552 matches
-
enunțurilor poetice: “Poarta-i deschisă, universu-i al meu negru, adânc, potopit de stele, pașii îmi curg spre nimic iluzie dulce agățată-n inele” O metafizică a despărțirii supreme, deschisă delicat, cu o anume demnitate a durerii, o despărțire asumată, fără vaiete, fără lamentări, fără stridențe, într-un firesc al lacrimilor poetice: “nu pricep ce se petrece între acest albastru străin și drumul plin de noroi unde tu apari strălucind iluzie acoperită de ceară...” Nu am întâlnit nicio ostilitate, nicio aversiune, în fața
LETIȚIA VLADISLAV- VIAȚA ÎNTR-UN PUMN DE LACRIMI, GRINTA 2016 de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 2251 din 28 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/379125_a_380454]
-
satului. Astfel, în casa părinților Halditei, luă ființă prima biserică creștină din acel ținut. Se întâmplă și-o altă minune în casa părinților Halditei. Fratele ei mai mic, Bazuk, jucându-se prin pomi, căzu și-și frânse o mână. La vaietele sale, se adunară toți ai casei. Acest fapt ajunse și la urechile misionarilor. Când îl văzură pe băiat, le-a fost milă de el. Atunci, Marcu, cel mai în vârstă dintre misionari, chemă toată familia lângă el, înălță ochii spre
CETATEA DE LUMINĂ (2) de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1572 din 21 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379904_a_381233]
-
alarma la Școala de subofițeri, când era elev. A plecat cu aceeași grabă. Se mergea greu pe zăpadă. Nu a putut alerga, deși ar fi dorit. Când a ajuns mai aproape de curte i s-a părut că aude urlete și vaiete de om și s-a oprit să asculte. Nu se înșelase. După alți câțiva pași a deslușit în întuneric lumina intermitentă a alarmei. „Doamne, e chiar la el la poartă! E ceva grav, nu se poate!” A dat ordin prin
EPISODUL 13, CAP. V, CHEMAREA DESTINULUI, DIN CHEMAREA DESTINULUI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1672 din 30 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379935_a_381264]
-
început să o pupe, scuturat de suspine. - Ți-am zis, Gavrilă, tată, să-mi spui când vii... Nu se întâmpla nenorocirea asta. Gavrilă! Nu muri, băiatu’ tatii. - ... Iar... zici..., iar vorba... aia..., nea Vi... Viorele..., a reușit să vorbească printre vaiete omul prins ca într-o menghină și aproape înghețat. - O zic, Gavrilă, tată, o zic.... Că ți-am zis... am zis să nu intri cu țiganii, băiatul tatii... - ... Nu..., nu mai... vorba ...aia...iar? - Da, iar zic, Gavrilă... Iar, băiatule
EPISODUL 13, CAP. V, CHEMAREA DESTINULUI, DIN CHEMAREA DESTINULUI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1672 din 30 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379935_a_381264]
-
provocându-mi greață cu mirosul acela urât și cu aerul rece ca de criptă, care-mi invadease aerul ce-l respiram. Fantoma a început să se estompezeîn cele din urmă , lăsând în urma sa, o dâră de ceață rece și un vaiet prelung, ce se îndepărta pe scări, către etaj. În tot acel timp eu nu am putut să mă mișc, fiind ca paralizată. Mulțumeam în gând lui Dumnezeu cu căldură, că l-a luminat pe nepotul vrăjitoarei celei diabolice, să mă
DOAMNA ,,EINSTEIN' (FRAGMENT DIN ROMANUL INGRID, PUBLICAT ÎN 2015- EDITURA EDITGRAPH) PARTEA II de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2235 din 12 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380389_a_381718]
-
îngerii din ceruri Vărsau din ochi albaștri Potop de-amare lacrimi Știind ce cruntă soartă, Spre-îndepărtatul Tomis Al tău exil te poartă. Pe marmura cea sobră A vechilor palate, Pe Viile de tine Atât de mult umblate, Se revărsa un vaiet Din piepturi de fecioară, Cerând, vai, îndurare, Ca versul să nu moară... Dintre femei, din aur, Ai fost ursit să pleci La Pontus Euxinus Modest ca să petreci; Pe lângă geții liberi Să viețuiești o vreme, Sperând, din suferință, Acasă să te
GENŢIANA GROZA [Corola-blog/BlogPost/380393_a_381722]
-
