298 matches
-
lucreze pentru a o face să fie verosimilă. Fidel lui Aristotel asupra acestui punct, el consideră că autorul dramatic poate înfrumuseța întâmplarea după voia lui, prezentând faptele așa cum s-au petrecut sau cum ar fi trebuit să se petreacă "conform verosimilului și necesității". Necesitatea" corneliană este ansamblul de modificări pe care autorul dramatic este obligat să le aducă istoriei și verosimilului. "Spun, deci că necesitatea în privința poeziei nu este altceva decât nevoia poetului de a-și atinge scopul sau de a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
înfrumuseța întâmplarea după voia lui, prezentând faptele așa cum s-au petrecut sau cum ar fi trebuit să se petreacă "conform verosimilului și necesității". Necesitatea" corneliană este ansamblul de modificări pe care autorul dramatic este obligat să le aducă istoriei și verosimilului. "Spun, deci că necesitatea în privința poeziei nu este altceva decât nevoia poetului de a-și atinge scopul sau de a-și face actorii să-l atingă", scrie Corneille 21. Dificultatea întâlnită, când vrem să definim termenul de "necesitate" la Corneille
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
evenimente ale acțiunii. Dacă oscilează de la un sens la altul, asta se datorează coeziunii între aceste diferite evenimente care nu poate fi numai de ordin logic, ci trebuie să satisfacă și regulile proprii artei dramatice. Corneille, ca și Aristotel, preferă verosimilul extraordinar pe care îl condamnă docții. Îndrăgostit de sublim, el caută situații excepționale, susceptibile să emoționeze spectatorul. Pentru a-și justifica alegerea, el invocă, în Discurs despre poemul dramatic, neverosimilul unor mari subiecte antice precum crimele Medeei, Clitemnestrei, care sunt
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
crimele Medeei, Clitemnestrei, care sunt totuși la originea unor piese foarte puternice. "Marile subiecte care pun cu putere pasiunile în mișcare, și aduc față în față impetuozitatea cu legile datoriei sau tandrețea legăturii de sânge, trebuie să depășească în continuare verosimilul și nu ar găsi niciun fel de crezare printre auditori, dacă nu ar fi susținute, fie de autoritatea istoriei care convinge cu forță, fie de preocuparea față de părerea comună care ni-i dă pe aceiași auditori deja convinși. Nu este
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de un cavaler zburător, care avea aripi la picioare, dar este o ficțiune pe care Antichitatea a primit-o și așa cum ne-a fost transmisă, nimeni nu se ofensează văzând-o pe scenă." Corneille pune la îndoială eficacitatea scenică a verosimilului obișnuit în materie de tragedie. El admite că acesta s-ar potrivi comediei care pune în scenă umanitatea medie, și nu tragediei, populată de ființe ieșite din comun. Eroii săi tragici subliniază ei înșiși cu mândrie aspectul extraordinar al destinului
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asupra neverosimilului pe care se bazează intriga din Horace. Cum au putut cele două orașe, Alba și Roma, să-și încredințeze destinul unor campioni uniți prin legături familiale și afective atât de profunde? Cearta în jurul Cidului ilustrează această dezbatere asupra verosimilului. Scudéry mai întâi, în Observații asupra Cidului, din 1637, Chapelain apoi, în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul, în 1638, îi reproșează lui Corneille neverosimilul piesei 22. Subiectul ei este "defectuos în partea cea mai esențială, ca acela căruia îi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
verosimil, cu atât mai mult cu cât șochează rațiunea și bunele moravuri, nu putea să-l schimbe, nici să-l facă potrivit cu cerințele Poemului dramatic." Chapelain împărtășește acest punct de vedere, declarând, în numele Academiei, că "autorul trebuie totdeauna să prefere verosimilul adevărului. Mărturisim, adaugă el, că adevărul din această întâmplare luptă în favoarea poetului, și-l face mai scuzabil decât dacă ar fi un subiect inventat. Dar ne menținem părerea că nu toate adevărurile sunt bune pentru teatru, și că acesta este
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
odată cu criminalii. Există adevăruri monstruoase, care, fie trebuie suprimate pentru binele societății, fie că, neputându-le ține ascunse, trebuie să ne mulțumim a le observa ca pe niște lucruri stranii. În asemenea situații mai ales Poetul are dreptul să prefere verosimilul adevărului, și să lucreze mai curând pe un subiect inventat și rezonabil decât pe unul adevărat și neconform cu rațiunea". Cât despre d'Aubignac, înverșunat adversar al lui Corneille, puțin îi pasă de rolul de garant pe care acesta îl
