2,023 matches
-
în sângele amorțit nopțile pierdute Iarna a trecut, și orice gând abandonat mă va prinde în visuri senine, Cuget lucid Inocență de lut. Pe șina speranței trec iubitorii de vid - spirite reci. Vid Când plângi, aduni viscole-ntre pleoape nori vineți se preling din cap până-n picioare netezindu-ți călcâiele. Am început să uit cum arată sclipirea ochilor tăi îmi pare că visul de-a evada din beția acestei umbre, s-a spulberat o dată cu timpul. Nu m-am născut cu mai
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
lăsând tălpi de durere în suflet. Taci! Nu spune nimic, lipsește un os... Ultimele gratii Sub palmele umezite de-atâta așteptare gratii șifonate alunecau pe-un cântec amăgitor în nopțile primăvăratice. Rând pe rând oasele au pălit până ce din pereții vineți nu a mai rămas decât parfumul fierbinte al răsuflării lor Un val uriaș de tăcere se prelingea prin yala de sânge captiv. Am hotărât să mă prăbușesc oriunde voi fi departe de mine De azi sunt liber... O scurtă istorisire
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
statui îmbrățișată" (Stare de grație); "Ucide o pasăre - oasele-s pline de vis,/ Înjunghie leul - sar leșuri de foame-ancestrală" (Curajul); E gol ghiocul vieții dezlegate/ De vuietul în care a trăit,/ Doar un strigoi al apelor sărate/ Îi dă târcoale, vânăt, pătimit." (Ghioc); Eu nu te-am auzit chemându-mă,/ Eram la rugă-n inimă" (De mă chemai). Demnă de semnalat este și intonația imnică: "De Sărbătoarea Primăverii ninge./ E semnul bun. Nămeți topesc din cer,/ Sus aerul rarefiat se-ncinge
A fost o data o poeta by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/10153_a_11478]
-
bază ale poeziei românești. în grupul sonetelor, ne întîmpină autobiografia cu accente dramatice; presimțindu-și sfîrșitul apropiat, Petică se plînge, dar sub forma controlată a sonetului clasic. „E ceasul negru-n care se face crucea grea pe umeri slabi și vineți de Crist îndurerat, urcînd cu pași de spectru calvarul sîngrat, Pe cînd pe cerul morții încet s-aprinde-o stea. Spre care zeu nălța-voi în umbră alba-mi față, La ce altar de raze genunchii să-mi închin în noaptea fără
Ștefan Petică – suavul visător by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6807_a_8132]
-
altul orășenesc. Elevii de la gimnaziul pentru nobili îi dușmăneau prin tradiție pe cei de la gimnaziul orășenesc. Îi porecliseră „creioane” și se făleau cu șepcile lor cu margine roșie, pentru care, la rîndul lor fuseseră taxați cu porecla rușinoasă de „pătlăgeaua vînătă”. Nu puține au fost „creioanele” care primiseră cununa de martir a vînătăilor și juliturilor din mîna răzbunătoare a „pătlăgelelor”. Întărîtate, „creioanele” puneau la cale hăituiala cîte unei „pătlăgelele” izolate și, chiuind, trăgeau în micul nobil din praștii cu bătaie lungă
ILF ȘI PETROV Douăsprezece scaune (ediție necenzurată) () [Corola-journal/Journalistic/4078_a_5403]
-
drept atmosferă generală a discursului. Totul e dezlînat, descusut, rătăcit într-un nonsens existențial care n-ar mai avea nevoie de nonsensul expresiei (aceasta se ivește de la sine, prin simpla transcripție a crizei orgiastice): „zile de gudron/ țigări umede/ piele vînătă de înecat/ sub ploaia fără conținut/ fără sfîrșit/ fără predicat”. În acest context ironiile se impalidează, vulgaritățile își reduc accentul, fulgurațiile luminoase (chipuri ale unei lumi abolite) alternează cu senzațiile declinante. Un poem caracteristic este cel ce evocă o remarcabilă
Poezia alcoolului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3967_a_5292]
-
