastră? Alexandru zâmbi. - Ba da, dar nu sunt dușmani. Nu-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
treceau. Nu era nevoie de nici un efort de imaginație pentru realizarea acestor portrete. Erau doar ipostaze ale tristeții. Ale Încercării de a evada din viitorul imediat. Dar sesiză și altceva. Schimbarea multor chipuri la vederea celor treizeci de Apărători. Apropierea tropotelor de cal Îi făcea pe mulți pribegi să ridice privirile. Iar imaginea mantiilor albe cu semnul scutului și spadei și clinchetul ușor al săbiilor aducea ceva nou În expresia lor. O undă de speranță. Ca și cum, deodată, pribegia lor dobândea un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
cetățile și casele voastre! Retragerea nu Înseamnă Înfrângere! Înseamnă că e nevoie de voi cu un pas În spate! Atât! Căpitanul sări În șa și porni mai departe, ca să ajungă din urmă micul grup al voievodului. Auzi În urmă un tropot de cal și apoi vocea lui Alexandru: - Se pare că poți fi găsit pretutindeni, dar niciodată În cortul tău! - Alexandru! La tine mă gândeam! - Sunt convins... - Sincer. Uite ce vreau să-ți spun. Atâta vreme cât toată curtea domnească se află aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
ne vom afla sus, pe dealuri! Voievodul se ridică din jilț, pășind grăbit de-a lungul cortului. Apoi se opri și spuse: - Oștenii tăi, căpitane Oană, să plece chiar acum spre toate corpurile de oaste. La intrarea cortului se auzi tropot de cal și un Apărător ceru Încuviințare să intre. Ștefan aprobă, iar luptătorul Îi Întinse un răvaș căpitanului Oană. Acesta Îl deschise și privi Întâi semnătura. „Angelo”. Textul era scurt. „Veghează asupra voievodului. Cuceritorii au ajuns la Vaslui”. Dimineața de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
doi pași. Fiecare luptător putea vedea doar până la omul de lângă el. Comenzile se auzeau șoptit, propagate parcă printr-o perdea de pâslă. Se auzea, vag, câte un nechezat de cal. Clinchetele de arme se pierdeau și ele În nesfârșirea ceții. Tropote se apropiau, apoi se depărtau și dispăreau În neant. Ceva, totuși, se mișca. Porunci treceau din om În om. În fiecare grup apăruseră luptători cu semnul scutului și spadei, purtând arcuri mari și câte trei tolbe de săgeți. Mai aveau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Ambuscadă la pod! ordonă voievodul, Îmbrăcat cu cămașă de zale și platoșă de oțel, purtând la centura cu diamante spada genoveză de două mâini, cu mânerul Încrustat cu zimbrul Moldovei. Săgeata roșie zbură peste cețuri, spre oastea dușmană. Se auziră tropote. Avangarda spătarului Pop ocupă ieșirea podului cu trei rânduri de arcași, În spatele cărora două mii de călăreți așteptau clipa atacului. Iar clipa sosi repede. Avangarda de spahii lansată de Soliman trecu podul la trap (galopul era imposibil fiindcă nu se vedea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
lui Oană. Poate a sosit clipa să intrăm În luptă! În două ceasuri vom fi covârșiți de numărul lor! - Măria ta! răspunse, aspru, căpitanul. Dacă vrei taie-mă acum, aici! Dar În luptă nu vei intra! Din spatele căpitanului se auziră tropote ușoare. - Alexandru! Erina! Trebuia să fiți În spate! - Tată, n-am bătut drumul de la Veneția ca să văd ceața de la Vaslui! Și n-am de gând să te mai las singur! - Mi se pare că seamănă cu cineva... spuse Erina, zâmbind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
de lunca Bârladului! Din spatele voievodului Începea să se audă, tot mai intens, rumoarea pedestrimilor moldovene care Își recucereau pământurile. După-amiaza scădea, Încet, spre seară. Vremea continua să se Încălzească. Ceața dispăruse cu totul, dar cerul era plumburiu. Se apropiară și tropotele miilor de cai moldovenești, porniți la galop pe urmele urdiei. Se auziră trâmbițele corpurilor de oaste, poruncind curățarea Vasluiului de invadatori și urmărirea acestora spre miazăzi. Apărătorii se opriră, Într-un semicerc larg În jurul voievodului. Li se alăturară căpitanii rămași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
ei... - Doamne apără-ne și iartă-ne, că muriră ai noștri cu miile, de rămase Moldova pustie... Căzură vânătorii domnești mai bine de jumate... Apoi alte porunci se auziră, acoperind oceanul de șoapte. - Zice că dădu măria sa poruncă de adunare... Tropotul cailor curierilor domnești se auzea din ce În ce mai distinct printre corpurile de oaste rămase pe câmpul de luptă. Se poruncea adunarea Oștii celei mari În jurul măriei sale. Curierii se așezară din trei sute În trei sute de pași, pentru a prelua cuvintele voievodului, care nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
și jilav, străpuns doar de licărirea speriată a unor făclii În mișcare. - Care ești, măi... se duceau vocile rămase singure În ceață, rătăcind În căutarea vieții, ca niște valuri clipocind Încet pe un țărm al morții. Spre miazăzi se auziră tropotele Înfundate ale unui corp de cavalerie. Căderea nopții Începea să semene cu sosirea zorilor. Dar Între ele se afla o zi care schimba totul. Noaptea de 10 ianuarie 1475, Luoyang, China Totul părea a fi așa cum stabilise tânărul necunoscut cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
