544 matches
-
un peisaj de pădure desfrunzita, în fapt o imagine din „Crângul” buzoian, operă artistului de tinerețe. Tabloul înfățișa copacii la sfârșit de martie, „când stejarii vânjoși sunt aspri și goi, iar solul e încă acoperit de covorul ruginiu al frunzelor veștede”. Din punct de vedere al intereselor patrimoniului artistic național, ideea de a dărui șefului statului iugoslav, o asemenea lucrare, a fost un act nefericit, nu numai că opera artistului era foarte restrânsă, ci și datorită riscului de a se pierde
Despre „titoism”. Cu aplecare specială asupra prezenţei sale în presa Gorjului by Gheorghe Nichifor () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91558_a_93007]
-
de {EminescuOpIX 312} ex. întrebarea cum de se preface în limba română grupul sc în șt? Ce înrîurire are i consonans (jot) asupra vocalelor și consoanelor cu cari se-ntîlnește? Cum se poate esplica prefacera lui d în j (putred, putrejune; veșted, vestejit). Iată câteva numai din sutele de cestiuni de detalii cari merită atenția unui filolog tânăr. Venim la juriști. N-ar fi oare bine ca să cerceteze cestiuni istorice ale dreptului romîn? Ce este embaticul? Ce instituția răzășilor? Cari sânt foloasele
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
am nici un ban, iar ea mi-a răspuns serios: Ia ce-ți trebuie din frigider. Avea obiceiul să lase restul pe care-l primea de la comisionari, precum și cecurile și tot ce mai era în frigider. Banii se amestecau cu frunzele veștede de salată și cu farfuriile murdare de grăsimea de la șuncă, pe care nu-i plăcea să le arunce. În orice caz, erau acolo bancnotele de cinci și zece dolari, și eu trebuia să iau ce voiam când ieșeam, la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
și timp al omului nou! Nu creatura amărâtă, întunecată, desfigurată, îngrădită de falsitatea sa, mincinoasă din născare, biciuită de sărăcie, mirosind urât de la atâta lașitate, un hău de gelozie mai adânc decât o latrină, mort în fața trăirilor asemeni unei verze veștede, un vierme în inima frumosului, o moluscă în fața datoriei, torcând același fir al coconului preocupărilor din propria sa gură. Fără lacrimi pe care să le verse și îndeajuns de multă răsuflare ca să poată râde; crud, ticălos, parazit, mârșav, cârcotaș, anxios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
ești în stare să faci o greșeală. Asta se întâmpla exact înainte să răsară zorii, lângă scările metroului ce urmau să mă coboare în infern, taman sub bolta orientală de sticlă și luminile de camuflaj care atârnau ca un buchet veșted de flori de bara groasă de fier. Și, sub aceaste becuri albăstrui, ne sărutam cu fețe iubitoare până când a început să burnițeze și i s-au udat papucii. Iubito, du-te acasă, am spus. O să mă suni? De câte ori pot. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
care se prelinge o muzică neașteptată, Duran Duran nu cîntă, ci flutură un steag enorm cu o gaură enormă În el (Wild Boys), În ușa comandamentului apare un maistru militar care scuipă chiștocul țigării dintre buze spre peluza de gazon veșted, acoperit cu un deget de zăpadă udă, și mă Întreabă, de parcă aș fi un fel de oracol: Bă tovarășe santinelă, tot aci ești? Tu ce-ai auzit? Mai ninge anul ăsta? Băăă, ete cum tace ăsta că-l făcui tovarăș
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
1968, p. 269) își creează propria sa regulă: În fiecare oraș de provincie trăiește câte un nebun adevărat și un nebun politic. Nebunul adevărat umblă pe străzile din centru aproape gol, uneori tăvălit în noroi, cu o cunună de flori veștede pe cap, îngenunche în fața stâlpilor de telegraf, se bate cu fruntea de pământ și, din când în când, cere de pomană. Nebunul politic este de obicei șeful organizației locale a partidului de la guvern. Umblă înconjurat de câțiva lingăi, face chefuri
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
care nu e decât o farsă. (Nu ne putem imagina o floare ce ar visa să sfârșească într-o vază...” (III, 15). E cam ceea ce reține și dintr-o scrisoare a lui Napoleon către Iosefina: „Onorurile mă plictisesc, sentimentul e veșted, gloria searbădă...” (III, 43). Într-un autoportret mascat, deopotrivă portret al umanității, Cioran denunță acid limitele gloriei: „Când sare-n ochi că gloria și fericirea sunt incompatibile, cum se face că atâția oameni aleargă după glorie? Din aceleași motive pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să-și bată joc mai mult de celălalt? Aceste maimuțe, acești păuni, o atenție măgulitoare a regelui Prusiei pentru prietenul său, filosoful! De data asta o privesc pe prințesa imperială cu mai multă îndrăzneală. Poartă o rochie-taior de un roz veșted, poate puțin prea deschis pentru gustul meu, dar bine croită. O pălărie cu panaș roz, imensă. Are o înfățișare plăcută, dar mersul ei e ciudat. Foarte greoaie, toată greutatea trece alternativ de pe un picior pe altul, ca și cum mersul ar obosi
