1,781 matches
-
le dea în mod cert, importanță, mai ales că materialul din care fuseseră concepute, nu era nici măcar un porțelan trainic, nici bronz, nici lut sau de ce nu, nici lemn. Singura care urma să rămână așa cu ambele mâini amputate, pe vecie, era Venus din Milo-zeița frumuseții și a dragostei. Îi găsisem într-un târziu, mâna ciungă frântă din umăr, capul și mai apoi postamentul de la nivelul gleznelor mascate de maiestuosul peplu, desprinse. Simțeam nu atât milă, cât un sentiment al datoriei
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Încep să mănânce amândoi. Clefăitul lui Kawabata se aude ca un clipocit de apă În care sunt aruncate pietricele. Luna s-a mai urcat pe cer, cocoțându-se acum pe acoperișul șandramalei lui Ben. De acolo, unde pare așezată pe vecie, se vede ca un chip de copil dolofan. Antoniu deschide ușa ruginită care scârțâie lung, sinistru și aruncă cele două oase, după ce au fost curățate de carne și lustruite ca un lemn de fluier. Câinele lui Ben le zdrobește acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mișcare pe care bătrânul tovarăș a făcut-o prin somn, și l-a Învelit cu grijă ori de câte ori pătura a căzut de pe trupul slăbit de boală. Pentru el, apariția lui Kawabata seamănă cu o Înviere din morți. Îl credea dispărut pe vecie, avea felurite scenarii pe care și le imaginase de sute, de mii de ori, și În nici unul din ele bătrânul colocatar nu mai era În viață. Îl Înfricoșa ideea că a sfârșit Într-un mod tragic și că nu apucase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ar fi rezistat pentru mult timp unei astfel de priviri: caldă, posesivă și cochetă, Antonia nu s-ar fi expus astfel. — Crăiasa Apelor, am rostit în cele din urmă. — Prinț al Neguțătorilor. — Mă iubești? — La nebunie. Tu mă iubești? — Pentru vecie. Nu, nu pentru vecie, răspunse Georgie. Să ne exprimăm corect. Iubirea ta este măreață dar limitată. Amândoi știam la ce se referă, dar existau subiecte pe care nu le abordam pentru că nu ne-ar fi fost de nici un folos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mult timp unei astfel de priviri: caldă, posesivă și cochetă, Antonia nu s-ar fi expus astfel. — Crăiasa Apelor, am rostit în cele din urmă. — Prinț al Neguțătorilor. — Mă iubești? — La nebunie. Tu mă iubești? — Pentru vecie. Nu, nu pentru vecie, răspunse Georgie. Să ne exprimăm corect. Iubirea ta este măreață dar limitată. Amândoi știam la ce se referă, dar existau subiecte pe care nu le abordam pentru că nu ne-ar fi fost de nici un folos și amândoi știam asta. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
eu, mica noastră firmă avea să dispară, cu siguranță, odată cu mine, iar acea fărâmă de realitate, care însemna puterea de discernământ a gustului pe care tata o sădise și o educase cu multă grijă la fiul său, va pieri pe vecie. Până la întoarcerea lui Mytten, adjunctul meu cel chiulangiu, cele două secretare, domnișoara Hernshaw și domnișoara Seelhaft, se puteau descurca singure de minune. Le apreciam pe aceste fete peste măsură, căci știau să scrie scrisori de afaceri corecte și chiar nostime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
și amintesc de ce. Smolka ne-a povestit că, pe Insula Diavolului, gardienii se distrau cu deținuții frecându-le ochii cu spermă și orbindu-i. O să orbesc! O șikse mi-a atins sula cu mâna și-acum o să rămân orb pe vecie! Doctore, sufletul meu e la fel de greu de înțeles ca și al unui școlar de clasa întâi! Cine are nevoie de vise, te-ntreb eu? Cui îi trebuie Freud? Rose Franzblau de la New York Post e suficient de isteață ca să reușească să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
morală rabinică. În faza asta se dovedește cam caraghioasă. Întâmplarea a făcut să prefer femeile frumoase și sexy celor urâte și frigide, ce mare tragedie? De ce mă-nfățișezi acum ca pe-un gangster din Las Vegas? De ce mă legi pe vecie cu lanțuri de un closet? Pentru că am iubit o gagică deocheată? — Ai iubit? Cine, tu? Nu mai spune! Aia se cheamă dragoste de sine, ce-ai făcut tu, băiețaș! Sine scris cu majuscule! Inima ta e un frigider gol! Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
