KorAP: Find »[drukola/base=vecinic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...23 >

561 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914

s-apropie și sărută mâinile portretului, apoi fața, gura, ochii cei de foc vânăt. Înecat de iubire pentru o ființă ce nu mai esista, ar fi dorit ca etern să ție astă noapte cu aerul răcoare limpezit de lumina lunei, vecinic ar fi dorit să ție dulcea, neînțeleasa, dar atât de fericita lui nebunie. Va să zică asupra acestui chip îți concentrase el amorul lui, atâta formă avea pustiita, sărmana lui viață - un portret!.., Da, era tatăl său, când fusese în vârsta lui

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
tot poet aș fi? Tot una: Mieunând în ode nalte, tragic miorlăind - un Garrick, Ziua tologit în soare pândind cozile de șoaric Noaptea-n pod, cerdac și streșini heinizînd duios la lună. Filozof de-aș fi? simțirea-mi ar fi vecinic la aman! In prelegeri populare idealele le apăr Și junimei generoase, domnișoarelor ce scapăr Li arăt că lumea vis e - un vis sarbăd - de motan. Sau ca popă, colo-n templul închinat ființei care După chip ș-asemănare a creat

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
pentru pământ a fi zidite se arată de cătră înduratul Dumnezeu - de pe grecie pe românie tâlcuită cu adăugire a înrîurinței zodiilor asupra vieței omenești. Și cu o dedicațiune: "celui întru ființa sa nemărginit, întru fapturile mînurilor sale minunat Dumnezeu spre vecinică laudă afierosită. " Tablele erau pline de schemele unei sisteme lumești imaginare, pe mărgini cu portretele lui Platon și Pitagora și cu sentințe grecești. Două triunghiuri crucișe încunjurate de sentința: "Director coeli vigilat noctesque {EminescuOpVII 99} diesque, qui sistit fixas horas

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
în vreme. D-zeu e vremea însăși, cu tot ce se-ntîmplă-n ea, dar vremea la un loc, asemenea unui izvor a cărui ape se întorc în el însuși, ori ase menea roții ce deodată cuprinde toate spițele, ce se-ntorc vecinic. Și sufletul nostru are vecinicie-n sine - dar numai bucată cu bucată. Închipuiește-ți că pe o roată mișcată-n loc s-ar lipi un fir de colb. Acest fir va trece prin toate locurile prin care trece roata învîrtindu-se, dar

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
nesfârșit de oameni. Din acest șir lasă pe unul să-ți ție locul pe câtă vreme vei lipsi din el. Se înțelege că acesta nu va putea fi întreg căci, întreg fiind, ți-ar nega existența ta. În faptă însă, omul cel vecinic, din care răsar tot șirul de oameni trecători, îl are fiecare lângă sine, în orice moment - îl vezi, deși nu-l poți prinde cu mâna - este umbra ta. Pe o vreme vă puteți schimba firile - tu poți să dai umbrei

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
orice moment - îl vezi, deși nu-l poți prinde cu mâna - este umbra ta. Pe o vreme vă puteți schimba firile - tu poți să dai umbrei tale toată firea ta trecătoare de azi, ea-ți dă ție firea ei cea vecinică, și, ca umbră înzestrată cu vecinicie, capeți chiar o bucată din atotputernicia lui Dumnezeu, voințele ți se realizează, după gândirea ta... se-nțelege, împlinind formulele, căci formulele sunt vecinice ca cuvintele lui Dumnezeu pe care el le-a rostit la

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ta trecătoare de azi, ea-ți dă ție firea ei cea vecinică, și, ca umbră înzestrată cu vecinicie, capeți chiar o bucată din atotputernicia lui Dumnezeu, voințele ți se realizează, după gândirea ta... se-nțelege, împlinind formulele, căci formulele sunt vecinice ca cuvintele lui Dumnezeu pe care el le-a rostit la facerea lumei, formule pe care le ai toate scrise în cartea ce ți-am împrumutat-o. ? Meștere Ruben, oare când voi ajunge să, pricep adâncimea ta? - Adâncimea mea tu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
vei ști să-mi descrii toată natura vizionară și înșălătoare a lucrurilor lumești; de la floarea ce cu naivitate minte, prin haina ei strălucită, că e ferice înlăuntrul gingașelor sale organe, până la omul ce acoperă cu vorbe mari, cu o ipocrizie vecinică care ține cât istoria omenirei, acel sâmbure negru și rău care-i rădăcina adevărată a vieței și a faptelor sale - egoismul său. Vei vedea cum ne se minte în școală, în biserică, în stat, că intrăm într-o lume de