Emil Brumaru Mă temeam să-ți fiu înger de pază Aveai coapse și sîni orbitori Cînd ferită de lume în casă Mă chemai din amurg pînă-n zori Te izbeai plutitoare de lucruri Pete vinete-n carne-ți creșteau Flori ciudate anume să-mi bucuri Pofta-n care cuvintele-mi stau Mă temeam să-ți fiu înger de pază Aveai coapse și sîni orbitori Cînd ferită de lume în casă Mă chemai din amurg pînă-n
Cîntec by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/10802_a_12127]
-
Bucureștiul, Petrila, Filiașiul, dar și Valea Căpercilor, Căpșunăria sau Ciupercăria), în care polii de putere sunt divizați între prințul Teodosie cel Mic, Pisicâinele Gavril, Bufnița Kaliopi, Minotaurul Samoil, Fantoma Otilia și Somnul Protector Oliviu aliat cu Otto și cu Furnicile Vinete, inerțiile oricărui cititor exersat se atenuează. Atenuare pripită, cred. Întâi pentru că, dacă am căuta cu tot dinadinsul un reper (cel puțin în proza ultimilor ani), o carte cum e Războiul fluturilor, de Paul Cernat și Andrei Ungureanu, poate fi așezată
Moartea domnului Pisicâine by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Imaginative/10009_a_11334]
-
numai dintr-un exces de ironie interioară florile își expun frumusețea imposedabilă ce le protejează de noi și cu blândă îngăduință ne ajută să jupuim coaja noastră lăuntrică - în vreme ce pielea degerată a vîntului se întinde peste cele din urmă prune vinete la început de noiembrie eu continui să-mi deplasez viața de colo ici iar în amurg mă surprind privind uneori absent fecalele muștelor pe fereastră infinitul cel scurt al zilei dă tîrcoale lentilei (defect de fabricație pe întinsul sticlei) prin
Poezii by Dinu Flămând () [Corola-journal/Imaginative/10840_a_12165]
-
pot să ghicesc ce le iscă. Grăbesc spre neunde, dar în timp obosesc. Trupul se scurge către un calm aproape firesc, când zăresc din alb-albăstrie icoană o față prelungă, vibrândă. Primesc pe dată dinspre doi ochi negri răsăriți dintre cearcăne vinete multe priviri ce m-alină și forță îmi dau s-alerg mai departe, tot mai departe... Rămâne pe retină un flux iubitor ce mă-mbie să las temeri. În urechi păstrez sunete vii, aproape uitate și foșnet de briză bună
ARBORELE VIEŢII de ANGELA DINA în ediţia nr. 1941 din 24 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384801_a_386130]
-
peron că ne iau la întrebări milițienii și n-am chef. Îi bag în mă’sa. - Bine, bine. Hai să mergem mai acolo, spre marfare. Pleacă, apucă obosiți rucsacele, păturile, toate oalele, toate toporiștile, toate cuțitele, toate ceaunele, cortul cel vînăt căpătat de Gimi de la bunică-sa, de la Radna, unde au fost inundații grozave. Chiar în vremea campionatului mondial de fotbal din Mexic au fost inundațiile, pe cînd ai noștri au jucat undeva, nu mai știe unde că nu-l prea
Jimi Hendrix se vede într-un colț, întors din profil by Daniel Vighi () [Corola-journal/Imaginative/13141_a_14466]
-
Cișmigiului. Eminescu i-a însăilat și câteva versuri: „Mort e al meu frate Nimeni ochii n-a închis În străinătate. Poate-s deschiși și-n groapă. Dar adesea într-al meu vis, Ochii mari albaștri Luminează un surâs, Din doi vineți aștri” În sufletul poetului se cuibărise în acest timp și altă durere pe care o ținea secretă. Peste trei săptămâni moare și iubita lui, Casandra, de la Ipotești, la 20 ghenar 1864 care fusese îngropată în cimitirul bisericii din Ipotești și
DEZASTRUL DIN FAMILIA EMINOVICILOR de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1976 din 29 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/385147_a_386476]
-
Reperaj: teatrul ce-și dă ultima suflare, este memoria care întoarce morții-napoi într-o lume depersonalizată, sălbatică ce are amintiri cu alt gust, alt miros, de alt soi. 75. Reperaj: premeditatul gând ascuns, este egalul explicitului arătat, și are vânătul ochi împuns de un timp excrocat. 76. Reperaj: declarații. informații, note, scrisori, facturi, dosare... de ce oare? Ridicări în catușe, la înalte cote pe creste, sub nivel de mare. 77. Reperaj: castel cu regim de penitenciar, unde supravegherea se manifestă dintru