după ce l-ar fi Întrebat dacă-i pusese sau nu otravă În lapte? Pentru o soție care-și iubea bărbatul și se săturase de suferință era mult mai ușor să-și bea În tăcere laptele cald și să adoarmă pe vecie. Rowe nu știuse niciodată dacă teama de moarte fusese mai cumplită decît suferința sau dacă nu cumva soția lui ar fi preferat să moară. Apucase bățul și omorîse șobolanul rănit, pentru a scăpa el Însuși de priveliștea suferinței... Toate aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
orgasmului ei. Înaintea morții sale, Vaughan luase parte la multe ciocniri. Când mă gândesc la el, îl văd în mașinile furate pe care le conducea și le accidenta, la suprafețele de metal și de plastic deformat care-l îmbrățișau pe vecie. Cu două luni înainte îl găsisem pe puntea de jos a podului rutier de la aeroport după prima repetiție a propriei sale morți. Un șofer de taxi ajutase două stewardese înspăimîntate să iasă dintr-o mașină mică de care se lovise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
toate zilele În care am dormit acolo - se jucă În nisip. Femeile din satul meu urăsc marea... „Marea”, zic ele, „o tîrfă cu ochii verzi care ne fură bărbații...” CÎnd nu Îi devorează, Îi trimite Înapoi bătrîni, decrepiți și pe vecie melancolici... - Și mie-mi place marea, admise Oberlus. Urăsc vapoarele și marinarii, dar marea Îmi place... - Eu Îmi iubeam mai mult vaporul decît marea, răspunse bătrînul, absent. De aceea, poate din gelozie, și cum nu reușise, oricît de mult ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Denver pân-am reușit să strângem niște gologani. Brandy, Brandy a ticluit un plan nou. Înainte să ajungă la cuțit, e hotărâtă să-și găsească sora. Pe mine, cea care vrea să-i danseze pe mormânt. — O vaginoplastie e pe vecie, sau cam pe-acolo, zice ea. Poate să aștepte până-mi lămuresc eu niște lucruri. E hotărâtă să-și găsească sora și să-i spună totul, despre gonoree, despre de ce nu-i mort Shane, ce s-a întâmplat, totul. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
nu mai era Priska de dinainte, Priska din somnul său de altădată, cea pe care o aflase la poarta visului său de altădată, În miezul treziei lui de pe vremuri. Vai, nu mai era aceeași Priska cu care se legase pe vecie, nu mai era Priska lui din visul de altădată și din trezia lui de altădată, nu, nu mai era ea, iar Domnul va trebui să aibă Îndurare față de acea femeie, față de Priska, fiica regelui Decie, potrivnicul creștinismului, nu, nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
nu mai era ea, iar Domnul va trebui să aibă Îndurare față de acea femeie, față de Priska, fiica regelui Decie, potrivnicul creștinismului, nu, nu putea fi același vis despre aceeași femeie, nu putea fi Priska lui cu care se legase pe vecie, putea fi o altă femeie cu numele ei, aidoma ei, doar că ea nu putea fi Priska, chiar dacă avea Înfățișarea ei, tot nu putea fi ea. În cuget i se redeșteptă amintirea chipului ei, a Priskăi, cu o patimă dureroasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
imediat să cădem „inevitabil“ unul În brațele celuilalt (poezia „Limb“ este congruentă cu sfâșierile noastre). În final - spun În final pentru că a trebuit să treacă ani de pătimiri, despărțiri, sfâșieri - ne vom da seama că viețile noastre erau legate pe vecie și că prin forțele noastre anemice nu puteam face nimic Împotriva dragostei noastre și nici Împotriva obstacolelor care Îi stăteau În cale. „O astfel de dragoste se ivește la trei sute de ani“, spunea el. „Ea este punctul vieții, iar viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
-se să vadă monștri. Aici, noi suntem echivalentul modern al celor de la Villa Diodati. Suntem versiunea modernă a Mesei Rotunde de la Algonquin. Doar niște oameni care-și spun povești unii altora. Oameni căutând o idee care să aibă ecou pentru vecie. În cărți, filme, piese de teatru, cântece, la televizor, pe tricouri, în bani. Eram aceleași fețe - doar de vreo trei ori mai multe, o adevărată gloată - când ne-am întâlnit întâia oară într-o cafenea. Noi: fețele care am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
lui ca o capcană de urs; el își putea folosi pur și simplu dinții. Voi nu sunteți trecători, dar această viață e, spunea domnul Whittier. Doar nu te aștepți să vizitezi un parc de distracții și să rămâi acolo pe vecie. Nu, suntem doar în vizită, și domnul Whittier o știe. Și ne naștem aici ca să suferim. Dacă sunteți în stare să acceptați asta, spune el, puteți accepta orice se întâmplă în lume. Dacă accepți asta, ironia e că n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
