331 matches
-
vrea să nu fie așa, trecuturile nu mor în noi, ci mor cu noi, făcându-ne prizonieri nevolnici ai propriilor erori. De la parodie la bătaie de joc, de la nostalgie la refuzul de a recunoaște, fie ne zbatem în mocirla rememorărilor vindicative, fie mărșăluim intransigenți și surzi pe ritmurile acuzelor solitare. Fiind liberi, nu mai suntem solidari. Nici măcar față de necesitatea organică de a extirpa răul comun. O amnezie malignă ne moleșește luciditatea. Nu mai punem întrebări, nu mai căutăm răspunsuri. Ne-am
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
explică în virtutea marelui talent al romancierului, ceea ce le-a lipsit lui C. Stere sau Eugen Lovinescu când s-au exercitat în roman sau memorialistică în sensul imortalizării unor personalități accentuate, destine, tipologii, contemporane sau aparținând deja istoriei. Adesea, polemice și vindicative, portretele cu cheie sau fără perdea sunt reglări de conturi sau tardive puneri la punct ale unor inimiciții. Ceea ce se practică și în proza noastră din ultimii douazeci de ani, să zicem, în care amicii sau inamicii creatori apar în
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Recunoscându-și eclectismul și impresionismul antidogmatic, autorul Memoriilor II definește implicit formula sufletească a unui nepărtinitor-tolerant care, mai ales în anii ofensivei forțelor întunericului, a avut de suferit, moral și chiar fizic, de pe urma cohortei de veleitari refuzați de har și vindicativi. Independența de caracter l-a scutit totodată de orice complex în fața puterii politice sau a unor poziții sociale de anvergură deținute de diverși confrați. Polemica între Lovinescu, "iritabilul" apărător al instituției talentului, și profesorul Vianu, adaugă tușe caracteriale definitorii la
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
rând al intelighenției române, fie că e vorba de talentul autentic (cazul Marin Preda), fie de duplicitatea acesteia probată prin concesiile făcute "relațiilor, slăbiciunilor și cârdășiilor" (...), recompensată adesea prin dregătorii sau misiuni peste hotare deloc ortodoxe. De această lupă aproape vindicativă nu scapă nici măcar profesorul Romul Munteanu, care ar fi fost impus de partid la catedra lui Tudor Vianu. Provocat de Al. Cistelecan într-o discuție din 1996, Gelu Ionescu își pune la bătaie totala intransigență în ceea ce privește necesara revizuire a ierarhiilor
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
taina crucii, a iubirii aproapelui, a curajului Mântuitorului în fața morții. Ceea ce nu înseamnă că Steinhardt nu veștejește comunismul totalitar, cu cortegiul lui de aberante abuzuri, violențe și atrocități. O face însă fără ura viscerală a unui Goma, dincolo de orice încrâncenare vindicativă, de la altitudinea unei morale suprafirești ce se confruntă cu un accident istoric tranzitoriu, inapt să-i lezeze omului religios libertatea și fervoarea opțiunii. Căci, așa cum scrie Gheorghe Carageani, "nessuna prigione al mondo (e neppure il mondo, prigione più grande del
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
observă atent și caracterizează. Iată pe Felipe IV tînăr, în picioare, cu o scrisoare în mînă, cap prelung, figură aristocratică, inocentă; sau pe același în armură, cu nas cocoșat, buze groase, cea de jos proeminentă, perciuni, expresie placidă cu ceva vindicativ și indurat. (...) Buzele groase confirmă rigiditatea, obstinația și buna creștere." (s. n.) Între detaliile pînzei și privirea interpretare, se conturează o altă perspectivă, care este cea a criticului: "Esop e un tip de licenciado bătrîn, mizerabil și imberb, chinuit de foame
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
mult în dramă decât în comedie. O amintim pe Vidra lui Hașdeu sau pe Clara lui Davila. Zoe știe că are un rol determinant în politica județului, că îl poate influența pe soțul ei, dar și pe Tipătescu; nu e vindicativă, iar Cetățeanul turmentat are dreptate atunci când o numește damă bună. 4.4. „Pristandanismul“ În cartea sa, Jurnal de atelier (Editura Eminescu, 1978), Aurel Baranga introduce termenul pristandanism pentru a defini oportunismul acelora care trec de partea cealaltă a baricadei, abandonându
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
O strategie obtuză, întemeiată pe monopolul informațiilor și pe ideea nefastă că elaborarea oricărei măsuri mai de seamă e un secret, o activitate desfășurabilă numai cu ușile închise, a contribuit pare-se la acest cumul de tensiuni și la explozia vindicativă din ultimele zile. Unde ne aflăm? Cum s-a permis ca un grup de extremiști să răvășească un întreg oraș și să pună lumea în fața unui asemenea spectacol de vandalism și cruzime? Mai atent la socoteala sufragiile viitoare decât la
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