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cultivați, adică nobilii și burghezii, "ignoranții de la parter", adică poporul, și în sfârșit "savanții". Regulile sunt date pentru a satisface această ultimă categorie de spectatori. Numai "cei ce știu arta" (s. tr.), după cum scrie Scudéry, sunt în stare să judece verosimilul unei piese. "Pentru ei scriitorii de teatru trebuie să imite acest Pictor al Antichității, adică să aibă mereu pensonul în mână, gata să șteargă oricare lucru pe care nu l-ar găsi rezonabil, să se creadă permanent la dispoziția lor
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dramatici, fie că e vorba de Corneille, de Racine sau de Molière, se adresează, fără deosebire, tuturor tipurilor de public. Ei acordă mult mai multă importanță reacțiilor parterului, decât judecății docților. De aceea sunt mai puțin scrupuloși în materie de verosimil. Dovada acestui fapt este reflecția lui Corneille, cu privire la Cidul, piesă căreia Academia i-a criticat cu atât mai sever lipsa regulilor, cu cât a fost primită cu mai mult entuziasm. Deși este aceea din lucrările mele conforme regulilor în cadrul căreia
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asupra acestui fel de lucruri, și ca nimeni să nu fie judecătorul plăcerii pe care o simte?" (scena VI)24 4.2. Credibilitatea comportamentului Ca și la Aristotel, personajul, în epoca clasică, este subordonat acțiunii. Coerența comportamentului său îi asigură verosimilul. Trei condiții, deja enunțate de Aristotel, și dezvoltate de Horațiu, sunt necesare pentru a satisface acest verosimil intern. Comportamentul trebuie să fie "potrivit cu firea", "asemănător" și "statornic"25. 4.2.1. "Potrivirea" lor În materie de potrivire, teoreticienii clasicismului urmează
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scena VI)24 4.2. Credibilitatea comportamentului Ca și la Aristotel, personajul, în epoca clasică, este subordonat acțiunii. Coerența comportamentului său îi asigură verosimilul. Trei condiții, deja enunțate de Aristotel, și dezvoltate de Horațiu, sunt necesare pentru a satisface acest verosimil intern. Comportamentul trebuie să fie "potrivit cu firea", "asemănător" și "statornic"25. 4.2.1. "Potrivirea" lor În materie de potrivire, teoreticienii clasicismului urmează fidel sfaturile lui Horațiu. Corneille reafirmă criteriile publicate în Epistola către Pisoni, conform cărora comportamentul, pentru a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să îl atribuie fiecărui tip de oameni și să-l învățăm să le găsească în primele șase izvoare; în Vârstă, în Pasiuni, în Soarta actuală, în Condiția de viață, în Națiune și în Sex." 4.2.2. "Asemănarea" lor Pentru ca verosimilul acțiunii să fie asigurat, comportamentele trebuie să fie și "asemănătoare", adică, atunci când este vorba de personaje ilustre, istorice sau mitologice, în conformitate cu cele pe care ni le-a lăsat moștenire tradiția. Astfel, La Mesnardière scrie: "Cea mai importantă dintre Regulile pe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ar fi permis să schimb ceva din comportamentele lor. Singura libertate pe care mi-am permis-o, a fost să mai îmblânzesc ferocitatea lui Pyrrhus." Această fidelitate față de izvoare merge totuși mână în mână cu multe denaturări, cu condiția ca verosimilul să fie salvat și ca eroul piesei să fie conform cu imaginea pe care și-o fac spectatorii asupra epocii. În A Doua Prefață la Andromaca, din 1676, Racine va recunoaște că s-a îndepărtat foarte mult de Andromaca lui Euripide
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trebui să iubească un alt soț, nici un alt fiu." 4.2.3. "Statornicia" lor În fine, comportamentul trebuie să fie "statornic". Personajul, pentru a fi credibil, nu trebuie să-și schimbe comportamentul fără motiv. O asemenea incoerență ar păta acțiunea verosimilului. "Rămâne să vorbim de egalitate, scrie Corneille în Discursul pentru Poemul dramatic, care ne obligă să păstrăm personajelor noastre până la sfârșit comportamentele pe care li l-am dat la început: Servetur ad imum Qualis ab incepto processerit, et sibi constet
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
introducem persoane cu un spirit ușor și inegal, dar și atunci când, păstrând egalitatea în interior, oferim egalitate în exterior, după caz." Pentru teoreticienii secolului al XVII-lea, nu poate fi vorba de adevărul personajului când aceste trei condiții, indispensabile păstrării verosimilului obișnuit, nu sunt îndeplinite. De aceea, personajul Ximenei, în Cidul, nu le apare credibil, căci comportamentul său nu este nici "potrivit", nici "statornic". El păcătuiește față de bunăcuviința internă. Chapelain, în Despre Poezia reprezentativă (De la Poésie représentative), definește buna creștere în funcție de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Despre Poezia reprezentativă (De la Poésie représentative), definește buna creștere în funcție de coerența trăsăturilor de comportament ca "nu ceea ce este cinstit, ci ceea ce se potrivește persoanelor fie bune, fie rele, așa cum sunt ele introduse, în piesă". Cuviincios este adesea la el echivalentul