433 matches
-
DUMITRESCU - SONATA LUMII CU INSTRUMENTE DEZACORDATE, de Adina Dumitrescu, publicat în Ediția nr. 2206 din 14 ianuarie 2017. când în marginea de pădure nu dănțuiește aer frânt și-ntrupat iar în triluri, în șoapte când e fuga mistreților mai săracă în tropote decât vocea gonacilor când gâtul privighetorii se ascunde pe fundul cuibarului și răgacea are cleștii pliați lângă ramuri uscate trecute iar din zare se-aude bubuit și se vede doar fulgerul despicând vârful de brad când poiana-i umbrită de
ADINA DUMITRESCU [Corola-blog/BlogPost/374158_a_375487]
-
de nufăr când pe miriște macul își pierde petala mestecând-o ciulinii de mov și albastru ... Citește mai mult când în marginea de pădure nu dănțuiește aer frânt și-ntrupat iar în triluri, în șoaptecând e fuga mistreților mai săracă în tropote decât vocea gonacilorcând gâtul privighetorii se ascunde pe fundul cuibarului și răgacea are cleștii pliați lângă ramuri uscate trecuteiar din zare se-aude bubuit și se vede doar fulgerul despicând vârful de bradcând poiana-i umbrită de norul cu ploaia
ADINA DUMITRESCU [Corola-blog/BlogPost/374158_a_375487]
-
Acasa > Poezie > Vremuri > SONETUL NOPȚILOR DE SÂNZÂIENE Autor: Violeta Deminescu Publicat în: Ediția nr. 1271 din 24 iunie 2014 Toate Articolele Autorului În nopțile din urmă n-am mai putut să dorm, Se-aude-un tropot surd, din ce în ce mai tare Din cele zări ascunse-n adânc fără hotare... Se-mparte-n două lumea: între pământul-om Și-o mare de lumină la ceas când nu e soare... Șoimanele, călare, răzbat în cânt diform; E noaptea-n care
SONETUL NOPŢILOR DE SÂNZÂIENE de VIOLETA DEMINESCU în ediţia nr. 1271 din 24 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374244_a_375573]
-
pe câmpii singurateci. Simțeam cum mă întunec, îngheț ca într-o criptă... Cu pieptul gol... săgeata stătea încă [î]nfiptă. Departe vedeam zidul împresuratei Varne, Corbii roteau deasupră-mi și îmi mușcau din carne. {EminescuOpVIII 81} Ca-n vis aud un tropot de cal, o umbră vine, În mâni îmi luă capul, s-așază lângă mine, Apoi murii în pace... Când m-am trezit din moarte, când ochii-mi deschisei, Văzui un om la capu-mi, veghind, Roman Bodei. [SCENA IV] ROMAN
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
putea să moară suflul pădurii”), imaginile zguduitoare: oameni în cămăși de metal, pâine neagră de pământ, poeme de zăbrele, baionete și zăvoare. Tonul e aproape arghezian, versul fiind, pe rând, „greu ca armura betonului”, „ca tulpina plantelor perene”, vibrând ca tropotul cailor și ca un izvor. T. crede că doar vitalismul erotic (Surâsul Elenei, un „scump adaos la infinit”) poate înfrânge scleroza unui timp oprit în loc. Cântecele vor să cucerească un vis, așezând forța armoniei (poetice) în calea viscolului (armelor). Eul
TORYNOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290233_a_291562]
-
cu vin, / Stoluri de dropii și plopi; cu o apă ca luna / Care se roade în stânci și se roade vara în rădăcini. Și noi toți deluroși, plini de iarbă în coaste, / Clopot albastru în fugă de cer pe sub rai / Tropot uscat de copite mari tălpile noastre, / Sfinții-n biserici murind și noi vara pe cai” (Felix, în Zeii neatenți), spațiu elementar al asprimii și durității existenței rurale - filon „realist” ce urcă până la bucolica Antichității clasice: „Frații mei și surorile mele
ZAINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290689_a_292018]
-
prin comprehensiune hermeneutică și decodare filologică, sugerând folosirea unei chei critice modelate după abordarea călinesciană a Jocului secund: „Îndoit prealiniștitul / Numele l-a scris pe apă, / Cupe pline - asfințitul / Blestemat model să-nceapă; / Dorului pierdut în fieruri / Testament călcat în tropot, / Cântecul s-a rupt din ceruri - / Mult mă doare gândul clopot”. Existența paradoxală a poetului, ființând în lume și totuși neaparținându-i („Îndoit prealiniștitul”) refuză să ia parte la istorie („Numele l-a scris pe apă”) întrucât întreaga realitate sublunară
STOENESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
-nceapă”); pe de altă parte, «căderea în lume» a sufletului („Cântecul s-a rupt din ceruri”) - poposit în «vârsta de fier» a creației („Dorului pierdut în fieruri”) și oprit de a avea o relație directă cu transcendența („Testament călcat în tropot”) - îi produce celui exilat o durere străină de sensibilitatea mundană („Mult mă doare gândul clopot”). O interpretare postmodernă, demnă de atenție, îi aparține Lidiei Vianu, care, părăsind sfera strictă a esteticului, deschide căile criticii către complexitatea politicului: în această perspectivă
STOENESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
dramaturgie N. s-a revelat prin piesele parabole Echipa de zgomote și Scoica de lemn. Prima, dezvăluind trista condiție a unei familii nevoite, spre a exista, să lucreze într-un studio cinematografic la producerea de zgomote, la imitarea, bunăoară, a tropotelor de cai, exprimă implicit nostalgia unei presupuse origini mitice. Strămoșul arhetipal, totemic, al capului familiei ar fi fost un bizon: forță a naturii, „care îngenunchea numai în vadul apelor, niciodată în praf”. Titlul celei de-a doua piese e o
NEAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
întorceau de la casa sovietului cu brațele încărcate de veselă și de utilaje recuperate. În timpul nopții, un lung convoi ce venea din satele vecine trecu pe sub ferestrele lor: o grindină nesfârșită de hohote de plâns obosite, cadențate de zgomotul roților și tropotul cailor. Familii întregi, pe care nu aveau să le mai vadă vreodată. Uitându-se la fiul lui cum trăiește și se face mare, Nikolai își pierdu obiceiul de a se întoarce în gând în lumea de dinainte. Fiindcă Pavel era
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
se întoarse, intră în pădure, căutând locul doar de el cunoscut. Dar poiana de odinioară, după mai bine de douăzeci de ani, dispărea sub o întreagă pădure de plopi-de-munte... Se pregătea să iasă în drum, când deodată se auzi un tropot de copite. Zgomotul creștea atât de rapid că nu putea fi decât al unui cal în galop. Nikolai mișcă ușor hățul, se trase în spatele unui copac. Un călăreț se ivi pe drum. Un militar încovoiat peste coama calului, unit cu
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
scurgeau picuri de apă. Fețele jăruite ale oamenilor se răsuceau de spaimă. - Dacă rupe opustul îneacă toate casele, răcni cu groază același glas. Du-te și scoală oamenii ! Răzbubuind în adâncimi, apa năvalnică suna sub grinzi. Șuruitul ploii sosea cu tropote și plesnituri într-un zvon care se topea în urlet neîncetat. Rămas singur, omul aștepta. începuse să-i sclipească privirea. Apropiindu-se, negura se desluși mai bine : era un vârtej de răchiți înnodate. Morarul pregăti o prăjină. Răsucite de vârtej
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
fața negrului pământ, Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt, Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni, Orizonu-ntunecîndu-l, vin săgeți de pretutindeni, Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie... Urlă câmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. În zadar striga-mpăratul ca și leul în turbare, Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare; În zadar flamura verde o ridică înspre oaste, Căci cuprinsă-i de pieire și în față
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
o ploaie rece. M-am întors la mănăstire de-a lungul străzilor pietruite. Orașul era iarăși cufundat într-o liniște deplină. Era întuneric beznă, în afară de felinarele ce luminau imaginea Fecioarei prinsă în vreun perete sau de-a lungul drumului. Ascultând tropotul cailor, am închis ochii și am încercat din nou să mi-l închipui pe părintele Valente pe care trebuia să-l întâlnesc. Îmi frământam mintea încercând să ghicesc cum o să-mi destrame pe rând argumentele și o să mă încolțească. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
porunci pentru ultima oară să renunțe. Astfel se sfârșea îndelungata lor călătorie. Nu le mai rămânea decât lungul drum de întoarcere care se întindea în fața lor deșert și zadarnic. Pinii se înșiruiau de o parte și de alta a drumului. Tropotul cailor se auzea din ce în ce mai tare și mai ascuțit. În zare, pe fundalul cerului înnorat, se vedea domul bazilicii San Pietro. Trăsura trecu din pe strada Palleone pe strada Borgo și intră în piața din fața Vaticanului. — Când o să se arate Sfinția Sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
un fotoliu Când în suflet este doliu? Pot să stau în pat făr’ grijă Când în trup e-a morții schijă? TEMPLUL MEU CU NOAPTE DENSĂ Timpul în salonul zece Cu fiori prin mine trece, Trece ca un val de tropot Sub un glas dogit de clopot. Hăt în urmă toate-s umbre Cu contururi tot mai sumbre, Iar în față o-ntrebare: Când ajung la capăt, oare? Și la asta se cuvine, Căci așa e foarte bine, Să adaug încă
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