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
anumită procedură În prepararea metalelor, obținută Întocmai ca În zilele noastre, când se procedează la fabricarea aliajului de aur și argint 2. Rezultă o anume compoziție foarte apreciată, dar În ceea ce mă privește găsesc că are o (D) paloare bolnăvicioasă, veștedă, lipsită de frumusețe”. 3. „În acest caz”, zise Diogenianus, „care să fie oare explicația acestui colorit pe care l-a obținut bronzul În acest loc?” - Theon Îi răspunse: „Dat fiind că, dintre așa-numitele elemente primordiale, cele dintâi și cele
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
-ntruchipeze nu se-ndura. Și tocmai pentru că se confunda cu obscuritatea necunoscutului, ea făcea cunoscutul să încremenească în convingerea că ar fi fost capabilă să-l facă de nerecunoscut. Nu-i venea să creadă că, umflate parodic de vânt, sufletele veștede ale corturilor nu mai aveau nici măcar puterea să tânjească după foștii lor locatari și să le-nregistreze absența sub forma regretelor, sau reproșurilor. Șătrarii lui nu mai țineau evidența, ci păreau prinși într-un joc de nenoroc pur, îndârjiți să
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
pansiv din cap, rostogolind apoi în ecouri, între ureche și gură, fluidul fonetic și căutând, fără tragere de inimă, să-l ia în primire. După torida vară indiană de pe nisip, era normal ca atmosfera dintre ei să se umple de veștede tonuri autumnale. N-o interesa defel să afle ce era cu el - tânăr și chipeș, dar prea puțin... meteosensibil, găsi ea într-un târziu eufemismul potrivit, inspirată și totodată îngândurată de redutabilul ei potențial ciclonic ignorat până mai adineauri. "La
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
aspecte. Primul obiect focalizat de cameră este crucea de la începutul satului. Imaginea să spune multe despre sat și locuitorii acestuia: "o cruce strâmba pe care e răstignit un Hristos cu fata spălăcita de ploi și cu o cununița de flori veștede agățata de picioare"2. Imaginea crucii sugerează neglijență și are două roluri: este prezentată la început că o anticipare a lucrurilor ce se vor întâmpla , iar în final crucea este în aceeași stare. Apoi se trece la prezentarea satului, atmosfera
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
albe, apoi o pală sălbatică de vânt îl smulge din rădăcină și-l trântește la pământ; stejari, plopi, pini și frasini cresc înalți, apoi se prăbușesc, doborâți de secure, de foc sau de trăsnet și se usucă, cu frunzișul acum veșted, în țărână. Este dată, în poem, și ora unei lupte, ora de amiază, când tăietorii de arbori din păduri, osteniți și flămânzi, poposesc să prânzească. Numai că ora înfruntării aceleia este o clipă anume a timpului: amiaza celei de a
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
dacă n-ar fi cel puțin un supraveghetor la cel mult 3 oameni să le arate cu degetul pe unde să mai scormonească pentru frunza care dovedește că toț i muncesc și-și merită paraua. Cam un sac de frunze veștede, adunat de 4 oameni (dar, nu cu cine știe ce osârdie ?! , pentru că prin gardul viu se strică grebla) ar fi trofeul zilei, răsplătit cu mila statului. Cum iarba rămâne iar căzăturile nu, la 1 milion de lei, 1000 de frunze - repede ascunse
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
recțiunii lor. Nominativul se distinge de acuzativ prin absența prepozițiilor. Prezența prepozițiilor în, de, la, spre, cu, de la, pe lângă, în loc de etc. semnalează că substantivul pe care-l preced în realizarea unor funcții sintactice stă în cazul acuzativ: „Acoperit de frunze veștede pe-o stâncă zace Pan.” (L. Blaga, p. 45) Genitivul se distinge de dativ prin specificitatea prepozițiilor care le-au condiționat. Cer cazul genitiv prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) asupra, contra, deasupra, împotriva, în jurul, în fața, înapoia, înaintea etc.: „În jos plecat-am
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
spun încă o dată că adevărul nu poate fi sufocat.” În funcție de situarea planului lor semantic în desfășurarea categoriei modalității, enunțurile asertive sau propoziții din alcătuirea lor pot fi reale, ipotetice, potențiale, ireale, optative: „De când s-a dus, sunt ca o creangă veștedă, Care-nainte de-a-nflori se scutură, Și lumea nici o bucurie nu-i mai dă Inimii mele, boală și putredă ciutură.” (M. Isanos) „Poate-ți odihni oleacă - zise femeia - îți fi obosiți.” (C. Hogaș), „- Ostenit trebuie să fi fost cuconașul ist
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