leszakad kezem súlyától és tudom azt is, kiszívja hiábavaló gondolataimat mégis ringatom, ringatom... hátha elalszik, legalább egy percre. Poate... A fost o naștere! A fost o moarte! Și a mai fost... poate, ceva-ntre ele... un cântec duios sau un vaiet! Spuneți-mi ! ce-a fost?!... Talán Volt a születés! Volt a halál! És közöttük volt egy kellemes dal Vagy talán egy emberi jaj Mondd: mi volt egyáltalán?! Sub povara iubirii Te-ai îndrăgostit de mine, Durere, atât de tainic, atât
AZ ÁLOM SZEME – A SZERELEM VARÁZSA de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 1913 din 27 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380609_a_381938]
-
Univers devine-n mine-un Punct ! GENEZĂ Nemărginirea din cosmos mai păstrează urmele facerii noastre, când ea născu omenirea într-o ceață de sânge selenar, când fiecare stea gemea cu strigăt de lumini născându-ne, când Terra se rostogolea cu vaiete de vulcani și sânge de lavă prin albiturile Căii Lactee. Oricum, lăudată în veci fie nașterea noastră din focul ceresc lăudată în tot infinitul să fie (și lăudată va fi) - fierbintea ofrandă a vieși mărețe, ieștă spontan din cutremurarea luminii, din
VISURI COSMICE (POEME) de CRISTIAN PETRU BĂLAN în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/374462_a_375791]
-
durere, oasele nu-mi străpunge Cu mii și mii de ace, cu săbii și pumnale, Îmi irosești tot harul și timpul nu-mi ajunge Să oblojesc rănirea și junghiurile tale. Nu mă durea prin suflet, nu-mi sfâșia tăcerea, Cu vaiet și cu geamăt nu-mi prinde-n gheare glasul, S-a dus din trupu-mi vlaga, m-a părăsit puterea, Iar vechea mea cărare nu-mi recunoaște pasul... Greoi, șchioapătă trupul, mi-a ostenit călcâiul, De greul suferinței prind să-mi
DURERII de EMILIA AMARIEI în ediţia nr. 2315 din 03 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/373510_a_374839]
-
durere, oasele nu-mi străpunge Cu mii și mii de ace, cu săbii și pumnale, Îmi irosești tot harul și timpul nu-mi ajunge Să oblojesc rănirea și junghiurile tale. Nu mă durea prin suflet, nu-mi sfâșia tăcerea, Cu vaiet și cu geamăt nu-mi prinde-n gheare glasul, S-a dus din trupu-mi vlaga, m-a părăsit puterea, Iar vechea mea cărare nu-mi recunoaște pasul... Greoi, șchioapătă trupul, mi-a ostenit călcâiul, De greul suferinței prind să-mi
EMILIA AMARIEI [Corola-blog/BlogPost/373515_a_374844]
-
mă-ncolți, durere, oasele nu-mi străpungeCu mii și mii de ace, cu săbii și pumnale,Îmi irosești tot harul și timpul nu-mi ajungeSă oblojesc rănirea și junghiurile tale.Nu mă durea prin suflet, nu-mi sfâșia tăcerea,Cu vaiet și cu geamăt nu-mi prinde-n gheare glasul,S-a dus din trupu-mi vlaga, m-a părăsit puterea,Iar vechea mea cărare nu-mi recunoaște pasul...Greoi, șchioapătă trupul, mi-a ostenit călcâiul,De greul suferinței prind să-mi
EMILIA AMARIEI [Corola-blog/BlogPost/373515_a_374844]
-
oameni au murit ca noi să trăim. Fiecare al zecelea făcea un pas înainte. Pe rând, își scoteau coifurile apoi lorica și tunica de lână. Apoi erau așezați în genunchi și li se dădea lovitura de grație. Fără plânsete sau vaiete. Fără vociferări sau acuze. Ca și cum fiecare și-ar fi făcut datoria față de ceilalți, nicidecum față de Roma. Doar vechi camarazi, care-și strângeau mâinile înainte de moarte! Nimeni nu mai spuse nimic însă toți ridicară ochii către cei răstigniți. -Ce vă tot
ANCHETA (FRAGMENT DIN ROMAN) 3 de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 215 din 03 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/371271_a_372600]
-
Acasa > Poeme > Duiosie > LUNGĂ RANĂ, DESPĂRȚIREA Autor: Doina Bezea Publicat în: Ediția nr. 2331 din 19 mai 2017 Toate Articolele Autorului M-am ascuns în cuiul ierbii cu tot vaietul ce curge, din pătări de nucă verde în fior de timp necopt, să-ți gonesc din palme cerbii, ce prin grâna gurii-murge lungi vătraie de amiază au furat din ochiu-ți mort. Și, fă Doamne! să răsară gându-i stins prin
LUNGĂ RANĂ, DESPĂRȚIREA de DOINA BEZEA în ediţia nr. 2331 din 19 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/371366_a_372695]