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-o trece niciodată. Deasupra ei, în triunghi, era un ochi de foc, deasupra ochiului un proverb cu literele strâmbe ale întunecatei Arabii. Era doma lui Dumnezeu. Proverbul, o enigmă chiar pentru îngeri. Însă oare de ce omul nu gustă vreo fericire! Vecinic semnul arab de pe doma Domnului îi preocupa mintea lui Dan, vană-i era căutarea lui prin cartea lui Zoroastru - ea rămânea mută la întrebările lui. Și cu toate acestea în fiece noapte se repeta acest vis, în fiece noapte el

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Ea îi astupă gura cu mâna. Apoi îi șopti la ureche: - Când plouă, toate grânele cresc; când Dumnezeu vrea, tu gândești ceea ce gândesc îngerii. În zadar. Mintea lui era preocupată și privirile ochilor lui mari erau ațintate asupra acelei porți vecinic închise. - Aș voi să văd fața lui Dumnezeu, zise el unui înger ce trecea. - Dacă nu-l ai în tine, nu există pentru tine și în zadar îl cauți, zise îngerul serios. Odată el își simți capul plin de cântece

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
degețălele ei dulci în mînile lui, și el simțea pare-că le trage la inima lui, să le facă a simți desele și nemăsuratele-i bătăi,... ar plânge și ar râde de fericire, ca un copil, ar nebuni în urmă și vecinic ar visa aceea oară fără de seamăn. De unde această simțire nemăsurată, de unde această irezistibilă nebunie? El nu-și simțea capul, nu-și simțea inima, toate se învîrteau împrejuru-i într-o lumină trandafirie, părea că nu vede decât perdele albe și de după

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ei, în fiece pas, în fiece zâmbet, un înmiit amor. Dumnezeu de-ar fi fost și-ar fi uitat universul, spre a căuta un altul în ochii ei albaștri; de-ar fi găsit, nu se știe,... căutarea ar fi durat vecinic. Cum o iubea! De l-ar fi desprățuit, ar fi iubit desprețul ei; o idee de ură a ei ar fi fost cuprinsul amorului lui cât ar fi trăit. "Ah! zâmbi el c-un fel de dureroasă beție, de-aș

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
brațele lui... Cezara! ești o închipuire, un vis, o umbră a nopții zugrăvită cu zapada luminei de lună? Sau ești tu? tu? Ea plângea... nu putea răspunde. Se credea nebună, credea că-i vis, ș-ar fi vrut numai ca vecinic să ție acel vis. - Tu ești? Chiar tu? întrebă ea cu glasul înecat căci toată cugetarea ei se-mprospătase, toate visele ei reveneau splendide și doritoare de viață... Ea nu se mai sătura prividu-l... și uitase starea în care era

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
uitase tot... "Eu, eu", murmură ea-ncet, îi trase brațul lui de- puse împrejurul gâtului ei... și râdea, râdea fără sfârșit... Se credea nebună... credea că nu poate fi nimic adevărat în această fericire ș-ar fi vrut numai ca vecinic să ție acest vis. El aruncă mantia sa neagră pe umerii ei frumoși... și astfel trecură, unul de gâtul altuia, în întunericul vioriu al dumbravei... "Tu ești... chiar tu? "... întrebă ea cu glasul înecat și amar *... căci toată cugetarea ei

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
liber, cu inima vergină, nengreuiată de lumești dorințe, ei colindă grădina Edenului; singura lor plăcere: privirea frumuseții lumei și frumuseței lor. Și, dacă n-ar fi fost nimic să escite dorințe lacome în inimele lor, poate c-ar fi stat vecinic, poate că, prin o repetare a promisiilor vechei legende, ar fi trăit vecinic. Dară ochii ei căzură pe Venus și Adonis, pe Orion și Aurora, limbele albastre ale flacărei căminului începură, să-și tremure răsfrângerile lor pe păreții sculp [t

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
lor plăcere: privirea frumuseții lumei și frumuseței lor. Și, dacă n-ar fi fost nimic să escite dorințe lacome în inimele lor, poate c-ar fi stat vecinic, poate că, prin o repetare a promisiilor vechei legende, ar fi trăit vecinic. Dară ochii ei căzură pe Venus și Adonis, pe Orion și Aurora, limbele albastre ale flacărei căminului începură, să-și tremure răsfrângerile lor pe păreții sculp [t]ați, Venus părea a râde cu șireție de inocența amicului ei, Aurora dezvelea