mâini cu degetele întinse dar strânse. O mărime numai bună de ascuns în palmă. Etichetele au pe o parte o foiță de hârtie cerată care se dezlipește. Sub care e un strat de lipici făcut să adere la orice, pe vecie. Ăsta e și farmecul lor. Tinerii artiști - niște neica nimeni, de fapt - stau la ei în studio și pictează o miniatură perfectă. Sau schițează un studiu în cărbune, după ce-au dat eticheta cu un strat alb, de bază. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
lasă operele astea să atârne. În lifturi și în cabinele de toaletă. În confesionale și în cabinele de probă din magazine. Majoritatea, locuri în care câte-o pictură două nu strică. Majoritatea pictorilor, fericiți că munca lor e văzută. Pe vecie. Și totuși - cine altcineva decât un american ar putea întinde coarda prea tare? Marea idee i-a venit lui Terry Fletcher pe când stătea la coadă să vadă Mona Lisa. Deși se apropia de tablou, acesta nu devenea mai mare. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
poarte un ciorap de nailon tras pe față. Pistolul e de mărimea mâinii cu degetele întinse, dar ținute strâns. Un instrument ușor de ascuns în palmă, e de mărimea unei etichete de colet, și face și el o treabă pe vecie. Artistul neglijent se va afla în galerie până la ora închiderii. După care se va îndrepta pe jos spre casă. În seara aceea Terry Fletcher îl împușcă, de trei ori - pac, pac, pac - pe la spate. Termină treaba mai repede decât i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
jur le făcu să se încleșteze de obiectul de sub ele și să aștepte, nerăbdătoare, întoarcerea mamei. Li se păru că trec ore, zile, ani, că Sanda nu va mai reveni vreodată și ele vor rămâne încremenite pe locul datoriei pentru vecie. Când raionul începu să se golească, prin plecarea fericiților câștigători de "trofee", cei mai puțin norocoși căutară disperați în jur. Unul dintre ei văzu fetițele. Ce faceți aici? O așteptăm pe mama. Și unde e mama voastră? La C.E.C., să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Între timp, fosta Republică Socialistă România își plătea adevăratul tribut. Nicolae Ceaușescu și academician doctor inginer "Honoris Causa" Elena Ceaușescu au fost executați de Crăciun. Acel Crăciun al lui Moș Gerilă de altă dată. Văzându-i căzuți și adormiți pentru vecie, plecați în lunga călătorie spre Judecata Domnului, Luana simți atâta milă, cât era în stare să dea sufletul ei de om simplu pentru niște ticăloși. La facultate, nimeni nu mai era ce fusese cu foarte puțin timp în urmă. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
femeia care nu era a lui, imposibilitatea de a schimba ceva. Orbit de neputință și de dragostea pentru ea, ridică mâna s-o lovească. Luana închise încet ochii, sperând ca pumnul lui să fie puternic și s-o adoarmă pe vecie. Îi simți atunci buzele fierbinți peste ale ei, le lăsă să-i alunece agale pe gât, îl înlănțui și se ascunse la pieptul lui, șoptind: Niciodată n-am să mai pot face dragoste cu tine. Ștefan Escu n-avea nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
serviți, se priveau cu aviditate, lăsându-și ochii să se îmbete cu armonia trupului după care tânjeau de prea multă vreme. Luana coborî pleoapele, de teamă ca imaginea lui să nu-i ardă sufletul și să-l lase pustiit pentru vecie. Întrebă: Ce-ai mai făcut? El surâse amar: Mă lupt să supraviețuiesc. Nu financiar, desigur. Acum banii nu mai au nici o importanță, nici un scop. Mă epuizez într-o activitate intensă doar să uit. Fără tine... Tăcu și ea simți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
negru, pământiu. O mare de oameni se îndrepta agale, cu capetele plecate, spre cimitir, în timp ce ea și omul în negru rămâneau să mai aștepte, așezați pe ultima treaptă a unei scări. S-a trezit lac de sudoare. Era condamnată, pentru vecie, să trăiască în umbră, să nu se mai spovedească și împărtășească niciodată. Călcase un jurământ sfânt, făcut în fața altarului și de acum înainte viața ei avea să se scurgă în întuneric și păcat. Se rugă neîncetat pentru iertarea ei, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]