POEME (4) de EMIL SAUCIUC în ediţia nr. 2101 din 01 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382459_a_383788]
-
obosească. Astfel că ea putea zbura precum păsările, cu slujitorii săi uriași, și soldații lor, chiar mai repede decât avioanele, în funcție de situațiile de luptă. Și așa se înșirară coloanele de Fulgoi și Vânturi Lățoase, luptătorii lui Viscorilă, alături de nespălații nori vineți, în frunte cu burtosul Nor Vânăt. Veneau în urma lor fioroșii Ghețieni conduși de vrăjitorul Ger Sticlos. În spatele formațiilor de luptă plutea Iarna, având în dreapta sa pe generalul Prăpădenie. Alaiul de luptă zbura în mare viteză spre țara lui Soare-Împărat, spintecând
MĂRŢIŞOR-24 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1530 din 10 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382591_a_383920]
-
precum păsările, cu slujitorii săi uriași, și soldații lor, chiar mai repede decât avioanele, în funcție de situațiile de luptă. Și așa se înșirară coloanele de Fulgoi și Vânturi Lățoase, luptătorii lui Viscorilă, alături de nespălații nori vineți, în frunte cu burtosul Nor Vânăt. Veneau în urma lor fioroșii Ghețieni conduși de vrăjitorul Ger Sticlos. În spatele formațiilor de luptă plutea Iarna, având în dreapta sa pe generalul Prăpădenie. Alaiul de luptă zbura în mare viteză spre țara lui Soare-Împărat, spintecând văzduhurile într-un zgomot infernal, lăsând
MĂRŢIŞOR-24 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1530 din 10 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382591_a_383920]
-
de zăpadă și gheață, spulberați pe mii de kilometrii în jur. Când ajunseră în țara lui Soare-Împărat, se năpustiră asupra bogatelor ținuturi, distrugând sclipitoarele grădini și livezi. Mai întâi seninul cer se acoperi cu mantale zdrențuite aruncate de burduhănoșii nori vineți și cele cenușii ale nespălaților lățoși. Apoi, la comandă, toți Fulgoii începură să arunce cu bulgări de zăpadă, pe care Viscorilă îi spulberă în casele oamenilor, pe copacii verzi și pomii înfloriți, în ochii oamenilor, troienindu-le casele, mașinile, orbindu
MĂRŢIŞOR-24 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1530 din 10 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382591_a_383920]
-
Oricum mai erau câteva zile până va veni să mă viziteze în prima duminică de la accident. Așa cum eram cu nările umplute cu pansamente, arătam exact ca un urangutan. La ochi aveam cearcăne și vânătăi violete, fața îmi era tumefiată, aproape vânătă. Nu era o imagine ușor de suportat nici de o persoană mai rezistentă la asemenea aspecte, dar pentru mătușă sau pentru iubita mea de care eram așa de îndrăgostit? M-am tot rugat de medicul ORL-ist să-mi scoată
UN SCRIITOR AL TAINICELOR IUBIRI, de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383863_a_385192]
-
sutienul, femeia a avut un ușor gest de împotrivire, după câteva cuvinte de încurajare, s-a lăsat abandonată în mâinile mele. Am desfacut sutienul, sânii, de o albeață ireală, tari, cu sfârcurile ca niște mici alune, cu bănuțul rozaliu, erau vineți la baza lor din cauza loviturilor. Într-un târziu am terminat de pansat, fata deja dormea, era obosită, avea un somn agitat, tresărea, scotea mici țipete, transpirația îi curgea șiroie pe obrajii catifelați, se prelingea peste gâtul fin, pentru ca în final
O EXCURSIE LA MUNTE. de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2163 din 02 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385340_a_386669]
-