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
De ce vrei tu să {EminescuOpVII 161} mă cobor de pe piedestal și să mă amestec cu mulțimea? Eu mă uit în sus, asemenea statuei lui Apoll... fii steaua cea din cer, rece și luminoasă! și atunci ochii mei s-or uita vecinic la tine! I. .................................................................................................................................. Ieronim părăsise monăstirea după sfatul lui Euthanasius și trăia într-o chiliuță din oraș, pe care și-o împodobise cu flori și cu schițe zugrăvite de el. In această sihăstrie primea adesea vizitele lui Francesco. Într-o

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ea țipă încet. - Cezara, strigă el, cuprinzînd-o-n brațe... Cezara! ești o închipuire, un vis, o umbră a nopții? Sau ești tu? tu? Ea plângea... nu putea răspunde, se credea nebună, credea că-i vis, ș-ar fi vrut numai ca vecinic să ție acel vis. - Tu ești? chiar tu? întrebă ea cu glasul înecat, căci toată cugetarea ei se-mprospătase, toate visele ei reveneau splendide și doritoare de viață. Ea nu se mai sătura privindu-l... și uitase starea în care

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
să piară. De ce vrei tu să mă cobor de pe piedestal și să mă, amestec cu mulțimea? Eu mă uit în sus, asemenea statuei Apoll... fii steaua cea din cer, rece si luminoasă ș-atunci ochii mei s-or uita etern [vecinic] la tine! ................................................................................................................................................................. Ieronim părăsise monăstirea după sfatul lui Euthanasius și trăia izolat într-o chiliuță din oraș, pe care și-o împodobise cu flori și cu schițe zugrăvite de el. În această sihăstrie primea adesea vizitele lui Francesco. Într-o

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
brațele lui... Cezara! ești o închipuire, un vis, o umbră a nopții zugrăvită cu zapada luminei de lună? Sau ești tu? tu? Ea plângea... nu putea răspunde. Se credea nebună, credea că-i vis, ș-ar fi vrut numai ca vecinic să ție acel vis. - Tu ești? Chiar tu? întreba, ea cu glasul înecat, căci toată cugetarea ei se-mprospătase, toate visele ei reveneau splendide și doritore de viață... Ea nu se mai sătura privindu-l... și uitase starea în care

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
de-o vergină albeță... și rezistă... Cu atâta frăgezime și slăbiciune unește atâta intensivă putere de rezistență... floarea mea cea tânără... parcă mi-e milă să te smulg... Ah! sunt nebună... Ce-aș da eu ca această simțire să ție vecinic în noi; în curând va fi vestejit, în curând sufletul și inima lui se vor răci și îmi vine să plâng... îmi vine să fug, să las pe astă virgină cu chip de Adonis să înflorească în umbra cugetărilor lui

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
A... A... An... - Nu... Mă tradezi mie înseși... Și-mi părea că-i țiu capul în mâni... părea că-ngenunchease naintea mea și mă uitam în ochii lui... și mă uitam... și mă uitam... și parecă m-aș fi uitat vecinic... Angelo asculta zâmbind. - Ș-apoi știi tu... îmi părea că și el se uită la mine... Ah! cum? Nu știu cum... Ce să-ți spun... Astfel ațipeam numai și vise vii treceau pe lângă ochii mei... Ah! cum aș fi în stare să

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
iarăși stări de lucruri. Ce este. Numai dacă vremea ar sta locului am putea vedea lămurit ce-i etern... Numai într-un punct în care s-ar naște un moratoriu între moarte și viață, căci lumea nu-i decât o vecinică plătire cătră viață, o vecinică încasare din partea morții. Și această împrejurare este mama timpului. Fără de aceasta, suma celor ce există într-adevăr s-ar putea privi peste tot, am ști ce este netimporal. - Ce-mi folosesc mie espunerile acestea când

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
este. Numai dacă vremea ar sta locului am putea vedea lămurit ce-i etern... Numai într-un punct în care s-ar naște un moratoriu între moarte și viață, căci lumea nu-i decât o vecinică plătire cătră viață, o vecinică încasare din partea morții. Și această împrejurare este mama timpului. Fără de aceasta, suma celor ce există într-adevăr s-ar putea privi peste tot, am ști ce este netimporal. - Ce-mi folosesc mie espunerile acestea când eu tot nu știu ce-i Archaeus

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
de oameni, dizbrăcat de timp și spațiu, întreg și nedespărțit, mișcă cojile, le mână una-nspre alta, le părăsește, formează altele nouă, pe când carnea zugrăviturelor sale apare ca o materie, ca un Ahasver al formelor, care face o călătorie ce pare vecinică. - Și este într-adevăr vecinică. - In fiece om se-ncearcă spiritul Universului, se opintește din nou, răsare ca o nouă rază din aceeași apă, oarecum un nou asalt spre ceruri. Dar rămîne-n drum, drept că în mod foarte deosebit, ici

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]