790 matches
-
zâmbi larg. ― Pastorul Fard și el amestecat. Hai să-ți arăt ce ne trebuie. O conduse pe Desdemona pe un coridor lung, lambrisat, printr-o centrală telefonică și Într-un alt hol, mai Întunecat. În capătul Îndepărtat, draperii lungi izolau vestibulul principal. Doi paznici tineri stăteau În poziție de drepți. ― Dacă vii să lucrezi pentru noi, trebuie să știi câteva lucruri. Niciodată, orice ar fi, să nu treci de perdelele alea. Acolo templul principal, unde pastorul Fard ține predicile lui. Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
păcatelor și greșelilor. Pomponia întărește: — De aceea, pe lângă zeii poporului nostru, trebuie să-i ado răm în fiecare zi pe lari și penați. Ajunși la parter, Germanicus este surprins de zumzetul înă bu șit din spatele ușii închise ce dă spre vestibul. Se întoarce neliniștit către Tigellin. — Clienții veniți pentru salut s-au adunat și așteaptă să fie primiți, îi șoptește acesta. — Sunt mulți? întreabă îngrozit bărbatul. Aș fi vrut să fac mai întâi libația de dimineață. — Au umplut până la refuz tot
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
măriri pentru el în dreapta și-n stânga. Scrâșnește din dinți a neputință în timp ce ochii i se umplu de lacrimi grele. Se gândește la statuia ce-l înfățișează pe bunicul său, victorios într-o cvadrigă, așezată la loc de cinste în vestibulul casei. Iar el, nepotul marelui Marcus Antonius, este supus la atâtea umilințe! — Nu te mai juca cu lumânarea aprinsă! se răstește brusc Agrippina la Livilla. Discuția i-a zgândărit și ei susceptibilitățile. Bunicul nu s-a lăsat înduplecat în ruptul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
un culoar care duce din peristil înspre grădină. — Ieșim prin spate, spune. — De ce? se interesează Plautius Silvanus, surprins de privi rea pizmașă cu care Aelius Seianus l-a salutat pe Paterculus. Nero clatină din cap: — S-ar putea ca în vestibul să mai fie încă o grămadă de clienți. După o clipă, adaugă cu un surâs obosit: — Plevușca. Vântură din mână: — Se vor ocupa Seianus și Lygdus de ei. Găsesc ușile mari de lemn, decorate cu cuie aparente, în chise. Un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ar întreba ce le-a profețit. O sudoare rece începe să i se prelingă pe șira spinării. Acolo, în templul lui Apollo, Pythia i-a desemnat pe amândoi cu titlul de rege și li s-a închinat... Brusc, ușa dinspre vestibul pocnește scurt. Un grup de sclavi se strecoară iute înăuntru. Din spatele lor se ivește Tigellin: — S-a făcut târziu, rostește către Germanicus. — Așa e, se scutură acesta. Îl întreabă pe Herodes: — Vii și tu cu mine la Ara Pacis? Luat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fața, deschide larg ușa, își lasă sărutate "mânușițele", primește încântată florile, le privește bucuroasă, după care invită comisionarul de flori înăuntru și dispare în salon, cerându-și scuze și rugându-l să o aștepte câteva clipe. Comisionarul se oprește în vestibul, acea încăpere-tampon între larma străzii și liniștea casei. Salonul era pentru el un loc interzis, un spațiu unde oamenii trăiau drame și bucurii nepermise lui și de care el afla fragmentar numai din mesajele protocolare anexate buchetelor de flori. Stătea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
incomodă, femeia reuși să țină și tava și melonul. Filip luă farfurioara și începu în mod vizibil jenat să morfolească felia de cozonac, fiind nevoit să probeze cât de neplăcută e această activitate când nu ai dinți, în timp ce acolo, în vestibulul acela mic și întunecos, naftalina se amesteca cu mirosul de tânără femeie emoționată. Puse apoi farfurioara pe tavă, sărută mâinile cu gura plină, mulțumi, se scuză pentru firimituri, aduse aminte femeii că melonul său continuă să fie la ea în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
unei misiuni bine duse la îndeplinire, un rictus de dezgust produs de penibilul ultimei părți a scenei sau o grimasă de jenă datorată acelei apropieri prea intime de domnișoara S, căreia nu i putuse vedea decât ochii sticlind în întunericul vestibulului. Apoi l-ai fi văzut întorcându-se la florărie pentru a lua o altă adresă, un alt buchet de flori și un alt mesaj, pentru a intra din nou conștiincios, discret și anonim în destinul unei alte vieți. Tocmai îi
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