verosimilului. Calificată drept "impudică" și "scandaloasă", după cum reiese din judecata emisă de Chapelain în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul, atitudinea Ximenei nu satisface "conveniența", căci ea este în contradicție cu rangul eroinei. Faptul că Ximena acceptă să-l primească pe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care numeroși teoreticieni ai clasicismului o interpretează în mod eronat sau o trec sub tăcere. Un asemenea tratament al "comportamentului" dovedește, din partea amândurora, o egală admirație pentru o înaltă virtute sau pentru marea crimă. El nu este compatibil decât cu verosimilul extraordinar spre care merge preferința lor. Astfel de personaje, ieșite din comun, nu ar putea intra într-o acțiune condusă de verosimilul obișnuit. 4.3. Verosimil și limbaj dramatic Pentru a asigura verosimilul acțiunii prin coerența personajului, trebuie nu numai
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
amândurora, o egală admirație pentru o înaltă virtute sau pentru marea crimă. El nu este compatibil decât cu verosimilul extraordinar spre care merge preferința lor. Astfel de personaje, ieșite din comun, nu ar putea intra într-o acțiune condusă de verosimilul obișnuit. 4.3. Verosimil și limbaj dramatic Pentru a asigura verosimilul acțiunii prin coerența personajului, trebuie nu numai ca "trăsăturile de comportament" să fie "potrivite", "asemănătoare" și "statornice", dar și ca ceea ce spune el să fie credibil. O asemenea exigență
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
crimă. El nu este compatibil decât cu verosimilul extraordinar spre care merge preferința lor. Astfel de personaje, ieșite din comun, nu ar putea intra într-o acțiune condusă de verosimilul obișnuit. 4.3. Verosimil și limbaj dramatic Pentru a asigura verosimilul acțiunii prin coerența personajului, trebuie nu numai ca "trăsăturile de comportament" să fie "potrivite", "asemănătoare" și "statornice", dar și ca ceea ce spune el să fie credibil. O asemenea exigență privește cele două genuri în uz în epoca clasică și în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îi reprezintă, și să-i fac să vorbească en honnêtes gens29, și nu ca Autori." Un număr oarecare de forme care subliniază convențiile de teatru, folosirea versului, recurgerea la monolog sau la aparteu, introducerea unor lungi povestiri, riscă să dăuneze verosimilului dialogului. 4.3.1. Versul în discuție Versul este un limbaj foarte îndepărtat de conversație. Toți autorii dramatici sunt de această părere în epoca clasică, chiar dacă Corneille prezintă, în Aviz cititorului 30 la Văduva, versurile comediilor sale ca pe o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să pierd dorința de a lucra vreodată la poezia scenică chiar dacă aș avea o puternică înclinație. Și în această privință limba noastră se poate declara mai nefericită decât altele, fiind obligată, în afara versului, la tirania rimei, care înlătură teatrului orice verosimil și orice credit celor care aduc acolo vreo scânteie de judecată." Limbaj al convenției, versul este, după părerea lui, de evitat pe scenă. El îi citează ca modele pe autorii dramatici italieni sau spanioli care, în majoritate, utilizează în mod
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
toate celelalte fiind în proză sau în vers liber care aproape că nu se face simțit; în afara creatorului de rime Lope de Vega, toți spaniolii, care de altfel desconsideră toate regulile din teatru, au avut grijă să nu păcătuiască împotriva verosimilului în această privință, lucrând, ca și italienii în comediile lor, în proză sau în versuri fără rimă. Numai noi, ultimii barbari, mai păstrăm acest abuz, și ce-i mai rău, nu văd cum l-am putea abandona." Tot în numele verosimilului
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
verosimilului în această privință, lucrând, ca și italienii în comediile lor, în proză sau în versuri fără rimă. Numai noi, ultimii barbari, mai păstrăm acest abuz, și ce-i mai rău, nu văd cum l-am putea abandona." Tot în numele verosimilului condamnă și d'Aubignac folosirea versului. Tragedia sa în proză, Zénobie, piesă scrisă în 1640 și publicată în 1647, trebuia să fie precedată de o "apologie a prozei contra versurilor", dacă ne luăm după Părerea librarului (Avis du libraire)32
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în această privință, scriind, în Argument la Andromaca, că "versurile care sunt recitate la teatru sunt presupuse a fi în proză: noi nu vorbim în versuri în mod obișnuit, și fără această ficțiune, măsura și ritmul lor ar ieși din verosimil."33 Pe de altă parte este convins, contrar lui d'Aubignac, că niște versuri inegale sunt mai apropiate de limbajul conversației decât alexandrinul prea regulat. Dacă l-am crede pe Aristotel, scrie el în Examen la Andromeda, trebuie să ne
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]