256 matches
-
Băișești Comuna Cornu Luncii, județul Suceava profesor coordonator Ilica Paula Nu e loc de poezie Primăvară... Să nu-mi spui mie Că învii cu albul ghioceilor, Că unul este Martie și-atât! Nu e loc de poezie... Ce vară! Dogoarea vestejește întreaga câmpie, Cununa e prea grea și totuși Nu e loc de poezie... Toamna e abia la început Și-mi pare atât de timpurie C-ai vrea să pieri și tu odată cu mărul Căci nu e loc de poezie. Iarna
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Înțepăcios de tămâie ni se cuibări În nări. După ce preotul citi bâzâit la căpătâiul mortului, iar noi ne făcurăm În câteva rânduri cruce călăuziți de mișcările sale, Își făcu apariția și Volodea, zis “Contele”. Acesta veni neînsoțit, Într-un parpalac vestejit, care-i accentua liniile vineții ale feței, și mormăi pătruns un “Dumnezeu să-l ierte” nedigerabil. Se aplecă deasupra tatălui meu și strigă dintr-o dată baritonal, aproape teatral, tamponând aerul cu un damf de tărie ieftină: Te-am visaaat, Colonele
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
încet să treacă, Iar ele ochi-albaștri și luminoși îi pleacă Asupra mea, atinse de-amurgul aurorii. Văpaia-n ochi unită-i cu farmecul palorii. Treceți în adâncimea uitării ș-a genunii Icoane visătoare și dulci a slăbiciunii. Ca flori, cu vestejite și triste frumuseți, Uitarea vă usucă sărmanele vieți. Ș-apoi? Ce-mi pasă? Fost-am în lume poate unic, Ce fără să știu unde pe-a lumii valuri lunic? Mulțimea? nu se naște de cât spre a muri. Rușine-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aceea sară Ce-am pășit în altă țară Cu jele și cu suspine Mă pierdui prin țări străine. De-atunci, Doamne, nu-mi timnește, Nu-mi timnește nici o veste, Nici o veste cum trăiește, Mai trăiește, înflorește? Știu că ea se vestejește. Mândrulița mândrelor Drăguța drăguțelor. Albă îngereoa mea, Lelea lelișoara mea, Mult m-apasă jelea ta. Da eu mi ț-oi da de veste Până holdele vor crește - Știe dragul Dumnezeu, Că eu mor de dragul tău. 110 Vai, săracă străinătate, Rău
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
crează, O lacrimă să nu-i cază. Eu șezând așa călare, Ea striga cu glasul mare: Oh, nu păși așa tare Nu-mi da pași de alergare. Oh, vai, nu-mi duce dulceața Și nu-mi întrista viața, Nu mai vesteji verdeața Ca soarele rujii fața. Leagănul brațelor tale Îl duce și nu cu cale, Ah, amar necaz și jale, Cum curg lacrămele vale. Mai sărută-mă odată Să mă lași mai mângâiată, 196 {EminescuOpVI 197} {EminescuOpVI 198} {EminescuOpVI 199} Că
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ridurile. Umorul poate fi concepție de viață. Ori terapeutică de supraviețuire. Inteligența se relaxează prin râs. Umorul destinde frunți și deschide căi. Insuportabilă este viața smântânită de umor. În compania oamenilor veseli, orice samar devine suportabil. Ironia cenzurează sentimentalismul și vestejește aroganța. Nu știu dacă mai trăiește marele umorist. Constat însă că scrie mereu. Dacă viața e scurtă, măcar să o facem ... lată! Simțul umorului ar putea ridiculiza orice fanatism. Cărțile de memorii provoacă umorul, pentru că sunt scrise în anotimpul amneziilor. Umorul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Doamne! Știu că sunt un păcătos, dar Tu știi, la fel de bine ca și mine, că nu sunt ticălos. De aceea, Te rog să mă ajuți... Așa m-ai cucerit, Z: cu rugăciunea asta țicnită a ta. Dar timpul ne-a vestejit sentimentele. E vremea să înțelegem că avem sentimente de muzeu, numai bune de pus în vitrină. Cel puțin așa cred eu. Și mai cred că ar fi bine să găsești pe cineva care să-ți biciuiască inima, trupul, mintea, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
că lumea aceasta zămislită de Tine trebuia să fie oricum, numai așa cum este ea nu". Cred că ne-am dorit atât de mult libertatea, încât ne-am îmbolnăvit, pur și simplu, de libertate. Am evadat de lângă tine pentru că ni se vestejiseră sentimentele și mi-am luat libertatea de a arunca rouă peste sentimentele mele, în speranța că se vor împrospăta. A fost o iluzie. Simțeam că, fiind căsătorită, nu sunt liberă. Este o himeră care a cucerit foarte multă lume. Trăiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
concert, ca un somnambul, pe Los Angeles International. Acum i se perindau prin minte, ca-ntr-un suprarealist scenariu cinematografic, pasaje din epistolele lui A... ...Așa m-ai cucerit, Z: cu rugăciunea asta țicnită a ta. Dar timpul ne-a vestejit sentimentele. E vremea să înțelegem că avem sentimente de muzeu, numai bune de pus în vitrină... Căsătoria noastră începuse să semene cu Guernica lui Picasso... Am aflat că ne-au obosit sentimentele... Uneori mă gândesc în ce punct al existenței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
