338 matches
-
sans mot dire, numai eu știam ce știam ; ce se mai opintea madam Ana cu baierele corsetului ! îndoia piciorul, mi-l proptea de șale și împingea, și trăgea, și împingea, și trăgea... — îmi încarci sufletul cu păcate, coniță Sofica ! se văicărea. Se văicărea, cum au ele obiceiul : li se pare că dacă te vaiți arăți mai distinsă. Este drept că și doctorul Rădulescu, atunci când m-a găsit trăgând de hățuri și răcnind, a spus : Ce-a fost cu corsetul de care
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
dire, numai eu știam ce știam ; ce se mai opintea madam Ana cu baierele corsetului ! îndoia piciorul, mi-l proptea de șale și împingea, și trăgea, și împingea, și trăgea... — îmi încarci sufletul cu păcate, coniță Sofica ! se văicărea. Se văicărea, cum au ele obiceiul : li se pare că dacă te vaiți arăți mai distinsă. Este drept că și doctorul Rădulescu, atunci când m-a găsit trăgând de hățuri și răcnind, a spus : Ce-a fost cu corsetul de care am auzit
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
în condiții convenabile, în plus existând riscul să rămâi despărțit pe vecie de cel care pleacă ! Insistențele ei îmi apărură ca un șantaj stupid și de prost-gust. Pe un ton de falsă veselie, însă, ea tot continua, madam Ana bineînțeles văicărindu-se, și din toate înțelegându-se că eu sunt călăul nebun. Enervat de neadevărul situației, m-am retras repede, cu pretextul că ea trebuie să se odihnească. Două ore însă m-am tot plimbat prin cabinet, fără să pot lucra
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
I-l tot dădeam de exemplu lui Puiu, și cu asta nu cred că am făcut bine. Vezi, îi spuneam, și el a fost închis ca tine, și e și cu douăzeci de ani mai bătrân, și nu se mai văicărește atât ! Poate de-asta Puiu să nu audă de el ! Ca să-l evite, era în stare să născocească tot felul de istorii pe seama bietului Titi ! A fost Puiu toată viața de-o gelozie... într-o vreme cășunase pe domnul Ialomițeanu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
este un dar al zeilor pe care însă nu știm să-l cinstim; ne-apropiem de el cu întrebări prostești, încercăm să-l modelăm după bunul nostru plac, îl tragem în atmosfera stătută a existenței noastre drămuite în timp, ne văicărim fără rost. Totuși, de vreme ce nu am făcut nimic pentru a-l pricinui, rămânem și altminteri neputincioși în privința lui. Cu un singur lucru îi putem ieși în întîmpinare: în fiece clipă, bucuria reculeasă pentru ceva de necuprins în timp. CELĂLALT Zeii
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
său. — Am ulei fierbinte în păr. Dacă ies așa, or să creadă toți că au aterizat extratereștrii. —E, și? Și-ar da seama că extratereștrii nu ar fi capabili să găsească loc de parcare în orașul ăsta. Hai, Ashling, se văicări el. Chiar trebuie să dau bilețelul fetei? Nu pot să iau eu ăla de pe raft? — Nu. Sunt prea multe variante și tu ești bărbat. Eu vreau spumă fără aromă și tu ai veni acasă cu gel cu miros de lămâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
dacă nu cumva prințul s-a îmbunat. — Eh, Lebedev! E posibil ca un om să ajungă în halul de josnică decădere în care te-ai prăbușit dumneata? strigă prințul cu amărăciune. Lebedev se lumină la față. — Sunt josnic, josnic! se văicări el, apropiindu-se imediat, lăcrimând și bătându-se cu pumnii în piept. — Ar fi o mârșăvie! — Curat mârșăvie! Ăsta-i cuvântul! Și ce-i cu năravul ăsta al dumitale de a... proceda atât de ciudat? Nu ești decât un... un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că doar eu am mărit-o acum patru ani. Ridică tonul: — Când m-ai silit să prelungesc serviciul militar de la șaispre zece la douăzeci de ani, plus încă cinci în rezervă. Înverșunarea pune stăpânire pe el. — Ai uitat cum te văicăreai întruna că nu sunt bani pentru plăți către armată și alte recompense? Furios, izbește încă o dată cu pumnul în masă. — Și te-am ascultat, deși niciodată nu i s-a cerut până acum unui om să-și sacrifice pentru țară mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
veniturile. Nu-i spune și celălalt motiv. Chestorii sunt niște tinerei la prima lor magistratură, care n-au habar de nimic, pe când pretorii au mai multă experiență. Secretarul lăsă să-i scape un vaiet prevestitor de rău. — Of... — Ce te văicărești ca o babă? îl repede bătrânul. Ianuarius își împreunează mâinile a rugă. — Mărite Doamne, la mine se centralizează doar cheltuielile, nicidecum toate veniturile. Enervat, cezarul răpăie cu degetele în tăblia de lemn. — Tezaurul lui Saturn e creditat cu totalitatea veniturilor