unui alt sistem, structurat de ideologia marxist-leninistă și tinzând chiar a impune un nou tip de umanitate, "omul nou". Resursele coercitive ale acestui sistem s-au vădit considerabile, căci proveneau din zonele cele mai întunecate ale societății, contând pe marginali, vindicativi, pe minoritari frustrați, pe informatori și agenți, astfel că lumea a fost luată oarecum prin surprindere și redusă destul de repede la tăcere. Repede nu înseamnă însă imediat și nici fără luptă. Categorii destul de largi ale populației (oameni politici, intelectuali, militari
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
necunoscute, nu s-a ținut de cuvânt. Intrat în criză de timp și pentru a umple spațiul revistei, Camil a scris, în doar câteva zile, o schiță cu titlul În loc de ora ceaiului, pe care a semnat-o D-na T. Vindicativul autor a amendat impolitețea lui Rebreanu prin jurnalul lui Fred. Cât despre Eugen Lovinescu, istoria literară a consemnat, cu amuzament, că, după lectura schiței, a considerat-o pe d-na T. o certitudine a prozei feminine românești. Mai târziu, iritat
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de absolută revelație a adevărului, urmat de hotărârea irevocabilă de a acționa. Un alt motiv al nehotărârii protagonistului este chiar conștiința sa, măcinată de imagini și verdicte contradictorii în privința celor vinovați. Voința și, implicit, dorința de a trece la fapta vindicativă nu se declanșează decât printr-un declin în conștiință. Firește că o reprezentație dramatică substanțială nu e posibilă fără existența unui personaj substanțial. În acest punct, teatrologul român dă dovadă de un fin simț analitic, considerând că prințul Danemarcei nu
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
frustrarea, violența, inclusiv ca efecte ale mâniei de clasă, din acest punct de vedere personajele lui Ammaniti amintind de tipologia pasoliniană. Visând un viitor mai bun, se străduiesc să supraviețuiască în prezent, torturați de mii de gânduri toxice, mohorâte, feroce vindicative. Așa că nu întâmplător singurul personaj pozitiv al romanului este un bătrân pediatru, obișnuit să-și îngrijească micii pacienți ca și cum ar fi proprii copii. Dar în acea noapte extrem de ciudată când cerul s-a hotărât să toarne asupra orășelului Varrano toată
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
opusul lui Faust, cel care nu voia să moară. El în schimb, își va dori să moară și îi va fi cu neputință". Între Iov și Shylock, Jidovul Rătăcitor afișează o nesfârșită lehamite, o revoltă abisală și o nebănuită vigoare vindicativă. Pe tot parcursul romanului, Jean d'Ormesson se poartă ca un vrăjitor stilist, dând miraculoase probe de suspans, oralitate, dar și de monolog interior (vezi istorisirea lui Simon din Cirene). Dincolo de fastuoase voluptăți livrești, reperabile și în opera unor M.
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
De-aici și până a deveni serial-killer nu-i decât un pas. Îl face, dar deocamdată nu depășește liziera pădurii. Acum însă simte că a venit vremea lui, a agresiunii și dictatului. Odată cu victoria mașinii de război condusă de politicieni vindicativi, cotropitori și fără Dumnezeu, Omul Rău face pasul în istoria Străveacului, a Poloniei și a altor țări europene, pervertind convulsiv cugetul, credința și sufletul colectiv al comunităților. Singurul personaj care i se opune este Izydor, copilul handicapat care va deveni
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Simultan cu starea entropică, la început difuză și respirabilă, dar apoi generalizată și pernicioasă, se infiltrează spre a se instaura, inclusiv prin terorism sângeros, noua realitate a "realiștilor furioși", un fel de iehoviști ai colectivismului egalitarist, cu toate ingredientele utopiei vindicative, păgâne și fanatice. Răzbunarea realiștilor vizează în primul rând elita orașului, prinsă în ancheta cazului, ce se va dovedi unul suprafiresc, deasupra competenței și voinței forțelor reunite ale comisarului, procurorului, judecătorului de instrucție, grefierului, doctorului, avocatului ș.a.m.d. În
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
monstru ambiguu, pus pe posesiune telepatică, un fel de vampirism de care beneficiază aparent diverse cupluri din urbe ce i se adresează. Dar, în cele din urmă, latura lui malefică învinge și Sadim se consacră tot mai mult alchimiei sale vindicative, dihoniei și destrămării familiei, răzbunării prin piatra bastardă, Este linșat(ă) și îngropat(ă) sub gunoaiele orașului, pe măsura propriilor insanități. Învierea lui Sadim nu întârzie să se producă, căci la experiențele sale luciferiene va asista tăcută și supusă victima
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
a romantismului de tip macabru. Gesticulația și monologul poetei ne fac să ne-o imaginăm ca pe o Antigonă a românilor. Parcă o vedem îmbrăcată în negru și ridicându-și brațele justițiar spre cer, parcă o auzim rostindu-și tiradele vindicative și profetice"189: " În noaptea asta lungă când stau încremenită/ Asemeni unui mort dus de curând/ în cimitirul vesel din Săpânța/ Pe care eu nu-l pot privi râzând;// Când ceilalți poate-s veseli, sau poate li se pare,/ Când
