902 matches
-
prezente Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu ai României, precum și Principesa Elena cu fiica Elisabeta-Karina. Cu această ocazie s-a arborat în catedrală Stema Regală a României. Este singular în istoria de două secole a Ordinului Regal Victorian, faptul așezării blazonului Majestății Sale Regelui Mihai la Royal Chapel Savoy, ceea ce nu s-a încuviințat niciunui alt rege din altă țară decât Marea Britanie. De acum blazonul Majestății Sale se va afla permanent în Royal Chapel Savoy. După această ceremonie
„REGALITATEA, ASTĂZI”, ILUSTRAŢII ÎN CUVINTE, ALE ASR PRINCIPELUI RADU AL ROMÂNIEI de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1628 din 16 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374809_a_376138]
-
Royal Chapel Savoy, ceea ce nu s-a încuviințat niciunui alt rege din altă țară decât Marea Britanie. De acum blazonul Majestății Sale se va afla permanent în Royal Chapel Savoy. După această ceremonie a urmat un dineu oficial, oferit de Ordinul Victorian la Stationers’ Hall din Londra, una dintre cele mai vechi și prestigioase clădiri a ghildelor tradiționale englezești. Sir Gavyn Arthur, al 675-lea Lord Primar al Londrei și Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta au rostit toasturi. Toate evenimentele s-au
„REGALITATEA, ASTĂZI”, ILUSTRAŢII ÎN CUVINTE, ALE ASR PRINCIPELUI RADU AL ROMÂNIEI de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1628 din 16 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374809_a_376138]
-
838 cu 375 de familii (xerografiată după oroiginalul de la Arhivele Naționale din București). Câteva tablouri, picturi și desene în creion sau peniță cu imagini și portrete din Rucăr, donații ale creatorilor de artă plastică (Maria Bănică, Maria Drăcea, Marius Popescu, Victorian Stăncescu, Maria Jinga). Pe rafturi separate se păstrează fotografii ale Crucilor din Rucăr, importante monumente epigrafice construite din piatră de Albești, în secolele XVI-XVIII. În final socotesc necesara a reproduce scurte extrase din impresiile consemnate de diferiți vizitatori ai acestei
LA RUCĂR-MUSCEL, UN MUZEU PARTICULAR MAI PUŢIN CUNOSCUT ! (III) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 215 din 03 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/371262_a_372591]
-
într-o lumină difuză podeaua lustruită și pereții zugrăviți în calcio vecchio. E cald și aproape întuneric. Soarele a apus și o ultimă rază răzleață aurește albumul de fotografii aflat pe noptieră. De pe coperta lui ovală, o femeie din epoca victoriană contemplă șalul de mătase chihlimbarie, aruncat pe spătarul vechiului fotoliu tapisat cu catifea verde. Femeia are ochi de un gri spălăcit, profil nostalgic și umeri de porțelan, ce par transparenți în decolteul rochiei de culoarea aburului. Ceasul de pe măsuța rotundă
CONFIDENTE de CORINA DIAMANTA LUPU în ediţia nr. 25 din 25 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344970_a_346299]
-
de către renumita firmă Duvellroy din Paris. Evantaiul se bucură, iarăși, de succes, iar Duvellroy devine creator și frunizor de evantaie pentru casa regală a Angliei. Ca element distinctiv, pe aceste evantaie sunt reproduse picturile lui Franz Xavier Winterhalter. În era victoriană, evantaiul atinge apogeul, astfel că până în 1865, moda impune ca fiecare doamnă și domnișoară să aibă măcar un evantai. În scurt timp, ca urmare a acestui trend, evantaiele ajung să fie adevărate opere de artă. Pictori renumiți, precum Ingres, Delacroix
EVANTAIUL – CULOARE, DANTELĂ ȘI ELEGANȚĂ ÎNTR-O BAGATELĂ PARFUMATĂ de CORINA DIAMANTA LUPU în ediţia nr. 2005 din 27 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378066_a_379395]
-
scrisoarea literară, discursul și disertația. Noțiunea, consolidată în epoca modernă sub impactul experimentelor, ajunge să desemneze o contribuție redusă ca proporții, metodică și orientată spre explorare și cunoaștere. În paralel cu valența științifică, genul eseistic adoptă forma conversațională în Anglia victoriană și publicistică, filosofică și literară în Franța iluministă. Principiul de bază al eseului rămâne, de-a lungul timpului, relativismul. Eseistul tratează un subiect fără pretenția epuizării lui, cu dezinvoltură și seninătate. Genului eseistic i s-au atribuit valențe persuasive pentru că
