614 matches
-
era un plan de bloc. Ne-am aplecat cu toții peste măsuță. Hârtia arăta obosită, o culoare murdară, de pergament pătat. Mihnea ținea bine de capete, să nu se ruleze la loc. Era o hartă, și încă una veche. Am tras veioza mai aproape. Parcurgeam toată Europa, de la Mediterană la Marea Neagră, acoperită de cifre și litere mărunte. Unde-ar fi trebuit să fie România scria: TRAN SYL VANIA, MOLDAVIA și WALACHIÆ DESPOTAT, iar unde s-ar fi aflat Bulgaria citeai: ROMANIA și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
89, domnul Dinu renunțase la gazul metan, în schimb achiziționase zeci de dispozitive de iluminat economice, importate din China: bulbi rotitori cu led roșu, arteziene de beculețe intermitente, capsule clipitoare, magneți fluorescenți, cerculețe și brățări fosforescente, pixuri-lanternă, farfurii-ceas fără baterii, veioze cu neon, pitici cu afișaj de cristale lichide, arici de plastic cu peri subțiri, electrificați în nuanțe roz, galben, albastru și vișiniu. Aricii pâlpâiau spectaculos, filamentele li se legănau ușor, de la sine, ca bătute de-un vânt boreal. Casa arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lui Vitalian Robe nu se închide însă odată cu plăcile sclerozei. După moartea lui, când am început să-i arunc bucățile peticite de viață veche, care mă fascinau și-mi făceau rău în aceeași măsură (fotolii roase, bufeturi ciobite, lăzi, perne, veioze, covoare deșirate, așternuturi pătate de urină), dintr-un dulap a căzut un dosar de piele, legat cu un șiret maro de pantof. L-am desfăcut și, dintre coperți, s-a revărsat pe parchet un morman de hârtii gălbejite: scrisori, acte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la ce folosește. Am recunoscut-o imediat, îmi montaseră și mie băieții una acasă, pe balcon: un splitter de cablu, cu decodor cu tot. Știam că familiile fochiștilor și mecanicilor care își făceau veacul în subsolul Literelor aveau paturi, aragaz, veioze și apă caldă (ar fi fost și culmea să le lipsească tocmai lor, care dădeau căldura în toată clădirea), iar bărbații își apărau cu înverșunare confortul și spațiul teritorial al instituției în care eu doar lucram, iar ei locuiau. Unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se pare?“, am întrebat-o pe Maria, mai mult de formă. Locul strălucea de modernitate, în contrast cu exteriorul. Parcă montase cineva un cub într-un palat imperial. „Rezonabil.“, și-a început Maria verificarea. „Pat matrimonial pe suport din lemn de fag, veioze Ikea cu reglaj pe verticală, măsuță de plexiglas cu picioare nichelate, asortată la tubulatura noptierelor și-a dulapului. Ia să vedem și-n baie.“ Și-a aranjat paltonul sport pe umeraș în dulap, a încercat etajera cu degetul (nici un fir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
prietenos în jurul construcției. Tablourile fuseseră alese cu gust, nu întâlneai reproduceri după Ali-Baba sau poze cu Sovata. Deasupra patului, lumina distila un Schiele clasic, o femeie nudă, cu liniile corpului trase-n cerneală neagră: tușele întunecate se subțiau în apele veiozei. Maria a mai recunoscut și-un Van Dongen, nu era de-al casei, dar imitația de vopsea păstoasă te întâmpina firesc și odihnitor. Sânii oranj ai femeii înroșeau mănușile de catifea, degetele părăseau tabloul, atingându-ți plăcut curbura pupilei. Călcai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Am pus mâna pe clanță și-am apăsat. Căldura se mai potolise, sângele se răcorise la loc, temperatura se echilibrase ca atunci când te speli cu apă rece după ce-ai stat afară-n ger. Înăuntru, nimeni. Patul era făcut, iar veiozele de pe noptiere schimbate. Am ridicat privirea: tablourile nu arătau la fel. Femeia lui Schiele dispăruse, iar în locul lui Kees Van Dongen apăruse un Vermeer. Vaporașele îmi dansau prin fața ochilor. M-am repezit la dulap și l-am deschis: nimic. Nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de lunga listă a tot ceea ce ar fi trebuit să "realizez" până acum. Beau vin și nu mă gândesc la nimic. Nostalgia anilor de cămin, la Galați, când nu posedam nimic, dar împărțeam totul, începând cu mâncarea și terminând cu veioza albastră, ieftină, cumpărată cu 30 de lei de la vânzătorii ambulanți basarabeni, pe care mi-o cereau "băieții" cu împrumut pentru o seară petrecută împreună cu "prietena". Vânzători care, în treacăt spus, comercializau printre altele costum de scafandru militar sovietic și AK
