900 matches
-
a murit baba deunăzi. M-a rugat să stau cu el, că are cald în casă... cămara plină cu d-ale gurii...N-ai decât să crapi de foame și de frig! În fine, vorbele astea ale babei l-au urnit pe moș din casă. A înjugat boii la car, a luat un topor și-o toporișcă și...hai la pădure! Dar, cum era el fricos, și-a mai pus la cingătoare o baionetă și câteva cuțite, de parcă ar fi plecat
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
cuțite, de parcă ar fi plecat pe frontul din Crimeea. - Ce faci, moșule, cu-atâtea cuțite? Nu-ți ajung toporul și toporișca? - Ehe!... ce știi tu, babă, cu cine mă întâlnesc eu în pădure? A tăcut baba, mulțumită că l-a urnit la treabă. Pe drum, apucându-l frica, moșul îndemna boii cu biciul și striga în gura mare, deși drumul era pustiu: - Dii, boulenilor, nu vă fie teamă de urs sau de lup, că am în car o pușcă “dum-dum” și
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
altceva. Și el simțea c-ar fi dorit să urle ,un urlet de fiară răpusă de o săgeată înfiptă direct în inimă.... Motoarele au început deja să se tureze. Trei sunete scurte dar grave, anunță că mastodontul intenționează să se urnească ... O zvâcnitură și marea li se deschide în sfârșit, din întuneric. „ Și cam atât cu România .... Oare o să îi mai vad ?” O lacrimă sărată se sparge cu zgomot de podeaua întunecată a breakului național..... (va urma ) Referință Bibliografică: VIATA LA
VIATA LA PLUS INFINIT (5) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383205_a_384534]
-
Întrebă. — La Templu. Să ajungă acolo, răspunse bărbatul, arătând spre stindardul de la pupa. — Ce-i Înăuntru? Se pare că nobilul se pregătea să adauge ceva, Însă glasul său fu Înăbușit de un sunet neașteptat. Cu o trosnitură, coca galerei se urnise, ridicată de valurile suitoare. Apoi, se lăsă din nou pe fund, scârțâind din toate Încheieturile. În momentul acela, șuieratul șarpelui se repetă, urmat, Într-o clipită, de bubuitura unei enorme coloane de apă și de mâl, la câteva brațe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În momentul acela, șuieratul șarpelui se repetă, urmat, Într-o clipită, de bubuitura unei enorme coloane de apă și de mâl, la câteva brațe de flancul corăbiei. Valul dezlănțuit de izbitură scufundase zeci de refugiați, În mijlocul Înfricoșătoarelor urlete de panică, urnind Încă o dată chila navei din mâl. Tânărul izbuti să revină cu capul la suprafață, trăgând anevoie aer În piept. Își căută cu disperare tovarășul, dar nu se zărea nici urmă de el printre trupurile ce se zbăteau Împrejur. — Ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să o domine prin intermediul acoliților săi, Îl Îngrijora. Ieși În cadrul ușii, chemându-l din nou, cu un gest grăbit, pe străjerul care se rezemase de o coloană a claustrului. Acesta Îi adresă o privire plictisită, pufnind ostentativ Înainte să se urnească. Două misiuni În intervalul a numai câteva minute trebuie că erau prea inoportune pentru unul ca dânsul. Dante Îl așteptă impasibil pană când se apropie Îndeajuns, iar apoi Îi administră un dos de palmă violent. — Leneș blestemat, vreau ca ordinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
face să semănăm cu Dumnezeu. Vino și tu În legiune, al cărei nume este numele stăpânului meu - continuând să amestece vorbe și bale Însângerate, bărbatul se aplecase spre el. Apropie-ți urechea de gura mea. Îți voi dezvălui cuvântul care urnește pietrele și care deschide poarta spre tărâmul morților. Ochii Îi scânteiau În semiîntunericul subteranei. Dante se gândise că erau reflexele torței pe perete. Sau că luciul nebuniei pusese stăpânire pe dânsul. Se retrăsese Îngrozit, acoperindu-și urechile cu mâinile, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
brațele acoperite de plăgi și fața redusă la o mutră tăiată de un zâmbet lugubru. — Stai locului, demone, sau va fi ultimul pas pe care-l faci pe pământul ăsta! Strigă Dante. — Messer Alighieri, nu mă recunoști? Glasul acela Îi urni ceva În memorie. În loc de răspuns, priorul ridică din nou arma, retezând văzduhul cu o mișcare circulară, pentru a crea o barieră de oțel Între dânsul și infern. — Nu-ți știu numele, zise el. — Eu sunt, messer Alighieri. Giannetto de la San
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