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sărbători împreună cu Augustus? Dar cum rămâne cu Germanicus și cu Drusus? Trebuie să primească și ei ceva, măcar niște ovații triumfale, dacă nu mai mult. Pentru o fracțiune de secundă are din nou în fața ochilor figura acră a lui Germanicus, văicărindu-se că nu i s-a acordat niciodată triumful, deși l-a meritat de atâtea ori. Suspină descurajat. Nici despre triumf n-au vorbit. Într-o stră fulgerare, amintirea îi crestează mintea ca un cuțit. Au discutat despre tulburările de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
argint și o togă cadou. Femeile se abțin de obicei să participe la acest schimb repetat și plictisitor de politețuri. Dar astăzi unul dintre vizitatori pare să fi venit însoțit de jumătatea lui. — Nevastă-mea e borțoasă și bolnavă, se văicărește în gura mare nefericitul, arătând cu gesturi mari litiera cu perdelele trase. Tiberius face greșeala să zăbovească în dreptul lui. — Stăpâne! îl imploră bărbatul, dă-mi te rog rația și pentru Galla. Uite-o acolo! Se întoarce spre litieră: — Galla! Galla
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nimic. De parcă aș fi avut vreo intenție. — Desigur, n-am voie să-ți suflu o vorbă despre ea, continui. Dar v-ați distrat? Întreabă el, nerăbdător să mă reîmprietenesc la cataramă cu Linda, ca să nu vin acasă și să mă văicăresc, iar el să fie silit să mă asculte vorbind-o de rău pe maică-sa. — Ne-am simțit foarte bine, confirm eu, fără să fie o minciună. Chiar ne-am distrat. M-am simțit ca orice femeie normală care iese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
neîndoielnic la un alt episod În care fiecare s-ar plînge de cealalată. Și doar așa, ca să se știe, Dan nu ar recunoaște niciodată că soacră-mea se plînge de mine, dar sînt convinsă că o face. Normal că se văicărește, numai că soțul meu e prea inteligent ca să-mi spună. În dimineața asta, Dan l-a adus pe Tom la miculdejun, i-a dat biberonul și biscuiții Weetabix În timp ce i-a citit cu voce tare din Guardian, pe un ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Te Înțeleg perfect, recunosc eu În silă. Întotdeauna mă simt cam prost că nu mergem la restaurantele și cluburile la care ar trebui. Jumătate din timp, nici măcar nu știu despre ce vorbește Lisa. Trish rîde și ea. — Știu. Nu mă văicăresc, dar... ZÎmbesc, căci firește că asemenea cuvinte introduc invariabil un episod de văicăreală. Noi trei am discutat despre triunghiuri. Nu genul acela de relații În trei, ci despre prietenia dintre trei femei, În care, inevitabil, cineva rămîne pe dinafară sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
care Îi pasă Lisei. Inevitabil, există momente În care Trish și cu mine nu pe putem abține să nu discutăm despre asta, conversația noastră fiind punctată de „O iubesc, dar...“, cuvinte menite să ne ușureze sentimentul de vină. Nu mă văicăresc, dar... dar pun pariu pe ce vrei tu că Lisa n-o să vină la masă. — Ce? Crezi că o să mențină rezervarea și-o să meargă cu Andy? — Exact. Pariu pe ce vrei tu. — Cred că greșești, răspund. Știu că e superficială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
de unde să știe. — Serios? se miră ea. Ce ciudat. Seamănă leit cu Dan. Chiar nu observi? — Nu, chiar nu observ. Termin de pus gheața În pahar și ies din bucătărie. După seara trecută, nu mă mai pot duce să mă văicăresc la Dan, dar simt nevoia să mi-o iau pe Linda de pe cap, să vorbesc cu cineva. CÎnd mă Întorc la piscină, constat că Lisa a plecat să se plimbe În livada de măslini, așa că-mi pun sandalele și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
există? — Două? — Prostule! Mii! Milioane! Khwaja-sara se animă brusc, învârtindu-se greoi pe terasă, ca o dansatoare aflată în pragul pensiei. Îngrozit, Pran nu-și ia ochii de la lama cuțitului care strălucește neplăcut în lumina lămpii. — Unii... zice Khwaja-sara, se văicăresc cam mult. Apoi începe să cânte ascuțit: „O, nu voi scăpa niciodată de acest trup efemer. Cine să-i dea drumul, cine? Fire de mătase Îl leagă strâns de mine!“ — Ce idioțenie! Cu o tăietură ai scăpat, o simplă tăietură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