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de lei de la vânzătorii ambulanți basarabeni, pe care mi-o cereau "băieții" cu împrumut pentru o seară petrecută împreună cu "prietena". Vânzători care, în treacăt spus, comercializau printre altele costum de scafandru militar sovietic și AK 47, vândut mai cu fereală. Veioza, foarte necesară printre altele pentru a crea un dram de intimitate în acel loc atât de impersonal, căminul studențesc. Mesele de la sfârșit de sesiune, când rămâneam fără bani și mâncam împreună pentru a uni firimiturile: unul venea cu un măr
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
am făcut? M-am dus, am deschis larg ușa garsonierei mele, am pus la încheietura ei o clamă de prins rufe, ca să stea așa, deschisă, apoi am venit în cameră, m-am băgat în pat sub pătură, în pijama, cu veioza aprinsă și cu o carte în mână... Așteptam cu sufletul la gură... Citeam... Însă, totodată, voiam să văd cât de mult contez eu în ochii vecinilor mei? Sunt curioși ei să intre văzând ușa larg deschisă și să întrebe: ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
lui și-l studia cu multă atenție. După o clipă, o privi și el. Avea un aer timid, contemplativ: -Codrine, îmi placi. -Și tu îmi placi. Ești foarte drăguță, dar ești cam încrezută... -Era deja întuneric, rămăsese aprinsă doar o veioză care lumina vag. Musafirii dansau în cupluri sau se aciuaseră pe unde puteau, pe canapele, pe fotolii sau pe podele. Petrecerea se divizase în perechi. Ei doi începuseră a dansa, la început timid, apoi din ce în ce mai strâns. Codrin o sărută mai
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
a vedea ce mișcări face adversarul. Când am intrat în cameră, s-a repezit în brațele mele. Nu m-a sărutat. S-a lipit strâns de mine, ca și cum ar fi vrut să fie consolată. Patul era așa cum îl lăsasem, desfăcut. Veioza lumina discret la capătul lui și obloanele erau închise. Stăteam unul în fața celuilalt pierduți, timizi, așa cum se întâmplă celor care așteaptă aceste clipe de multă vreme. Se uita curioasă prin cameră, ca și cum ar fi căutat pe cineva. Am zâmbit arătându
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
se întâmplă celor care așteaptă aceste clipe de multă vreme. Se uita curioasă prin cameră, ca și cum ar fi căutat pe cineva. Am zâmbit arătându-i foaia albă de pe noptieră pe care scrisesem două poezii. Un fulger puternic a brăzdat cerul. Veioza se stinse și rămasem învăluiți într-o beznă totală. În întuneric, mă conduse până la marginea patului. M-am așezat și mi-a desfăcut pantalonii, căutând cu disperare "jucărica" ei care, probabil, îi lipsea atât de mult. Mă strângea încet de
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
să ia pachete cu sandwichuri de la bucătăreasa de culoare sau în camera din spate unde-și puseseră patul conjugal - căci nu-și făcuseră încă publică cununia decât celor foarte apropiați din familie. Camera fusese redecorată de Charlotte de dragul lui cu veioze cu abajur de mătase, covoare mițoase, draperii care să ascundă aleea și aspectul ei barbar - asemeni celor care împiedică să intre mirosul de pe canale într-un palazzo - o cuvertură de satin pe pat și pernuțe brodate la capul patului. Ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
prin somn viscolul ce se aude tot mai slab prin stratul gros de zăpadă, în care se îngroapă vagonul. Aura! sare din pat Radu, direct în mijlocul încăperii, uitîndu-se buimac în jur. Ce-i, dragă? întreabă Paula, întinzînd mîna să aprindă veioza. Stinge-o dracului! țipă Radu, căutînd ceva să îmbrace, pornind o avalanșă de înjurături la adresa băuturii. Alo, alo! strigă în telefon, după ce formează 09 v-am rugat o convorbire cu Sălcii... Dați-mi-o urgent! Ce naiba, e-aproape cinci... V-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
camere de copii, saloane, vitrine pentru porțelanuri, birouri domestice, toate deschise spre interiorul magazinului. Al patrulea perete e invizibil. Toate perfecte, curate și cu covoare pe jos, pline de mobile elegante și încălzite puternic de becuri direcționale și prea multe veioze. Se aude un foșnet electric din difuzoare ascunse. De-a lungul camerelor, cumpărătorii se plimbă pe culoarele întunecoase cu linoleum pe jos, care trec printre camerele de expoziție și insulele slab luminate care umplu mijlocul etajului, centre de conversație și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
