285 matches
-
totul neobișnuit pentru tabieturile valetului, îl scotea la plimbare, călcând cu pantofii lui delicați prin praful, balega, pietrișul și toate acele nesuferite gloduri de pe ulițele orașului. Făcuse chiar cu mult mai mult, dacă se gândea cum îl strecura printre două uluci ca să ajungă la o cățelușă, așa, pe măsura lui. Mignona, chiar dacă nu se ridica la pretențiile unui nobil maltez, îi satisfăcea totuși, cu brio, cel mai arzător dintre actele sale canine, coitul. Ah, ce valet isteț! Și cât de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
-i zdrobi căpșorul blond, de rama ferestrei. În curte, parlagiul regimentului, cu chipul de câine mops, congestionat, spinteca o scroafă uriașă și albă ca laptele, ca să-i scoată numai mușchii pântecului și să-i azvârle apoi ciozvârtele și capul peste uluca din fundul ogrăzii. Nimeni nu se mai arătă cu gamela la cazanul plin cu bunătăți. Se frigeau, pe deasupra imenselor jăratice, zeci de curcani, trecuți prin prăjină. Pivnița era inundată de vinuri. Ostașii treceau cu cizmele prin lichidul scurs din poloboacele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pe genele-mi grele”. „De când sunt supărat cu Dumnezeu, vorbesc cu mine, și sunt singur, grăi, grav și numai pentru dânsul, Ferdinand Sinidis. ...De atunci mă plimb la braț cu moartea. Ea vine ori de câte ori o chem. Ca să scurteze drumul, sare uluca din dreptul ferestrei scunde, la casa refugiului meu de la țară, și bate de trei ori la geamul odăiței mele. Deschid fereastra, dar nu văd pe nimeni. „Cucu”, zic eu acoperindu-mi ochii cu mâinile amândouă. Moartea numără până la trei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
din clismă i-a răzbit prin gât, pe nas și pe gură. ...Adriana vrea să plece... Se așază ca o amazoană pe coada de lemn a coasei, sprijinită ca un drapel pe umărul morții, și trece fluidă prin fereastră, peste ulucă, fără să atingă stratul de zăpadă proaspătă de pe cerceveaua ninsă. - La revedere unchiule, cântă pe nas singura mea dragoste suavă, surâzându-mi de pe coada de lemn a coasei, fără teamă, plutind și îndepărtându-se tot mai mult de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Într-adevăr de-a latul curții, deși, dacă analizai inginerește, putea fi situată și de-a lungul ei. Curtea aducea cu harta Italiei fără insule și cu Padania așezată invers. Intrai vasăzică din stradă pe un culoar Între garduri de uluci și pe sub coroanele reunite ale arborilor din cele două vecinătăți. Înaintai Îndelung În susul acestei cizme italice, linie dreaptă față de cea geografică (aia, se vede, are genunchiul ușor Îndoit), și dădeai În curtea propriu-zisă, largă cît un izlaz. Pe latura din
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Elena Marin Alexe Se frâng crengile de dor în bătaia vântului furtuna plânge-n ponor durerea pământului scârțâie poarta la drum și ulucile se rup norii parcă-ar fi de scrum frigul tremură în trup scapără în depărtări tunetele zarvă fac curge ploaia pe cărări ceru-a devenit opac melancolic sufletul își trage obloanele să n-audă bocetul să nu-și ude hainele
Furtuna by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83366_a_84691]
-
Cu bine! Răii Deci, iată-mă și martor, Îi repeta, Niculaie Văleleu, amicului său, Neculai Vaidemine, martor, În cauza certăreților, de altfel, vecini, cu casele și cu grădinile, din marginea municipiului, Uța și Andru al ei, și Valucă al lui Ulucă. Martor, ce fel, unde, cum, când? Martor, zic, la poliție, invitat, ori, pus, nici nu știu cum să mă exprim mai bine, ca să mă poți Înțelege, martor, pentru mâine dimineață, la ora opt fix, să am grijă, să nu mă-ntârzii, că
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
o ajute femeile, dar mai ales bărbații, care, după plecarea nevestelor În străinătate, rămăseseră În sat să aibă grijă de gospodărie. Mulți stăteau doar pe la cârciumă, iar seara, când se Întorceau acasă pe șapte cărări, poposeau și pe la gardul de uluci al Mașei. „Hei, femeie, o strigau ei, clătinându-se, ce zici, o facem lată sau n-o facem?!“ Mașa Își ieșea din pepeni. La mojicie trebuia răspuns cu mojicie, astfel că, Îngroșându-și glasul și călcându-și peste inimă, Mașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și au plecat În lumea largă să-și găsească norocul! Că nu de prea mult bine s-au dus ele acolo unde s-au dus!“. Văzând-o atât de Încrâncenată, bărbații o lăsau În pace și, după ce se ușurau pe uluci, Își vedeau de drum, bodogănind: „Că pe tine de bună ce ai fost te-o fi lăsat bărbatu’... A plecat cu alta, numai ca să scape de gura ta“. Mașa se cam pripise cu măritișul. Dar așa au fost vremurile. Mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
