557 matches
-
colaborare cu Alexandrina Ștefănescu). Repere bibliografice: Dan Bălteanu, „Din ploile orașului meu”, U, 1939, 179; C. Fântâneru, „Din ploile orașului meu”, UVR, 1940, 46; Mihail Chirnoagă, „Iarba fiarelor”, VAA, 1943, 822; Ion Giugariu, „Iarba fiarelor”, RFR, 1943, 5; Traian Chelariu, „Vătaful Neculai”, UVR, 1943, 311; Octav Șuluțiu, Pe margini de cărți, RFR, 1944, 1-2; Al. Dima, Cărți și reviste literare românești, R, 1947, 3; Ștefan Popescu, Critice, București, 1947, 89-92; Dicț. scriit. rom., III, 853-855. S.D.
POPOVICI-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288966_a_290295]
-
pentru cultură, pentru istorie îndeosebi. Cert este însă că acum a acumulat împotriva Cantacuzinilor puternice resentimente, care îi vor marca vizibil atitudinea de cronicar. Revenind în Moldova, el intră în viața de Curte ca postelnicel (1693), fiind ulterior, pe rând, vătaf de aprozi, mare agă, mare sluger, mare spătar, caimacam. Își consolidează poziția și averea căsătorindu-se cu o nepoată a Cantemireștilor, cunoaște apogeul carierei de mare dregător în timpul domniei lui Dimitrie Cantemir, al cărui prim sfetnic va fi. În preajma războiului
NECULCE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288395_a_289724]
-
Porturi, au izbutit, la capătul unei vînători anevoioase, să omoare și să tragă la țărm o balenă frumoasă, observată inițial foarte departe în larg. Cum cele Cinci Porturi se află, parțial, sub Jurisdicția unui lord-gardian - un soi de jandarm sau vătaf desemnat, pare-se, de însăși Coroana engleză, el este împuternicit să încaseze toate veniturile regale aferente teritoriului celor Cinci Porturi. Unii autori numesc slujba asta o sinecură. Dar nu e așa, pentru că lordul-gardian e silit uneori să muncească din greu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Ahab! Povestea asta se întîmplă, pentru că așa s-a hotărît din veac. Ea a fost repetată de mine și de dumneata cu miliarde de ani înainte ca acest ocean să înceapă a-și rostogoli talazurile. Nu fii prost! Eu sînt vătaful Ursitoarelor și primesc porunci numai de la ele, de la, nimeni altcineva. Ai grijă, subalternule, să te supui poruncilor mele. Adunați-vă în jurul meu, cu toții! Aveți în fața voastră un bătrîn schilodit, care se reazemă de-o lance ruptă și se ține într-
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
își exprimă în timpul acestei mărturisiri a dărâmării șandramalei burghezo-moșierești la noi, Maria Banuș, în poemul ei Dărâmăm: Ce mai bâlci dărâmăm? Ce mai târg forfotea? Țipete, fluiere, scrânciob, dughene. Ce mărfuri ciudate zăceau pe tejghea, (...) Samsari și geambași, sulimene, foiță, Vătafi cu biciuști și copii ca moșnegii, În aer de-a valma sub crunta arșiță, Boierii, piticii, sforarii și regii. În condițiile create prin eliberarea noastră de sub jugul fascist de către Armata Sovietică, poeții, necontenit ajutați de partidul clasei muncitoare pe de
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
a fost lovit, ci doar acroșat de mașină. Renunțați la formule senzaționaliste, generatoare de pleonasm: atmosferă incendiară, crimă oribilă, accident cumplit etc. Renunțați la supratitluri cu vădit caracter de comentariu, fie el ironic sau nu: „Cu voie de la Bruxelles?” sau „Vătafii experților contabili și judiciari au modificat ilegal legislația” (Curentul, nr. 3383, p. 1). Este greu de înțeles și de acceptat ca o știre dezvoltată să aibă chapeau: Deși nu se pot hotărî ce să facă - dacă să rămână sau nu
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
, Scânteia, j. Iași - c. 1733), cronicar. De condiție socială modestă, la început vătaf de sat, A.U. ajunge în 1702 pisar de cancelarie, iar în 1707, uricar la Logofeție, primind după un an și diferite însărcinări de hotărnicii. Și-a spus Uricariul după funcția pe care a îndeplinit-o. Cunoștea limbile slavonă, greacă
AXINTE URICARIUL (c. 1670. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285510_a_286839]
-
formelor s-au și sau. Cerbul fermecat Victor Eftimiu Era odată un împărat care avea nenumărate moșii, păduri, vii și eleștee. Stăpânea multe sate și târguri. Și îl chema împăratul Negură. Mii și mii de țărani trudeau pe pământul lui. Vătafi cu bice plumbuite băteau pe acești muncitori ai țarinei, lovindu-i fără milă când nu mai puteau și cădeau de osteneală și de arșiță, pe brazda și pe holda-ncinsă de soarele amiezii. Iar Negură-Împărat trăia numai în belșug, în