reacție exagerată. Și tata zice: — Nu minimaliza persecuția la care suntem supuși. Sari la ce mare greșeală a fost asta, să vin acasă. Sari la cum Shane ar trebui să vadă, cât de ciudat se comportă ai noștri. Tata stinge veioza pe care am aprins-o eu în living. Draperiile de la geamul panoramic sunt închise și prinse cu ace la mijloc. Ei cunosc toate mobilele pe întuneric, dar eu, eu mă împiedic de fiecare scaun și de fiecare măsuță. Dobor la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
sticlă pe care-l scot. Sângele meu pe o cutie de chibrituri. Nu, doamnă Cottrell. Nu, chiar așa e, Evie voia să fie incinerată. Mă ridic din mijlocul mizeriei ăleia, și alerg fără țintă, umplând de sânge fiecare întrerupător și veioză, stingându-le pe toate. Alerg pe lângă dulapul cu haine, și Manus strigă: „Te rog“, dar ce am eu în gând e prea surescitant. Sting toate luminile de la parter, și Manus strigă. Trebuie să se ducă la toaletă, strigă. — Te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
sau niciodată. Îngenunchie și pipăi în grabă podeaua. La dreapta, simți un covor. Deplasându-se târâș în acea direcție, identifică în câteva secunde o comodă, un fotoliu și un pat. Un dormitor. Undeva trebuia să se afle comutatorul sau vreo veioză, vreo lampă de noptieră. Renunțând să-și mai piardă vremea cu reflecții inutile, trecu la acțiune. Întrerupătorul manual funcționă sub apăsarea degetelor sale. Astfel că, la numai trei minute de la prima sa cădere, putea să-și inspecteze închisoarea. Nu arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
o schimbase, la gândul că poate mami se va Întoarce: de fapt, ca de obicei, cheia se Înțepenise și tati trebui s-o forțeze și apoi să Împingă ușa cu putere. La intrare era același cufăr - iar În colț, aceeași veioză cu picior, cu becul ars. În salon erau aceleași canapele, acoperite cu aceleași pernuțe cusute cu paiete lucioase - iar șemineul era tot În colțul dintre fereastră și ușa de la camera lui tati și a mamei, acolo unde fusese dintotdeauna. Șemineul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
dă vioi din coadă, se plimbă agitat printre cele două fotolii, birou și piedestalul pe care e așezat bustul lui Cezar la vremea imperiului (așa scrie pe postamentul bustului: „imperator”). În camera proprietarului lumina e aprinsă. O lumină gălbuie de veioză; sigur că doamna Pavel citește. E vorba de Contele de Monte Cristo, pe care a început-o săptămâna trecută. A auzit scârțâitul porții când am intrat, dacă ar fi fost vară ar fi apărut la geamul deschis obiectând în glumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
umerii mei, felul lui de a mă întâmpina și de-a-și lua rămas bun, apoi ieși în curte și intră în cușca pardosită cu paie și un țol anume ca să-i fie cald. - Doamna Pavel citește mai departe, la lumina veiozei de pe noptieră, Contele de Monte Cristo și zâmbește. 7. Intrasem în octombrie. Era în prima săptămână, vremea dădea să se strice. Lung, ieșit în prispa casei sale, privi cu mândrie câmpul în partea dinspre răsărit, unde se afla bucata lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
care se afla o sticlă lată cu parfum - etichetă străină, pe un macrameu cu împletitură savantă. Când deschisei ușa mânerul scrâșni; Ana aștepta în picioare, tăcută, fixă, îmbrăcată într-o rochie mov a cărei culoare se distingea molatic în lumina veiozei pale dinspre canapea. Mă apropiai fără cuvânt. Nici o tresărire, nici o cută a rochiei ei nu se mișca, poate e numai ideea despre Ana, gândii speriat. Mă aflu în fața unei simple idei, îmi vorbii, altfel cum se explică trecerea ei spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
umărul și o porțiune din braț, iar cearșaful era mototolit și adunat la o margine a patului. Tocmai atunci, soldatul mai trase cîteva rafale puternice de pistol automat, care semănau izbitor cu niște bătăi În ușă. Maiorul se ridică, aprinse veioza și merse să vadă cine e. CÎnd deschise, În prag stătea soldatul din vis, atîta doar că arăta cu totul altfel. Nu mai avea nici armă, nici chipiu, nici veston. Pe cap purta șapcă. Îl recunoscu din prima clipă, deși
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
și câte două-trei cărți pe zi. Casele noastre erau - și sunt și acum - doldora de cărți, depozite sufocante cărora, uneori, Îți venea să le Întorci sastisit spatele. Citeam În iernile geroase, Îmbrăcați bine, cu ciorapi de lână, sub pături, la veioză, ziua În amiaza mare. ș...ț Eram un fel de Oblomovi care citeau În loc să doarmă. Singura diferență - Oblomovi fără prietenul Stolz, activul, optimistul Stolz. Dar și cititul era un fel de somn - visam cu ochii deschiși 5. Despre „vindecare prin
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]