-
singura avere... Din ziua aceea, omul și-a hotărât loc de pază la poarta bătrânei. Sta acolo de dinaintea răsăritului și până se întuneca, plimbându-și ochii ciudat de galbeni în lungul și-n latul uliței, nefăcând nimic, doar sâsâind ușurel vaietul suferinței sale alinate de Muica Lina. Timpul trece după tipicul satului. Vara s-a dus... Muica se grijește de capră și de milog. Oftează într-una. Nici nopțile nu se ostoiește. Ziua merge prin curte. Mai rupe vreun braț de
ŞARPELE CASEI de ANGELA DINA în ediţia nr. 1402 din 02 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371544_a_372873]
-
lacrimi. Tremura toată, Ioniță și-a desfăcut mantaua și a înfășurat-o, a strâns-o în ea și apoi în brațe. “Te implor, fată, să taci!” - striga el zadarnic. Ascultă ca un iepure la pândă. Mitraliera încetase. Se-auzeau strigăte, vaiete, țipete și gemete. De undeva de la Canton un cocoș cântă un cucurigu lung. Apoi vocea camaradului: “Soldat Ioniță Andreiiii! Soldat Ionițăăă Andreiii! Punea mâinile pâlnie la gură și striga cât putea: Soldat Ionițăăă Andreiii...” Tăcuse. Voia să salveze fata cu
PRINŢESA ŞI PATEFONUL- PROZĂ SCURTĂ de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1336 din 28 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/371555_a_372884]
-
întindeau pe întreg cerul și păreau că zdruncină pământul din toate temeliile. Deși toți încercau să n-o ia în seamă, furtuna le sporea urâtul și oprea pruncul să vină, până ce avea să găsească un loc fără furtuni și fără vaiete... Îndărătul ușii, în târnaț, un om tânăr bătea din picior, cu mâinile încrucișate și scăpăra, din când în când, câte-o sudalmă. Dar de la o vreme a început să se răspândească și-n sufletul lui teama. Dacă nevasta se ducea
„SURÂSUL UMBRELOR” – UN ROMAN CARE MERITĂ CITIT! de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 873 din 22 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/374896_a_376225]
-
de altele, Petece de mușchi acoperă Leii de piatră, păzitorii casei. Și pare că nimic nu dorește să se preocupe Că fiarele au început să îmbătrânească, Iedera capturează balustradele, Vechea vopsea se’ntinde pe pereții jalnici. Și nimeni nu aude vaietele Pe care clanțele ușilor nu mai sunt capabile să le sufoce. THE OLD HOUSE No longer fitting the master. While the wet bricks at the corner Shed tears by the dormer. Blown by the wind The window frames sway. Wood
VISE NEÎMPLINITE (POEME)1 de ADRIANA ORR în ediţia nr. 1789 din 24 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/375052_a_376381]
-
pierdute din pânza catargului eșuat sau prădat de pirați, lumea cearșafurilor sfâșiate bucăți, ițe rupte încurcate de ape, de vânt, legăminte deșarte, apropieri fugărite de val înspre mal, depărtări, riviere vărsate-n ogive sparte, case cu hornuri goale, răscoale din vaiete de furtună, nisipul dunei vânturat fără nod de norod, cerc în coroană fără zala legată de altă bucată, fără apropiere sau înțelegere, timpi evaporați din balans de pendul, căutarea căldurii - vas gol, destăinuire cearșafuri singure lipite în deviere, trupuri mototolite
DESLUŞIRI (POEME) de ADINA DUMITRESCU în ediţia nr. 2200 din 08 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/373971_a_375300]
-
să mă lași să nu-mi adun risipa pe frântă ramură la cap de pod spre nesfârșit mi-e drumul deschis dincolo de violet oglinda reflectă timp ce am fost am să-i întorc spatele cu inima prinsă pe margine de vaiet să mă hrănesc din tot ce mai am apusul neastâmpăr să-mi fie până la ultimul respir într-un “sunt”. până când mă vor sădi lutului rodire să răsar dincolo de violet. Referință Bibliografică: Dincolo de violet / Agafia Drăgan : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția
DINCOLO DE VIOLET de AGAFIA DRĂGAN în ediţia nr. 2335 din 23 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/371812_a_373141]
-