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
mai avea nici pe naiba, sporovăiau veseli și zburdau ca mânjii, iar tipul acela cu ciomagul, de data aceasta îl purta pe umăr, ca să nu-l incomodeze la mers. Au trecut pe lângă mine ca vijelia, dar tipul care probabil era vătaful grupului, a observat că eu m-am uitat lung la ei. L-am mai văzut uneori cu bățul lui în tren și de fiecare dată îmi făcea într-un fel complice cu ochiul ca și cum ar zice: „lasă-mă să câștig
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
mea, De ce m-ai deșteptat? - cântecele colonelului coanei Anicăi... El spune "desceptat", din farfurie, cum ar zice coana Anica. - Cum "din farfurie"? - Așa zice ea când vrea să spuie că ceva e distins. N-ai auzitvorba asta? Se vede că vătafii s-au speriat tare când au schimbat strachina cu farfuria. - Ce gură rea ai tu, Adelă! - Ce să fac, mămucă... În acest moment, ceasornicul meu de masă începu să carilloneze 1 La Paimpolaise. Erau ceasurile patru. Copilul din Adela a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cât îi de urîtă! I-a ieșit tot sufletul în față. În antipatia reciprocă dintre Adela și coana Anica se rezumă nimic mai puțin decât o pagină importantă din istoria țării: Adela e fiica unii bonjurist, coana Anica - a unui vătaf îmbogățit. Dar când exclamă: "O urăsc!", Adela se înșală. O dezminte însăși pornirea ei violentă. Adela ia drept ură indignarea ei generoasă. Și ce adorabil e acest "O urăsc!" prin vioiciunea lui pasionată și prin contrastul dintre figura ei agresivă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și, cum dădeam în lumina lanurilor, zăream la stânga, pe un muncel lutos și sterp, morile de vânt. Aveam două mori vechi de vânt în care-mi făceam nutreț pentru vite, pentru mascuri și pentru paseri. Acolo, în șandramalele acelea, stătea vătaful, un om mărunt și aprig, cu fața negricioasă, și cu ochii scânteietori. Mergeam așa o bucată, ș-apoi auzeam murmurul muncii. Răsărea soarele, și-n fierberea razelor treceam printre colibele mărunte ale lucrătorilor și mă amestecam în zarva și larma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și larma oamenilor, în jurul lucirilor de cuțit ale curelei, în mormăitul de zăvod mânios pe care-l scotea fără întrerupere hapca, înghițind snop după snop. Munceam ca un rob; răcneam și înjuram până ce răgușeam, de-a valma cu Neculai Dragoș vătaful și cu feciorii boierești. La amiază mă repezeam acasă și îmbucam în fugă mâncarea; iar sara, trudit, lăsam calul să mă ducă domol, în pas legănat, spre hodină. Pe întinderi nu adia nici cea mai ușoară suflare de vânt, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în fiecare sară urca tăcut spre sălașul lui. Dar într-un rând mă repezii până la Iași, ca să mă mai răzbun pe zilele de singurătate și, când mă întorceam, cum veneam în trăsură spre casă, văd că, sub mori, îmi iese vătaful înainte cu pălăria de paie în mână. Ce-i, bre Dragoș? îl întreb eu. Apoi, cucoane Petrache, să nu vă supărați, am să vă spun ceva... Spune, ce este?... Dragoș își ridică ochii spre argatul de pe capră: o privire ascuțită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din sat... —Cum ai spus c-o chiamă? —Polixenia... zise Neculai, și întinse spre mine capul, ca și cum ar fi așteptat o poruncă... Ei, și vra să zică, dacă ai prins-o, ai alungat-o?... Am alungat-o, cucoane Petrache... zise vătaful privind cu încordare spre peria pe care o țineam în mână; - căutam un loc unde s-o pun. Se repezi cu brațele întinse, mi-o luă din mână și o puse cu grijă într-un colț, pe o mobilă. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
treceam săltând în buiestru spre girezi, îmi aruncai ochii spre mori. Una umbla, își învârtea spetezele uriașe pe pânza albastră a cerului și de la ea venea scârțâit aspru și chinuit. Cealaltă moară sta neclintită, cu aripile despoiate: aceea era locuința vătafului. Pe pragul întors spre vale, spre mine, ședea femeia lui Dragoș. Dezghioca încet un păpușoi și zvârlea grăunțele la câteva paseri care se repezeau sfioase până la picioarele ei, apoi se împrăștiau în toate părțile, cârcâind. Întorsei calul spre moară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