Metode moderne de comunicare didactică by Molnár Zsuzsa () [Corola-publishinghouse/Science/1633_a_3061]
-
efect de prevenire 125. Unii teoreticieni au argumentat că noțiunea de blam nu poate fi exprimată verbal sau simbolic în mod adecvat și că relele tratamente trebuie să exprime în mod corect dezaprobarea socială. James Fitzjames, un judecător din Anglia Victoriană, este deseori citat ca susținător al acestei teorii, el exprimându-și astfel punctul de vedere referitor la pedeapsă: Cred că este de dorit ca infractorii să fie urâți și ca pedepsele pe care la suferă să izbutească să redea această
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan () [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
Universul” și „Universul literar”, la „Tribuna”, „Veselia” și prim-redactor la „Ziarul călătoriilor și al științelor populare”. Tuturor acestora le furnizează, sub semnătura sa ori sub pseudonime ca Andrei, Eugen, Hilarius, Lică, Lylo, Sirius, Stin, Syr, Tin, V’an, Victan, Victorian, Victor Eugen, Wega ș.a., poezii și proze scurte, cronici literare și dramatice, note, studii biografice, mii de articole pe teme științifice, precum și nenumărate traduceri. Cu articole de știință popularizată colaborează la alte numeroase publicații: „Tribuna”, „Epoca”, „România ilustrată”, „Revista idealistă
ANESTIN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285364_a_286693]
-
Ironii și sarcasme vin și din partea lui Balzac, dar și a unor englezi care se simt la Paris ca acasă. Căpitanul Gronow este unul dintre aceștia. El are o singură circumstanță atenuantă: Își scrie memoriile spre bătrânețe, În plină epocă victoriană, când din amintirea tinereții de ofițer dandy n-a mai rămas nici urmă de fior. Pe un ton distant, sever mustrător, de bărbat bine așezat În sine, Gronow Îl ridiculizează pe un căpitan englez, stabilit și el la Paris, care
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
mult cu cât zânele bune ale estetismului fin-de-siècle se numesc John Ruskin și Walter Pater. Încă o dată, dandysmul de pe malurile Tamisei se dovedește ceva mai unitar decât În Franța, fără atâtea contorsiuni și nuanțe, poate și pentru că relaxarea cenzurii morale victoriene Îi Îngăduie acestuia să se dezvolte În voie. Whistler, artistul american descins la Londra ca un veritabil cuceritor, Își lasă - la propriu - o amprentă ieșită din comun asupra finalului de secol: monograma În formă de fluture cu care Își semnează
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
astăzi prin personalitatea sa uluitoare, În detrimentul operei - rău Înțeleasă, rău interpretată și mai ales rău recuperată. Mană cerească pentru specialiștii „studiilor de gen”, Oscar Wilde strălucește mai mult În anticamera culturii decât În saloanele de onoare, ca „victimă a puritanismului victorian”, ca „personaj tragic”, ca „sodomit”, ca „damnat” și „vicios”. Mult mai rar și oarecum din Întâmplare e prezentat ca autor al unei splendide, grațioase, irezistibil de inteligente opere literare. Max Beerbohm, admirator de tinerețe al lui Wilde, iar mai târziu
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
a prozei lui Wilde se află În impardonabilă eroare: nimic mai „clasic”, mai bine așezat În pagină, mai conformist, mai previzibil, mai accesibil decât o pagină a sa. Cu o voluptate secretă, Wilde se folosește de aparenta transparență a limbajului victorian (adică: limpezime, directețe, refuz al misterului, obsesie a comunicării imediate și eficiență a mesajului) pentru a construi veritabile edificii ambigue ideologic și echivoce moral. Abia din această perspectivă Înțelegem funcția artistului, abia acceptând ocolul prin abstracțiunea și artificialitatea frumuseții putem