care, dimpotrivă, se Încăpățâna să Încerce a privi În gol, străduindu-se să ignore forța acelor ochi care Îi străpungeau. Dar fără patimă, ca și când dânsul ar fi fost o piesă de mobilier din Încăpere. Și totuși privirea femeii nu se urnea. Cu Încetineală, se Întoarse spre ea. Pomeții ridicați sub pleoapele alungite de machiaj Îi confereau o expresie indescifrabilă, pierdută Într-un spațiu și Într-un timp Îndepărtate. Își aminti că, odinioară, văzuse un chip asemănător, În grajdul unui gospodar care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ca pentru a-i verifica soliditatea. — Ajută-mă să-l deplasez, repede. Bargello se apropie perplex. Apoi, o scăpărare de inteligență Își deschise drum pe chipul său, În timp ce se arunca la rândul său peste piesa de mobilier, Încercând să Îl urnească. Se pare... se pare că e prins În cuie de zid... gâfâi el, roșu de efort. Fruntea lui Dante era și ea brobonită de sudoare. Cu toate că Împinseseră Împreună, raftul nu se mișcase nici un deget. Ca un nebun, se aruncă peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Teofilo. Care, cu viclenie vinovată și cu forța unui intelect Înclinat spre rău a curmat acele vieți, a căror măsură doar Dumnezeu ar fi trebuit să o potrivească. Nu urmă nici o reacție la această acuză. Fiecare se uita Înainte, abia urnindu-și ochii spre vecin, dar fără a merge mai departe. Evident, știau că la masa aceea stătea un asasin și păreau să accepte acest lucru cu indiferență, ori cu sordida solidaritate a complicelui. Cecco d’Ascoli Își ținuse, până În clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Foicica bradului, zice ca să ne uităm în direcția dealului - spuse al doilea voinic. — Uită-te tu - răspunse primul. Ne-a mai arătat tot așa și alaltăieri și când m-am sculat să văd, era o vulpe. Al doilea voinic se urni în sus și-și puse mâna streașină la ochi. — Verișcane frățioare - anunță el - scoală-mi-te în picioare puțin. — Ce-i? - întrebă primul. — Vin doi spre noi. — Lasă-i să ajungă aici. A ce arată? — A popi. — Apăi, ierte-ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Brașov, vine străini, de, cu dolari și noaptea țse ridică duhul orașului peste troițele din Șchei peste zidurile grele ale catedralei Bartolomeu degetul parcurge pe fisura unui portal gotic centimetru cu centimetru istoria cînd a fost asta tăcerea imposibil de urnit de pe buze după un concert) — ...Văzuși ce șal frumos mi-a croșetat? E de lînă d-aia melinos garantată de la șefa ei. CÎnd ierea În spital nepoată-mea, șefa i-a trimis opt sculuri d-astea să-i Împletească un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
făcute cu dragoste. Am atins cu degetul gura incrustată pe coloana leoaicei. Era rece și netedă. Ghidată de un instinct am apucat domul încercând să îl ridic. Nu voia să se miște. Nici statuia nu avea de gând să se urnească, era bine sudată acolo. Am încercat să înclin coloana puțin, nimic dedesubt. Același rezultat și în cazul coloanei Săgetătorului. M-am ghemuit ca să mă uit în gura de pe coloană, care era destul de îngustă încât să nu poți vedea mult. Oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
cu cuvânt și, ceea ce-i mai straniu, virgulă cu virgulă. După ce spuse proverbul său preferat - pe șoim îl cunoști după zbor, iar pe voinic după muci -, Semionov îi înmână lui Takadjiev caietul de teză. Deși primise caietul, Takadjiev nu se urnea de lângă catedră. Îl întrebă pe Semionov cum de e posibil să coincidă tocmai virgulele incorect puse. Primind de la profesor caietul lui Eisenberg pentru comparație, el îl răsfoi mult timp cu o figură mirată. Într-un sfârșit, complet aiurit, își ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
masă. Cu cât stau mai mult, cu atât sunt mai rigid, cu atât mai greu îmi este să mă mișc din loc. În această noapte a cocainei, întregul corp ba încremenește în nemișcare, și atunci mi-e greu să mă urnesc, ba face mișcări smucite, și atunci mi-e greu să mă opresc: pe stradă, cu Mik, a fost greu să fac doar primii pași, apoi totul a început să se miște convulsiv; picioarele pășeau nebune, parcă sub șoc electric, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
acolo nimic în neregulă. Pornirea camionului atrăsese atenția tuturor. Privirile celor de jos se ridicaseră spre Cristian Toma. Acesta apăsă scurt pe claxon cerându-le să se ferească din drum. Apăsă din nou ambreiajul și introduse în viteză. Camionul se urni ușor din loc, parcurgând câțiva metri înainte. Inspectorul opri imediat și trase frâna de mână fără să taie contactul, după care sări sprinten din cabină. Mie nu mi se pare nimic în neregulă cu mașina asta! îi spuse el șefului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