oneste." (Eminescu) sau poate reprezenta o a doua limită, când regentul este un verb cu tranzitivitate directă: „El m-a mântuit de păcat.” (I.L. Caragiale, IV, 129), „Nu voi sicriu bogat, / Podoabe și flamuri, Ci-mi împletiți un pat / Din veștede ramuri.” (Eminescu, I, 223) sau chiar cu tranzitivitate indirectă: „Vă vorbeam de școala primară din Mântuleasa.” (M. Eliade, 214) Acțiunea unor verbe tranzitive, precum a auzi, a istorisi, a povesti, a spune etc. poate primi trei limite exterioare: una este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
închipuești, închipuiești întru ceva ceea ce ai vrea să vezi cu toate că ești sigur că nu ești în stare de realizare. Închipuirea este iluzie dar nu este imaginație. Aceasta este o delimitare, o limitare realizată, între imaginație și iluzie. Acoperit de frunze veștede pe-o stâncă zace Pan. Un miel s-apropie prin tufișuri. Orbul îl aude și zâmbește, căci n-are Pan mai mare bucurie decât de-a prinde-n palme-ncetișor căpșorul mieilor și de-a le căuta cornițele sub năstureii moi
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
care tot cresc”. Exhibarea unui limbaj anatomizant este însă doar o capcană: dominantă rămâne întemeierea culturală a imaginii. Moartea ca dulce momeală, „năpârlirea sensului”, „cenușa moale” a pustiului și a trăirilor, oasele ca faguri ce adună mierea morții, plânsul „fluturând veșted în mine”, calmul contemplativ („În toate o măsură potrivită/ loc împuținat vederea/ te amăgește și vezi”), obsesia devenirii și a limitei indică maturitatea în tipare reflexive, închiderea senzorialului în favoarea etalării culturale. De aici și impasul poeticii propriu-zise: U. se dedică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290378_a_291707]
-
o zi a cășunat uscarea și putrezirea mândrului copac. Iertați-mă, domnilor, dacă, insistând asupra acestei comparări împrumutate din regnul vegetal voi adăugi că rolul arheologului este [...] de a culege împrejuru-i [al copacului] cu o pietoasă îngrijire, toate frunzele cele veștede, toate florile cele ofilite, toate poamele cele svântate și prin nimerita lor alipire la vechea tulpină să redea copacului viață și vârtute, foilor umbră și verdeață, florilor colorit și miros, poamelor must și dulceață; într-un cuvânt să reproducă ca
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
interbelic („noaptea-mbobocită la suhat”, „clopotul bisericii de lemn”, „talangă sfădăușă”, „boi în umblet leneș și cu priviri blajine”, „claia cu fragedă mireasmă” etc.), nu fără contrapunctări cu tentă simbolistă („Hai, toamnă, prin spitalul amurgului de-acum”, „Coboară via tristă și veștedă-n pământ”) ori cu mici note argheziene, bacoviene, voiculesciene și mai ales cu zvâcniri de sensibilitate romantică, trimițând la poemele lui Al. A. Philippide: „Sălbaticele umbre - tăcerea de-nceput / Și le gonea năvalnic și-adânc prin anotimpuri, / Simțindu-se cum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290097_a_291426]
-
s-a părut doar o metaforă tocită. Puteam să vorbesc de tăcerea absorbită În fiecare fulg de zăpadă. Am fost tentat Însă mai mult de tăcerea multiplă care Împînzește atmosfera. Și mi-am adus aminte versurile lui Ion Barbu: Cimpoiul veșted luncii, sau fluierul În drum Durerea divizată o sună-ncet, mai tare... Tăcerea divizată era mult mai bună. Tăcerea evoca ea singură ambianța, atmosfera, materia lumii. Și totuși doream să spun ceva despre acea liniște aparte din timpul ninsorii. So
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
dintre nervurile care rămân verzi. În final se îngălbenesc și pețiolurile, se usucă, pe ele alternând frunzele uscate . În funcție de ritmul ofilirii și uscării, pe plantă se găsesc fructe mici, brune, ce se usucă, în paralel cu fructe mari ce sunt veștede și nu se maturează. Vasele conducătoare sunt brunificate, dar mai slab ca la fusarioză și sunt astupate de tile sau hife miceliene. În cazul atacurilor incipiente, simptomele pot dispare dacă se instalează o vreme mai rece și cu insolație slabă
Protecția plantelor Fitopatologie by Viorica Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/454_a_746]
-
Timbru); "luceferi marini" coboară "în vale" (Margini de seară); atracția contrariilor "pe un suport de esență dantesc" (Ritmuri pentru nunțile necesare); "roata", termen care se repetă simbolizând "roata vieții"; ciclurile, mișcarea eternă în lumina solară, cercurile împrumutate de la Dante "cimpoiul veșted" e un instrument rudimentar care nu înlesnește artistului să ajungă la sugestia mișcării cosmice: Ar trebui un cântec încăpător, precum/ Foșnirea mătăsoasă a mărilor de sare" (Timbru); cântecul are o forță sintetizatoare în orficul barbian, născut din mister; meditație și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]