și delicat de artificii conjura furtuna să se depărteze, pierzîndu-se sub imensitatea norilor ca un țipăt sfîșietor, dezorientat și fără de proporție. În inimă, brusc, îmi zvîcnea spaima. Viața urma un curs pe care eu nu i-l cunoșteam. Înainte de a vesteji, razele vii, razele moarte s-au sărutat pe pleoape. Plin de nostalgii, în fiecare primăvară cutreieram măgurile din împrejurimi. Mă copleșea, în țintirimul în care cînta un cuc, tristețea. Pe sub nuci rotați se strecurau cărări iar, cînd soarele cobora în
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
al gropii. Se pare că aici se găsește Căpitanul. E Căpitanul? Nu se poate ști încă. Înfrigurarea a cuprins pe toți. E o înmărmurire întreagă. Până și copacii au început să-și mai miște brațele pe cari frunzele rare și vestejite apar ca niște răni sângerii... Iată acum, s-a ridicat tot pământul de pe primul cadavru. Au apărut picioarele, îmbrăcate în postavul vărgat de închisoare... Mâinile date în lături au înjghebat o cruce. Să se mai fi păstrat oare?... Să mai
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
a Paradisului, și caută umbra, obscuritatea „protectoare”. Improvizează o „apărătoare” din frunză de viță! Se înțelege că acest gest nu este decât expresia simbolică pentru un „moment epocal” din existența umanității. Atenție, însă! Frunza era o rezolvare provizorie: pălește, se vestejește și trebuie înlocuită periodic. Omul ieșise din timpul etern, intrând „sub zodia provizoratului”. Pe firul de mătase al curgerii infinite vor fi înșirate rânduri-rânduri de frunze, de către rânduri-rânduri de oameni, trăind la rândul-le drama de a se trezi descoperiți
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
se manifestă și că, dacă el n-ar face-o, în această ocazie, față de cei care i-au încredințat ce aveau ei mai prețios, aceasta ar fi trăsătura cea mai nedemnă a unei ingratitudini ce nu va întîrzia să-i vestejească memoria. William, prinț de Orania, a acordat, pînă la sfîrșitul vieții, prietenia și încrederea lui celor care-i puseseră în mîini conducerea Angliei, iar cei care-i erau ostili și-au abandonat patria și l-au urmat pe regele alungat
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
frunziș bogat, strângem de obicei praful și otrăvurile din aer, nu le lăsăm să ajungă în plămânii oamenilor și ai celorlalte viețuitoare. Fabricăm, în același timp, oxigenul cel dătător de viață. Dar acum s-a sfârșit, pentru că noi ne-am vestejit și s-a vestejit și Țara lui Verde Împărat. ....Praful și otrăvurile își vor face de cap... (Auziți, copii? Arborele secular tocmai izbucnește în plâns.) Ana vrea să-l liniștească: Aveți răbdare, stimate Arbore secular. Știu de la unii de vârsta
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
obicei praful și otrăvurile din aer, nu le lăsăm să ajungă în plămânii oamenilor și ai celorlalte viețuitoare. Fabricăm, în același timp, oxigenul cel dătător de viață. Dar acum s-a sfârșit, pentru că noi ne-am vestejit și s-a vestejit și Țara lui Verde Împărat. ....Praful și otrăvurile își vor face de cap... (Auziți, copii? Arborele secular tocmai izbucnește în plâns.) Ana vrea să-l liniștească: Aveți răbdare, stimate Arbore secular. Știu de la unii de vârsta dumneavoastră că Oxigenul, Hrana
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Alex a rătăcit drumul spre casă. Asta înseamnă că am început să mă ofilesc! Trebuie să am mai multă grijă de mine. Nu voi mai putea deveni un boboc de floare, dar aș vrea să cred că nu m-am vestejit încă! Ar fi putut să scrie mai multe lucruri, însă închise caietul gros și-l ascunse cu grijă într-un loc unde era convinsă că nimeni, niciodată, nu l-ar putea găsi. Ina își petrecu ziua împresurată de griji. Spre
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
chiar așa a fost!... - Cum vorbești, draga mea! Tu ești o fire optimistă, o luptătoare Olga, ce Dumnezeu!? - Spui tu asta? Am fost, da, am fost!... Și Ina se uită spre noptiera pe care trona o vază cu o singură floare vestejită, pusă de cine știe cine și de când, accentuând parcă și mai mult atmosfera sumbră din rezervă și starea Olgăi. Inei îi era cumplit de milă de ființa aceasta împuținată, țintuită într-un pat de spital, fără putința de a fi acea fată
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