iar lumina ei se răsfrângea În albul zăpezii, creând impresia că ziua nu se sfârșise, că nici nu se putea sfârși decât alunecând Într-o nouă dimineață. Apropierea bandiților Jian Shi fu vestită de scrâșnetele zăpezii și abia apoi de tropote. Înaintarea lor era sigură și rapidă. Nu se așteptau la vreo rezistență, căci nu Întâmpinaseră nici una vreme de ani Întregi. Atacaseră și fugiseră. În acest fel rezistaseră fără a fi prinși. Iar Langzhou era unul din punctele cele mai slab

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
căpitanului Oană. „Cred că meseria mea e aceea de Înger păzitor... ” glumise, odată, iar Erinei nu i se păruse deloc o glumă, căci această „meserie” o excludea mereu din viața lui. Din viața lui aflată mereu pe muchia morții. Un tropot se auzi dincolo de podul de lemn, iar Erina tresări și fugi la fereastra care dădea spre curtea interioară. Nu era decât un curier. Străjile anunțată miezul nopții. Abia miezul nopții... era imposibil, trecuseră parcă opt sau nouă ceasuri de când se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
niciodată nu fusese aici zarva pregătirilor de război, parcă de atunci trecuseră veacuri și nu mai rămăseseră decât zidurile, mâncate de timp și de ierburi, sub tăcerea aspră, minerală, a unei ierni fără capăt. Nu, de data asta chiar erau tropote... Erina fugi din nou la fereastră, nu văzu nimic, ieși pe culoar, urcă scările spre metereze și, odată ajunsă, se sprijini de zidul gros și rece, alături de straja care rămăsese nemișcată. De dincolo de dealuri se auzeau tropote. Se apropiau Încet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
asta chiar erau tropote... Erina fugi din nou la fereastră, nu văzu nimic, ieși pe culoar, urcă scările spre metereze și, odată ajunsă, se sprijini de zidul gros și rece, alături de straja care rămăsese nemișcată. De dincolo de dealuri se auzeau tropote. Se apropiau Încet, ca și cum caii și călăreții ar fi fost mult prea obosiți ca să mai vrea ceva, fie și Întoarcerea la Suceava. Dar se apropiau. Treptat, pe culmea dealului se iviră flamurile Moldovei, apoi cușmele oștenilor, și apoi un Întreg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
mă Împiedici să plec. Fiindcă nu plec decât ca să revin. Împreună cu Ștefănel. Ajută-mă. Tăcură cu toții după această mărturisire. Erina aștepta răspunsul lui Cosmin și Îi era teamă ca acesta să nu fie un refuz. O vreme se auziră doar tropotele liniștite ale cailor mergând la pas. Apoi vocea căpitanului sparse lunga tăcere. - Să ne Întoarcem. Alexandru plecă privirile, dezamăgit. - În două ceasuri Începi lecțiile de luptă, continuă Oană. Spadă, buzdugan, pumnal, luptă corp la corp. Și tragerea cu arcul, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
un peisaj excepțional al vechiului palat al sultanilor, Ak Sarai. Din raportul Îngerului rezulta că supravegherea Încetase a doua zi. Alexandru scăpase prin talentul de a picta. - Ne apropiem, căpitane... se auzi vocea lui Lacrămă, iar Oană auzi din nou tropotele cailor Înăbușite de zăpada proaspătă și moale. Conacul Brăneștilor se profila deja În mijlocul unui crâng Înghețat. Drumul până acolo fusese pustiu. Era frig, erau sărbători. Dar În apropierea conacului se vedeau numeroase urme În zăpadă. Apărătorii se opriră. Urmele veneau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
stânjenit, dar deloc speriat. - Acum e cam greu, căpitane, fiindcă, după cum vezi, am oaspeți... Pe zidurile de apărare ale conacului apărură peste o sută de arcași. În aceeași clipă, curtea fu năpădită de ieniceri. În crângurile din jurul casei se auziră tropote, iar În câteva secunde un mare număr de spahii Înconjurară Brăneștii. Apărătorii scoaseră săbiile, așteptând poruncile căpitanului. Dar porunca Întârzia. Dintr-o privire, Oană Își dădu seama că În jurul lor se află aproape două mii de războinici ai Semilunei, disciplinați și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
fugă Înapoi, oprindu-se În zăpadă ca să se asigure că nu e văzut de spahii care țineau sub Încercuire conacul. Apărătorii conduși de Lacrămă se ascunseră În spatele unei ridicături de pământ și culcară caii. Ceilalți porniră mai departe, spre voievod. Tropotele lor fură auzite de iscoadele turcești, care făcură semn comandantului că Apărătorii au părăsit moșia Brăneștilor. - Și acum, căpitane, spuse spahiul, coborând treptele pridvorului, ne vei Însoți Într-un loc În care vom avea multe de discutat... Avem drum lung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
săgeată roșie se ridică spre cer, coborând cu un sfârâit dincolo de crâng. Spahii Întoarseră caii spre Simion. Arcașul puse alte două săgeți În arc și le slobozi spre primii călăreți, care se prăbușiră cu cai cu tot În zăpadă. Un tropot se auzi În apropiere. Apărătorul porni la fugă prin zăpadă, după zece pași se rostogoli și, ridicat doar Într-un genunchi, lovi alți doi spahii care se apropiau. Dar În spate se aflau peste cinci sute de călăreți care porniseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]