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
drum, o „invenție absolută”, un cap-de-operă ce rupe brutal cu tradiția, spre a făuri noi pârtii prozei moderne. Romanul nu e un Ulysses al secolului al nouăsprezecelea, iar Wilde n-a emis niciodată cu seriozitate pretenția de reformator al prozei victoriene. El a fost, mai degrabă, un persiflator al acesteia. Filiațiile cărții sunt foarte clare: romanul interpretează, mai mult sau mai puțin liber, teme vechi ale literaturii: pactul cu diavolul și obsesia tinereții eterne din Faust, problema dublului, ca În Peau
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
societății. Magia nu are criterii morale, religia este fundamentată pe valorile etice. În adâncul ei, opoziția dintre religie și magie este subîntinsă de cuplurile binare spiritual vs pragmatic, reflexiv vs activ, rațional vs irațional. Această paradigmă, dominantă În intepretările antropologiei victoriene (dar evidentă și În multe abordări ulterioare), se Întemeiază pe o viziune aparte asupra religiei, viziune făurită În Europa postmedievală, sub influența mișcărilor reformiste: Un ideal eterat al religiei răzbate din toate aceste distincții. Religia este concepută ca un fenomen
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Cele mai obișnuite forme narative dintr-o anumită perioadă, cu alte cuvinte normele narative istorice, și gradul de abatere a unei anumite opere narative de la aceste norme oferă niște criterii pentru evaluarea gradului și intensității energiei creatoare consumate. În ceea ce privește romanul victorian, această normă este legată atît de situația narativă auctorială, cît și de forma cvasiautobiografică a situației narative la persoana întîi. În consecință, aderența la această normă presupunea cele mai reduse exigențe din partea autorului. Deci este potrivită pentru acea perioadă descrierea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
auctorial și actorial. Voi folosi termenul de "prototip" pentru acea situație narativă care, conform tuturor aparențelor, este cel mai larg folosită de către autorii dintr-o anumită perioadă. În consecință, va trebui să distingem un prototip al situației narative din romanul victorian și un prototip al situației narative din romanul modern, mai precis din cel contemporan. Întrucît intermedierea reprezentată într-un mod neobișnuit sporește complexitatea structurii semantice a unei narațiuni, corespondența exactă dintre forma narativă și unul dintre cele trei tipuri ideale
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
are legătură mai mult cu romanul modern decît cu cel tradițional, din moment ce, aproximativ de la începutul secolului XX, cerințele autorilor, criticilor și cititorilor s-au schimbat fundamental sub aspectul gradului de perspectivizare și de intermediere din narațiune. Majoritatea romanelor din perioada victoriană au încă o narațiune aperspectivală, ceea ce înseamnă că autorii din acea perioadă acordă o atenție redusă problemei perspectivei spațiale din descrierea unui interior sau a unui peisaj. În paralel cu aceasta, și perspectivizarea într-un sens mai larg delimitarea atitudinilor
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
titlurilor de capitol din Gargantua și Pantagruel încep cu termenul Comment și, în consecință, sînt aproape întotdeauna la timpul trecut: Cum l-a găsit Pantagruel pe Panurge, pe care l-a iubit toată viața (Pantagruel, regele dipsozilor, cap. IX) Naratorii victorieni procedează în mod asemănător. În Bîlciul deșertăciunilor toate titlurile-propoziție aparțin tipului comentativ, două dintre acestea fiind excepții importante: Cum a cumpărat Căpitanul Dobbin un pian (cap. XVII). Cine a cîntat la pianul cumpărat de Căpitanul Dobbin (cap. XVIII). Titlul capitolului
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