făcu un semn către tovarășul său, iar acesta, întorcându-și calul, se răsuci către liziera pădurii, după care, vorbind cu cineva aflat în așteptare pe cărăruie, făcu o mișcare largă cu mâna. Imediat, de după ultimii lăstari ai desișului, răsună un tropot de copite și, câteva clipe mai târziu, un grup de călăreți își făcură apariția în goană, în luminiș. Audbert nu-l cunoscuse niciodată până atunci pe Gualfard cel Violent; totuși, după câte îi povestiseră în mai multe rânduri nevasta sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
da de gol. Ascunsă printre copaci, mângâind botul animalului ca să-l liniștească, privi ceata urmăritorilor cum trecea în galop. Iuți ca vântul, săgetară desișul și dispărură după prima cotitură a drumului, lăsând în urmă un nor de praf și ecourile tropotelor. Burțile cailor lor aproape că atingeau în goană pământul - și aveau să mai alerge așa o bucată: încă nu-și dăduseră seama că fuseseră trași pe sfoară. Nu încă. 13 Când soldații trimiși de Gualfard în urmărirea tânărului Waltan se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cetate cu o suită strălucitoare producea un efect tonic, căci solia aceea părea să arate că Augustul Valentinian nu-i abandonase pe helveți și n-ar fi lăsat soarta lor doar pe mâinile milițiilor burgunde. în sfârșit, prefectul auzi un tropot ritmat de cai și observă, pe calea Pretoria, o mișcare în mulțime; o clipă mai târziu, apăru o jumătate de duzină de călăreți ce îi veneau în întâmpinare, cu toții la pas; aceștia se opriră curând înaintea lui Richelmus. Bărbatul ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
său. După ce plecară toți capii și generalii, nu mai rămaseră decât bătrânul secretar al lui Magister, un servitor tânăr și două gărzi de corp uriașe, impasibile. Etius zăbovi câteva clipe, fixând gânditor ieșirea din cort, în vreme ce de afară se auzeau tropotul cailor căpeteniilor aliate și ai escortelor acestora; apoi, bătând cu lama pumnalului în palma celeilalte mâini, se întoarse spre harta încă deschisă pe masă. în cort se lăsa din nou tăcerea, spartă doar, din când în când, de pasul cadențat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ochi dușmanul, care, la rândul său, se așeza, fără grabă, în dispozitiv. Ziua se anunța caldă; peste câmpie aerul era dens, apăsător, ca de vată, iar sunetele se auzeau deformat. Cele mai apropiate ajungeau la ureche aproape asurzitoare: bâzâitul tăunilor, tropotul copitelor, zăngănitul metalic al armelor; cele ce veneau de la o distanță ceva mai mare - chemarea bucinei și a cornului ce transmiteau în permanență ordine - se auzeau în schimb mai greu și cu o stranie întârziere, ca venite dintr-o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Oh, te rog, nu muri! Nu trebuie să mori! Răspunde-mi! El, clipind din pleoape, îi zâmbi: Nu, Go-Bindan, n-o să mor. Dacă tu nu vrei, n-o să mor. Dar nu mă scutura așa. îmi faci rău. Din nou, în tropot de cai în galop, apoi vocile unor războinici hiung-nu. Pași în iarbă, de astă dată, ai prietenilor. Se aplecară asupra lui Balamber. Toraman, cu vocea sugrumată, cuprins de o vie îngrijorare, dădu ordine. îl ridicară și-l puseră pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la urmă, în ultima clipă ne dăm seama că numai despre ce trebuia nam vorbit nimic.” Partea întâi 1. Pe drumul de țară, șareta primăriei - ultima din secol - înainta stârnind praful eliberat de sub copitele calului, în bătaia soarelui de vară. Tropotul se deslușea clar, lovind pământul, ritmic, și nici un alt zgomot nu se mai auzea pe tipsia aprinsă ca de jăratec a câmpiei. Totul părea o pictură din alte vremi - văzut dinspre linia ferată spre turla bisericii, departe, în inima așezării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
coborând necontenit, pe sub pădure. Apoi abia într-un târziu suirăm cu greu, cu suferință, spre acea fântână; și după ce adăparăm caii, după ce ne mai răcorirăm, mai privirăm o dată în urmă spre pădurea neagră, ce părea fără sfârșit, și într-un tropot grăbit ne lăsarăm la vale, cu țâncul și cu boii după noi, porniți tot în goană. Și la o cotitură, deodată, mă izbi mormăitul unei batoze. Și-n câmp, într-o curte fără arbori, plină parcă de un soare mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu capul de părete, o dată, de două ori; apoi o izbea cu palma peste obraji și peste ochi urlând. Fata dădu drumul la trei țipete prelungi, sfâșietoare, apoi amuți, pe când sângele îi năboia pe ochi și pe gură. Glasuri și tropote porniră dintrodată pe afară, capete de femei se arătară la geamuri, cineva zgâlțâi clampa ușii. Rusu întrebă: Cine-i acela? Știe el de copil? Spune-mi cine-i?... Dar copila nu putea răspunde. Gemea înfiorată și abia se zbătea. —Domnu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]