robiți, cu țărani mai înstăriți (după mintea fiecăruia), cu țărani împușcați, cu arendași haini și boieri patrioți, cu oameni de bine cu gândul la asigurarea unei posterități, care să le slăvească numele în vecii vecilor, cu trupe de tot felul vestejind iarba noastră de acasă, cu dureri naționale, cu dureri individuale, cu petreceri aniversare și uneori zâmbete amare sau dulci. Dincolo de intenția ei documentară, autorul zugravește o adevarată frescă a unei Românii, mai apucată încă de generația ce a atins astazi
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93042]
-
e viața mai amară. Of, bine că ți-a ajutat Dumnezeu și Maica Precista... Îl îmbrățișă și-l sărută, lăcrimând și bolborosind necontenit. Flăcăul îi cuprinse mijlocul cu un braț, șoptind blînd: ― Taci, mamă, taci și nu mai plînge! Smaranda, vestejită înainte de vreme, își șterse lacrimile cu colțul basmalei, și zâmbi fericită un moment. Plânsul o podidi iarăși îndată ce deschise gura să-l întrebe cum a venit, spăimântată la gândul c-o fi umblat tot pe jos ori o fi flămând
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bine a fost spus, de politică și istorie - domnitorul urmărește afirmarea sa personală, cât și a Moldovei ca stat independent; făcând apel la istorie, el desfășoară o pledoarie în favoarea drepturilor și opțiunilor sale politice, în beneficiul aspirației Moldovei la neatârnare, vestejește încasările și abuzurile otomane, invocă capitulația lui Bogdan cel Orb nerespectată de turci - invocație care deschidea o nouă fază în îndelungata perioadă de apel al românilor la dreptul istoric în sprijinul emancipării naționale. Din instrucțiunile (7 mai 1711) lui Petru
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
practicii pe care o desemnează, de altminteri. Astfel, potrivit contesei de Tramar, flirtul, această "distracție deplorabilă", nu este decât o "sămânță rea" aruncată de anglo-saxoni în "curata grădină" franțuzească 19. O sămânță rea care amenință să prindă rădăcini și să vestejească acest crin neprihănit, curat și nobil care este tânăra franțuzoaică. O sămânță rea sau un boboc de trandafir, plin de prospețime și gata să se deschidă? Așa cum vom vedea, este o chestiune de perspectivă. În orice caz, se știe cu
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
romanță, aceste noi idile transeuropene, scoțând la iveală întregul lor farmec dulce-amar. Flirt este o narațiune în tonuri pastel semănând cu o delicată acuarelă. Găsind întâmplător într-un fund de sertar două mănuși micuțe cu degetele destrămate și un trandafir vestejit, naratorul începe să evoce cu nostalgie trecutul. Astfel, rememorează "clipa fericită" în care avusese șansa s-o întâlnească pe "cea mai gingașă dintre crăiese"26. Asta se întâmpla, își amintește el, în luna iulie a anului 188.., în stațiunea termală
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
ca băieții". Toate ființele omenești sunt libere și egale, nu contenește a sublinia profesorul. Datorită lui, Monique ajunge să cunoască în sfârșit dragostea, seninătatea, izbăvirea. Tinerei fete care își reproșează că nu mai are a-i oferi decât un "trup vestejit", un "trup public", profesorul îi răspunde, plin de romantism, că pentru el trecutul nu există și că dragostea este întotdeauna începutul oricărui lucru... Succesul unui scandal Chiar dacă acest happy end o salvează pe Monique de la pierzanie, el nu ferește romanul
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
ani buni comparat cu o sămânță rea sau cu un suav boboc de trandafir importate de dincolo de Canalul Mânecii și aruncate în neprihănita grădină franceză. Imaginea aceasta nu mai era necesară reprezentărilor colective. Ea pălise parcă, iar în același timp se vestejise și idealul de tânără asemenea unui "crin virginal". Flirtul se aclimatizase pe pământul Franței, iar francezii nu mai vedeau în țările protestante un model, atrăgător sau dimpotrivă. Cel mult, se mai întâmplă uneori ca anumiți scriitori sau călători să sublinieze
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
Floare-albastră "constituie un fel de premiză la marea problematică a Luceafărului și a Scrisorilor, închinate dragostei"; că "femeia singură s-a sustras sau s-a arătat nedemnă de marea cinste conferită ei, de către geniul îndră gostit" și, ca urmare, "floarea vestejită din părul bălai al iubitei, reprezintă fosta Floare albastră"; "Crăiasa din povești, zîna, a ajuns Dalila". Dar Floarea-albastră nu-i floare de pus la ureche, ci numele dat de poet numai iubitei sale, Casandra, care, în scurta ei viață, n-
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]