lui Faulkner, Hemingway, ale Virginiei Woolf și, desigur, ale lui Joyce. În ultimul timp, totuși, criticii romanului interesați de aspectele teoretice ale formei și structurii își îndreaptă din ce în ce mai mult atenția către "monștrii mari și lăbărțați", cum a numit James romanele victoriene, care la prima vedere par într-o măsură atît de mare lipsiți de formă 161. Consecințele acestei schimbări a centrului de interes sînt duble. Pe de-o parte, materialul textual al romanului victorian, care depășește toate categoriile formale, necesită o
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și lăbărțați", cum a numit James romanele victoriene, care la prima vedere par într-o măsură atît de mare lipsiți de formă 161. Consecințele acestei schimbări a centrului de interes sînt duble. Pe de-o parte, materialul textual al romanului victorian, care depășește toate categoriile formale, necesită o modificare a aparatului cercetării teoretice. Pe de altă parte, sînt indicii potrivit cărora, sub aparenta lipsă de formă a atîtor romane victoriene, se ascunde o regularitate formală și structurală care încă nu a
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
interes sînt duble. Pe de-o parte, materialul textual al romanului victorian, care depășește toate categoriile formale, necesită o modificare a aparatului cercetării teoretice. Pe de altă parte, sînt indicii potrivit cărora, sub aparenta lipsă de formă a atîtor romane victoriene, se ascunde o regularitate formală și structurală care încă nu a fost studiată suficient. Probabil că nu este o coincidență faptul că unul dintre primele studii cuprinzătoare din această direcție a fost consacrat nuvelelor și romanelor lui Tolstoi, Dostoievski, Gogol
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Probabil că nu este o coincidență faptul că unul dintre primele studii cuprinzătoare din această direcție a fost consacrat nuvelelor și romanelor lui Tolstoi, Dostoievski, Gogol și ale altor autori ruși a căror vitalitate narativă, la fel ca aceea a victorienilor, depășește majoritatea convențiilor formale. Opera în discuție este O poetică a compoziției. Structura textului artistic și tipologia unei forme compoziționale a lui Uspenski. Acest autor, a cărui abordare are legătură cu abordarea semiotică a lui Iuri Lotman, face din tranziția
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
vizibile nu doar într-o anumită operă, ci și în operele unui autor privite în ansamblu. Se pare că există o anumită nivelare a profilului narativ și o diminuare a dinamicii narative în romanele de maturitate ale acelor mari scriitori victorieni care au opere complete extrem de ample, cum sînt Thackeray și Trollope. Trebuie totuși să ne confruntăm întotdeauna cu posibilitatea reversului acestei tendințe într-o operă particulară. Gradul de nivelare diferă de asemenea de la un autor la altul. Operele de maturitate
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
care experiențele personajelor sînt duse la bun sfîrșit. Se pare că nu există nimic asemănător acestei tendințe în romanele lui James. O asimilare a situației narative auctoriale într-o situație narativă la persoana întîi a fost adesea realizată de autorii victorieni într-o formă mult mai vizibilă, cum se întîmplă, de exemplu, în episodul Pumpernickel din Bîlciul deșertăciunilor al lui Thackeray. De acesta ne vom ocupa mai amănunțit într-un moment ulterior. În concluzie, esența diferenței dintre narațiunea la persoana întîi
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
la persoana a treia este deosebit de proeminentă acolo unde schimbările referinței pronominale și controlul auctorial asupra lumii ficționale sînt îmbinate. Între anumite limite, este posibil ca un narator auctorial să-și modifice realitatea ficțională pe care o narează. Naratorii auctoriali victorieni din romanele-foiletoane cruțau ocazional un personaj ficțional din mîinile soartei amenințătoare ca reacție la rugămințile cititorilor, schimbînd destinul acestuia în ultimul moment. Un narator la persoana întîi care încearcă un lucru asemănător periclitează baza ficțională a propriei poziții. Din moment ce el
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]