staruri rock muriseră de supradoză. Același tur în fiecare zi, aceeași mantră: crime, vedete, accidente. Locuri în care s-au semnat tratate de pace. În care-au dormit președinți. Până când într-o zi Sfântul Fără-Mațe oprește în fața unui gard cu uluci albe, în fața unei case care imită un ranch, doar un ocol să vadă dacă Buickul cu patru uși al părinților săi e tot acolo, dacă tot aici locuiesc, unde, în curtea din față, un bărbat împinge o mașină de tuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
din Schei, în vreun cătun, Un strigăt de-nserare își trăgăna cuvântul Ca o manea de moale și larg: "Hai, bragă bun!" Hazliu și larg, ca turul ce-l vântură șalvarii, Așa sporea un strigăt. Și iacă: ochi gălbui Printre uluci, în umbră, rotiră icusarii. ( Amestecul și aspru, și blând, din ochii lui!) Săgețile poruncii zvâcneau în puf de rugă. Să nu urmez chemării adânci aș fi putut? La namila din poartă m-am năpustit, în fugă, Obrajii să mi-i
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
nu mă susține nimeni, nu mă domină nimic! Drept dovadă, nici nu am să mor! Voi face ca din calendare să dispară Învierea mea. Voi sta pe crucea asta până îi va putrezi lemnul și se va prăbuși ca o ulucă. Soldații aceștia vor îmbătrâni păzindu-mă. Vor veni alții, care mă vor sălta pe alte cruci, și vor pieri și-aceia, și celălalt lemn, și tot așa, generație după generație, pădure după pădure, până voi fi confundat cu Timpul. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
că n-am voie să servesc băutură fără mâncare...” Logica te face orgolios. E ca un microscop pe care îl ții ascuns și scrutezi argumentele celuilalt, chiar în momentul în care el le expune, fără să o știe. Stai după uluci și-ți zici: „Ee, aici ai o asumpție implicită pe care o iei ca adevărată, da’ nu-i; nu, nu, aici se pot trage și alte concluzii, din aceleași argumente. Hopa, aici chiar ai dat-o-n bară: o concluzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ca oricând rozând încet fără să se grăbească din pereții de cărămidă întăriți cu ciment și var, anual proptiți cu popi de fag pentru susținerea vreunei coaste șubrede, fără să se ocolească acoperișul îmbrobodit la 10 ani cu țigle noi, uluci și burlane. Cocoșul de tablă a rămas la locul lui, roza vânturilor de pe timpul fanarioților, cu credința lor în această fățarnică frumoasă pasăre, ca aducătoare de noroc, de veghetoare a timpului și de alungătoare a spiritelor malefice. Simbol al poligamiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
catharsis, o mulțumire la superlativul concurent cu cel al diversității pentru că a întrupat frumosul în forma lui pură, care ești tu, compozitor, interpret, naiul, vioara albastră a cerului, coardele violoncelului, vița roșie a toamnei, fagotul, șuierul violent pe sub streșini, printre ulucile gardului, prin hornurile casei, talgerele nu se aud, timpanul, cât este el de puternic, e acum slab, ceva, fie instrumentul e neacordat, fie o notă s-a dus la culcare obosită, o căuta pe podelele roase de pașii mei, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în șuvoiul de țâșnitoare de pe bulevardul Karl Marx, din care sorbeau copiii și ea îi privea printre orificiile tablei de gard, cum o numise, pentru că orice foaie de tablă galvanizată, de pe acoperișuri, de la aticele blocurilor de vizavi, de streașină, de uluci, de manșon pentru copacii seculari, ea o numea tablă de gard; simbol al închisorii, cerul era de tablă inox, uneori de cupru, alteori de oțel. După cum se schimbă ziua pe timp de secetă, tablă de gard era și Dunărea, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cine soarele își pune la urechi cercel stingher? cine clatină seninul scânteind ca un jungher? de ce doare nordul fraged ca mlădița ce o rupi? de ce urlă de bezmetic sudul cel atins de rut? când răsare steaua rece șerpuind greu pe uluci, nici n-ai timp s-o vezi, că trece și degrabă te usuci. astea-s vise oțetite, gânduri ce se-nchid în muguri, nerodind atârnă-n dodii cad în țăndări risipite. frigul din noi îți amintești cât de ușor încolțeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