s-ar fi făcut dacă nu l-ar fi avut alături pe Calistrat? Ar fi fost încă o victimă a bestiei, un nou caz de dispariție în dosarele lui Simion Pop. Oare l-ar fi căutat comandantul? S-ar fi urnit din loc în sfârșit ori poate că nici de data asta n-ar fi mișcat nici un deget? Scutură din cap, nevenindu-i să creadă la ce se putea gândi în momentele acelea. Arătarea era lângă ei iar lui îi fugea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dobândite, nu a ocolit niciuna dintre măsurile, acțiunile și practicile care puteau contribui la modificarea în bine a situației existente în satele comunei Filipeni, în Lunca în special. Entuziasmul lui pedagogică s-a întâlnit cu dorința unor locuitori de a urni 255 lucrurile din loc, iar această urnire nu se putea face decât dacă se învăța carte. Gheorghe Pastoiu a organizat șezători sătești, cercuri culturale, bibliotecă populară, conferințe pe teme variate de morală, dar și de economie agrară. Pentru ridicarea economică
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
clipă: voia ca În minte să i se Întipărească o imagine limpede a ansamblului, Înainte să lunece În acea parțialitate a simțurilor de care avea să fie târât odată ajuns Înăuntru. Apoi, fără a mai aștepta ca celălalt să se urnească, trecu de portiță și se Îndreptă de unul singur În sus, pe treptele din lemn de stejar ce se Întindeau În cerc de-a lungul zidurilor. Percepu de Îndată o atmosferă stranie, fără să izbutească să o precizeze. Urcase cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din biserică, aflat nu departe de baza schelăriei unde priorul se luptase cu călugărul. Se aplecă și acționă un obiect de pe marginea a ceea ce părea să fie o piatră funerară. Se auzi o pocnitură, apoi, cu un efort considerabil, Cecco urni piatra, scoțând la iveală Începutul unei scări care se afunda spre subsol. - E vechea criptă. Aici... Se Întrerupse. Apoi, Învingându-și o ultimă ezitare, coborî el primul, urmat de poet. Muta o pornise și ea după dânșii, parcă temându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că, la fiecare rotație, rezistența oțelului devenea mai puternică. În cele din urmă, Alberto păru satisfăcut. De partea opusă a cotului era un soi de fluture metalic. Mechanicus Îl deplasa cu o fracțiune de rotație, iar ceva din interior se urni cu un țăcănit. Acum, axa superioară Începuse să se Învârtă, accelerând progresiv regimul de rotație. Dante urmărea totul cu un interes plin de neliniște. Fâlfâitul celor două semicercuri se Întețise, ca elitrele unei insecte uriașe care se pregătea să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Să nu ți se pară ciudat, messer Alighieri. Erau ani neliniștiți, dominați de demonul multiplului. Multe domnii, mulți Împărați, mulți dumnezei. Dante strânse din buze. - Dumnezeu este Unul, Arrigo. Celălalt izbucni În râs. - Se pare că nimic nu te poate urni din certitudinile dumitale. - Cu siguranță, nu din aceasta. Mai curând, m-a făcut curios Întrebarea pe care le-ai formulat-o elevilor dumitale: dacă lumina este altceva decât corpurile luminoase. Cum te aștepți să Îți răspundă? Arrigo Îndepărtă cu piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sufletul la gură. - Vino, priorule! A mai fost un asasinat! - Unde? Întrebă Dante alarmat, ieșind În pripă. - La Santa Croce. În casa meșterului Alberto, lombardul. - Ce s-a Întâmplat? - Omul, meșterul... A fost asasinat În atelierul lui, vino! Priorul se urni cu mânia care Îi otrăvea sângele. Străjerii Încercau să Îi slujească drept escortă, croindu-și drum prin mulțime, dar se Împiedicau În lăncile lungi, așa Încât el ajunse singur la ușa atelierului. Omul zăcea pe pardoseală, plin de sânge, lângă uneltele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
poruncind să fie dispuse de-a curmezișul, lângă cadavru. Călugării de la Misericordia erau din ce În ce mai Înmărmuriți. Sub greutate, oiștea carului gemea periculos. - Parcă e de marmură! exclamă unul dintre cei doi, leoarcă de sudoare pe sub glugă, pe când celălalt, ajutat de Dante, urnea căruța. Dar ce-i Înăuntru? - Un vis, murmură priorul, ștergându-și fruntea și el. Un vis visat de un om mare. - Va trebui să Îl informăm pe căpitanul de la Misericordia de toate astea. - Mâine. Mâine veți avea vreme pentru toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]