au murit ca noi ceilalți să trăim. Fiecare al zecelea făcea un pas înainte. Pe rând, își scoteau căștile, apoi lorica și tunica de lână. Apoi erau așezați în genunchi și li se dădea lovitura de grație. Fără plânsete sau vaiete. Fără vociferări sau acuze. Ca și cum fiecare și-ar fi făcut datoria față de ceilalți, nicidecum față de Roma sau față de împărat. Doar vechi camarazi, care-și strângeau mâinile înainte de moarte! Nimeni nu mai spuse nimic însă toți ridicară ochii către cei răstigniți
ANCHETA (FRAGMENT DIN ROMAN) PARTEA A DOUA- AL CINCILEA FRAGMENT. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1430 din 30 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371879_a_373208]
-
s-a dus la serviciu. Dar ea, nepricepută, emoționată, a afumat mâncarea și se văita că ce o să zică Ionel. Conștiinciozitatea asta care este mare dar de la Dumnezeu pentru tot omul! Și a venit Ionel. Și ea, cu plânset și vaiet, i-a spus: “Dragă Ionele, am afumat mâncarea”. “Lasă, dragă, nu mă interesează. Dar de ce nu te-ai gândit la mine toată ziua? Asta mă interesează pe mine”. Ei, asta o să ne întrebe Dumnezeu, Care ne-a dat inimă puternică
CONSTANŢA, ACUM LA ÎMPLINIREA UNUI AN DE LA MUTAREA SA LA DOMNUL... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 516 din 30 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/371158_a_372487]
-
apelor (Luceafărul pe cer). Tușele de cerneală neagră sunt fine sau consistente, conturând atât marea agitată, cât și spuma valurilor unduitoare. În toate lucrările marelui artist bucureștean, sinestezia este omniprezentă. Admiratorii artei sale unice, pot savura liniștea sferelor înalte, asculta vaietul vântului peste valurile mării (Dintre sute de catarge), simți teama profundă a marinarului de pe barca plutind în derivă în mijlocul mării aflată în plină furtună sau pot desluși creșterea mugurelui firav al ierbii, ca preludiu al unei nemuritoare povești de dragoste
TOAMNĂ CULTURALĂ ADJUDEANĂ – EDIŢIA A XXXV-A: INSTANTANEE LITERAR-ARTISTICE ARMONII CULTURALE de MIHAI MARIN în ediţia nr. 672 din 02 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/344997_a_346326]
-
un an de studenție în Țara Epocii de Aur. Îi place să converseze în romglish! Încep să-i povestesc despre mine, de iliada, odiseea: -Păi, pe-un picior de plai, pe-o gură de rai... Bla, bla, bla... și ale vaiete mioritice... Mă doare spatele... și aici! Și aici! Și rinichiul, și inima, și ficatul, și vezica biliară și burta. Au! -Ești cam grăsuț. Maybe mâncat ceva și făcut indigestion. You look cam palid. Rog scos limba! Fă „Aaaa”! Nu mușca
CUM POŢI SĂ FACI O PNEUMONIE DE VARĂ de STANLEY PATOOTY JR. în ediţia nr. 459 din 03 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345266_a_346595]
-
însă în față nu se mai vedea nimic, ploaia îl lovea puternic șiroindu-i neîncetat pe obraji, undeva în stânga lui un copac ardea cuprins de flăcările unui fulger galben-albăstriu, sălciile se aplecau sub bătaia furtunii până la pământ, trosneau, scârțâiau cu vaiete prelungi și nemaiauzite... Nu se opri din alergat nici când se împiedică de câteva oi ce behăiau dezorientate prin ploaie. Plângea , nu pentru că-și pierduse cizmele pe drum, ci pentru că nu mai știa unde este, nu mai știa încotro s-
O TOAMNĂ CA ATÂTEA ALTELE..., AUTOR IOAN GHEORGHIŢĂ de VALENTINA BECART în ediţia nr. 2332 din 20 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376779_a_378108]
-
luciu a pietrei, ci pe aceea necuprinsă a sufletului omenesc. Doi ani mai târziu, pe 29 noiembrie 1926, rămășițele compozitorului italian au fost așezate în cavoul vilei de la Torre del Lago. La finalul ceremoniei, pe sicriul acestuia, vibra, cu un vaiet mut de tristețe (dar auzit numai de o singură persoană prezentă la adunare), un buchet de orhidee așezat acolo de mâna celei care, la rândul său, primise din partea lui PUCCINI, cu douăzeci și șase de ani înainte, la premiera „Toscăi
ELOGIUL DEMNITĂŢII de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1534 din 14 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377758_a_379087]