o să te vadă! Au să te recunoască? N-au să te recunoască, după atâția ani de când pribegești singur prin Întuneric și ceață? Au trecut atâția ani de când ai plecat, ieri seară te conduceau la gară. Încerci să zărești ceva printre ulucile vechi ale gardului, te ridici pe vârfuri, ca să te uiți În curte, dar gardul e prea Înalt și vopseaua verde ți-a rămas lipită de buricul degetelor. Gardul e proaspăt vopsit, chiar tu l-ai vopsit ieri, Înainte să pleci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
se plimbau și ciuguleau păsări de curte găini și curci. Toți considerau situația un provizorat detestabil și nimeni nu mișca un deget pentru ca lucrurile în jur să aibă un aspect cât de cât agreabil. Dincolo de gardul pe jumătate dezmembrat, cu uluci putrezite sau încălecate sau pur și simplu lipsă, se întrezărea un desiș încâlcit și prăfuit, crescut parcă dintr-o întindere de gunoaie, învechite și ele. Să fi fost curtea unei case părăsite? Sau la gardul nostru se termina orașul și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
concentrice întunericul nopții răcoroase și distante. Noroc că stâlpul nu era chiar în dreptul casei Onofrei. Avea toate șansele să nu fie descoperit. Umbra capului i se ițea, ezitantă, pe zid, puțin deasupra umbrei lungi, în dinți de fierăstrău, a vârfurilor ulucilor. Camera sub care se oprise Dănilă nu era luminată, dar se întrezărea o fâșie de lumină venind, palidă, de undeva din interior, probabil de pe un coridor. Își înălță cu prudență capul, dar constată că pervazul era prea sus și nu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
cu țeava de fier, lui oricum n-o să-i mai pese, antrenoratul este viața lui, iar dacă vom fi eliminați, s-a terminat, toată lumea va merge la școală în cârje, ne-a și arătat țeava de fier, lovind-o de ulucă, de se făcuse scândura așchie, tot așa se vor face și oasele noastre, așchii, ne-a spus, și nu s-a născut omu’ ăla care să ni le pună la loc. Știam că nu minte, pe-atunci nu mai avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
că sunt cel mai tare. Cecitatea mi-a ascuțit simțurile în mod incredibil. Nu văd nimic, dar aud aproape tot. Sesizez miresme noi și percep imagini cu buricul degetelor; deosebesc metalele după gust și simt o pisică mergând pe vârful ulucilor; adulmec izul ploii încă necăzute și știu să deosebesc adierea iscată de zborul unui fluture de cea stârnită de frunza care cade. Disting cele mai vagi semnale. În compensație, natura m-a dăruit cu senzori aparte. Devin un om tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
viața, poți să mergi mai departe. Înveți să brodezi. Faci o veioză de sticlă colorată. Duc formele în bucătărie; pe lumină, văd că sunt albastre, gri și albe. Sunt din plastic rigid și casant. Niște cioburi minuscule. Șindrile, obloane și uluci minuscule. Trepte, coloane și tocuri minuscule. Nu-ți poți da seama dacă e o casă sau un spital. Ușițe și pereți de cărămidă. Pe masa din buctărie stau împrăștiate bucațile dintr-o școală sau dintr-o bisercă. În lipsa imaginii de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pe cuscrul său și vru să intre înapoi în curte, dar tocmai atunci de peste drum, din curtea vecinului Mitică izbucniră niște bocete amarnice. Intrigat, el se uită atent, străduindu-se să-și dea seama ce se petrece. Prin gardul cu uluci înalte, înghesuite unele într-altele era, însă, greu de văzut ceva și Stelian așteptă până când poarta se deschise și din dosul ei se ivi vecina Mitra, ștergându-și ochii cu colțul basmalei ei negre, iar în urma sa, Mitică, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
să facă diferite treburi prin gospodărie. Se urcă mai întâi pe acoperișul casei, ca să curețe de funingine coșurile cu o prăjină meșterită dintr-o creangă lungă de salcâm, făcu și o scară nouă, tăie cu ferăstrăul niște lemne, repară niște uluci rupte de la gardul din fundul curții și îi propuse lui Stelian să înlocuiască împreună cartonul asfaltat de pe chioșc cu foi de tablă. Mulțumit că, măcar pentru o vreme, nu mai era singur, Stelian îi aduse într-o zi norei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]