femeia lui Dragoș. Dezghioca încet un păpușoi și zvârlea grăunțele la câteva paseri care se repezeau sfioase până la picioarele ei, apoi se împrăștiau în toate părțile, cârcâind. Întorsei calul spre moară și începui a urca potica. Cum mă văzu, nevasta vătafului se sculă în picioare, își pături grăbit șorțul roșu și deodată se întoarse și dispăru pe ușa neagră a șandramalei. Eram curios să văd pe femeia care înșelase pe Dragoș, care călcase în picioare onorul lui Dragoș, deși o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se oglindea nici o gândire. Vra să zică aceasta e femeia care a înșelat pe Dragoș! Nu puteam înțelege cum poate o asemenea femeie să înșele pe Dragoș. După ziua arzătoare de vară, prăfuit și plin de țepi, mă întorceam, iar vătaful mergea în pasul calului lângă mine. Un gând mă necăjea; voiam să-mi lămuresc într-un fel oarecare nedumerirea, și mă-ntorsei c-o întrebare spre Neculai Dragoș: Ian ascultă, Neculai, ce-mi spuneai tu că te-a înșelat nevasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cum a venit, vorbi el, a făcut niște dulceață. Altfel nu-i ea deșteaptă, da’ dulceți a învățat a face.... Dacă vreți, vă face și dumneavoastră... —Bine, Neculai, să-mi facă și mie. Ne apropiam în tăcere de muncel. Șandramaua vătafului sta nemișcată. Cealaltă moară se învârtea fără hodină, își vântura spetezele pe cerul pustiu al răsăritului. Vă rog să nu vă supărați, cucoane Petrache, zise Dragoș. Dacă vi-i sete, poftim până sus să luați o dulceață... Omul avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
poftim până sus să luați o dulceață... Omul avea o înmlădiere de mândrie în glas. Urcarăm domol clina. Găinile se culcaseră. În moara care se învârtea, un purcel își amesteca în răstimpuri guițările cu scârțâitul prelung al încheieturilor de brad. Vătaful strigă gros: —Polixenie! Aud! răspunse femeia dinlăuntru și ochii îi sticleau la ferestruica șandramalei. —Adă o dulceață ș-un pahar cu apă limpede pentru boier. Da’ repede, m-ai înțeles?... Zâmbind, Dragoș descălecă. Prin moara neclintită se auzeau dupăind pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
femeia dinlăuntru și ochii îi sticleau la ferestruica șandramalei. —Adă o dulceață ș-un pahar cu apă limpede pentru boier. Da’ repede, m-ai înțeles?... Zâmbind, Dragoș descălecă. Prin moara neclintită se auzeau dupăind pași. Mai repede, mai repede! strigă vătaful întorcându-se cu fața spre moară. Femeia ieși cu sfială, aducând pe tabla paharul de apă și dulceață. Venea cu fereală, cu umerele puțin înălțate. În ochii ei mari nu era nici un gând, nici o dorință. Cât băui apa, mă privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
petrecu o bucată de drum; moara rămase scârțâind și vânturându-și spetezele pe singurătatea dealului. Eu mergeam obosit în pasul calului și nu mă gândeam la nimic. Așa trecură câteva zile - și-n duminica următoare, înainte de a pleca la Iași, vătaful se abătu pe la mine. —Cucoane Petrache, zice, vă rog de îndrăzneală, să nu vă supărați... Ați fost bun cu noi, și m-am gândit eu să trimet nevasta la curte să vă facă o leacă de dulceață... Tot n-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în prag a ieșit femeia lui Dragoș. Ridicai capul. Pot să-ți spun cu încredințare că prin întuneric i-am văzut foarte deslușit ochii. Uite, asta voiam să-ți spun. Acuma îmi aduc foarte bine aminte de împrejurările acelea. Nevasta vătafului meu era așa cum am înțeles-o eu la început. Abia putea să îngâne două vorbe; nu știu dacă cugeta în adevăr la ceva. Nu știu dacă-și iubea bărbatul, dar, după cum înțeleg, părea că-l iubește. Și femeia aceasta, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
greșit cu nimica... de ce te uitai așa de urât la mine?... Mă uitam urât? strigă Faliboga privind lung la flăcău. Da, te uitai urât, ce să-ți fac? — Mă flăcăule! eu te-oi sfătui un lucru... grăi rar și răgușit vătaful; eu te-oi sfătui pe tine un lucru: să te porți cu mine știi cum? ca c-un pahar subțire de steclă... — Vezi-ți de vite! strigă Faliboga și-și întoarse scurt Alba în loc. Să ne vedem cu bine! Poticni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
viață de cârtiță. Apropiindu-se de vitele lui, văzu pe Faliboga care sta călare lângă șuri și-l aștepta prin ploaie. Da’ aista ce mai vrea? mormăi el, și-și trase mai tare gluga pe ochi. Voi să treacă pe lângă vătaf, dar glasul lui aspru și răgușit îl opri. Ia stăi, măi flăcăule, stăi, unde mi te duci?... Niță simți botul calului lângă cot. Faliboga descălecă repede și se alătură de flăcău, în gluga-i sură... Unde-ai fost? zise el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]