lui Sebastianus și tovarășilor săi, o apucă pe o scară de cărămidă, la capătul căreia trebui doar să o ia la dreapta și să străbată un coridor încă învăluit în penumbră; în final, se găsiră în fața intrării de la apartamentul episcopului. Vestibulul avea formă pătrată și nu era prea mare. Pereții păreau tencuiți de curând, iar în capăt, o frescă înfățișându-l pe Cristos în haine de bun păstor îi întâmpina pe vizitatori. Podeaua era din mozaic cu desene romboidale. Din spatele unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îngăduința episcopului pentru a-i da cuvântul lui Dubritius, care avea să i-l descrie pe Eudoxiu. Anianus consimți, dar îl chemă pe atriense sunând clopoțelul; îi spuse acestuia să-i lase să intre și pe cei ce stăteau în vestibul, ca să poată auzi și ei. în scurtă vrem,e încăperea se umplu, iar printre cei de față Sebastianus îl revăzu pe Rutilius, care, în mod evident, zăbovise în speranța de a afla veștile al căror purtător era Sebastianus. Invitat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
luându-și rămas bun, sperăm să fie și pe mai departe tot așa; poate că timpul lucrează pentru noi. îți urez o noapte bună, Prefectule. Tuna când Sebastianus și prietenii săi, după ce urcaseră o scară largă și traversaseră apoi un vestibul în penumbră, intrau în sala Decemvirilor. La lumina celor câteva lumânări de seu, doi soldați răniți, pe care decurionul îi scutise de serviciu, aranjaseră cu câțiva milițieni întreceri cu gândaci pe podeaua din mozaic, iar miza - pe care o puneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
își aranja tolba peste piept; la șold îi atârna sabia lungă. — Și Dubritius? — A ieșit deja, ne așteaptă în stradă. Sala se golea cu repeziciune. De afară, din stradă, răsuna ecoul unui vacarm confuz. Din câțiva pași, Sebastianus ajunse în vestibul și ieși prin ușa acum larg deschisă. Observă că furtuna încetase. Din capul scării largi văzu o mulțime de bărbați și femei alergând pe stradă cu un plescăit cleios pe pavajul încă ud, sclipitor în lumina torțelor. Destul de aproape și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fața, deschide larg ușa, își lasă sărutate "mânușițele", primește încântată florile, le privește bucuroasă, după care invită comisionarul de flori înăuntru și dispare în salon, cerându-și scuze și rugându-l să o aștepte câteva clipe. Comisionarul se oprește în vestibul, acea încăpere-tampon între larma străzii și liniștea casei. Salonul era pentru el un loc interzis, un spațiu unde oamenii trăiau drame și bucurii nepermise lui și de care el afla fragmentar numai din mesajele protocolare anexate buchetelor de flori. Stătea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
incomodă, femeia reuși să țină și tava și melonul. Filip luă farfurioara și începu în mod vizibil jenat să morfolească felia de cozonac, fiind nevoit să probeze cât de neplăcută e această activitate când nu ai dinți, în timp ce acolo, în vestibulul acela mic și întunecos, naftalina se amesteca cu mirosul de tânără femeie emoționată. Puse apoi farfurioara pe tavă, sărută mâinile cu gura plină, mulțumi, se scuză pentru firimituri, aduse aminte femeii că melonul său continuă să fie la ea în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
unei misiuni bine duse la îndeplinire, un rictus de dezgust produs de penibilul ultimei părți a scenei sau o grimasă de jenă datorată acelei apropieri prea intime de domnișoara S, căreia nu i putuse vedea decât ochii sticlind în întunericul vestibulului. Apoi l-ai fi văzut întorcându-se la florărie pentru a lua o altă adresă, un alt buchet de flori și un alt mesaj, pentru a intra din nou conștiincios, discret și anonim în destinul unei alte vieți. Tocmai îi
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
o limită și o ciudățenie: nu se exprimă în prezența femeii iubite, cu o singură excepție, indiciu - aici - al unei iubiri cerebralizate, ea poate fi înțeleasă și ca o recuperare, interioară, a unui handicap sentimental, ca la doctorul Ilea din Vestibul, romanul lui Al. Ivasiuc, dar și la o depășire a crizei solitudinii, a temerii de moarte prin dragoste. Acest topos al iubirii, văzut ca remediu împotriva morții, imprimă o tonalitate profundă textului, dar nu conține accente dramatice. Că ele se
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