Puțini s-au rentors de unde au venit. Înseamnă că s-au acomodat. Și-au construit o viață nouă! Ai fost și mulți care au pierit și nu s-au putut obișnui cu noua țară. Cel mai greu a fost pentru veniții din fostele țări ex-comuniste. Altă climă, altă mentalitate, alte obiceiuri, altă orânduire, altă limbă... Dar cei care au fost puternici și au perseverat și-au făcut o viață mai tihnită și mai liniștită... Și apoi, omul sfințește locul! S-au
INTERVIU CU GEORGE ROCA – DESPRE PRIETENIE, LITERATURĂ ŞI ARTA – ÎNTRE DOUĂ CONTINENTE [Corola-blog/BlogPost/92413_a_93705]
-
Academiei Române. E adevărat și că sintezele n-au lipsit de-a lungul vremurilor Galațiului, de la cele ale lui MOISE N. PACU, GR.TRANCU IAȘI, GH.N.MUNTEANU-BÂRLAD, NICOLAE IORGA, la IOAN BREZEANU, CONSTANTIN GH. MARINESCU, GH.ȘTEFĂNESCU sau mai recent veniții ADRIAN POHRIB sau CRISTIAN CĂLDĂRARU. Cea mai amplă istorie a Galaților scrisă vreodată și care fără îndoială va fi dificil măcar de egalat se deschide cu un prim volum, cu ample și exacte note de subsol, pornind de la valurile de
REGAL ISTORICO-LITERAR: ’’SĂNDEL DUMITRU: Galaţiul, aşa cum mi-l amintesc’’, Volumul I [Corola-blog/BlogPost/93282_a_94574]
-
pe un scaun de plastic, de câteva săptămâni, într-o parcare de biciclete. Singura lui avere pare să fie un căruț de cumpărături plin cu haine, ceva mâncare, o sacoșă cu acte și câteva medicamente. Picioarele îi sunt umflate și vinete. Doarme, acoperit de un sac de dormit. Trec aproape în fiecare zi pe acolo și mă aștep, dacă tot a venit frigul, să nu-l mai găsesc. Dar acesta se încăpăținează și își păstrează locul. Privea cum refugiații strigă tot
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93337_a_94629]
-
să fugă cu banul! Așa, dați-i, dați-i! Să se învețe minte cum se câștigă banul! Așa, așa! Dar băiatul cel isteț stătea deoparte și râdea amuzat de prostia turmei întărâtate. Pentru că noi, ceilalți, alergam ca bezmeticii, cu ochii vineți, cu nasurile sparte, cu părul smuls și nu urmăream altceva decât moneda. Nu vedeam cât de jalnici eram cu lăcomia noastră întărâtată de “domnul” Dode. Poate am fi continuat nenorocitul de joc până ne schilodeam de tot, dacă “domnul” Dode
DOMNUL DODE de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1888 din 02 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383077_a_384406]
-
bătrânească și Sima-Vodă începu să tușească din toți rărunchii, zgâlțâindu-se și îndoindu-se ca și cum un turc nevăzut i-ar fi cărat o droaie de pumni după ceafa. Ți-era mai mare mila să-l vezi: roșu la față, apoi vânăt, tușea în rafale, hârâind, înecându-se, căutându-și batista prin buzunare și scoțând din neatenție un pumnal îndoit pe care-l ascunse repede înapoi, povârnindu-se deasupra mesei mai-mai să se răstoarne și alte și alte mișcări convulsive de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lucruri pe care nu ai cum să le greșești. Ochii lui Lee priveau goi înspre cerul alb ca hainele ei, alb ca și pielea. Jacheta pufoasă în care era înfășurată, confortabil și protector, nu-i mai ținea de cald. Era vânătă și înghețată ca marmura, pielea și corpul ei erau țepene; inflexibile, reci, toate păreau să fie la locul lor, la prima vedere, dar ea nu mai era deloc. Și dacă doar atât a mai rămas, corpul ei, setul de cercei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Nu aveam nici o șansă să ajung până la ei - mulțimea mă împingea din toate părțile. Îmi pierdusem respirația. Nu știu cum, dar până la urmă am ajuns la piatra lui Schiller ca la un colac de salvare. Atârnam cu brațele de stâncă împreună cu alții, vineți de frig ca niște struguri mov. Am văzut din depărtare cum bucata de gheață pe care se aflau orchestra și pianul s-a înclinat, apoi s-a răsturnat, scufundându-se ca un vapor împreună cu toți cei care se aflau acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]