roșie. Pran freamătă în sariul său și se mișcă nervos când pe un picior, când pe celălalt. Oare ar fi bine să se ascundă? Să evadeze de aici coborând pe peretele exterior? — Ce fel de copil mi-au adus? se văicărește Khwaja-sara. De ce trebuie să fac eu totul? Se apleacă, încercând să găsească pe dibuite o pungă mică de sub faldurile îmbrăcăminții sale. Afundându-se din ce în ce printre cutele șalului negru enorm, încetează din nou să mai fie bărbat sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
investigația asta, care, Întrucât formal o conduce Toal, Înseamnă de fapt numărul unu. Asta-i o gândire parșivă. S-a fofilat pe la spatele meu cu Încă unudin proiectele ieide Cercetașă care lingencur cioroi. O pierdere de timp ca naiba! se văicărește Peter Inglis, cercetându-mă cu privirea. — Uite cinel ține, ca curu, zic eu, Împuțita aia de fufă! Ce mama măsii știe ea despre munca de polițai? Mă uit la Ray Lennox. Îi cam dă târcoale curviștinei ăleia sonate. Pare puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
comisarul-șef-adjunct Mathieson. Prin urmare, vă rog să vă prezentați În biroul meu vineri, 4 decembrie, la 2.15 p.m., ora programată pentru informarea dumneavoastră. Stau jos și diger asta, deschizându-mi un alt Kit Kat, când Inglis și Gillman intră văicărindu-se. — Ce dimineață de rahat, fornăie Gillman. — Ceo mai fi și cu notificarea asta? Probabil că Niddrie-i strâns cu ușa de ștabi. Cazuăsta n-o să dispară, șii mai mare păcatu. Băiețiinjură Întruna și a apărut și bătrânu Gus. Bătrânui gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Mi-aș dori să mă țin și eu departe de tot căcatul lui Toal. — Nu s-a Întâmplat nimic Robbo. Pur și simplu ancheta nu Înaintează. Am verificat toate magazinele, dar nu putem da de urma ciocanului ăluia nenorocit, se văicărește el. De parcă mi s-ar rupe vrumpic de asta. — Înțeleg. Deci Niddrie se așteaptă ca Televiziunea Scoțiană și Evening News să rezolve cazul, nu-i așa? Ce bulangiu de jurnalist a rezolvat vreodată la viața lui un caz Împuțit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Tot ce pot să spun e: — Ar trebui să-l vezi pe celălalt puțoi. Încă mai răzuim răhățișul ăla special de pe trotuarul din față. Dar dacă mă părăsești, sigur voi muri. — Șefu’... eu... nu mă părăsi... stai cu mine... ne văicărim noi pe o voce care nu-i a noastră. — Nu Încerca să vorbești Bruce, mai târziu. Sunt aici, mă strânge Toal de mână. Un om de treabă Toal, Întotdeauna am zis-o. Are o expresie În ochi, ca mama mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
femeia în societatea românească”. E perioada în care presa noastră își aduce aminte de „umbrele istoriei” și sapă conjunctural să le scoată spre vizibilitate prin proceduri excepționale: „Să facem interviuri cu personalități feminine” sau statistice: „Să le lăsăm să se văicărească pe tema nedreptății de gen, povestind în procente ce prost stau ele la toți indicatorii”. În locul celor două strategii am preferat să scriu o ficțiune. Punctul de inspirație l-a constituit un titlu apărut la începutul lui februarie în ziarul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
numai cartea pe care am scris-o, dacă este bună sau nu. Persoana mea fizică este subordonată persoanei spirituale. Dacă ceea ce am făcut e bun, atunci este în ordine. Dacă nu, rămâne loc de discutat. Nu-mi place să mă văicăresc, dar asta nu înseamnă că nu știu ce-i suferința, și urmărirea, și supravegherea. Însă nu vreau săvorbesc despre ele și să le invoc drept argumente, ca scuze în locul valorii propriilor cărți. C.Ș.: Vezi, sunt momente în care istoria ne împinge
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
vodkă. N-apucă însă să plece capul și să soarbă, că Vasea trânti o palmă năprasnică asupra lui, turtindu-i corpul cafeniu și spulberându-i cât acolo păroasele-i piciorușe. Zgomotul loviturii îl trezi pe hangiu care se puse pe văicărit. — Ați văzut? - strigă el printre lacrimi - ați văzut? Nu numai că mi-au furat fata, dar îmi cer și despăgubiri! O, Doamne, Doamne, de ce m-ai părăsit? Unde ești, Stăpâne? Ce faci? Dormi, Doamne? Scoală-te, Tată ceresc, că dușmanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]