pe undeva. Dreptunghiul electronic radiant bâzâia În gol. Sub picioare era carpeta respectabilă, brună ca sosul de friptură. Grilajul interior al liftului, romburi suple de aramă pliante, murdare și lucinde. Sammler intră În apartament și se așeză pe canapeaua din vestibul, acoperită de Margotte cu pătrate mari de eșarfe de la Woolworth, legate la colțuri și prinse de pernele vechi. Formă numărul de la poliție și spuse: — Aș dori să anunț o infracțiune. — Ce fel de infracțiune? — Furt de buzunare. O clipă, vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
demonii expulzați din aer erau acum luați Înăuntru. Rațiunea măturase și Împodobise casa, dar ultima stare putea fi mai rea decât prima. Ei, deci, ce ar duce cineva pe lună? Șterse pălăria de fetru cu cotul, ieși cu spatele În vestibul, Încuie și Încercă ușa, chemă liftul, și coborî. Domnul Sammler, bătând din nou străzile, care acum erau de un albastru Închis, o lucire albăstruie de la felinare. Încovoiat, mergând repede. Avea numai două ore, și dacă nu reușea să prindă autobuzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
de-o parte ca să-i fac plăcere și pe de alta pentru că fotografiile mă convinseseră că era cazul s-o supraveghez mai îndeaproape, am însoțit-o pe Sheba în a doua ei escapadă la biserică. O notiță pe anunțul din vestibulul bisericii anunța slujba de dimineață ca „the God Lord AM“. I-am semnalat acest americanism strident Shebei, dar ea abia a schițat un zâmbet. Mai târziu, când pastorul Des i-a chemat pe credincioși în față pentru „cina cea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
limba puțin cam scurtă. Îți lăsa impresia că morfolește o acadea, dar oricum, felul ei de a vorbi m-a făcut să mă simt mai puțin stingher. Afacerile mele păreau să prindă contur pe după draperia ce se ridica În acest vestibul slab luminat. Chiar În stînga se afla o bucătărie care era și sufragerie În același timp. Urma apoi camera de zi, izolată printr-o draperie groasă. Următoarea cameră pe dreapta, cum priveai dinspre vestibul, părea a fi dormitorul. De cum intrai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
draperia ce se ridica În acest vestibul slab luminat. Chiar În stînga se afla o bucătărie care era și sufragerie În același timp. Urma apoi camera de zi, izolată printr-o draperie groasă. Următoarea cameră pe dreapta, cum priveai dinspre vestibul, părea a fi dormitorul. De cum intrai În camera de zi, primul lucru care-ți atrăgea privirile era flacăra albăstruie care pîlpîia, rotundă, În soba cilindrică cu gaz. În mijlocul camerei se afla o masă rotundă acoperită cu o față de masă mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
acum, nu ? SÎnteți băut, spuse ea calm, fără să scoată lanțul de la ușă. — Trebuie să te Întreb neapărat ceva astă-seară. Am nevoie de cîteva date pentru cercetările de mîine. A Îndepărtat, ezitînd, lanțul și m-a lăsat să aștept În vestibul. Ea țîșni În cameră, ridicîndu-și cu o mînă părul de pe ceafă și Îndreptînd cu cealaltă gulerul paltonului pe care și-l Îmbrăcase peste cămașa de noapte. M-am trezit căutînd pantofi de bărbat În vestibul, cu urechile ciulite la camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
a lăsat să aștept În vestibul. Ea țîșni În cameră, ridicîndu-și cu o mînă părul de pe ceafă și Îndreptînd cu cealaltă gulerul paltonului pe care și-l Îmbrăcase peste cămașa de noapte. M-am trezit căutînd pantofi de bărbat În vestibul, cu urechile ciulite la camera de alături... Oare ce mi se părea suspect?... Eram eu Însumi puțin cam dezamăgit... Era sau nu acolo? Un bărbat care se prefăcea dispărut, dar, de fapt, se ascundea În propria-i casă... Ideea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
un model de blondă tâmpită: asta era marea grozăvie legată de Butch. Cineva mă fute la cap, am spus eu cu glas tare, și am simțit cum explodez. După care i-am dat drumul din nou. Am trecut repede prin vestibulul de la primul etaj, unde un lacheu adormit se agita tardiv printre obiectele de anticariat și aparatura electronică din camera înaltă și m-am înfipt în ușa dublă a dormitorului. Am înșfăcat ambele mânere rotunde - și am tras... Fielding stătea nemișcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pe domnul. Tot ce putea vedea Julián era o vilă maiestuoasă cu trei etaje. Nu-i trecuse niciodată prin minte că niște oameni În carne și oase ar fi putut locui Într-un astfel de loc. Se lăsă tîrÎt prin vestibul, traversă o Încăpere boltită, unde o scară din marmură urca Împodobită cu perdele din catifea, și pătrunse Într-o sală mare, ai cărei pereți erau Înțesați cu cărți, de la pămînt și pînă la infinit. — Ce părere ai? Întrebă Aldaya. Julián
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]