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
limbii și culturii franceze. Este, fără îndoială, adevărat pentru literaturile africane francofone, dar nu este cazul scriitorilor români francofoni, care nu poartă pe umeri povara unei istorii traumatizante cu limba franceză și nu resimt, prin urmare, nicio nevoie de alterare vindicativă a vocabularului, ci doar plăcerea variațiilor, a reformulărilor și a jocurilor 1, iar în practica textuală, au o facilitate în a multiplica și întrepătrunde mai multe genuri de discurs și mai multe instanțe enunțiative. Marius Daniel Popescu mi-a povestit
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Galaction / 121 2.3. Teroarea de frontieră. Între natural și supranatural / 128 2.3.1. Deformarea psihologică. În vreme de război de I.L. Caragiale / 129 2.3.2. Metamorfozele obsesivului. Frigul de Gib I. Mihăescu / 135 2.3.3. Thanaticul vindicativ. Îmbrățișarea mortului de Alexandru Philippide / 142 2.4. Teroarea supranaturală / 154 2.4.1. Maleficul suicidar. Moara lui Călifar de Gala Galaction / 156 2.4.2. Goticul redimensionat. Aranka, știma lacurilor de Cezar Petrescu / 162 2.4.3. Erosul vampiric
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
alergase la poarta curții, pre care începuse a o tăia cu protivire". Desigur, Lăpușneanu nu poate ignora asaltul concentrat, astfel că-și trimite armașul să-i întrebe pe oameni ce poftesc. Reacția bestiei colective, seduse mai degrabă de orgia distrugerii vindicative decât de un scop clar, este deconcertantă. Mai multe voci formulează cereri în disjuncție unele față de altele, până când concretețea infamă a numelui Moțoc se aprinde "ca o schinteie electrică. Toate glasurile se făcură un glas și acest glas striga: "Capul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
fiind constituit de naratorul omniscient (și, implicit, de lectorul informat), care prezintă situația reală, celălalt de personajul central, Stavrache din Podeni, care deformează conflictul, crezând, de la un anumit punct, că se confruntă cu o apariție supranaturală, mai precis, cu stafia vindicativă a fratelui său, popa Iancu, alias conducătorul unei vestite bande de tâlhari ucigași. În proza exemplificând teroarea de frontieră (precum se întâmplă la Caragiale, în literatura română, sau la Henry James ori la Joseph Sheridan Le Fanu în cea universală
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
În Metamorfozele lui Apuleius, spiritele celor decedați pot înfăptui chiar crime: o vrăjitoare controlează stafia unei femei pentru a-și atinge un asemenea scop. Și exemplele ar putea continua 82. Fără îndoială, eroul caragialian crede că se confruntă cu stafia vindicativă a fratelui său, o combinație, dacă ar fi să împrumut clasificarea homerică, de bi (ai)othanoi și de agamoi, iar tensiunea epică rezultă, cum sugeram deja, atât din recunoașterea situației reale de către lectorul informat de naratorul omniscient, cât și din
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
serenitatea unui Empireu există extazul pacific, dar nu există nici empatie, nici frământare. Or, acestea sunt, în concepția prozatorului nostru, instrumentele cunoașterii. Iar terifiantul este una dintre măștile pe care suferința le imprimă oricărei narațiuni autentice. 2.3.3. Thanaticul vindicativ Îmbrățișarea mortului de Alexandru Philippide Considerându-l eminamente poet, dublat de un admirabil și empatic traducător de poezie, mulți pasionați de literatură ratează una dintre fațetele cele mai ofertante ale lui Alexandru Philippide: proza scurtă. "Un cosmopolitism romantic și arheologic
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
decadente profilul femeii fatale, sfinx și minciună, victimizând erotic amantul bolnav de lassitude. Interesant mai este un medalion de N. Vermont, la pagina 59, înfățișând o femeie cu o privire teribilă, sfidătoare, cu părul înfuriat, posibilă imagine a feminității devorante, vindicative și nu a celei visătoare, pierdute în rugă, dezgolită lângă trupul amanților, din desenele aceluiași. Dincolo de atmosfera erotizat macabră a acestor desene (care răspunde sensibilității decadente) avem și un sentimentalism noir, la limita cu kitschul, ilustrativ în epocă. În ultimul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
extern, promisiunea făcută în public. În ambele cazuri, martiriul este consecința unui joc cu implicații politice, în care Salomeea și Iuda sunt simpli agenți. În economia simbolică a decadentismului, intriga politică se transformă într-una erotică vezi și resemantizarea actului vindicativ la Judith -, construită pe baza relației dintre Salomeea și Sfântul Ioan și, în paralel, de cea a relației virtual incestuoase dintre Salomeea și Irod, și real incestuoase, dintre Irod și Herodiada. Nicolae Vermont atacă încă odată tema femeii fatale sub
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]